Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 530/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 530/2009
Ședința publică din data de 30 octombrie 2009
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat spre examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta SC I SRL, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, având ca obiect suspendare executare act administrativ art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2009, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de SC I SRL s-a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării până la pronunțarea instanței de fond a următoarelor acte administrativ - fiscale: Raportul de inspecție fiscală generală nr. 2764/31.07.2009, Decizia de impunere nr. 315/31.07.2007, Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 2764/31.07.2009.
În motivarea cererii sale, se arată că eclamanta a fost supusă unei inspecții fiscale desfășurată în trei etape, respectiv 29.10.2007-12.12.2007,03.12.2008 - 21.12.2008 și 23.07.2009 - 30.07.2009, iar în urma acestor verificări a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală generală nr. 2764/31.07.2009, Decizia de impunere nr. 315/31.07.2007, Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 2764/31.07.2009.
În esență, toate aceste acte administrativ - fiscale instituie în sarcina reclamantei obligația de a achita suplimentar taxe și impozite în cuantum total de 869.974 lei care au fost comunicate reclamantei în data de 24.08.2009.
Reclamanta a contestat în temeiul art. 205 aceste acte prin Contestația înregistrată la pârâtă sub numărul 3546/02.09.2009. Ulterior a depus anumite precizări (nr. 3228/07.09.2009), în care a detaliat punctul de vedere în privința acestor acte administrative.
Face precizarea că sumele stabilite suplimentar au două mari componente: impozitul pe profit împreună cu accesoriile și TVA împreună cu accesoriile. Impozitul pe profit stabilit suplimentar (234.224 lei) împreună cu accesoriile (262.451 lei) provine din trei componente, astfel cum se arată în.
majoră a impozitului pe profit suplimentar (178.978 lei) împreună cu accesoriile precum și integralitatea TVA stabilită suplimentar au ca și sursă o pretinsă diferență între sumele înregistrate în contabilitate de societate din vânzări directe de mașini și sumele reale primite de la diverse persoane fizice. Astfel, în se arată că "prin neemiterea facturilor de vânzare la valorile înscrise în declarații 1 Z și-a diminuat veniturile cu suma totală de 952.321,60 lei." A făcut aceste precizări deoarece criticile noastre vizează în principal modul în care organul fiscal a stabilit ca venit suplimentar suma de 952.321,60 lei. Acest venit suplimentar a fost stabilit de către organul de inspecție fiscală prin nerespectarea gravă dispozițiilor Codului d e procedură fiscală. Desigur că în contestația depusă de clienta noastră sunt criticate și celelalte două elemente care au dus la stabilirea unui impozit pe profit suplimentar în cuantum de 55.246 lei plus accesoriile la această sumă, dar aceste aspecte sunt subsidiare și vizează mai mult probleme de drept fiscal material.
În ceea ce privește problema cazului bine justificat, Legea nr. 554/2004 definește în art. 2 alin. 11it.t cazurile bine justificate ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Din analiza acestei definiții rezultă în mod clar că este o noțiune destul de abstractă și care pare a fi intim legată de fondul cauzei și implicit de criticile aduse actului administrativ.
Se susține că în prezentul cadru procesual nu se dorește a analiza temeinicia și legalitatea actelor administrative a căror suspendare o solicită.
Totuși practica instanțelor în acest domeniu arătat că o analiză sumară a cauzei este utilă în soluționarea unui astfel de litigiu, tocmai pentru a se putea analiza dacă în cauză poate fi vorba despre un caz bine justificat. "Cu ocazia soluționării cererii de suspendare a executării actului administrativ, instanța are numai posibilitatea de a efectua cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului" (ÎCCJ, cont. adm. și fisc. dec. nr. 507/26.01.2007 și dec. nr. 3316/29.06.2007).
În cadrul contestației și a precizărilor la contestație depuse la pârâtă am indicat pe larg motivele pentru care apreciem că întreaga inspecție fiscală efectuată în privința clientei noastre este serios viciată datorită unor numeroase nerespectări ale Codului d e procedură fiscală. Astfel, organul de inspecție fiscală a început controlul în urma unei solicitări în acest sens venite din partea Parchetului 1. Tribunalul Sălaj, aspect indicat de către organul de inspecție fiscală în procesul verbal din 30.07.2009 (Anexa 10 la ) în ciuda interdicției exprese existente în acest sens în Codul d procedură fiscală (art. 94 alin. 4).
Deși reclamanta se afla în cadrul unor proceduri prevăzute de Codul d e procedură fiscală, organul de inspecție fiscală a delegat IPJ S să administreze mijloace de probă în sensul luării unor declarații anumitor persoane. Prin aceasta s-a nerespectat grav art. 49, art. 52, art. 94 alin. 3 lit. d, art. 109 alin. 5 din Codul d e procedură fiscală. Declarațiile respective au fost luate probabil potrivit normelor Codului d e procedură penală și au fost folosite de organul de inspecție fiscală în cadrul unor proceduri fiscale.
Chiar dacă aceste vicii indicate mai sus nu ar fi existat, organul de inspecție fiscală a omis aplicarea art. 52 alin. 1 teza 3 din Codul d e procedură fiscală potrivit căruia informațiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate și de alte mijloace de probă. Pretinsele informații furnizate de persoanele indicate în anexele (clienta noastră nu avut până în prezent acces la aceste declarații) nu au fost coroborate cu alte mijloace de probă care să le confirme veridicitatea, din nerezultând o astfel de coroborare.
Acestea sunt pe scurt criticile majore ale reclamantei în privința activității de inspecție fiscală și actelor administrative emise ulterior. Desigur că există și alte critici, dar apreciază că acestea sunt suficiente pentru a justifica faptul că există numeroase temeiuri, cel puțin aparent, care să formeze instanței convingerea că sancțiunea nulității acestor acte administrativ - fiscale apare ca o soluție mai mult decât probabilă.
În ceea ce privește problema prevenirea unei pagube iminente, poate dovedi prezența unor elemente concrete care duc la concluzia că acest act administrativ dacă va fi pus în executare va duce indiscutabil la dispariția persoanei juridice 1
A arătat că suma stabilită în mod suplimentar de către organul de inspecție fiscală cu titlu de impozit pe profit și TVA precum și majorările de întârziere la aceste taxe este În cuantum total de 869.974 lei.
Această sumă este uriașă raportat la posibilitățile actuale ale reclamantei. Susține că sumă ridicată nu justifică eoipsosuspendarea actului administrativ fiscal dar se află în prezența unor elemente care, analizate atent, reclamă soluția suspendării actelor administrativ fiscale indicate mai sus. Principalul obiect de activitate al 1 este comerțul cu autovehicule iar în prezent această activitate economică a fost grav afectată de criza economică mondială.
În prezent, situația financiară a reclamantei nu are cum face față acestor sume suplimentare stabilite de către organul de inspecție fiscală. La data de 04.09.2009 societatea avea în cele trei conturi bancare suma de 58.382,67 lei și 718,96 euro. Pe de altă parte, societatea comercială are de restituit un credit bancar în cuantum de 2.500.000 lei a cărui lunară și dobândă se cifrează la aproximativ 65.000 lei. Mai are o linie de credit în cuantum de 15.000 euro, dobânda lunară la acest credit fiind de 113 euro. Există de asemenea 3 facturi în cuantum total de 57.017,7 lei pe care societatea trebuie să le achite rapid, fiind scadente. Societatea are un număr de 13 salariați iar costurile lunare cu acești salariați se ridică la 17.794 lei. Societatea datorează de asemenea lunar chirie în cuantum de 1.300 de euro. Nu a mai luat în calcul costurile cu utilitățile, telefoane etc 15. Calculele arată lichidități în cuantum de 58.382,67 lei și 718,96 euro. Cheltuielile lunare curente se apropie de 100.000 lei fără a socoti cele trei facturi care trebuie achitate.
La o privire rapidă se poate remarca că în prezent societatea se chinuie să rămână pe linia de plutire, dar este vorba despre un nivel net inferior sumelor stabilite de către organul de inspecție fiscală. Un calcul simplu arată că societatea are lichidități în prezent inferioare sumelor pe care le datorează fără a mai adăuga sumele cuprinse în actele administrativ - fiscale contestate.
Este dincolo de orice dubiu că punerea în executare a acestor acte administrativ - fiscale ar aduce clar societatea în incapacitate de plăți. Pârâta a instituit deja sechestrul asigurător asupra imobilelor deținute de pârâtă. Am contestat în instanță și aceste măsuri asigurătorii care prefigurează în mod evident o viitoare executare silită a societății. Organul fiscal a luat rapid aceste măsuri cu toate că nu există absolut nici un element faptic care să justifice o astfel de măsură, neexistând vreo dovadă că 1 ar avea intenția de a-și înstrăina bunurile imobile.
Alături de argumentul disproporției vădite existent între nivelul economico - financiar al reclamantei, pe de o parte, și sumele stabilite suplimentar de către organul de inspecție fiscală pe de altă parte, se alătură și dificultatea pe care o presupune o eventuală întoarcere a executării silite în acest domeniu precum și lipsa de efect a unei astfel de proceduri (întoarcerea executării silite) raportat la consecințele negative din punct de vedere economic pe care le presupune executarea silită în acest domeniu. Odată demarată executarea silită, chiar dacă reclamanta ar avea într-un final câștig de cauză, efectele executării silite nu ar mai putea fi remediate, aceste efecte ducând în mod inevitabil la dizolvarea reclamantei.
Pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea ca nefondată a cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal.
În susținerea poziției sale procesuale, pârâta arată că, în temeiul Legii contenciosului administrativ instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20%. din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
Conform Deciziei de nr.315 din 31.07.2009,decizie emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală 2764 din 31.07.2009 încheiat de către Activitatea de Inspecție Fiscală S,în urma controlului efectuat la sediul reclamantei organele de inspecție fiscală au constatat și stabilit în sarcina acesteia,obligații fiscale datorate de către reclamantă,suplimentar la bugetul de stat, în sumă de 869.974 lei după cum urmează: TVA în sumă de 181.923 lei:majorări aferente TVA în sumă de 191.376 lei, impozit pe profit în sumă de 234.224 lei și majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 262.451 lei.
Se susține că, sumele stabilite ca fiind datorate de către societatea debitoare către bugetul de stat au fost constatate ca urmare a inspecției fiscale generale efectuată de organele de inspecție,acțiune declanșată la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj asupra modului de înregistrare,determinare și declarare,la bugetul de stat a impozitelor și contribuțiilor de către reclamanta C I SRL-Z pentru perioada 2000-2007.
În urma efectuării acestei inspecții fiscale,organele de inspecție au constatat și elemente de natură penală, în sensul că societatea reclamantă a cauzat bugetului de stat un prejudiciu prin nedeclararea și nevirarea la buget a acestor sume,întocmindu-se în acest sens și Procesul Verbal din 30.07.2009.
Urmare întocmirii Raportului de Inspecție Fiscală nr.2764 și a emiterii Deciziei de Fiscală nr.315,în termen legal societatea reclamantă a depus la organul emitent o contestație cu privire la măsurile dispuse de organele de inspecție urmând astfel calea administrativă jurisdicțională de atac prevăzută de art.205 Cod procedură fiscală.
Menționează instanței că în conformitate cu dispozițiile art.215 alin.(l) Cod de procedură fiscală "Introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea " actului administrativ fiscal".
Menționează că, actele administrativ fiscale emise de se bucură de prezumția de legalitate, întrucât acestea sunt emise în baza și pentru executarea în concret a legilor.
Simpla referire a reclamantei cu privire la instrumentele juridice naționale și internaționale nu poate fundamenta luarea unei decizii cu privire la măsura suspendării executării actului administrativ fiscal, întrucât suspendarea nu intervine de drept.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube, sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze,partea interesată trebuie să ofere instanței de judecată, suficiente indicii de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube,în cazul particular supus evaluării.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nici nu a invocat astfel de împrejurări,aceasta rezumându-se doar la a invoca anumite critici cu privire la valoarea obligațiilor fiscale pentru care a fost emisă decizia de impunere a cărei suspendare se solicită,precum și invocarea de către aceasta a unor nelegalități desfășurării inspecției fiscale, aspecte de fond ce urmează a fi analizate de către instanță în cadrul litigiului având ca obiect temeinicia și legalitatea actului administrativ fiscal.
Referitor la aceste critici aduse de către reclamantă cu privire la activitatea de inspecție fiscală desfășurată, învederează instanței că reclamanta este în eroare.
Intrucât, motivarea formulată de către reclamantă cu privire la condiția cazului bine justificat, se întemeiază pe invocări de nelegalitate și temeinicie a actelor administrativ fiscale,și avându-se in vedere de către instanță că aceste acte au fost emise in baza și pentru executarea în concret a legii,se poate concluziona că condiția cazului bine justificat nu este îndeplinită.
De asemenea, valoarea sumei stabilită prin actul administrativ fiscal și contestată de către reclamantă, nu constituie un motiv de natura fundamentării de către reclamantă a cazului bine justificat, nici acest motiv invocat nu este de natură a răsturna prezumția menționată, întrucât instanța investită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art.14-15 din legea contenciosului administrativ, nu poate prejudeca fondul litigiului.
Simplul fapt al existenței unei datorii constatate printr-un act administrativ fiscal și a posibilității punerii în executare de către organele fiscale a acestuia, nu poate conduce la o soluție de suspendare în temeiul textului legal invocat, legislația fiscală prevăzând posibilitatea restituirii sumelor virate în baza titlului,în cazul în care actul administrativ fiscal este desființat,
Prin urmare,consideră că analizarea pur teoretică de către instanța de judecată, a premiselor suspendării executării actului administrativ fiscal formulată de către reclamantă, nu este relevantă fără a se reține de către aceasta, a existenței în concret a cazului bine justificat și a iminentei unei pagube în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă,ori cu datele economice ale contribuabilului.
Chiar dacă instanța ar accepta că prin executarea actului s-ar produce un prejudiciu însemnat pentru societate reclamantă,suspendarea actului nu se poate dispune întrucât, așa cum a arătat cele două condiții prevăzute de lege,trebuie îndeplinite cumulativ.
Examinând acțiunea prin prisma motivelor invocate și a probelor existente la dosar, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 14 alin 1 di Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Prin urmare, suspendarea actelor administrative unilaterale poate fi dispusă de instanță până la soluționarea cereriiîn cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
În speță instanța va aprecia că cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile legale amintite mai sus sunt îndeplinite. Astfel, cererea reclamantei se circumscrie sfereicazurilor bine justificateîntrucât se poate susține cu temei că este posibil ca actul administrativ unilateral al pârâtei să fie pus în executare anterior momentului la care o instanță de judecată să se fi pronunțat irevocabil cu privire la legalitatea acestuia cu consecința producerii unor prejudicii care ulterior nu ar putea fi reparate, prejudicii care ar putea decurge din eventuala executare silită a obligațiilor fiscale, ipoteza normei legale fiind îndeplinită.
Este cunoscut faptul că art. 14(1) din Legea nr. 554/2004 condiționează suspendarea executării unui act administrativ deexistența unui caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente,condiții cerute a fi îndeplinite și a căror verificare trebuie făcută prin raportare la definițiile pe care însuși legiuitorul le-a dat acestor expresii/termen, respectiv la art. 2(1) lit.ș) și t).
Afirmațiile reclamantei coroborate cu înscrisurile depuse în probațiune sunt în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.
Cât privește aguba p. iminentă, aceasta vizează prejudiciul material viitor, dar previzibil. Împrejurarea că în această materie, legiuitorul a eliminat cerința caracterului ireversibil al pagubei nu înseamnă că instanța nu va ține cont de acest aspect, ci doar că nu va fi singurul luat în considerare, unul din factori fiind și posibilitatea de reparare a pagubei, sub aspectul proporției și rapidității reparației. Altfel spus, trebuie analizate posibilitățile de întoarcere a executării, aceasta fiind modalitatea de reparare a pagubei suferite, însă, cu cât această operațiune este mai dificilă, cu atât mai mult se impune suspendarea actului administrativ.
Este cunoscut faptul că în materie fiscală, o eventuală întoarcere a executării silite se poate realiza cu mare dificultate iar efectul acesteia asupra consecințelor negative din punct de vedere economic sunt greu de înlăturat, suspendarea executării actului administrativ-fiscal fiind astfel justificată.
Este adevărat că un cuantum ridicat al creanței înscrise în actul administrativ fiscal nu justificăeo ipsosuspendarea, însă acesta poate fi un motiv care să determine suspendarea, deoarece există și alte rațiuni, cele legate de dificultățile unei eventuale întoarceri a executării fiind elocvente.
Nu în ultimul rând trebuie reținut că raportat la cifra de afaceri, măsurile de executare luate față de reclamantă îi pot genera imposibilitatea de a-și continua activitatea, sumele pretinse fiind aproape la nivelul cifrei de afaceri, iar o eventuală executare a acestora ar lipsi-o, în lipsa unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva ei și fără ca prezumția de nevinovăție să fie răsturnată, de fondurile necesare acoperirii altor datorii bugetare curente sau investițiilor.
Din acest punct de vedere, al modului în care în materie se aplică prezumția de nevinovăție și necesitatea examinării temeinice de către o instanță de judecată a oportunității suspendării actului administrativ, trebuie menționată și practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea apreciază că art. 6 alin. 1 din Convenție conține un drept de "acces la instanță" - din care dreptul de acces este un aspect - ca un element al dreptului la un proces echitabil. Acest drept nu este unul absolut, putând face obiectul unor limitări care însă nu pot să restrângă sau să reducă accesul persoanei astfel încât însăși esența dreptului este afectată. În plus, prin limitare trebuie să fie urmărit un scop legitim, să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (între altele,împotriva Belgiei, hotărârea din 27 februarie 1980). Convenția intenționează garantarea unor drepturi care nu sunt teoretice și iluzorii, ci concrete și efective, scop care trebuie urmărit cu cea mai mare atenție în cazul accesului la instanță, având în vedere rolul proeminent deținut într-o societate democratică de dreptul la un proces echitabil (împotriva Irlandei, hotărârea din 9 octombrie 1979).
În cauzaJanosevici împotriva Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002, relevantă pentru cazul de față, Curtea a reținut încălcarea dreptului de acces la instanță în situația în care autoritățile fiscale au impus reclamantului plata de taxe și accesorii stabilite retroactiv, care au fost puse în executare înainte ca o instanță competentă să se pronunțe asupra legalității actului administrativ fiscal.
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că suspendarea executării actelor administrativ-fiscale în discuție este calea care prejudiciază cel mai puțin și induce un echilibru între varietatea de interese divergente.
Nu în ultimul rând trebuie reținut și faptul că prin nr. R(89) 8 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei se arată că măsurile de protecție provizorie - ce pot îmbrăca și forma suspendării executării actului administrativ - pot fi acordate dacă executarea actului este de natură să cauzeze prejudicii grave ireparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui cazprima facieîmpotriva validității actului respectiv, ipoteză întrunită în speță.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată iar în temeiul art.20 din Legea nr.554/2004 raportat la art.14 din același act normativ o va admite potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘT
Admite cererea precizată formulată de reclamanta SC I SRL cu sediul în Z-/A județul S împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S cu sediul în Z, nr. 6-8 județul
Dispune suspendarea executării actelor administrative contestate respectiv a raportului de inspecție fiscală nr.2764/31.07.2009, a deciziei de impunere nr.315/31.07.2009 și a deciziei nr.23/08.09.2009 până la pronunțarea instanței de fond.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
Red./
4 ex.-16.11.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
