Anulare act administrativ fiscal. Sentința 782/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Sentința civil nr. 782
Ședința public din data de 11.02.2010
Curtea constituit din:
PREȘEDINTE: Eugenia Ion
Grefier: ---
Pe rol se afl soluționarea cererii de chemare în judecat formulate de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta COMISIA NAȚIONAL A VALORILOR MOBILIARE.
La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns reclamanta, reprezentat de consilier juridic, cu delegație pe care o depune la dosar, lipsind pârâta.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț care învedereaz instanței c obiectul pricinii este anulare act administrativ,procedura de citare este legal îndeplinitși c pârâta a depus, la data de 09.02.2010, întâmpinare, aceeași cu cea depus la termenul anterior, comunicat reclamantei între termen, și acte, într-un exemplar.
Reclamanta, prin consilier juridic, menționeaz c a primit întâmpinarea depus de pârât.
Curtea, faț de lipsa pârâtei, dispune lsarea dosarului la ordine.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal fcut în ședinț public au rspuns reclamanta, reprezentat de consilier juridic, și pârâta, reprezentat de consilier juridic, cu delegație la fila 22 dosar.
Pârâta, prin consilier juridic, arat c a comunicat documentația depus la dosar în mod direct reclamantei, îns mai are un exemplar, pe care îl comunicat acesteia.
Reclamanta, prin avocat, precizeaz c nu solicit termen, pricina aflându-se în stare de judecat, din punctul su de vedere.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acord cuvântul pe fondul acțiunii.
Reclamanta, prin consilier juridic, solicit anularea Ordonanței nr. 142/11.03.2009, ca netemeinic și nelegal, și suspendarea executrii acestui act pân la soluționarea irevocabil a cauzei. Arat c pârâta nu a ținut cont de faptul c au întâmpinat greutți în obținerea scrisorii de garanție bancar. Astfel, au fost amendați nejustificat, pentru c nu din vina lor nu s-a derulat oferta public de preluare obligatorie, ci dintr-un factor ce nu depindea de voința lor. Deci, pentru a putea fi sancționați ar fi trebuit s existe vinovție, fie sub forma intenție, fie sub forma culpei, îns. În speț, nu exist vinovție sub nicio form, lipsind unul din elementele constitutive ale contravenției. De asemenea, ei nu mai sunt obligați la derularea ofertei publice de preluare obligatorie, pentru c dețin 30% din capitalul social, sub pragul de 33%. În ce privește susținerile pârâtei din întâmpinare, sentința comercial nr. 526/13.04.2009 pronunțat de Tribunalul Alexandria nu este irevocabil, pricina aflându-se în stadiul apelului, cu termen la 11.03.2010. Solicit admiterea acțiunii astfel cum a fost formulat, ordonanța fiind netemeinic și nelegal.
Pârâta, prin consilier juridic, solicit respingerea acțiunii, pentru argumentele expuse pe larg în întâmpinare, și menținerea actului atacat. Arat c este vorba despre un act administrativ de autoritate, emis avându-se în vedere faptul c reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 203 din Legea nr. 297/2004. Precizeaz c legiuitorul a stabilit un termen de grație de 2 luni, timp în care ar fi trebuit s se procedeze la lansarea ofertei publice de preluare obligatorie sau ar fi trebuit s scad procentul deținut sub 33. În ce privește susținerea reclamantei c nu ar mai fi obligatorie derularea ofertei publice, în aprilie 2009 sczut sub 33%, dup o perioad mare de timp de la care dobândise 33%. Societatea reclamant a fost avertizat de, iar impedimentul invocat nu este unul absolut, ar fi putut înstrina în 2 luni o parte dintre acțiuni, pentru a nu mai intra în procedura public de preluare. Solicit respingerea acțiunii, atât a captului de cerere privind suspendarea cât și a celui privind anularea.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de faț, constat urmtoarele:
Prin acțiunea înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCURE ȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamanta - SRL a chemat în judecat pe pârâta Comisia Național a Valorilor Mobiliare (), solicitând ca prin sentința ce se va pronunța s se dispun anularea Ordonanței nr. 142/11.03.2009 și suspendarea executrii acesteia pân la soluționarea definitiv și irevocabil a cauzei, în baza disp. art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În motivarea acțiunii, reclamanta a artat c, prin ordonanța menționat fost sancționat cu amend în cuantum de 7.800 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004, respectiv nedepunerea în termen de 15 zile lucrtoare de primirea Ordonanței nr. 675/18.11.2009 documentației aferente ofertei publice de preluare obligatorie a - SA
Reclamanta a menționat c a formulat plângere prealabil împotriva Ordonanței nr. 142/11.03.2009, care a fost respins prin Decizia nr. 741/08.05.2009.
Reclamanta a susținut c, în mod nejustificat, s- dispus aplicarea sancțiunii amenzii de ctre, întrucât nedepunerea ofertei publice de preluare obligatorie nu îi este imputabil, ci a fost determinat de greutțile întâmpinate în obținerea scrisorii de garanție bancar, cu toate c s-au fcut demersuri la o serie de bnci pentru obținerea acesteia, care s-au concretizat doar în analize sau promisiuni de rezolvare.
Totodat, s- precizat c, în prezent, societatea reclamant nu mai este obligat la derularea ofertei publice de preluare obligatorie - SA, deoarece în cursul lunii aprilie 2009 fost nevoit s înstrineze 13% din pachetul de acțiunii astfel încât deține, împreun cu - SRL, societate cu care acționeaz în mod concertat, 30% din capitalul social al acestei societți, sub pragul de 33% de la care intervine obligativitatea derulrii ofertei publice de preluare.
În baza disp. art. 15 din Legea nr. 554/2004, s- solicitat suspendarea executrii actului atacat pân la soluționarea definitiv și irevocabil a cauzei, având în vedere c depunerea contestației nu suspendat executarea ordonanței.
În drept, acțiunea a fost întemeiat pe disp. Legii nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulat la data de 26.11.2009, pârâta solicitat respingerea acțiunii ca nefondat și, pe cale de consecinț, menținerea dispozițiilor Ordonanței nr. 142/11.03.2009, ca fiind legale și temeinice.
Referitor la captul de cerere privind anularea Ordonanței nr. 142/11.03.2009, pârâta a susținut, în esenț, urmtoarele:
În data de 27.06.2008, - SRL achiziționat un numr de 1.394.900 acțiuni, ajungând s dețin 1.792.523 acțiuni reprezentând 37,1290% din capitalul social al - SA.
Având în vedere c - SRL depșit pragul de 33% din drepturile de vot asupra - SA Z și nu a respectat prevederile art. 203 din Legea nr. 297/2004, cu modificrile și completrile ulterioare, aceasta a fost sancționat cu avertisment prin Ordonanța nr. 675/18.11.2008.
Ulterior, prin Ordonanța nr. 142/11.03.2009, - SRL fost sancționat cu amend de 0,5% (7.800 lei) din capitalul social vrsat înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului.
Prin Decizia nr. 741/08.05.2009 s- dispus respingerea contestației formulate împotriva Ordonanței nr. 142/11.03.2009.
Referitor la captul de cerere privind suspendarea executrii, pârâta precizat c msurile dispuse de prin actul administrativ contestat au fost adoptate în temeiul prevederilor art. 2, art. 7 alin. 1, alin. 4 și alin. 10, art. 9 alin. 4 din Statutul adoptat prin OUG nr. 25/2002, aprobat prin Legea nr. 514/2002, modificat și completat prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificrile și completrile ulterioare.
În cauz, s- administrat proba cu înscrisuri, iar în cadrul acesteia pârâta a depus documentația care a stat la baza emiterii ordonanței contestate, în conformitate cu disp. art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Analizând actele și lucrrile dosarului, Curtea reține urmtoarele:
Prin Ordonanța nr. 142/11.03.2009 s- dispus sancționarea reclamantei - SRL cu amend de 0,5% (7.800 lei) din capitalul social vrsat la. reținându-se nerespectarea disp. art. 203 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificrile și completrile ulterioare, prin nedepunerea documentației aferente ofertei publice de preluare obligatorie a - SA la. în termen de 15 zile lucrtoare de la primirea Ordonanței nr. 675/18.11.2008.
Prin acțiunea dedus judecții, reclamanta nu contestat existența faptei reținute prin Decizia nr. 142/11.03.2009, iar cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu a fcut dovada unei cauze care s înlture caracterul contravențional al acesteia.
De asemenea, nu s- fcut dovada îndeplinirii cumulative condițiilor prevzute de art. 14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificrile și completrile ulterioare, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, pentru a se putea dispune suspendarea executrii Ordonanței nr. 142/11.03.2009 pân la soluționarea definitiv și irevocabil cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În concluzie, pentru considerentele evidențiate, Curtea constat c acțiunea promovat de reclamant este neîntemeiat sub aspectul ambelor capete de cerere și urmeaz s dispun respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTRȘTE:
Respinge acțiunea formulat de reclamanta - SRL, cu sediul în Z, - nr. 1, județul T, în contradictoriu cu pârâta COMISIA NAȚIONAL A VALORILOR MOBILIARE, cu sediul în B,-, sector 3, ca neîntemeiat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public azi, 11.02.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- - ---
Red.EI
Tehnored.CB/ 4ex.
16.03.2010
Președinte:Eugenia IonJudecători:Eugenia Ion