Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 4502/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4502
Ședința publică de la 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier- - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. S, împotriva sentinței nr. 2261 din data de 16 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - SRL
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic pentru recurenta pârâtă DGFP M și avocat pentru intimata reclamantă - SRL, lipsind recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat pentru intimata reclamantă - SRL, depune chitanța și recipisa reprezentând cauțiunea.
Constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii;
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă DGFP M, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și arată că nu s-a făcut dovada prejudiciului și nici cuantumul acestui prejudiciu.
Avocat pentru intimata reclamantă - SRL, solicită respingerea recursului, arătând că, în ceea ce privește cauțiunea, aceasta a fost achitată, iar cu privire la celelalte motive respingerea acestora ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin sentința nr. 2261 din data de 16 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- a fost admisă contestația formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtului ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice M, dispunându-se suspendarea executării deciziei de impunere nr.71/27.02.2009 emisă de DGFP M - Administrația Finanțelor Publice DTS și obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr.71/27.02.2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de organele din cadrul Administrației Finanțelor Publice DTS în baza raportului de inspecție fiscală nr.5188/27.02.2009 ce are ca obiect suma de 48.676 lei s-a constatat că - SRL DTS datorează bugetului general consolidat al statului această sumă.
Inspecția a constatat că societatea a achiziționat în anul 2007 cinci autoturisme în valoarea de 45200 EURO, însă nu au putut identificate cheltuielile și veniturile aferente vânzării acestor autoturisme, nefacturate și neevidențiate în evidența contabilă a contestatoarei.
Împotriva deciziei de impunere s-a formulat contestație, sens în care s-a pronunțat decizia nr.18/26.03.2009, prin care s-a suspendat soluționarea contestației în condițiile în care din cercetările efectuate au fost relevați indicii săvârșirii unor infracțiuni și au fost sesizate organele în drept, reluarea procedurii urmând a se face după încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Conform art.214 al.1 lit.a din OG nr.92/2003 suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă se poate face prin deciziei motivată atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indicilor săvârșirii unor infracțiuni a căror constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.
S-a reținut că decizia de impunere și-ar produce efecte cu consecințe negative asupra patrimoniului contestatorului fiind, de altfel, și calea prin care organele de impunere ipotetic ar putea să procedeze în toate cazurile la executarea unei decizii de impunere contestată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP M - Dr. Tr.S criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispoz. art. 215 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală potrivit cu care "dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei ." în sensul că din studierea dosarului se observă că această cauțiune nu a fost solicitată de instanța de fond și nici achitată de reclamantă.
Prin încheierea din 30.09.2009 Curtea a stabilit cauțiune în cuantum de 487 lei, iar la data de 04.11.2009 a fost depusă la dosar recipisa de consemnare nr. -/1 din data de 03.11.2009.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenta pârâtă și a dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept.
Față de faptul că la dosar a fost depusă recipisa de consemnare a cauțiunii nr. -/1 din data de 03.11.2009 potrivit dispozițiilor instanței de recurs, Curtea apreciază că în speță a fost complinită condiția de admisibilitatea a cererii de suspendare prev. de dispoz. art. 215 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală, respectiv consemnarea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, critica formulată în acest sens de către recurenta pârâtă rămânând fără obiect.
Pe de altă parte se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept:
Prin acțiunea formulată la Tribunalul Mehedinți, reclamanta - SRL solicitat suspendarea deciziei de impunere nr.71/27.02.2009 emisă de DGFP M - Administrația Finanțelor Publice DTS.
În acțiune, reclamanta a expus, așa cum s-a arătat în rezumat mai sus, motivele de fapt pe care și-a întemeiat cererea.
În cuprinsul acțiunii nu s-a precizat un anume text din Legea 554/2004 sau din Codul d e procedură fiscală, în temeiul căruia s-a solicitat suspendarea.
În situația în care partea nu precizează temeiul de drept al unei cereri, judecătorul cauzei are obligația legală prevăzută de art.129 pct.4 Cod pr.civilă de cere părților să prezinte explicații, iar în lipsa explicațiilor judecătorul trebuie să califice corect cererea.
Având în vedere textul menționat, în practica și doctrina de specialitate s-a hotărât constant că, în vederea ocrotirii intereselor legitime ale părților, judecătorul are obligația de a da acțiunii calificarea juridică exactă.
Deși în cursul soluționării cauzei nu s-a pus în discuție calificarea juridică a cererii, în cuprinsul sentinței se reține incidența în drept a prevederilor art.14 din Legea 554/2004.
Din probele cauzei rezultă că reclamanta a contestat decizia de impunere fiscală nr. nr.71/27.02.2009, că în cursul soluționării procedurii prealabile DGFP Mas uspendat soluționarea contestației în vederea efectuării de cercetări penale.
Măsura suspendării contestației fost motivată pe prev.art.214 alin.1 lit. a Cod pr.fiscală.
Așadar, contestația reclamantei nu a fost soluționată pe fond, și ca urmare aceasta se află încă în procedura prealabilă.
În consecință sunt incidente în materia suspendării, prevederile art. dispoz. art. 215 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală și art.14 din Legea 554/2004.
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație,este reglementată în cuprinsul art.215 Cod pr.fiscală, Titlul IX; Cap.III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Textul prevede că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil în temeiul legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
Referirea la prevederile Legii 554/2004 are în vedere dispozițiile art.14 din această lege, întrucât procedura respectivă se referă la etapa procedurii prealabile și la împrejurarea că, după introducerea contestației,organul fiscal nu mai poate suspenda executarea, această competență fiind dată de legiuitor instanței de judecată.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cauze apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În speța de față, reclamanta, la solicitarea instanței, a plătit cauțiunea prevăzută de art.215 Cod pr.fiscală, a dovedit că prin executarea pornită împotriva sa s-ar crea un prejudiciu de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității ca urmare a declanșării procedurii de executare silită în dosarul nr. 7229/- prin emiterea titlului executoriu și a somației nr. -/20623.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă este suspendată, iar executarea se poate face înainte de finalizarea acestei proceduri, adică înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal.
Față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr.R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale, ținând seama de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea apreciază că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată că soluția instanței de fond de suspendare a deciziei de impunere până la pronunțarea instanței de fond, este legală și temeinică, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, urmează a respinge recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. S, împotriva sentinței nr. 2261 din data de 16 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
2ex/04.12.2009
Jud. fond
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Costinel Moțîrlichie
