Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 580/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 580/
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
JUDECĂTOR 3: Lorența
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - - SRL împotriva sentinței nr.610/CA din 2.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarulnr-, având ca obiect
"suspendare executare act administrativ".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 15 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise în baza dispozițiilor art.260 alin.1 Cod procedură civilă, amână pronunțarea la data de 18 2009.
CURTEA,
Asupra cauzei de față,
Constată că la data de 29.04.2009 reclamanta - -ransbus SRL com. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Județean B, solicitând în baza art.14 din Legea nr.554/2004 să se dispună suspendarea executării hotărârii nr.44/30.03.2009 a Consiliului Județean B, având în vedere evidenta nelegalitate a acesteia.
Acțiunea reclamantei a format obiectul dosarului nr- a Tribunalului Brașov.
În acest dosar, instanța de fond în baza actelor de la dosar și a prevederilor legale a dispus respingerea acțiunii reclamantei - -ransbus SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean B, având ca obiect suspendarea executării hotărârii nr.44/30.03.2009 emisă de pârât.
A admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de intervenienta - -
Instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr.610/CA/2.06.2009, în dosarul nr-.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat suspendarea executării hotărârii nr. 44/30.03.2009 a Consiliului Județean "avându-se în vedere evidenta nelegalitate a acesteia":
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond ".
Deci pentru a se lua măsura suspendării executării unui act administrativ sunt necesare a fi întrunite cumulativ (pe lângă cerința pornirii procedurii de anulare a actului administrativ) două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența procedurii unei pagube iminente în patrimoniul reclamantului.
Aceste cerințe nu sunt îndeplinite în cauză aparența de puternică nelegalitate a actului administrativ contestat poate constitui potrivit textului legal susmenționat un caz bine justificat, dar o astfel de aparență nu există în cauză.
Reclamanta susține că actul administrativ a cărei suspendare se solicită este vădit nelegal întrucât încalcă o radiogramă emisă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin care s-a dispus că în cazul existenței unor litigii cu privire la obținerea licențelor, să se prelungească licențele de transport ale operatorilor care au deținut licențe pe acel traseu și au expirat la data de 30.06.2008, iar reclamanta, alături de intervenienta "", au deținut astfel licențele.
susmenționată face însă doar o recomandare pentru deblocarea unei situații litigioase, iar aplicabilitatea acesteia în cauză nu poate fi analizată în procedura prevăzută de art.14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Intervenienta deține astfel de licențe pentru traseele 35 și 36 din Județul B, iar suspendarea Hotărârii nr. 44/2009 a Consiliului Județean B, prin care s-a mandatat Consiliul Județean să solicite Autorității Rutiere B prelungirea licențelor de transport pentru acest operator, ar aduce prejudicii doar intervenientei și transportului public pe aceste trasee (care nu s-ar mai putea desfășura) și nici un beneficiu reclamantei care tot nu ar putea opera pe aceste trasee având licențele expirate la data de 30.06.2008 (licențe de traseu, filele 72 și 73 la dosar).
De asemenea, susține reclamanta, hotărârea contestată este "evident nelegală" pentru că se încalcă hotărârea irevocabilă a instanțelor judecătorești prin care s-a dispus suspendarea oricăror forme și proceduri în vederea eliberării de licențe până la soluționarea irevocabilă a acțiunii având ca obiect adjudecarea obținerii traseelor în litigiu, dar prin hotărârea care se solicită a fi suspendată în cauză nu se dispune cu privire la o astfel de atribuire a traseelor, astfel că susținerea reclamantei este nefondată.
Cerințele art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nefiind îndeplinite în cauză, cererea de suspendare formulată de reclamanta "- " a fost respinsă.
Pentru aceleași considerente, cererea de intervenție accesorie (în interesul pârâtului) formulată de intervenienta " " a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - -ransbus SRL B la data de 03.06.2009.
Recursul a fost motivat la data de 7.07.2009, (2-23) cu anexe la acesta.
Recursul a fost legal timbrat fila 29.
În cauză, intimatul pârât a formulat note scrise, fila 35-39 dosar, prin care a solicitat constatarea inadmisibilității recursului declarat și pe cale de excepție, respingerea acestuia. A mai invocat nulitatea recursului față de data depunerii motivelor de recurs la 7.07.2009 cu depășirea termenului legal, iar pe fond a susținut că se impune respingerea recursului deoarece reclamanta (recurentă) nu a făcut dovada impusă de lege prevăzută de art.14 din Legea nr.554/2004, adică îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind cazul justificat și paguba iminentă și în concluzie respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței Tribunalului Brașov și a Hotărârii Consiliului Județean B nr.44/30.- ca legală și temeinică.
La rândul său recurenta a formulat în scris punctul său de vedere asupra excepțiilor invocate de intimat, fila 48.
La fila 49 depus chitanța avocațială.
În cauză s-a depus copie de pe sentința civilă nr.704/29.06.2009, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Brașov,în sensul respingerii acțiunii de fond formulată de aceeași reclamantă și față de același pârât și intervenient, ca în cauza de față (privind suspendarea executării actului administrativ atacat).
În cauză, referitor la recursul declarat de reclamanta, intervenienta - - Baf ormulat concluzii scrise în sensul admiterii excepțiilor invocate de Consiliul Local, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat (fila 54-55) și acte privind cheltuielile de judecată (fila 56 și 57).
Consiliul Județean a formulat concluzii scrise fila 58-62 în sensul admiterii excepțiilor, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, asupra recursului declarat în cauză de reclamanta - -ransbus - B, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr.610/CA din 2.06.2009 a Tribunalului Brașov, prin prisma celor 2 excepții invocate de intimatul pârât Consiliul Județean B, constată următoarele pe excepții:
1. Referitor la excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză de reclamantă, instanța de recurs apreciază că această excepție este neîntemeiată și nelegală deoarece potrivit prevederilor legale Hotărârea dată asupra cererii de suspendare a executării unui act administrativ poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Ori, acest lucru trebuie interpretat în sensul prevăzut de legiuitor, acela de a da posibilitatea părților de a utiliza calea de atac în cazul pierderii acțiunii (a respingerii cererii).
A interpreta altfel restrictiv aceste dispoziții legale cuprinse în art.14 - 15 din Legea nr.554/2004 ar conduce la încălcarea nepermisă a drepturilor părții interesate și care a pierdut la fond de a se putea apăra pe calea recursului.
Acest lucru reprezintă din punct de vedere al art.21 alin.1, 3 din constituția României, lipsirea de acces la justiție a acestei părți, ceea ce este nelegal și inechitabil.
Ca atare se vor înlătura susținerile intimatului pârât și a intimatei interveniente privind această excepție care va fi respinsă.
2. Cât privește cea de-a doua excepție a tardivității motivării recursului, respectiv a nulității declarării recursului, instanța de recurs constată că această excepție este întemeiată și legală pentru următoarele considerente:
Sentința pronunțată la fondul cauzei s-a dat la 2.06.2009, comunicarea sentinței s-a făcut la data de 31.06.2009, către reclamanta (recurentă), iar motivarea recursului s-a depus la data de 7.07.2009 conform înscrisului fila 2 dosar.
Faptul invocat de recurentă că recursul a fost declarat în termen și motivat în termen, nu poate fi reținut, chiar dacă recursul s-a declarat (fără motivare) la data de 4.06.2009 (după pronunțare și în termen legal).
Conform prevederilor art.14 și 15 din Legea nr.554/2004 recursul împotriva încheierii pronunțată asupra suspendării se declară în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii. Cum în cauză, motivarea recursului s-a depus cu depășirea acestui termen legal, desigur că se reține ca nul recursul declarat, fiind incidente prevederile art.306 Cod procedură civilă care prevăd sancțiunea nulității recursului pentru nemotivarea acestuia în termenul legal.
Se rețin ca justificate susținerile intimatelor privind nulitatea recursului.
În concluzie, se va admite această excepție ca întemeiată și legală.
Cât privesc cheltuielile de judecată solicitate de recurentă acestea nu pot fi acordate deoarece recursul a fost constatat nul.
Pentru aceste considerente și față de faptul că cele 2 intimate (pârâtul și intervenienta nu au depus acte doveditoare privind cheltuieli de judecată în recurs, prezenta decizie se va da fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanta - - SRL, excepție invocată de intimatul pârât Consiliul Județean
Admite excepția nulității declarării recursului de reclamanta - - SRL, excepție invocată de intimatul pârât Consiliul Județean B și, în consecință constată nul recursul declarat de reclamanta - - SRL împotriva sentinței civile nr. 610/CA/2.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red: MI/30.09.2009
Dact: MD/30.09.2009 - 5 ex.
Jud.fond:
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Lorența