Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 572/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 572/R-CONT
Ședința publică din 22 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - -, judecător
- -, judecător
, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, cu sediul în C,-, județul D, în nume propriu și în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței nr. 346 din 03 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU TEHNOLOGII ȘI Rm..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant Rm.V prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind recurentele- pârâte.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului- reclamant solicită admiterea probei cu înscrisuri și depune la dosar copia deciziei nr.30/2009 emisă de DGFP
Curtea admite proba cu înscrisuri, solicitată de intimatul- reclamant prin apărător.
Analizând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia, punând în discuție din oficiu, admisibilitatea recursului declarat de Autoritatea Națională a Vămilor.
Av. având cuvântul pentru intimatul- reclamant Rm.V, solicită respingerea recursului formulat de C ca rămas fără obiect.
În ceea ce privește recursul declarat de B, solicită respingerea acestuia ca inadmisibil, autoritatea nu a fost parte la instanța de fond.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, eliberând, constată următoarele:
La data de 23.02.2009, INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU TEHNOLOGII ȘI -, cu sediul în Rm.V,-, județul V, a solicitat în contradictoriu cu DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, cu sediul în municipiul C,-, județul D, suspendarea procesului verbal de control nr.1696 și a deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr.1701 din 15.01.2009 până la soluționarea de către instanța de judecată a contestației formulate împotriva actelor administrative menționate.
În motivarea acțiunii se arată că prin procesul verbal de control nr.1696/15.01.2009 și Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 1701/15.01.2009 au fost stabilite în sarcina petentei obligații fiscale constând în comision vamal 0,5% în sumă de 1.745 lei; TVA în sumă de 66.653 lei și majorări de întârziere aferente în cuantum de 1.977 lei, respectiv 75.515 lei.
Împotriva actelor administrativ-fiscale menționate, petenta a formulat contestație în condițiile prevăzute de lege, care până în prezent nu a fost soluționată însă, prin somația nr.70 din 10.02.2009, intimata a comunicat începerea procedurii de executare, ceea ce ar avea consecințe deosebite pentru bunul mers al activității pe care o desfășoară contestatoarea.
Se consideră că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, motiv pentru care se solicită suspendarea executării până la soluționarea contestației de către instanța de fond.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea cererii de suspendare, motivând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, în sensul de a exista un caz bine justificat și de a preveni o pagubă iminentă ca urmare a executării.
După examinând cererii, Tribunalul Vâlceaa pronunțat sentința nr.346/3 martie 2009, prin care a admis cererea și a dispus suspendarea celor două acte administrativ fiscale până la pronunțarea instanței de fond asupra contestației.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că prin actele administrativ-fiscale încheiate de către intimată s-au stabilit obligații fiscale în sarcina petentei, obligații care au fost contestate și prin urmare în prezent acestea nu sunt irevocabile pentru a justifica declanșarea procedurii de executare.
Petenta a contestat actele administrativ-fiscale, solicitând autorității administrative anularea acestora (filele 7-15 dosar), iar executarea lor ar avea urmări negative pentru aceasta, avându-se în vedere sumele ce au fost stabilite cu titlu de obligații fiscale.
Împotriva sentinței s-a formulat recurs de către Direcția regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C în nume propriu precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că la data de 3.03.2009, singurul termen de judecată, când cauza a rămas în pronunțare, a fost formulată din partea autorității vamale o cerere prin care s-a solicitat conceptarea Autorității Naționale a Vămilor, solicitare respinsă de instanță, cu motivarea că se solicită suspendarea executării unui act emis de Direcția regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C și nu de această instituție, rezolvarea trebuind să se facă cu precădere și urgență.
Trebuia totuși citată Autoritatea Națională a Vămilor, pentru că aceasta are personalitate juridică potrivit art.1 din HG nr.532/2007, direcția funcționând în subordinea sa și reprezentând-o în baza pct.1 din C nr.948/2004.
În ceea ce privește cererea de suspendare, s-a susținut că nu au fost indicate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței că se impune înlăturarea apărărilor intimatelor, cu atât mai mult cu cât nu se face vreo referire la probele administrate în cauză, simpla producere a prejudiciului nefiind suficientă pentru suspendarea executării actelor.
S-a mai arătat că nu există un caz bine justificat pentru că nu există o îndoială puternică asupra legalității actului, importul de software pe suporturi informatice fiind considerat importuri de bunuri, din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată. Nu există o pagubă iminentă, consecința executării, pentru că nu s-a demonstrat în ce măsură ar fi fost prejudiciat în executarea silită intimatul - reclamant.
Examinând recursurile, prin prisma criticilor formulate ce se încadrează în disp.art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat în numele Autorității Naționale a Vămilor, Curtea constată că aceasta nu a avut calitatea de parte în dosarul de fond, cererea sa de conceptare în litigiu fiind respinsă de către prima instanță cu motivarea - legală de altfel - că în discuție este suspendarea executării unui act administrativ emis de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C și nu de această instituție. Se va avea în vedere și împrejurarea că în sfera contenciosului administrativ este lipsită de relevanță existența personalității juridice a emitentului, care, se bucură de o de o personalitate specială în această materie, ce decurge din calitatea sa de emitent al actului cât și prin raportare la disp.art. 41 alin.2 Cod pr.civilă.
În consecință, nefiind parte în proces, recursul pentru Autoritatea Națională a Vămilor va fi respins ca inadmisibil.
Urmează a fi examinat celălalt recurs, al C, parte în dosar.
Criticile sale sunt nefondate, în condițiile în care actele pentru care s-a solicitat suspendarea executării sunt emise de aceasta, în considerarea atribuțiilor care revin instituției pentru operațiunile vamale. În mod legal procesul a fost legat cu emitentul actului, care poate sta în proces în calitate de pârât, motiv pentru care se apreciază că nu se impunea citarea în cauză a Autorității Naționale a Vămilor, fiind fără relevanță cine anume are personalitate juridică, în sfera contenciosului administrativ nefiind cerut acest lucru pentru cenzurarea actului emitentului.
În ceea ce privește fondul cererii de suspendare, în mod temeinic și legal a apreciat prima instanță că sunt întrunite cerințele prev. de art.14 din Legea nr.554/2004, în condițiile în care chiar Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, soluționând contestația împotriva actelor administrativ - fiscale, a conchis că se impune admiterea acesteia pentru suma totală de 145.890 lei, din care 1745 lei comision vamal, 1977 lei majorări de întârziere aferente, 66.653 lei TVA, 75.515 lei majorări de întârziere aferente (decizia nr.30/1.09.2009 - filele 20-32 din recurs, prin care s-a soluționat contestația înregistrată sub nr.5322/12.02.2009 - fila 7 -15, invocată drept temei al susținerii cererii de suspendare).
Concluzia la care a ajuns prima instanță este temeinică și legală, ca urmare a faptului că operațiunile vamale pentru care s-au întocmit actele în speță privesc importul unor suporturi informatice pentru echipamentele de tratare a datelor ( software), care, cel puțin la nivel de aparență se încadrează în scutirile prevăzute de art.141 alin.2 lit. coroborat cu art.142 lit.a din Codul fiscal, în vigoare la data efectuării importurilor respectiv 14.11.2005 și 12.12.2005.
Petentul, fiind instituție de interes public cu obiect principal de activitate cercetare - dezvoltare în științe naturale și inginerie a beneficiat de fonduri bugetare în baza a 4 proiecte de cercetare, specificate în Planul național de cercetare, dezvoltare și inovare, în programele nucleu și planurile sectoriale importul de software, cu consecințele ce decurg din acestea, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul aert.312 alin.1 Cod pr.civilă. Practic, recursul a rămas fără obiect, cât timp contestația însăși a fost soluționată în sens favorabil reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, cu sediul în C,-, județul D, în nume propriu împotriva sentinței nr. 346 din 03 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU TEHNOLOGII ȘI Rm..
Respinge ca inadmisibil recursul formulat în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
18.06.3009
Jud fond.Gh.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina