Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 504/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.504/CA
Ședința publică din data de 06 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Claudiu Răpeanu
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă - SC SRL - cu sediul în,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr.527/15 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - DIRECȚIA APELOR D - cu sediul în C,-, jud. C, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată.
Curtea pentru a da posibilitatea intimatei pârâte să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 06 2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE -DIRECȚIA APELOR -D, suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Notificarea de reziliere a contractului de închiriere nr. 768/05.03.2007, până la pronunțarea instanței de fond.
Reclamanta își motivează in fapt cererea arătând că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 768/05.03.2007 având ca obiect transmiterea către reclamantă a dreptului de folosință asupra sectorului de plajă Zona IV. La data de 27.02.2009 reclamanta a fost notificată de către pârâtă cu privire la decizia unilaterală de a rezilia contractul de închiriere, invocându-se cu titlu exemplificativ nerespectarea anumitor obligații prevăzute de G nr.19/2006, Ordinul nr. 222/2006 sau de contractul dintre părți. Împotriva acestui act reclamanta a formulat plângere prealabilă prin care solicită revocarea executării. Se invocă faptul că declarația de reziliere nu are suport faptic întrucât motivele de reziliere sunt enumerate generic și nu specifică în mod concret care sunt investițiile nerealizare. Rezilierea este abuzivă și nejustificată și cauzează reclamantei prejudicii materiale directe întrucât investițiile realizate nu s-au amortizat integral în perioada derulată iar prejudiciul material se raportează la cuantumul profitului prognozat și nerealizat pentru cei opt ani rămași din durata inițială a contractului de închiriere.
Reclamanta apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile suspendării actului administrativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv:existența unui caz bine justificat, întrucât nici un motiv invocat de către autoritate nu este real;prevenirea unei pagube iminente, pagubele fiind irecuperabile față de investițiile realizate.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a administrat probe față de cererea formulată.
Prin sentința civilă 527/15.05.2009 cererea a fost respinsă ca nefondată.
Prima instanță a reținut următoarele:
Între pârâta - D în calitate de locator și reclamanta în calitate de locatar s-a încheiat contractul de închiriere nr. 768/05.03.2007 având ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra sectorului de plajă Zona IV, în scopul exploatării acestuia în condițiile contractului și a legislației specifice. Durata închirierii a fost stabilită pentru 10 ani, cu începere de la 05.03.2007. Prin notificarea înregistrată în evidențele sale sub nr. 3595/27.02.2009 și comunicată reclamantei prin intermediul executorului judecătoresc, pârâta - D aduce la cunoștința reclamantei rezilierea de plin drept a contractului de închiriere nr. 768/05.03.2007 ca urmare a neexecutării obligațiilor ce reveneau reclamantei în calitate de locatar, enumerate cu titlu exemplificativ în cuprinsul notificării.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004:În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.
Rezultă că suspendarea actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act, cu caracter excepțional, care se justifică numai dacă actul administrativ ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Pentru a se dispune de către instanța de judecată suspendarea actului administrativ trebuie a fi dovedită de către reclamant îndeplinirea cumulativă a trei condiții: cazul bine justificat; iminența producerii unei pagube, precum și dovada sesizării organului emitent cu recursul grațios.
Instanța de judecată a constatat că în cauză s-a făcut dovada exercitării recursului grațios cu cererea formulată de către reclamantă și înregistrată la .- D Sucursala C cu nr. 4056/06.03.2009. De asemenea, în cauză s-a făcut dovada existențeiunui caz bine justificat. Astfel, fără a analiza legalitatea notificării de reziliere a contractului de închiriere, instanța de judecată a apreciat că împrejurările concrete de fapt și de drept în care această notificare a fost emisă creează o îndoială serioasă în privința legalității. Instanța de judecată a avut în vedere următoarele: împrejurarea că pârâta în calitate de locator și-a manifestat unilateral voința de reziliere a contractului de închiriere după aproape doi ani de la încheierea actului de închiriere, timp în care a primit prestațiile reclamantei, în calitate de locatar; notificarea de reziliere enumeră exemplificativ obligațiile asumate de către reclamantă prin contract și nu obligațiile concrete considerate de către pârâtă a fi neexecutate.
În ceea ce privește însăprejudiciul material viitor și previzibil, greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care manifestarea unilaterală de reziliere ar fi ulterior anulată prin hotărâre judecătorească, instanța de judecată a apreciat că în cauză nu se face dovada unei asemenea pagube.
Reclamanta arată că paguba iminentă constă în imposibilitatea amortizării totale a valorii investițiilor realizate precum și în pierderea profitului pe care l-ar fi realizat din exploatarea pentru încă opt ani a sectorului de plajă ce făcea obiectul contractului de închiriere.
În ceea ce privește imposibilitatea amortizării investițiilor, instanța de judecată observă că potrivit art. 24 și urm. din Codul fiscal amortizarea fiscală reprezintă operațiunea contabilă de recuperare a cheltuielilor aferente achiziționării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizabile, prin aplicarea unei anumite cote de amortizare la valoarea de intrare a mijlocului fix amortizabil, cotă determinată de o anumită durată normală de utilizare a mijlocului fix.
Față de această definiție a amortizării instanța de judecată constată că amortizarea nu este în nici un fel determinată sau influențată de menținerea sau încetarea contractului de închiriere dintre părți, investițiile fiind în continuare amortizabile, desigur în condițiile prevăzute de Codul fiscal și alte eventuale legi speciale, în funcție de specificul concret al fiecărei cheltuieli.
În ceea ce privește pierderea profitului pe care l-ar fi realizat din exploatarea pentru încă opt ani a sectorului de plajă, instanța de judecată constată că pierderea dreptului de exploatare a sectorului de plajă și implicit a eventualului profit comercial realizat din această activitate, constituie într-adevăr, efectul firesc și direct al rezilierii contractului de închiriere.
producerii unei pagube trebuie să fie însă consecința executării unui act administrativ și nu însăși executarea acelui act. Astfel, în orice act administrativ a cărui executare implică o pierdere patrimonială, această pierdere constituie însăși modalitatea de executare a actului administrativ și nu o consecință a executării actului administrativ. Cu alte cuvinte, paguba ar trebui să constea într-o împrejurare născută din pierderea dreptului de exploatare a plajei și a profitului realizat din această activitate, cum ar putea fi, de exemplu, declanșarea împotriva reclamantei a procedurii falimentului. În caz contrar, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor de executare a unui act administrativ, și cu atât mai mult a unui contract administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative. Mai mult, prejudiciul material invocat de către reclamantă nu este unul care să fie greu sau imposibil de reparat în ipoteza în care manifestarea unilaterală de reziliere ar fi ulterior anulată prin hotărâre judecătorească, putându-se formula o acțiune în pretenții îndreptată împotriva pârâtei, care nu comportă eforturi procesuale semnificative.
Soluția a fost atacată cu recurs de către reclamantă.
Prin motivele de recurs se arată că motivarea instanței de fond nu este în acord cu situația de fapt și de drept. Astfel, s-a arătat că, în afară de pagubele cauzate de imposibilitatea folosirii bunurilor achiziționate în scopul executării obligațiilor contractuale -șezlonguri, umbrele, utilaje -, societatea este pusă în situația de a pierde contractele încheiate cu operatorii de turism, contracte ce cuprind servicii de plajă ale căror costuri sunt incluse în costul sejurului. În acest sens au fost depuse înscrisuri cu prilejul soluționării cauzei în fond.
Recurenta mai arată că prima instanță nu a arătat motivele pentru care argumentele și apărările legate de prejudiciul produs prin imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor contractuale asumate, au fost înlăturate.
Recursul a fost admis cu consecința suspendării executării actului administrativ atacat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut că recurenta a făcut dovada formulării plângerii prealabile ce vizează revocarea notificării de reziliere nr. 27/27.02.2009 precum și dovada existenței unui caz bine justificat, așa cum este acesta definit de către art. 2 lit. t) din legea nr. 554/2004. motiv pentru care aceste aspecte nu fac obiectul recursului de față și nu vor mai fi analizate.
În ceea ce privește paguba iminentă, aceasta este definită de către art. 2 lit. ș) ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
Recurenta a făcut dovada încheierii cu diverse agenții de turism a unor contracte de prestări servicii (filele 31-34 în dosarul de fond) ce au ca obiect asigurarea de către SC SA a diverse servicii, printre care și reduceri la închirierea de șezlonguri pe plajă, nerespectarea obligațiilor antrenând răspunderea contractuală a societății.
Prin punerea în executare a actului de reziliere a contractului de închiriere a plajei zona IV, recurenta va suferi previzibil un prejudiciu, acesta fiind de asemenea material și viitor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă - SC SRL - cu sediul în,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr.527/15 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - DIRECȚIA APELOR D - cu sediul în C,-, jud.
Modifică în tot hotărârea atacată în sensul că dispune suspendarea executării notificării nr.27/27.02.2009 prin care s-a comunicat rezilierea de drept a contractului de închiriere nr.768/05.03.2007, până la pronunțarea instanței de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.jud.hot.
Red.jud.dec.
12 2009
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Claudiu Răpeanu
