Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 764/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 764/
Ședința publică din 26 Iunie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI T, cu sediul procesual ales în Târgu-M nr.3, împotriva sentinței nr. 79/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor s-a consemnat în Încheierea ședinței publice din 23 iunie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 26 iunie 2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 79/5 februarie 2009 a Tribunalului Mureș - Secția CAF, s-a respins excepția necompetenței materiale a instanței și a inadmisibilității acțiunii, s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI TG M, s-a dispus suspendarea art. 1 din Dispoziția nr. 31/09.01.2009 emisă de pârât, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii având ca obiect anularea acestei decizii în dosar nr- al Tribunalului Mureș, cu cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că dispoziția nr. 31/2009 este un act administrativ a cărui suspendare poate fi dispusă în virtutea procedurii contenciosului administrativ, dat fiind faptul că acest act a fost adoptat în baza unor legi speciale și nu în baza Codului Muncii, astfel că nu pot fi admise excepțiile vizând necompetența materială și inadmisibilitatea instanței.
S-a mai apreciat că prin prisma disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt îndeplinite cele două condiții cumulative cerute de textul legal, respectiv că scopul suspendării actului atacat este tocmai acela de a evita producerea unui prejudiciu iminent în patrimoniul reclamantului; că actul atacat este executoriu de drept și dacă judecătorul constată că executarea ar fi de natură să producă pagubă celui vizat prin actul atacat, este în măsură să suspende executarea acelui act, suspendare care are un caracter de protecție împotriva eventualelor abuzuri sau excesului de putere din partea autorităților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal, pârâtul PRIMARUL MUNCIIPIULUI TG M, criticând hotărârea atacată ca nelegală, susținând în esență următoarele:
S-a invocat din nou necompetența materială a instanței, și inadmisibilitatea acesteia, tocmai prin prisma actului atacat, respectiv Dispoziția nr. 31/2009 emisă de recurent, care statuează cu privire la raporturile de muncă ale reclamantului, care nu este funcționar public, exercitându-și atribuțiile nu în virtutea unui contract de management, ci potrivit Codului Muncii.
S-a mai invocat faptul că, pe rolul Secției civile a Tribunalului Mureș, reclamantul a promovat o altă cerere vizând același act, motivat pe împrejurarea că acesta și-a desfășurat activitatea în baza unor raporturi juridice de muncă.
În aceeași ordine de idei, s-a arătat că instanța nu a fost alcătuită conform dispozițiilor legale, prin prisma disp. art. 54 alin. 1, 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004.
S-a mai arătat că, dispoziția din hotărârea atacată vizând întinderea în timp a măsurii suspendării (până la soluționarea irevocabilă a acțiunii având ca obiect anularea deciziei, în dosarul nr- al Tribunalului Mureș ), este dată cu încălcarea legii, și peste ceea ce a cerut reclamantul.
Pe de altă parte, hotărârea atacată nu a avut în vedere dispoziția legală referitoare la cazul bine justificat, condiție care nu a fost motivată de instanța de fond; și nu în ultimul rând, în opinia recurentului nici condiția pagubei iminente nu a fost justificată în cauză, întrucât reclamantului nu i-a fost produs nici un prejudiciu, dat fiind faptul că acestuia i-a fost oferit un alt post corespunzător pregătirii sale profesionale.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Referitor la excepțiile invocate și prin cererea de recurs, Curtea apreciază că în prezenta procedură, nu poate fi verificată competența în ceea ce privește instanța chemată să soluționeze fondul cauzei. Aceasta cu atât mai mult cu cât la data de 10.05.2009, prin încheierea pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mureșs -a dispus conexarea dosarelor nr- și nr- la dosarul nr-. în aceste condiții, soluția primei instanțe de respingere a celor două excepții invocate este legală și temeinică.
Aceasta cu atât mai mult potrivit art. 35 din OUG nr. 189/2008, instanța nu poate cerceta decât aparența dreptului, fiind limitată la această verificare prin prisma disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța este chemată să verifice îndeplinirea condițiilor cumulative cerute de textul legal, caz bine justificat și iminența pagubei ce s-ar putea produce în patrimoniul reclamantului.
În raport de aceste dispoziții, Curtea apreciază că atât condiția existenței unui caz bine justificat cât și cea a condiției pagubei iminente sunt realizate în cauză. Astfel, cazul bine justificat este reprezentat tocmai de faptul că actul administrativ atacat statuează cu privire la raporturile de muncă ale reclamantului, față de care s-a luat măsura încetării acestor raporturi, prin prisma disp. art. 50 din OUG nr. 189/2008, deși instituția la care funcționează reclamantul a fost organizată în virtutea unui alt act normativ, respectiv OUG nr. 118/2006. Or, în aceste condiții, este cert că actul administrativ este de natură să reprezinte ca urmare a executării acestuia, un abuz împotriva reclamantului, dat fiind faptul că față de acesta s-au dispus măsuri printr-un alt act normativ decât cel în baza căruia s-au născut raporturile juridice de muncă.
Referitor la condiția pagubei iminente, instanța apreciază că și aceasta este întemeiată, după cum a reținut prima instanță, tocmai ca urmare a prejudiciului patrimonial ce l-ar putea încerca reclamantul, ca urmare a executării actului atacat, nefiind relevat în cauză faptul că acestuia i-a fost oferit un alt post, corespunzător pregătirii sale.
Referitor la întinderea în timp a măsurii suspendării, Curtea apreciază că în raport de disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, text de lege invocat chiar de instanța de fond, măsura suspendării, în cazul în care este dispusă de către instanță, nu poate decât până la pronunțarea instanței de fond, și nicidecum până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că recursul este întemeiat, potrivit art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind pronunțată cu încălcarea disp. art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă, ceea ce atrage modificarea în parte a acesteia, în sensul limitării în timp a măsurii suspendării actului atacat, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru că nu există alte motive care să atragă reformarea în tot a hotărârii atacate, celelalte dispoziții vor fi menținute ca legale și temeinice.
Văzând și disp. art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de PRIMARUL MUNICIPIULUI T, cu sediul procesual ales în Târgu-M nr.3, împotriva sentinței nr. 79/05.02.2009 a Tribunalului Mureș,
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că măsura suspendării actului atacat, art. 1 din Disp. nr. 31/09.01.2009, emisă de pârât, va avea efect până la soluționarea instanței de fond.
Menține celelalte dispoziții.
Obligă reclamanta la plata sumei de 2,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 Iunie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Judecători:Nemenționat