Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 41/2010. Curtea de Apel Ploiesti

RO MÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTIN ȚA nr. 41

Ședința publică din data de 18 februarie 2010

PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr.7414/15.12.2009, formulată de petenta - COM SRL - prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,-, județul P, în contradictoriu cu intimataAGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P,cu sediul în P,-, județul

Cererea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.00 lei, conform chitanței nr. 50446/12.02.2010 și timbru judiciar de 0,15 lei, acestea fiind anulate și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns petenta - Com SRL, reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimata ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice P, reprezentată de consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se stadiul pricinii și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Consilier juridic, pentru pârâtă, depune la dosar întâmpinare pe care a comunicat-o și reclamantei, prin apărătorul său.

Avocat, pentru reclamantă, depune la dosar copia unui raport de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de expertul și nr. 8 Comitetului de Miniștrii al Membre în vederea Protecției Temporare în probleme administrative.

Părțile, având cuvântul prin apărătorii lor, menționează că nu au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pe fondul cauzei.

Curtea, luând act că părțile nu au cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat, având cuvântul pentru reclamantă, solicită admiterea cererii, în sensul de se dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 7414/15.12.2009 emisă de pârâtă, până la soluționarea irevocabilă a litigiului.

Apreciază că se impune suspendarea executării deciziei de impunere deoarece sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Actul administrativ a cărei suspendare o solicită nu poate fi pus în executare, deoarece există o puternică îndoială asupra legalității sale. Deși reclamanta a înregistrat în mod corect în contabilitate toate veniturile și cheltuielile, și a plătit corect impozitul pe profit și, organul de control a stabilit că trebuie să plătească în plus sume imense care, în opinia sa, sunt rezultatul exclusiv al interpretării abuzive a tranzacțiilor comerciale ale reclamantei.

Concluziile organului de control potrivit cărora, la calcularea impozitului pe profit reclamanta nu avut la bază documente justificative, sunt urmarea unei confuzii pe care organul de control a făcut-o între noțiunea de document justificativ, cu documente care justifică necesitatea și legalitatea prestării serviciilor respective, confuzie ce rezultă disp. art. 21 alin. 4 lit. f și art. 21 alin. 4 lit. m Cod fiscal, însă acestea au sensuri diferite.

Se mai susține că organul de control a tratat la grămadă prestările de servicii efectuate de - SRL, deși natura lor este diferită, ele provenind din două contracte total diferite, unul de comision și unul de prestări servicii.

Suspendarea executării actului administrativ se impune și față de cuantumul imen al obșigațiilor stabilite, acesta având grave consecințe pentru societate, producerea unei pagube fiind iminentă.

Consilier juridic, având cuvântul pentru pârâtă, solicită respingerea cererii, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Inspecția fiscală în urma căreia s-a emis Decizia de impunere nr. 7414 fost efectuată la solicitarea Gărzii Financiare, sesizată la rândul său de Inspectoratul de Poliție P; prejudiciul a fost stabilit prin impozitarea cheltuielilor cu serviciile în valoare de 3.415.501,9 lei facturate de - SRL B, pentru care solicitatea verificată nu a prezentat documente justificative din care să rezulte că serviciile au fost efectiv prestate. Mai mult, organele fiscale au formulat plângere penală care se află în curs de soluționare.

CURTEA

Asupra acțiunii de față de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, la data de 04.02.2010, sub nr-, reclamanta - Com SRL în contradictoriu cu - Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 7414/15.12.2009, emisă de pârâtă, prin activitatea de inspecție fiscală, precum și a tuturor măsurilor dispuse prin aceasta.

Reclamanta susține că din datele tranzacțiilor prezentate sumar, între părți au avut loc, doar două livrări efective și tot atâta prestări de servicii, iar decizia de impunere a concluzionat că reclamanta a înregistrat în contabilitate cheltuieli reprezentând plata unor servicii pe care - SRL nu le-a prestat efectiv, diminuând astfel profitul cu suma de 415.632 lei, plus 3.153 lei majorări de întârziere și, totodată, a calculat în mod greșit TVA,datorând statului suma de 739.300

lei plus 2.512 lei majorări de întârziere.

Mai arată reclamanta că, în termeiul art. 205 și 207 din nr.OG 92/2003 Cod proc. fiscală, a formulat contestație înregistrată la ANAF sub nr. 67/08.01.2010, aflată în prezent în curs de soluționare.

În fine, reclamanta mai susține că se impune suspendarea măsurii, invocând art. 6 alin.-1 din Legea nr. 82/1991, Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, pct. 44, cu trimitere la Normele metodologice la Codul fiscal pct. 12, respectiv facturile nr. 51/23.12.2008, 122/14.05.2009, 121/14.05.2009, precum și cele două contracte de prestări servicii, însă pârâtul, arată reclamanta, contestă acest mod de calcul și invocă lipsa documentelor justificative.

În susținerea cererii, reclamanta invocă practica și jusrisprudența, dar, nu în ultimul rând, și cea a, practica națională fiind în acord cu recomandarea nr. R( 89)8 adoptată de Comitetul de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei.

În temeiul art. 115 Cod proc. civ. pârâta a depus întâmpinare și acte, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, iar reclamanta a mai depus un set de acte și o expertiză extrajudiciară, în opinia sa, relevantă în soluționarea cauzei.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat excepția inadmisibilității, susținând că aceasta nu se încadrează în prevederrile Legii nr. 554/2004, contenciosului administrativ, iar că simpla achitare a unei sume reprezentând cauțiune nu poate duce la suspendarea executării dispozițiilor sale, aceasta fiind una dintre condițiile prealabile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii.

Analizând acțiunea, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale ce au incidență în cauză, Curtea reține următoarele:

În urma inspecției fiscale generale efectuată la societatea reclamantă, a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală din data de 14 decembrie 2009, urmat de decizia de impunere nr. 7414/15.12.2009, acte care au concluzionat că societatea reclamantă a înregistrat în contabilitate cheltuieli reprezentând plata unor servicii pe care le-a prestat efectiv, diminuându-se profitul cu suma de 415.632 lei plus 3.153 lei, majorări de întârziere, ocazie cu care s-a calculat greșit TVA, datorând statului suma de 739.300 lei plus 2.512 lei majorări de întârziere.

Împotriva acestor acte administrativ fiscale reclamanta a formulat plângere prealabilă ce se află la organul fiscal în curs de soluționare( filele 10-14).

Prin prezenta acțiune, reclamanta solicită suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea irevocabilă a contestației.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superior, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin urmare, din dispozițiile mai sus citate, rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba să fie iminentă.

Potrivit legii, prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă autorității publice, sau a unui serviciu public, iar cazurile bine justificate sunt definite ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În cauza de față aceste condiții sunt îndeplinite.

Astfel, cazul este bine justificat întrucât organul de control a invocat lipsa unor documente justificative (devize,situații de lucrări) cu trimitere la un text de lege care reglementeazăexpres alt tip de document justificativ ceea ce induce opinia unei confuzii grave între două noțiuni distincte de documente justificative, mai exact cele de înregistrare în contabilitate sau cele de justificarea necesității și legalității prestării serviciilor la care se referă actul de control.

În opinia curții, se impune suspendarea și pentru faptul că suma de 724.944 lei, stabilită suplimentar pentru justificarea TVA aferentă serviciilor achiziționate de la - SRL, apreciată ca nedeductibilă, precum și cea de 400.000 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor facturate de - Com SRL, argumentul juridic al organului constatator constă într-o simplă trimitere la dispozițiile art. 11 și 146 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, fără nicio justificare temeinică, obligatorie în astfel de situații.

Sumele foarte mari reținute de organul de control, în condițiile crizei economice actuale ar avea consecințe ireversibile asupra acestei societăți, ducând chiar la faliment, efectele fiind dintre cele mai grave, situație ce poate fi evitată, cel puțin temporar, prin suspendarea actului de control, cu atât mai mult că în această materie practica judiciară este constantă, în acest sens pronunțându-se alte instanțe din țară, inclusiv Curtea de APEL PLOIEȘTI, dar și J, care apreciază instituția suspendării actului administrativ un instrument procedural aflat la îndemâna instanței de judecată, pentru crea premisele și a da garanția respectării principiului legalității, apreciind că atâta timp cât o autoritate publică este într-un proces de evaluare, echitabil este ca actul administrativ să nu-și producă efecte asupra celor implicați, până la o soluționare definitivă și irevocabilă litigiului.

Ori, procedându-se în acest mod, Curtea apreciază, că respectând principiul primordialității normei europene față de cea națională, se dă garanția protecției jurisdicționale provizorii în materie administrativă, dând eficiență recomandării nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștrii ai Consiliului Europei, care, în astfel de cauze, se impune evitarea pe cât posibil a unor eventuale prejudicii ireparabile de multe ori, unei persoane vătămate în dreptul său, cu atât mai mult în cazul unei persoane juridice, cum este cazul în speță.

Concluzionând, în considerarea celor ce preced, Curtea, făcând aplicarea prevederilor art. 14 și urm. din Legea nr. 554/2004, norme care sunt în acord deplin cu cele europene la care s-a făcut referire mai sus, dar și cu practica ICCJ, constantă în acest sens, cât și cu cea a Curții de APEL PLOIEȘTI, va admite acțiunea, va dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 7414/15.12.2009 emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta- COM SRL-prin

reprezentanții săi legali, cu sediul în P,-, județul P, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P, cu sediul în P,-, județul P și, în consecință:

Dispune suspendarea deciziei de impunere nr. 7414/15.12.2009 emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului.

Executorie de drept.

Cu drept de recurs în cinci zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 februarie 2010.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

red EG

tehnored MC

4 ex/ 23.02.2010

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Președinte:Elisabeta Gherasim
Judecători:Elisabeta Gherasim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 41/2010. Curtea de Apel Ploiesti