Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 492/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 492
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de suspendare a executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilită de inspecția fiscală nr.1157 din 30 octombrie 2009 până la pronunțarea instanței de fond, formulată de reclamanta - C -.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta - C - prin consilier juridic lipsind pârâta
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra cererii de suspendare.
Consilier juridic pentru reclamanta - C - depune dovada achitării cauțiunii în cuantum de 20.000 lei și solicită admiterea cererii de suspendare arătând că sunt întrunite cumulativ cele două condiții stabilite de art.14 din Lg.554/2004.
CURTEA
Prin cererea inregistrata la nr- pe rolul Curtii de Apel, reclamanta - C A, solicitat suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 1157/30.12.2009 si a raportului de inspectie fiscala nr.5659/28.10.2009 emis de
Cu privire la existenta unui caz bine justificat,reclamanta arata ca exista indicii de nelegalitate intrucat organul de control a calculat impozitul pe profit avand ca baza de calcul cheltuielile si nu veniturile a calculat TVA pentru situatiile in care relatiile comerciale ale unei societati se cu persoane fizice,care nu sunt platitoare de TVA.
In ceea ce priveste necesitatea prevenirii unei pagube iminente, se arată că executarea deciziei prejudiciază grav relațiile pe care societatea le are cu diverși parteneri și ar crea o situație financiară iremediabilă în ceea ce privește plățile către salariați sau furnizori.
Reclamanta precizeaza ca executarea silita a deciziei de impunere se face prin infiintarea popririi asupra conturilor societatii ceea ce face imposibila achitarea instrumentelor de plata bancare.
La 04.12.2009, Oad epus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamanta ca fiind neintemeiata.
A solicitat instantei sa-i fie pusa in vedere reclamantei plata cautiunii prevazute de art.215 alin 2 teza finala din Codul d e procedura fiscala.
Cu privire la cererea de suspendare a actului administrativ,parata arata ca in speta reclamanta nu a facut dovada cazului bine justificat si nici pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natura sa justifice suspendarea acestuia.
Examinând cererea de suspendare în raport cu susținerile părților, a actelor depuse și legislația aplicabilă speței deduse judecății, instanța reține:
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație este reglementată în cuprinsul art. 215 Cod pr. fiscală, Titlul IX; Cap. III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr. fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul mai sus precizat prevede ca o condiție cumulativă și că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art. 215 Cod procedura fiscala.
Potrivit art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Această prezumție nu poate însă determina inaplicabilitatea dispozițiilor privind suspendarea actului administrativ fiscal, concluzie la care se ajunge dacă se absolutizează prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative.
Prin urmare, prezumția de legalitate în materia executării actului administrativ are drept consecință doar caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ însă nu poate împieta asupra prerogativei legale a instanței de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
Referitor la cazul bine justificat se reține că prin contestația formulată, reclamanta invocă în esență faptul că în cadrul controlului efectuat la aceasta s-au savarsit mai multe nereguli cu privire la calcularea impozitului pe profit si a TVA-ului.
Argumentele aduse de reclamantă așa cum au fost mai sus prezentate succint constituie împrejurări legate de starea de fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actelor administrativ - fiscale contestate.
Cazul bine justificat derivă și din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Referitor la existența unei pagube iminente așa cum aceasta este definită în art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea contenciosului administrativ se reține că și această condiție este îndeplinită în speță fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reținută prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societății reclamante așa cum acesta a fost dovedită în cauză.
Ca urmare, față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.126 și urm. din Codul d e procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurător, măsură care s-a și adoptat în cauză așa cum rezultă din probatoriul administrat.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea reclamantă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Reamintim că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
Va fi reținută însă ca întemeiată apărarea formulată prin întâmpinare în sensul inadmisibilității cererii de suspendare referitor la raportul de inspecție fiscală și procesul verbal de control, acestea nereprezentând acte administrative fiscale susceptibile de a fi puse în executare, singurul act de acest fel fiind constituit de decizia de impunere potrivit art.85 și 86 Cod pr.civilă.
În consecință potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ urmează a se admite cererea formulată de reclamantă și se va dispune suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală cu nr.1157 din 30.10.2008 până la pronuntarea instantei de fond
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea.
Dispune suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilită de inspecția fiscală nr.1157 din 30 octombrie 2009 până la pronunțarea instanței de fond.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
16 2009
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti
