Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 576/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr.576/CA

Ședința publică din 18 noiembrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

Grefier ---

Pe rol, judecarea cererii de suspendare act administrativ formulată de reclamanta- M & D SRL- cu sediul în C, port, O, Stația de Carburanți și cu sediul procesual ales la Cabinet Av. - C,--84, jud.C, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - cu sediul în B,-, sector 5.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în temeiul art.156 al.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 18.11.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra cererii de față:

Prin cererea adresată Curții de APEL CONSTANȚA la 29.10.2009 și înregistrată sub nr-, reclamanta - M & D SRL a solicitat, în contradictoriu cu, suspendarea executării ordinului emis de pârâtă nr.1378/2009, pentru aprobarea procedurii și condițiilor de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem en gros sau en detail produsele energetice prevăzute la art.175 al.3 lit.a-e din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, până la pronunțarea instanței de fond.

In motivarea cererii, se arată că prin decizia nr.9/12243/22.09.1999 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Caf ost respinsă cererea formulată în temeiul art.244 al.5 din Legea nr.571/2003 privind înregistrarea comercializării în sistem en detail a produselor energetice prevăzute la art. 175 al.3 lit.a-e din Legea nr.571/2003 Cod fiscal, respectiv combustibili, la punctul de lucru situat în loc.S, Comuna, județ C, reținând, în esență, că societatea este în procedura insolvenței, are obligații de plată restante, iar buletinul de verificare metrologică nr.935/-/2007 a expirat.

Față de împrejurarea că datoriile menționate în certificatele de atestare fiscală au fost achitate, iar buletinul de verificare metrologică necesar funcționării stației de carburanți a fost reînnoit, a inițiat demersurile necesare pentru revocarea deciziei nr.9/12243/2009 emisă de C și obligarea autorității respective la înregistrarea societății conform art.244 pct.5 Cod fiscal.

In aceste împrejurări, singura condiție pentru care societatea ar putea fi refuzată de la înregistrare este cea prevăzută de art.6.3 din Ordinul nr.1378/2009, respectiv ca societățile care solicită înregistrarea să nu se afle în procedura insolvenței,

Anterior promovării prezentei acțiuni a inițiat procedura prealabilă prev.de art.7 din Legea nr.554/2004, pentru revocarea acestui ordin.

Consideră că dispozițiile art.6.3 din ordin prin care sunt excluse din procedura respectivă societățile aflate în insolvență, contravine art.1542din Legea nr.85/2006, iar derogarea se poate realiza doar printr-un act de aceeași putere ca și Legea nr.85/2006.

De asemenea, Ordinul nr.1378/2009 vine în completarea Codului fiscal și nu în aplicarea acestuia, astfel că depășește limitele competențelor instituite prin actul normativ în baza căruia a fost emis.

Printr-un ordin al Președintelui se poate stabili doar procedura de înregistrare a operatorilor economici pentru desfășurarea activității de comercializare a produselor energetice, nu și condițiile de înregistrare.

In atare situație, apreciază că ordinul sus-menționat este vădit nelegal, în conf.cu art. 1542din Legea nr.85/2006, iar producerea pagubei este iminentă și constă în pericolul închiderii stației de carburanți la împlinirea termenului de 90 de zile stabilit de art.2441al.5 Cod fiscal, respectiv la data de 24.11.2009.

In drept, se invocă art.14 din Legea nr.554/2004.

In susținerea cererii depune, în copie: decizia nr. 9/12243/2009, dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Pârâta, prin concluzii scrise, invocă excepția inadmisibilității cererii, susținând că Ordinul nr.1378/2009 nu reprezintă un act administrativ care, în accepțiunea legii, să vatăme un drept sau un interes legitim, iar, pe fond, solicită respingerea cererii pentru neîndeplinirea condițiilor prev.de art.14 din Legea nr.554/204.

Potrivit art.137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate.

Excepția este neîntemeiată și va fi respinsă, din următoarele considerente:

Potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului.

Actul administrativ este definit de art.2 lit.c ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

In speță, Ordinul nr.1378/2009 (respective art.6.3) este un act administrative de natură fiscală, întrucât poate da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice prin emiterea, suspendarea sau revocarea atestatului de comercializare și/sau depozitare el detail a produselor energetice prev.la art. 175 al.3 lit.a-e din Legea nr.571/2003.

Mai mult decât atât, ordinul nr.1378/2009 este cel care a condus la respingerea cererii privind înregistrarea activității de comercializare en detail produse energetice prev.la art. 175 al.3 lit.a-e din Legea nr.571/2003, la punctul de lucru situat în localitatea S, comuna, jud.C și, ca atare, la neeliberarea atestatului, astfel cum rezultă din decizia nr. 9/12243/2009, reclamanta având calea să-l conteste în instanță.

Pe fond, instanța reține următoarele:

Potrivit art.14 al.1 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

In art.2 lit.ș și t sunt definite noțiunile de pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public și caz bine justificat - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cele două condiții menționate trebuie să fie întrunite cumulativ, deoarece numai în prezenta unui caz bine justificat, adică doar atunci când există o îndoială serioasă referitor la legalitatea actului administrativ se poate vorbi de iminența unui prejudiciu.

In alte condiții, simplul fapt că executarea actului administrativ afectează într-o anumită măsură patrimoniul persoanei căruia i se adresează nu poate justifica suspendarea executării actului.

Ori, motivele invocate de reclamantă în cererea de suspendare nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, fiind necesară administrarea de probe în cadrul procesului și analizarea pe fond a susținerilor. Astfel, dacă la data formulării cererii, reclamanta se afla în procedura falimentului, data de la care se aplică dispozițiile art.1542din Legea nr.85/2006 (în speță, 10.07.2009) și dacă acestea pot fi avute în vedere în legătură cu un act normativ emis anterior.

In atare condiții, nu se poate constata o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ cu ușurință, în urma cercetării sumare a susținerilor părților, astfel că prima condiție a cazului bine justificat nu este îndeplinită.

De asemenea, nici cea de a doua condiție - iminența producerii unei pagube, nu este îndeplinită, întrucât suspendarea efectelor actului în cauză nu conduce la blocarea totală a activității reclamantei, în discuție aflându-se doar un punct de lucru al acesteia.

In această situație, nu poate fi vorba de perturbarea gravă a activității societății.

Intrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.14 din Legea nr.554/2004, instanța va respinge cererea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității.

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta- M & D SRL- cu sediul în C, port, O, Stația de Carburanți și cu sediul procesual ales la Cabinet Av. - C,--84, jud.C, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - cu sediul în B,-, sector 5, având ca obiect suspendare act administrativ.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

---

Red.jud.-

Tehnored.-gref.

4ex./17.12.2009

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 576/2009. Curtea de Apel Constanta