Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 781/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Sentința civilă nr. 781

Ședința publică din data de 11.02.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Eugenia Ion

Grefier: ---

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții, G, G, A, A, și a cererii de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții G, G și în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul pricinii este suspendare executare act administrativ șiprocedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere că părțile au solicitat și judecarea în lipsă, Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamanții, G, G, a, -, a, au chemat în judecată pe pârâta Direcția Națională Anticorupție, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 206/07.07.2009 emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, până la soluționarea în fond a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că la data de 08.07.2009 s-au adresat procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție cu plângere prealabilă împotriva Ordinului nr. 206/07.07.2009, prin care au solicitat revocarea acestuia, în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Reclamanții au apreciat că ordinul menționat este nelegal, întrucât fost emis cu încălcarea actelor normative cu forță juridică superioară, pentru următoarele considerente:

Actul administrativ contravine prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituția României, întrucât prin acesta se încalcă în mod evident principiul neretroactivității legii, în condițiile în care actul s- emis la data de 07.07.2009, iar suspendarea aplicării Ordinului nr. 83/2009 s-a dispus cu o dată anterioară, respectiv 01.06.2009.

Ordinul cărui suspendare se solicită contravine și disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, care prevăd în mod clar procedura de suspendare a efectelor unui act administrativ.

Reclamanții au precizat că suspendarea actului administrativ poate fi dispusă numai de către instanța de judecată și numai în cazuri bine justificate, autoritatea administrativă emitentă neavând competența de a dispune o atare măsură, cu atât mai mult cu cât actul administrativ intrat în circuitul civil și produs efecte juridice.

În privința pagubei iminente, reclamanții au susținut că este evidențiată de scăderea considerabilă veniturilor salariale, prin neplata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în contextul în care acest spor a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. 51/2008, pronunțată în recurs în interesul legii, constatat că magistrații au dreptul la acest spor.

Reclamanții au adăugat că perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public constituie pagubă iminentă, în sensul art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea formulată la data de 20.07.2009, pârâta Direcția Națională Anticorupție solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că măsura a fost luată în deplină legalitate, avându-se în vedere disp. OUG nr. 71/2009, act normativ față de care ordonatorii de credite nu sunt îndreptățiți formula obiecții cu privire la aplicabilitatea prevederilor sale ori aprecia asupra modalității în care acest act normativ este în acord cu prevederile constituționale.

La data de 29.07.2009 s- formulat cerere de intervenție în interes propriu de către intervenienții G, G și -, prin care s- solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 206/07.07.2009 emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, până la soluționarea în fond a cauzei, invocând aceleași motive ca și reclamanții.

Prin încheierea din data de 26.11.2009, Curtea încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu, în temeiul art. 49 și urm. Cod procedură civilă.

În cauză s- administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 "In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, autoritarii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții:

(i) să fie vorba de un caz bine justificat în sensul art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004;

(ii) măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, în accepțiunea art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004;

În ceea ce privește existența cazului bine justificat, plecând de la definiția legală a acestuia ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, Curtea reține că această cerință este îndeplinită în cauză.

Astfel, examinând aparența de legalitate a actului administrativ contestat, atât din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate de reclamanți și intervenienți, cât și în raport de drepturile subiective ale acestora care au fost vătămate prin emiterea acestuia, se constată că există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării respectarea de către autoritatea pârâtă a principiului neretroactivității legii civile consacrat de disp. art. 15 alin. 2 din Constituția României, prevederilor ce stabilesc domeniul de reglementare al OUG 71/2009, precum și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că dreptul la justiție, garantat de art. 6 din Convenție protejează, în egală măsură, și punerea în executare hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părți.

Potrivit disp. art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin "pagubă iminentă" se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public.

Analizând îndeplinirea acestei cerințe, Curtea reține că diminuarea semnificativă și cu efect retroactiv drepturilor salariale efectiv încasate de reclamanți și de intervenienți este măsură de natură să afecteze drepturile și interesele lor legitime decurgând din exercitarea raporturilor de serviciu.

Prin urmare, și condiția pagubei iminente este îndeplinită în cauză.

În concluzie, pentru considerentele de fapt și de drept evidențiate, în temeiul disp. art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea va dispune admiterea acțiunii, a cererii de intervenție în interes propriu și suspendarea executării Ordinului nr. 206/07.07.2009 emis de procurorul șef la Direcției Naționale Anticorupție, până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanții, G, G, A, A, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Direcției Naționale Anticorupție,--81, sector 1, B, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în B,--81, sector 1.

Admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții G, G și, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Direcției Naționale Anticorupție,--81, sector 1,

Suspendă executarea Ordinului nr. 206/07.07.2009, emis de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, până la pronunțarea instanței de fond.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

- - ---

Red.EI

Tehnored.CB/ 4ex.

15.03.2010

Președinte:Eugenia Ion
Judecători:Eugenia Ion

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 781/2010. Curtea de Apel Bucuresti