Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 4136/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4136
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ emis de Ministrul Justiției și Libertăților sub nr. 76.602/03.07.2009, formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că reclamanții au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ. o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 6 iulie 2009, reclamanții, au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, suspendarea actului administrativ nr. 76602/03.07.2009 emis de pârât, prin care acesta a dispus că "începând cu data de 10.07.2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Această modalitate de calcul se va păstra și pentru viitor, plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de nr.OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar."
În motivarea cererii lor, reclamanții au învederat instanței că au formulat plângere prealabilă împotriva actului a cărui suspendare se solicită, în data de 06.07.2009.
Cele două cerințe de admisibilitate a cererii de suspendare impuse de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, anume cazul bine justificat și paguba iminentă, sunt întrunite.
Astfel, actul emis de pârât este vădit nelegal, arată reclamanții, prin raportare atât la disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, a cărui aplicabilitate în cauză a fost recunoscută prin decizia nr. Nr. 21/2008 a ÎCCJ, cât și la dispozițiile Ordinului nr. 1165/C/09.04.2009 emis de pârât. De asemenea, dispozițiile actului încalcă principiul neretroactivității, întrucât, deși emisă la 3 iulie 2009, dispune și cu privire la drepturile salariale aferente lunii iunie.
Sub aspectul pagubei iminente, aceasta rezultă fără putință de tăgadă din diminuarea drepturilor salariale cuvenite.
Deși legal citat, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR nu și-a trimis reprezentant în fața instanței și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând cererea reclamanților prin prisma actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1. Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
2. În ce privește admisibilitatea cererii de suspendare fundamentată pe prevederile art. 14, având în vedere condiția premisă de a fi formulată plângerea prealabilă împotriva actului administrativ contestat, Curtea reține că din actele dosarului reiese că reclamanții au formulat plângere prealabilă, în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, împotriva actului administrativ a cărui suspendare o solicită, fiind astfel întrunită această cerință premisă.
3. Cele două concepte, anume paguba iminentă și cazul bine justificat, care se constituie în cerințe de admisibilitate a cererii de suspendare potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt definite de art. 2 alin. 1 lit. s și t din Legea nr. 554/2004, astfel:paguba iminentaeste "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" (în speță fiind invocat ca temei al cererii de suspendare prima teză a acestui text), iarcazuri bine justificate"împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".
4. Aspectele invocate de reclamanți în susținerea condiții cazului bine justificat sunt în măsură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului a cărui suspendare se solicită, aparența de nelegalitate fiind dată de contrarietatea acestuia cu dispozițiile art. 74 din Legea nr. 303/2004, de caracterul discutabil al aplicabilității OUG nr. 71/2009 care vizează eșalonarea drepturilor restante, iar nu și a celor actuale, precum și de împrejurarea că acesta retroactivează, având incidență asupra drepturilor salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, deși este emis la data de 3 iulie 2009.
5. În privința cerinței pagubei iminente, întrunirea acesteia este neechivocă, constând tocmai în diminuarea drepturilor salariale ce urmează a fi încasate de reclamanți începând cu luna iunie 2009, în raport de legitimă a reclamanților în ceea ce privește valoarea patrimoniala pe care urmau sa o primească pentru prestarea activității de magistrat.
În lumina considerentelor mai sus expuse, Curtea apreciază ca admisibilă și fundamentată cererea reclamanților, astfel că - în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 - o va admite și va dispune suspendarea actului administrativ emis sub nr. 76602/03.07.2009 de pârât, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestui act.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanții, prin mandatar, cu. procesual ales la Tribunalul Cluj, în mun. C-N, Calea nr. 2-4, jud. C, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în mun. B,-, sector 5 și, în consecință:
Dispune suspendarea actului administrativ emis sub nr. 76.602/03.07.2009 de Ministrul justiției și Libertăților până la soluționarea acțiunii în anularea acestuia.
Definitivă. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2009.
JUDECĂTOR GREFIER
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat