Contestație act administrativ fiscal. Decizia 570/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 570/R-CONT
Ședința publică din 22 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - -, judecător
- -ta -, judecător
, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatorul domiciliat în B,--54,.4,.C,.81, sector 6, împotriva Deciziei nr.374/R-C din 09 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE H cu sediul în H,-, jud.V, DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE RÂMNICU V cu sediul în Rm.V, str.G-, nr.17, jud.V și AGENȚIA NAȚIONALĂ FISCALĂ B cu sediul în B, sector 5,-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns contestatorul prin procurator, în baza procurii judiciare de la dosar și intimații prin consilier jr., în baza delegațiilor de la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
Contestația în anulare este legal timbrată prin anularea timbrelor judiciare în valoare de 0,30 lei, precum și a chitanței de la dosar din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 10,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a comunicat reprezentantului intimaților copie de pe contestația în anulare.
Reprezentanții părților, având cuvântul, arată că nu mai au de formulat al cereri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia, atrăgând atenția procuratorului contestatorului că nu poate pune concluzii orale.
După încheierea dezbaterilor și acordarea cuvântului pe fond, procuratorul contestatorului depune la dosar cerere de recuzare a completului de judecată.
Curtea suspendă judecata cauzei pentru soluționarea cererii de recuzare.
La a doua strigare a cauzei, după soluționarea cererii de recuzare care a fost respinsă, au răspuns contestatorul prin procurator, în baza procurii judiciare de la dosar și intimații prin consilier jr., în baza delegațiilor de la dosar.
Curtea acordă cuvântul asupra contestației în anulare:
Procuratorul contestatorului, având cuvântul, solicită admiterea contestației în anulare și modificarea deciziei atacate în conformitate cu conținutul contestației și cu completarea la aceasta.
Reprezentantul intimatelor, având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, având în vedere că aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute de articolul de lege invocat.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, deliberând:
Constată că la data de 24.04.2009, Gh. a formulat, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice H, Direcția Finanțelor Publice V și Agenția Națională fiscală B, contestație în anulare împotriva deciziei nr.374/R - C/9.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
În motivarea contestației în anulare, despre care s-a susținut că nu era redactată decizia împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac, s-a susținut, în esență, că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze prevederea din art.304 pct.8 Cod pr.civilă, în sensul că, potrivit Legii nr.96/1994 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și capital (art.15, art.3), salariile și alte remunerații similare obținute de un rezident al unui stat contractant vor fi impozabile numai în acel stat, în afară de cazul când activitatea salarială este exercitată în celălalt stat contractant.
S-a mai susținut că nu s-a cercetat motivul referitor la faptul că au fost aplicate greșit prevederile art.60 Cod fiscal, cât și pe acela privind schimbarea naturii ori înțelesul lămurit și neîndoielnic al actului juridic (art.55 pct.4 lit.m Cod fiscal, art.15 pct.1 și 2 din Legea nr.96/1994), din care reieșea evident că nu trebuia să plătească impozit pe salariu în România.
De asemenea, a menționat că nu s-a examinat critica referitoare la aplicarea greșită a art.55 pct.4 lit.m, art.40 alin.2 din Codul fiscal și art.15 pct.1 și 2 din Legea nr.96/1994, motiv pentru care a solicitat admiterea contestației, modificarea deciziei și emiterea unei hotărârii prin care să le oblige pe pârâte la restituirea sumei de 1388,23 EURO, ce reprezintă plata impozitului pe salariu încasat fără temei legal, cu cheltuieli de judecată.
Contestatorul, la data de 8 mai 2009 (data plicului), a completat contestația în anulare, susținând, în esență, că art.15 pct. 1și 2 din Legea nr.96/1994 împiedicau reținerea impozitului în România.
Examinând prezenta contestație, Curtea constată următoarele:
Disp.art.318 alin.1 Cod pr.civilă permit formularea unei contestații în anulare, atunci când instanța, respingând recursul, ca în speță, a omis din greșeală să cerceteze unele dintre motivele invocate în susținerea acestuia. Drept urmare, legiuitorul a înțeles să reglementeze unul dintre cazurile de exercitare a contestației în anulare, ca fiind omisiunea, adică lipsa cercetării unuia sau unora dintre motivele de recurs, și nicidecum posibilitatea exercitării unui recurs la recurs, pentru ipoteza existenței unei nemulțumiri asupra soluției pronunțate sau asupra interpretării normelor legale.
În speță, prin decizia nr.374/9.04.2009, Curtea de APEL PITEȘTIa respins recursul formulat de contestatorul de astăzi împotriva sentinței nr.21/13.01.2009 a Tribunalului Vâlcea, prin care fusese respinsă cererea reclamantului, reținând în esență că este rezident în România, a obținut salarii din străinătate și-i sunt aplicabile dispozițiile art.60(1) din Codul fiscal, însă, nu sunt incidente dispozițiile art.40 alin.2 și chiar dacă ar fi, ele nu sunt favorabile reclamantului, care nu se găsește în al patrulea an fiscal.
Examinând recursul, în care au fost invocate următoarele critici:
- declarația tip.224 nu constituie act administrativ fiscal, deoarece nu este emisă de H;
- contravaloarea impozitului pe salariu încasat de pârâte nu reflectă realitatea operațiunii și nu respectă dispozițiile din Legea contabilității, care impun să fie înscrise sumele pe feluri de venituri, iar în cauză contabilizarea s-a făcut la persoane fizice nerezidente, deși reclamantul este persoană fizică rezidentă;
- veniturile salariale obținute dintr-o relație de angajare cu un stat străin nu se impozitează în România, pe de o parte, datorită dispozițiilor art.55 pct.(4) lit.m, iar pe de altă parte, față de prevederile din Legea nr.96/1994, din care rezultă că impunerea impozitului pe salariu s-a făcut în Republica Slovacia, așa cum, de altfel, s-a menționat în contractul individual de muncă;
- au fost încălcate dispozițiile art.129 alin.6 din Codul d e procedură civilă atunci când s-a solicitat să se dovedească achitarea impozitului pe salarii la organele fiscale din Republica Slovacia, normele privind buna-credință în raporturile organelor fiscale cu contribuabilii, dreptul la un proces echitabil și s-a nesocotit faptul că normele Codului fiscal au prioritate față de celelalte dispoziții legale,
curtea a pronunțat decizia ce face obiectul contestației în anulare, prin care a respins recursul ca nefondat, răspunzând punctual fiecărui motiv invocat.
S-a reținut în considerente că restituirea către contribuabili a sumelor pe care aceștia nu le datorau ca obligații fiscale se face cu respectarea unei proceduri la care trimit dispozițiile art.117 alin.9 din Codul d e procedură fiscală, procedură reglementată prin nr.1899/2004, iar în fața instanței nu se poate cere restituirea fără desființarea actului administrativ fiscal prin care au fost respinse pretențiile formulate.
Or, prin acțiunea cu care a fost învestită instanța nu s-a cerut desființarea actului administrativ fiscal, condiție obligatorie pentru admiterea unei cereri de restituire a unei sume de bani achitate cu titlu de impozit.
În temeiul acelorași reglementări la care s-a făcut referire, reglementări cuprinse în Codul d e procedură fiscală de la momentul nașterii raportului fiscal, formularul tip 224 nu constituie un act administrativ fiscal, însă, el se supune corectării în măsura în care persoana care l-a completat pretinde săvârșirea unor erori (art.81), aspect lipsit de relevanță în prezenta cauză ca de altfel și pretinsa contabilizare a sumelor de bani într-un cont alocat persoanelor fizice nerezidente, deși reclamantul este persoană fizică rezidentă.
Aceste eventuale erori de înregistrare nu sunt în măsură să influențeze, nici sub aspectul procedurii și nici al fondului, soluția ce urmează a se pronunța în prezenta cauză.
S-a menționat că și în ipoteza în care s-ar trece peste aspectul de inadmisibilitate mai sus menționat, verificând fondul ce a fost analizat de altfel și de către tribunal, în limita criticilor formulate, statuarea instanței de fond este corectă și legală.
Astfel, art.55 pct.(4) lit.m din Codul fiscal exclude de la impozitare sume și avantaje primite de persoanele fizice din activități dependente, dar desfășurate într-un stat străin (ceea ce nu este cazul în speță), altele decât veniturile salariale la care se referă în mod expres punctul 1 din același articol.
Aceeași concluzie a instanței de fond este impusă și de Convenția pentru evitarea dublei impuneri, încheiată între Guvernul României și Guvernul Slovacia și ratificată prin Legea nr.96/1994, Convenție care are prioritate în raport de dispozițiile interne, ea putând fi înlăturată numai în măsura în care ar contraveni unor norme comunitare privind dubla impunere.
Cum în cauză o astfel de nesocotire nu a fost reținută, art.15 se interpretează în sensul că rezidentul unuia dintre cele două state este impozitat în statul în care este rezident cu excepția situației când desfășoară în mod efectiv activitatea în celălalt stat.
Cum reclamantul este rezident - în condițiile art.7 pct.23 din Codul fiscal - în România și desfășoară activitatea efectiv în România, deci nu se află în situația de excepție din teza a doua a textului, impozitul pe venituri provenite din salarii este datorat în România, se plătește în condițiile art.60 din Codul fiscal și nu putea fi achitat de firma slovacă în Republica Slovacia pentru considerentele mai sus enunțate.
Faptul că i s-a cerut să-și probeze susținerea, că totuși o astfel de plată s-a făcut, nu constituie o încălcare a dispozițiilor art.129 din Codul d e procedură civilă, iar dreptul la un proces echitabil și existența unor relații bazată pe bună-credință între contribuabil și organele fiscale nu justifică încălcarea legii și nesocotirea în principal a Legii nr.96/2004 și apoi a Codului fiscal și a Codului d e procedură fiscală.
Tot în considerentele deciziei s-a menționat că prevederea din contractul individual de muncă, potrivit căreia salariul va fi plătit după ce au fost reținute impozitul și celelalte rețineri legale, nu este de natură să infirme concluziile de mai sus. Pe de o parte pentru că, acest contract nu este opozabil Statului Român, iar pe de altă parte pentru că, nu rezultă cu certitudine că este vorba de impozitul pe care îl datora în temeiul legii persoana fizică rezidentă statului în care își desfășura activitatea. Orice agent economic are de achitat mai multe categorii de obligații fiscale proprii, inclusiv în raport de fondul de salarii, obligații distincte de cea pusă în discuție de prezenta cauză.
Pentru toate aceste considerente recursul a fost respins ca nefondat.
S-au examinat astfel toate criticile invocate în recurs, inclusiv cele care priveau pretinsa greșită aplicare a prevederilor Legii nr.96/1994 și a Codului fiscal, astfel că nu se constată vreo omisiune în sensul celor avute în vedere de art.318 alin.1 Cod pr.civilă.
Cercetarea motivelor de recurs nu înseamnă respectarea ordinii și trecerea tuturor argumentelor părții, instanța putând să le grupeze și să dea o rezolvare unitară, cum s-a procedat în speță.
În concluzie, pentru că nu se constată vreo omisiune, Curtea va respinge contestația în anulare, în baza art.318 alin.1 Cod pr.civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată contestatorul, împotriva deciziei nr.374/R-C din 09 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE RÂMNICU V și AGENȚIA NAȚIONALĂ FISCALĂ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
22.06.2009
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina
