Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 692/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 692/CA/2008
Ședința publică de la 21 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier - -
Pe rol se flă soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței civile nr.141/CA/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare se prezintă avocat pentru reclamanta intimată, lipsind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care avocatul reclamantei intimate depune la dosar concluzii scrise, copie după minuta sentinței civile nr.302/CA/22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- și chitanța nr.24/20.05.2008 reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 6.000 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate în concluziile scrise. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 6.000 lei conform chitanței de la dosar.
- CURTEA DE APEL -
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și Contencios Administrativ sub dosar nr.696/85/1.02.2008, reclamanta " "S a solicitat în contradictoriu cu S să se dispună suspendarea executării Deciziei nr.58/9.11.2007 până la data soluționării irevocabile a acțiunii în contencios administrativ fiscal înregistrată pe rolul tribunalului sub dosar nr-.
În motivarea cererii, reclamanta arată că împotriva Deciziei nr.58/9.11.2007 a depus acțiune, prin care solicită anularea actului fiscal atacat și exonerarea de plata sumei de 400.000 lei, astfel că în cauză sunt îndeplinite prevederile art.14 și 15 din Legea nr.554/2004.
Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și Contencios Administrativ prin sentința civilă nr.141/CA/21.02.2008 a admis cererea reclamantei și ca urmare a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr.522/19.09.2007 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ fiscal formulată împotriva acestui act fiscal de impunere.
În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că prin decizia de impunere, reclamantei i s-au stabilit obligații fiscale în sumă de 467.651 lei, decizie împotriva căreia reclamanta a depus contestație, ce a fost respinsă prin Decizia nr.58/9.11.2008 și ca urmare a formulat acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr.41.85/2007.
Prima instanță a mai reținut că promovarea acțiunii în contencios administrativ fiscal de către reclamantă reprezintă un caz bine justificat, iar în ce privește a doua condiție prevăzută de art.14 din Legea nr.554/2004, respectiv prevenirea unei pagube iminente, s-a apreciat că și aceasta este îndeplinită, întrucât prin executarea silită a sumei de 467.651 lei este de natură a-i crea un prejudiciu material viitor și ar perturba grav funcționarea societății reclamante.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că prima instanță a soluționat pe fond cererea de suspendare a executării actului fiscal fără să stabilească cauțiunea în cuantum de până la 20% conform prevederilor art.215 alin.2 din nr.OG92/2003, iar în afară de aceasta reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004.
În drept invocă prevederile art.304, 304/1 și 312 Cod pr.civilă, art.215 Cod pr.fiscală și art.14, 15 din Legea nr.554/2004.
Recursul este scutit de taxa de timbru conform prevederilor art.17 din Legea nr.146/1997.
Reclamanta intimată prin concluziile orale și scrise a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Examinând recursul pârâtei în raport cu motivul invocat privind stabilirea și plata cauțiunii, se constată că este fondat, urmând să fie admis pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit dispozițiilor art.215 alin.2 din nr.OG92/2003, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal - Dispozițiile prezentului articol dreptul contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004. Instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al cărui obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
Prima instanță nu a pus în discuția părților prevederile art.215 Cod pr.fiscală privind cauțiunea care este obligatorie.
Ca urmare se impune admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va proceda la stabilirea cauțiunii, iar după consemnarea acesteia la. și depunerea recipisei, va examina cererea pe fond.
Celelalte motive invocate de pârâtă vor fi avute în vedere de prima instanță ca apărări de fond.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S împotriva sentinței civile nr.141/CA/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Casează hotărârea atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, Tribunalul Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 21 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.
2 ex./03.06.2008
Jud.fond -,
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru, Iosif Morcan