Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 76/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Comercială de Contencios

Administrativ și Fiscal

Dosar nr. - -

DECIZIA NR.76/CA/2010 -

Ședința publică din 04.02.2010

PREȘEDINTE: Simona MarinescuJUDECĂTOR 2: Daniela Sotoc

JUDECĂTOR 3: Marcela Olimpia

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenții pârâțiPrimăria Municipiuluicu sediul în O, P-ța, nr.1, județul B șiConsiliul Local al Municipiuluicu sediul în O, P-ța, nr. 1, în contradictoriu cu intimata reclamantăAdomiciliat în O,-, județul B și intimata intervenientă SC SRL cu sediul în O,-,.5, județul B, împotriva sentinței nr. 58/CA/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiectsuspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimatei interveniente, consilier juridic în baza delegației depusă la dosar și reprezentanta recurenților pârâți consilier juridic, în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind intimatul reclamant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței recursul este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 5 lei, prin chitanța seria - - BH din 26.08.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei, după care:

Reprezentanta intimatei interveniente depune la dosar acte în favoarea intimatei interveniente SC SRL, respectiv fișă dosar, certificatul nr-/20.11.2009, titlu executoriu, Decizia de impunere din anul 2009, practică judiciară și arată că în urma soluționării cererii de strămutare, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea dosarului de fond la Tribunalul Cluj.

Instanțanefiind alte cereri de formulat, probe de administrat, consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul părților asupra fondului.

Reprezentanta recurenților pârâți solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate și respingerea cererii de suspendare.

Reprezentanta recurenților pârâți apreciază că soluția instanței de fond este criticabilă din mai multe puncte de vedere, arătând că în ceea ce privește intervenienta, aceasta este titulara acțiunii ce face obiectul dosarului nr-, acțiune prin care a solicitat instanței nu numai restituirea autorizațiilor taxi ci și suspendarea măsurii reținerii și retragerea acestor autorizații taxi, instanța respingând cererea de suspendare în data de 14.08.2008. Precizează că potrivit art.14 alin.6 nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive.

Reprezentanta recurenților pârâți arată că în ceea ce privește fondul cererii de suspendare acesta este netemeinic și nelegal, întrucât reclamantul nu poate justifica pericolul vreunei pagube iminente câtă vreme autorizația taxi cu nr.521 nu a fost deținută în mod legal de către reclamant niciodată, iar reținerea și retragerea autorizației s-a făcut de la titularul de drept G, fără ca acesta să conteste măsura reținerii și retragerii autorizației. Menționează că intimatul reclamant nu a deținut niciodată autorizația taxi nr.521, reținerea acesteia de către autoritatea de autorizare neputându-i provoca acestuia o pagubă iminentă, iar admiterea unei astfel de cereri de suspendare ar fi să perturbeze o stare de ilegalitate.

Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatei interveniente solicită respingerea recursului formulat de recurentele pârâte ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Reprezentanta intimatei interveniente arată că Primăria Municipiului Oar ecunoscut valabilitatea acestor autorizații taxi, prin faptul că le comunica decizii de impunere privind plata taxei de parcare, recunoscându-și astfel culpa. Precizează că autorizațiile au fost trecute pe numele societății SC SRL, după ce au fost vizate de Primărie, cu ștampila acesteia și semnate de către funcționarul acesteia și trecut pe numele societății SC SRL, aceste autorizații fiind unice câtă vreme există numai câte o autorizație cu nr.817,926 și 953.

Reprezentanta intimatei interveniente menționează că existența unui caz bine justificat, este dovada persoanei vătămate care poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond, iar prejudiciul iminent ce i se aduce reclamantului este imposibilitatea desfășurării activității de taximetrie. Arată că existența cazului bine justificat rezultă din faptul că rectificările pe autorizații poartă ștampila Primăriei O, iar paguba iminentă rezultă din faptul că societatea se află în imposibilitate de a-și desfășura activitatea până la soluționarea litigiului de fond, producându-i un prejudiciu iminent societății și celor trei angajați care vor rămâne fără loc de muncă.

Reprezentanta intimatei interveniente precizează că soluția instanței de fond este întemeiată, nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin Sentința nr.58/CA/26.01.2009, Tribunalul Bihora admis în parte cererea formulată de reclamanta Pfa în contradictoriu cu pârâții Primaria Municipiului O și Consiliul Local al Mun. O și a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienta SC SRL și în consecință:

A dispus suspendarea executării actului administrativ "Lista cu autorizațiile taxi reținute și retrase începând cu data de 01.04.2008" emisă de către Primăria Municipiului O, în ceea ce privește autorizațiiile taxi nr.521, 817, 926 și 953, până la soluționarea irevocabilă a cererilor în contencios administrativ.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, reclamantul, persoană fizică autorizată, deținător al unei autorizații eliberată pentru executarea unei activități economice, conform Legii nr. 300/2004, a unei autorizație taxi, cu nr.521/30.08.2007 pentru autoturismul marca Renault cu nr.de înmatriculare B-71- cu valabilitatea până la 30.11.2009, precum și a autorizației de transport în regim taxi nr.-, a depus la Primăria O documentația necesară în vederea preschimbării autorizațiilor, în conformitate cu dispozițiile art. IV din 38/2003.

Primăria municipiului Oap ublicat la data de 31.03.2008 o listă cuprinzând autorizațiile taxi reținute și retrase până la data de 01.04.2008, printre care figurează și autorizația nr.521.

Contestând măsura retragerii și a reținerii acestei autorizații, reclamantului i s-a comunicat că măsura se justifică prin faptul că reclamantul nu deținea autorizația de transport la data de 01.01.2007 și respectiv autorizația taxi, la data de 06.08.2007, potrivit dispozițiilor Legii nr.389/2003 modificată și completată.

Reclamantul a înregistrat la data de 06.08.2008, pe rolul Tribunalului Bihoro acțiune în contencios administrativ, prin care a solicitat,anularea actului administrativ "lista cu autorizațiile taxi reținute și retrase începând cu data de 01.04.2008, emis de Primăria Municipiului O și publicată în ziarul Primăriei, pe portalul primăriei și pe site-ul www.oradea.ro.

La rândul său, intervenienta a încheiat la data de 14.04.2007 un contract de asociere în participațiune cu SC h SRL, iar la data de 20.04.2007 un contract de asociere în participațiune cu SC SRL, în temeiul cărora părțile contractante urmau să desfășoare activitatea de transport persoane și marfă în regim de taxi.

În baza acelorași contracte, Serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Oae fectuat, următoarele mențiuni: pe autorizația taxi nr.953, posesor al autorizației devine intervenienta, iar autovehiculul la care se referă este autoturismul marca cu nr. de înmatriculare -; pe autorizația taxi nr.926, posesor al autorizației devine intervenienta, iar autovehiculul la care se referă este autoturismul marca cu nr. de înmatriculare -; pe autorizația taxi nr.817, posesor al autorizației devine intervenienta, iar autovehiculul la care se referă este autoturismul marca cu nr.de înmatriculare -, pe toate aceste autorizații taxi, menționându-se și nr.autorizației de transport 89177/2007, emisă în favoarea intervenientei.

Autoturismele menționate au fost achiziționate de către intervenientă în temeiul unor contracte de leasing și acte adiționale la aceste contracte.

Pe lista publicată de Primăria municipiului O la data de 31.03.2008, cuprinzând autorizațiile taxi reținute și retrase până la data de 01.04.2008, figurau și autorizațiile nr.953, 926 și 817.

În conformitate cu dispozițiile art.14 din 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Instanța a reținut că, în urma contestării măsurii reținerii autorizațiilor nr.521, respectiv 953,926 și 817, reclamantului i s-a răspuns prin adresa nr.- din12.05.2008 că măsura se justifică prin faptul că nu deținea autorizațiile valabile la datele stabilite prin lege, iar intervenientei, că autorizațiile și ecusonul au fost retrase în baza art. IV al.6 din 38/2003 și art.42 al.3 și art.44 al.6 din.356/2007, întrucât fuseseră emise pe seama altui transportator.

Interdicția transmiterii autorizațiilor taxi a fost cuprinsă în textul art.10 al.4 din 38/2003, astfel cum a fost completat și modificat prin dispozițiile 265/2007, act normativ care a intrat în vigoare, în 06.08.2007.

Anterior acestei date, art. 10 avea un singur alineat în care se prevedea "autorizația pentru transport de persoane sau bunuri în regim de taxi eliberata operatorului de transport sau taximetristului independent este unica. Pe baza acesteia, autoritatea administrației publice locale poate elibera câte o autorizație taxi permanenta sau sezoniera, după caz, pentru fiecare licența de execuție pe vehicul deținuta, care conține si numărul de ordine atribuit".

Așadar, textul legii în vechea reglementare nu cuprindea și sintagma "netransmisibilă", iar noțiunea "unică" este explicitată în teza a II-a a acestui articol, nelăsând loc de alte interpretări sau adăugiri.

Prin urmare, în cadrul acțiunilor în contencios administrativ formulate de către reclamant și intervenientă, a arătat că se impune a se analiza pe de o parte, valabilitatea contractului de asociere în participațiune de care se prevalează aceasta, în contextul cadrului legislativ existent la data încheierii acestuia și în considerarea dispozițiilor imperative ale art.15 al.2 din Constituția României, iar pe de altă parte, îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de art. IV din 265/2007, necesare în vederea preschimbării autorizației sau eliberarea unei noi autorizații, în condițiile art. VIII al.5 din lege.

Este evident că punerea în executare a actului administrativ contestat ar aduce un prejudiciu patrimonial deosebit de însemnat reclamantului și intervenientei, în egală măsură, care se află în imposibilitatea desfășurării activității aducătoare de venituri, prejudiciu care nu ar mai putea fi recuperat, în condițiile în care, s-ar dovedi, că retragerea autorizației s-a făcut în mod abuziv.

Cazul bine justificat, în accepțiunea textului art.14 din 554/2004 a rezidat în speță, în împrejurarea că rectificările operate pe aceste autorizații au fost efectuate de aceeași instituție, care, în mod paradoxal, la un scurt interval de timp, a apreciat aceeași operațiune ilegală și i-a sancționat pe beneficiari și care, printr-o notă internă din 14.03.2006, comunicată și dispeceratelor taxi din municipiu, a apreciat că "este permisă asocierea în participațiune" cu condiția ca ambele părți contractante să dețină autorizații de transport în regim taxi.

Întrucât analizarea acestor aspecte urmau a se realiza în cadrul acțiunii de fond, până la soluționarea definitivă a acesteia, pentru a preîntâmpina o pagubă iminentă la care ar fi supuși reclamantul și interveninta, în situația executării actului administrativ, instanța, în temeiul art.14, 15 din 554/2004, apreciind întemeiate cererile acestora, a admis și a dispus suspendarea executării actului administrativ "lista cu autorizațiile taxi reținute și retrase începând cu data de 01.04.2008" emisă de către Primăria municipiului O, în ceea ce privește autorizațiile taxi nr.521, 953,926 și 817, emise de către pârâtă, până la soluționarea irevocabilă a acțiunilor în contencios administrativ.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recursrecurenții Primăria Municipiului O și Consiliul Local O, solicitând modificarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamantul PFA și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta

În motivarea recursului, recurenții au arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală. Astfel, în privința cererii de intervenție formulată de intervenienta, în mod nelegal a fost admisă cererea de suspendare formulată de aceasta, dat fiind că a mai formulat o cerere de suspendare într-un alt dosar, care a fost respinsă prin sentința nr. 323/CA/2008 a Tribunalului Bihor, devenită irevocabilă prin respingerea recursului. Or, față de prevederile art. 14 alin. 6 din Legea 554/2004, în conformitate cu care nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive, a doua cerere de suspendare formulată în prezentul dosar, sub forma cererii de intervenție în interes propriu, nu poate fi primită.

În ceea ce privește soluția instanței de fond asupra cererii de suspendare formulată de reclamantul PFA, în mod neîntemeiat s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 14 pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării. Din acest punct de vedere, recurenta a învederat că reclamantul nu a putut justifica pericolul vreunei pagube iminente, câtă vreme autorizația taxi nr. 521 nu a fost deținută în mod legal de către reclamant niciodată, iar reținerea și retragerea autorizației s-a făcut de la titularul de drept G, fără ca acesta să conteste vreodată măsura reținerii și retragerii autorizației.

Astfel a precizat că ținând cont de prevederile art.IV din Legea nr.265/2007 coroborat cu art.44 alin.1 și 5 din Ordinul nr.356/2007, Primăria municipiului Oap ublicat " Lista cu autorizațiile taxi reținute și retrase începând cu 01.04.2008". De asemene a arătat că autorizația taxi nr.521 a fost reținută și retrasă de la G pentru nerespectarea prevederilor privind utilizarea autorizațiilor taxi de către operatorii de transport în regim taxi, respectiv, autorizația taxi cu nr.521, care fusese transmisă de către titularul ei de drept unei alte persoane care nu deținea în mod legal nici măcar autorizație de transport. Mai mult a menționat că obținerea unei autorizații taxi este condiționată de obținerea în prealabila a unei autorizații de transport și intimatul nu deținea nici măcar o autorizație de transport pe numele său.

Recurentele au arătat că susținerile conform cărora intimatul ar deține autorizația taxi cu nr.521 începând cu data de 30.08.2007 sunt nefondate, deoarece toate elementele necesare obținerii autorizației taxi, conform prevederilor legale, sunt datate cu date ulterioare datei de 30.08.2007, iar condiția prevăzută de lege în vederea preschimbării autorizațiilor taxi era aceea că acestea să fie valabile la data de 01.01.2007 ori la data eliberării lor, înțelegând prin data eliberării lor o dată ulterioară datei de 01.01.2007.

În drept au invocat prevederile art. 299 și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Legea 38/2003.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În apărare, intimata a arătat că soluția instanței de fond este temeinică și legală, aceasta reținând că Primăria municipiului Oap ublicat la data de 31.03.2008 " Lista cu autorizațiile taxi reținute și retrase începând cu 01.04.2008", iar lista pe care figurau autorizațiile taxi nr.521, 953,926 și 817 și prevederile art.10 din Legea nr.38/2003 nemodificată, nu cuprindea sintagma netransmisibilă", astfel a apreciat că prejudiciul iminent ce i se poate cauza intimatei interveniente (în baza probelor administrate în cauză) ca urmare a aplicării actului administrativ contestat este posibilitatea de a obține venituri din activitatea de transport în regim taxi, instanța de fond în mod temeinic dispunând suspendarea actului administrativ. Arată că în cererea de intervenție sunt invocate alte motive de suspendare, motive noi care nu au făcut obiectul dosarului nr-.

Intimata intervenienta a precizat că din luna aprilie 2007 și până în data de 07.04.2008, a desfășurat cu autoturismele cumpărate în leasing activitatea de taxi astfel: în luna mai a încheiat cu SC SRL și SC SRL contractul de asociere în participațiune, după care a depus la ARR B toate actele necesare pentru a obține licența de transport public în regim taxi, licența pe care a obținut- După obținerea acestor licențe, în deplină conformitate cu dispozițiile legii nr.38/2003, cu modificările aduse până la acea dată, a arătat că a depus la Primăria O toată documentația necesară în vederea obținerii Autorizației pentru executarea serviciului public de transport peroane/bunuri în regim taxi, iar în urma documentației depuse în baza raportului de specialitate, i s-a eliberat Autorizația cu nr.89177 valabilă până la data de 12.04.2012, autorizație semnată de către primarul și secretarul municipiului O, autorizație în baza căreia și-a desfășurat activitatea taxi.

Intimata intervenienta a arătat că începând cu data de 01.04.2008 au fost reținute și retrase autorizațiile taxi cu nr. 817, 926, 953, care au fost predate în original la data de 07.04.2008. În data de 08.04.2008 prin adresa nr. -/C/08.04.2008 a inițiat procedura prealabilă cu Primăria municipiului O și a cerut restituirea acestor autorizații, însă i s-a comunicat că autorizațiile taxi și ecusonul aferent i-au fost reținute și retrase în baza legii 38/2003 și a ordinului 356/2007.

A menționat faptul că, contractele de asociere în participațiune nu sunt interzise de prevederile Legii nr.38/2003 și nici de prevederile vreunei alte legi, acest fapt recunoscându-l Primăria O, prin faptul că autorizațiile taxi au fost trecute pe numele societății vizate de Primărie, autorizațiile fiindu-le predate după ce au fost modificate de către Primăria O, vizate cu ștampila Primăriei, semnate de către funcționarul acesteia și trecut numele societății SC SRL, arătând că aceste autorizații sunt unice, câtă vreme există numai o autorizație cu nr.817,926 și 953.

De asemenea a precizat faptul că existența unui caz bine justificat a rezultat din faptul că rectificările pe autorizații poartă ștampila Primăriei O, iar paguba iminentă a rezultat din faptul că intervenienta este în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea până la soluționarea litigiului de fond, fiind de natură să-i provoace un prejudiciu iminent societății și nu în ultimul rând celor trei angajați ai săi care vor rămâne fără nici un venit.

Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este fondat, urmând a fi admis și modificată în totalitate sentința, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamantul PFA și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 14 din Legea 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice emitente, persoana care se consideră vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Raportat la aceste dispoziții legale, instanța de recurs reține că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute limitativ de art. 14 alin. 1 pentru suspendarea actului administrativ: cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Astfel, existența unuicaz bine justificatpoate fi reținută dacă, din împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. În cadrul soluționării cererii de suspendare, instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, neputând fi prejudecat fondul litigiului.

Motivele de nelegalitate ale actului presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscriu condiției prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004. Pentru acest motiv, nu poate fi cercetată în această fază temeinicia susținerilor reclamantului și ale intervenientei cu privire la legalitatea pe fond a actului administrativ a cărui suspendare se solicită. Astfel, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Din analiza sumară a înscrisurilor depuse în probațiune la dosarul cauzei, instanța nu poate trage concluzia că ar exista un caz bine justificat, de natură să conducă la suspendarea actului administrativ, câtă vreme autorizațiile taxi sunt eliberate pe numele altor persoane, fiind corectate de mână în privința numelui posesorului autorizației. Or, în acest context, din împrejurările cauzei nu rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, iar în condițiile în care natura măsurii dispuse prin actul atacat nu constituie prin ea însăși un caz bine justificat, nu se poate reține îndeplinirea acestei condiții.

În ceea ce priveștecondiția pagubei iminente, aceasta este definită de art. 2 alin. 1 lit. s) din Legea 554/2004 drept prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Din această perspectivă, suspendarea executării reprezintă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar aduce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului. Chiar dacă susținerile reclamantului din cuprinsul cererii de suspendare ar putea fi privite că dovedesc "paguba iminentă", câtă vreme pentru luarea acestei măsuri, condițiile art. 14 trebuie îndeplinitecumulativ, cererea de suspendare urmează a fi respinsă.

În privința cererii de intervenție formulată de intervenienta, aceasta este inadmisibilă din perspectiva art. 14 alin. 6 din Legea 554/2004, câtă vreme prin sentința nr. 323/14.08.2008 a Tribunalului Bihor, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, a fost respinsă cererea sa de suspendare a aceluiași act administrativ, vizând aceleași autorizații, iar din considerentele sentinței rezultă că au fost invocate, în esență, aceleași motivele ca și cele care au stat la baza formulării cererii de intervenție în interes propriu în prezentul dosar.

Mai mult decât atât, nu se poate reține existența unui caz bine justificat, de natură să determine suspendarea actului administrativ, în condițiile în care autorizațiile retrase, pe care intervenienta le invocă, au fost emise pe numele altei persoane, corectura fiind făcută de mână în privința titularului acestora. Prin urmare, instanța nu poate reține o îndoială puternică și evidentă a prezumției de legalitate a acestor autorizații.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 2 și 3, rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificată în totalitate sentința, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamantul PFA și a cererii de intervenței în interes propriu formulată de intervenienta

Se va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admiteca fondat recursul declarat de recurenții pârâți Primăria Municipiului cu sediul în O, P-ța, nr.1, județul B și Consiliul Local al Municipiului cu sediul în O, P-ța, nr. 1, în contradictoriu cu intimata reclamantă A, domiciliat în O,-, județul B și intimata intervenientă SC SRL cu sediul în O,-,.5, județul B, împotriva sentinței nr. 58/CA/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în sensul că:

Respinge cererea de suspendare a actului administrativ " Lista cu autorizațiile taxi reținute și retrase, începând cu data de 01.04.2008, emise primăria Municipiului O, în ceea ce privește autorizațiile taxi nr.521, 817,926 și 953 formulată de reclamanta PFA în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului O și Consiliul Local al municipiului

Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC SRL.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - -

Red.dec.

Judec.fond.

Tehnored./17.02.2010/6 ex.

Emis 4 comunicări - predate la expediție

1.recurentă pârâtă Primăria Municipiului cu sediul în O, P-ța, nr.1, județul

2.recurent pârât Consiliul Local al Municipiului cu sediul în O, P-ța, nr. 1,

3.intimata reclamantă A domiciliat în O,-, județul B 4.intimata intervenientă SC SRL cu sediul în O,-,.5, județul B,

Președinte:Simona Marinescu
Judecători:Simona Marinescu, Daniela Sotoc, Marcela Olimpia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 76/2010. Curtea de Apel Oradea