Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 455/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 455/CA/2008

Ședința publică de la 15 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Lazăr

JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul AL ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr.2589/CA/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost legal timbrat cu suma de 5 lei, achitată cu chitanța nr. - PJ din 08.01.2008, precum și cu timbre judiciare în valoare de 0,30 lei.

Față de actele de la dosar, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Reclamanta prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 31 octombrie 2007, sub dosar nr- a solicitat pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local prin primar, suspendarea executării hotărârilor Consiliului Local nr. 109/2004 și 32/2005 până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul acțiunii în contencios administrativ. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin cele două hotărâri atacate se stabilesc locurile de așteptare clienți pentru taxi chiar ăn stațiile de transport public de persoane prin servicii regulate, unde reclamanta ca și transportator trebuie să oprească, fiind licențiată de către ARR Agenția Se arată că astfel reclamantei i se blochează accesul în stațiile de pe raza localității, echivalând cu o desființare tacită a transportului public de persoane pe traseul interurban din orașul.

Secția de contencios administrativ a Tribunalului Hunedoara prin sentința nr.2589/20 12 2007 admis cererea de ordonanță președințială și a dispus suspendarea executării hotărârilor nr. 109/2004 și 32/2005 adoptate de Consiliul Local până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul acțiunii privind fondul cauzei.

Instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru ordonanța președințială, fiind suspendată licența de traseu acordata unui operator de taximetrie, iar în temeiul art. 14 din 554/2004 se impune suspendarea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea hotărârii și respingerea cererii de ordonanță președințială, licența de traseu fiind acordată în condiții legale.

Analizând sentința atacată sub aspectul recursului declarat, Curtea analizează cererea de ordonanță președințială din perspectiva admisibilității ei în materia contenciosului administrativ și constată următoarele:

Art. 2 lit. e) din lege definește contenciosul administrativ ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publica, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Existenta unei reglementări speciale, derogatorii privind suspendarea in materia actelor administrative consacrata prin art.14, 15 din 554/2004 obliga partea interesata sa uzeze de aceste prevederi legale,si nu de procedura ordonanței președințiale din dreptul comun reglementata de Codul d e procedura civilă. În acest sens s-a pronunțat și instanța suprema prin deciziile de speța cu numerele 4189/1 07 2005, 5541/18 11 2005, 1648/15 03 2005, 5913/13 12 2005.

Astfel in art. 14 din aceeași lege se prevede ca in cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ, respectiv a procedurii administrative, pana la pronunțarea instanței de fond. Instanța va rezolva cererea de suspendare, de urgenta, cu citarea părților. Articolul 15 reglementează suspendarea actului sau procedurii administrative pe cale principala, când suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

În concluzie, în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă se va admite recursul pârâtului, se va modifica în tot sentința atacată și se va respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul ca inadmisibilă.

Pentru aceste motive,


În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul AL ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr.2589/CA/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și în consecință:

Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta -""SRL P în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL, ca inadmisibilă.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 Aprilie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.GC

Dact./ex.2/14.05.2008

Jud.fond.

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Elisabeta Lazăr, Gabriela Costinaș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 455/2008. Curtea de Apel Alba Iulia