Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 4157/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4157
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.11.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
GREFIER - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect "suspendare act administrativ".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul personal și asistat de avocat cu delegație la dosar - fila 12, lipsă fiind pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință după care, la cererea instanței apărătorul reclamantului arată că prin prezenta cerere de chemare în judecată solicită suspendarea HG nr. 1259/2009 privind organizarea și desfășurarea referendumului din data de 22.11.2009.
Din oficiu, Curtea invocă excepția lipsei de de obiect a cererii de suspendare și acordă cuvântul pe această excepție și, în subsidiar, pe cererea de suspendare.
Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției întrucât apreciază că și în prezent hotărârea atacată mai produce efecte. Susține că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 întrucât hotărârea atacată are la bază un Decret Prezidențial nelegal pentru următoarele considerente: prin acest Decret s-a organizat un referendum consultativ - această formă de referendum nu există în legislația română, referendumul fiind o manifestație de voință în sens juridic. Decretul reprezintă o formă de fraudă la lege deoarece se organizează un referendum care tinde la modificarea/revizuirea Constituției, cu încălcarea legii în această materie. Consideră că hotărârea este emisă cu încălcarea atribuțiilor Guvernului care, prin depășirea limitelor capacității impuse de art. 110 alin. 4 din Constituția României sunt nelegale. Cu privire la pagubă, rezultă clar din Hotărârea de Guvern că pentru organizarea s-au alocat sume importante din bugetul statului.
Curtea reține cauza pentru a se pronunța pe excepția rămânerii fără obiect a cauzei și pe fond.
CURTEA,
Deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin cererea de suspendare formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României solicitat suspendarea executării HG nr. 1259/2009.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a formulat plângere prealabilă înregistrată la autoritatea pârâtă prin care solicitat abrogarea HG nr. 1259/2009 și susține că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ.
Cu privire la cazul bine justificat arată că HG nr. 1259/2009 este nelegală în raport de disp. art. 2 și art. 90 din Constituția României precum și art. 1 și 2 din Legea nr. 3/2000 cu privire la organizarea și desfășurarea referendumului.
Menționează că HG nr. 1259/2009 este nelegală întrucât are la bază un Decret prezidențial nelegal, iar hotărârea a fost emisă cu încălcarea atribuțiilor Guvernului, prin depășirea limitelor capacității impuse de art. 110 alin. 4 din Constituția României și ale art. 26 din Legea nr.90/2001.
Cu privire la cerința art. 14 din legea nr. 554/2004 prevenirii unei pagube iminente prin suspendarea actului, reclamantul susține că în ceea ce- privește actul îi produce pagubă materială și mai ales morală, dată fiind modalitatea în care s- realizat.
Daunele materiale constau în cheltuieli suplimentare la care a fost supus bugetul de stat pentru promovarea organizarea și desfășurarea alegerilor care se suplimentează cu cheltuieli pentru organizarea unui referendum nelegal și al cărui rezultat ține mai degrabă de sondarea opiniei publice pe un eșantion de milioane de alegători.
Susține că, punerea în aplicare Decretului și Hotărârii de Guvern de organizare a alegerilor, acordă actualului Președinte al României calitatea sa de candidat la președinție un avantaj împotriva celorlalți contra-candidați.
În drept, cererea de suspendare a fost întemeiată pe disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004.
La termenul de judecată din 25.11.2009 Curtea, din oficiu, invocat excepția lipsei de obiect a cererii și acordat cuvântul în principal pe excepție și în subsidiar pe cererea de suspendare.
Analizând actele și lucrările din dosar, în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
HG nr. 1259/23.10.2009 conține dispoziții care se referă exclusiv la organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 22.11.2009.
În sensul că, prin Hotărârea de Guvern s- dispus ca acțiunile necesare pentru organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 22.11.2009 să se realizeze potrivit programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2009, aprobat prin HG nr. 1044/2009. De asemenea Hotărârea de Guvern cuprinde reglementări cu privire la ștampilele birourilor electorale, ștampila de control a secțiilor de votare, modelul timbrului autocolant, modele buletinelor de vot, etc. dar și cu privire la cheltuielile suplimentare generate de desfășurarea referendumului național din data de 22.11.2009.
Se constată că HG nr. 1259/2009 și- produs efectele prin desfășurarea referendumului național la data de 22.11.2009 cu privire la toate dispozițiile pe care le conține.
Suspendarea executării unui act administrativ presupune stoparea producerii efectelor acelui act până la momentul când instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare se va pronunța cu privire la legalitatea actului.
În speță, la data soluționării cererii instanța nu poate să dispună suspendarea executării HG nr. 1259/2009 deoarece efectele actului administrativ, care fac obiectul cererii de suspendare, s-au produs în totalitate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare și va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția rămânerii fără obiect a cererii și în consecință,
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare executării HG nr. 1259/2009, formulată de reclamantul, cu domiciliul în B,--3,. 2.. 2,. 2,. 26, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, nr. 1, sector 1.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.11.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
Tehnored. CB/ 4ex.
16.12.2009
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria