Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 4405/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4405

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 9.12.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria

GREFIER - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții:, și în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, având ca obiect "suspendare executare act administrativ".

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin serviciul Registratură la data de 7.12.2009, pârâtul a depus întâmpinare.

Constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cpc, Curtea o reține pentru a se pronunța pe excepția inadmisibilității invocată de pârât prin întâmpinare și în subsidiar și pe fond.

CURTEA,

Deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 17.07.2009 reclamanții, și, personal auxiliar în cadrul Judecătoriei S în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților au solicitat suspendarea adresei nr. 76602/03.07.2009 emisă de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că, prin actul administrativ pârâtul dispus ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără include sporul de 50% pentru risc și suprasolicitate neuropsihică, iar această măsură impusă ordonatorilor de credite secundari și terțiari este nelegală și contrară art. 1 din Protocolul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Reclamanții susțin că aparența de nelegalitate constituie un caz bine justificat, iar prejudiciul material viitor și previzibil prin neplata unor drepturi salariale, constituie paguba iminentă ce trebuie prevenită prin suspendarea actului administrativ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât adresa nr. 76602/03.07.2009 nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.

Analizând actele și lucrările din dosar, în raport de susținerile părților și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Prin actul nr. 76602/03.07.2009 pârâtul comunicat ordonatorilor secundari și terțiari de credite că drepturile salariale, aferente lunii iunie 2009, se vor achita la data de 10 iulie 2009 fără include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar această modalitate de plată se va păstra și pentru viitor întrucât plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică urmează să se efectueze conform eșalonării prev. de OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Susținerea pârâtului în sensul că această adresă este o simplă operațiune administrativă și nu un act administrativ nu poate fi reținută.

De esența actului administrativ, în accepțiunea Legii nr. 554/2004, este împrejurarea că actul produce efecte juridice, iar efectele juridice sunt de natură să aducă vătămare drepturilor ori intereselor legitime ale reclamanților.

În speță, prin adresa a cărei suspendare se cere, ordonatorul principal ordonat ordonatorilor secundari și terțiari, plata salariilor într-un cuantum micșorat.

Nu are relevanță faptul că actul nu a fost adresat reclamanților, dacă, în mod direct, lezează drepturi ale acestor persoane.

Ca atare, susținerea pârâtului, invocată pe cale de excepție, în sensul că acțiunea este inadmisibilă nu este întemeiată, urmând să fie respinsă ca atare.

Cu privire la cererea de suspendare se reține că, potrivit Legii nr. 554/2004, art. 14 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condițiile art. 7 autorității publice care emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

În speță se constată că, există aparență de nelegalitate a actului contestat întrucât s- dispus restrângerea exercițiului unor drepturi de natură salarială printr-un act administrativ și nu prin lege contrar art. 53 din Constituția României, iar această împrejurare constituie un caz bine justificat în accepțiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 14 (1) din aceeași lege.

Instanța constată că este îndeplinită și condiția producerii unei pagube iminente ce trebuie prevenită prin suspendarea actului, în sensul că, îndoiala serioasă asupra legalității actului conduce la convingerea că un act aparent nelegal poate diminua considerabil veniturile reclamanților cu consecința păgubitoare asupra activității serviciului prestat și ca atare poate conduce la perturbarea previzibilă funcționării instanței în care reclamanții își desfășoară activitatea.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite cererea și va suspenda actul administrativ nr. 76602/03.07.2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată.

Admite acțiunea formulată de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la Judecătoria S, cu sediul în S, nr. 41, județul S, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5.

Suspendă executarea actului administrativ nr. 76602/03.07.2009.

Executorie.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.12.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.

Tehnored. CB/ 4ex.

05.01.2010

Președinte:Cosma Carmen Valeria
Judecători:Cosma Carmen Valeria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 4405/2009. Curtea de Apel Bucuresti