Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 84/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 31.07.2009

SENTINȚA CIVILĂ NR.84

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.02.2010

PREȘEDINTE: Adina Pokker

GREFIER:- -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, COMISIA CENTRALĂ DE EVALUARE A SPITALELOR PUBLICE din rețeaua MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII, DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI C- și COMISIA LOCALĂ JUDEȚEANĂ DE EVALUARE A DE SPITALE PUBLICE, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta lipsă avocat, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 28.01.2010 din partea pârâtului Ministerului Sănătății referatul de aprobare a Comisiei Centrale de evaluare a activității managerilor spitalelor publice din rețeaua Ministerului Sănătății nr.4302/30.04.2009, un exemplar comunicându-se reprezentantului reclamantei.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar un set de înscrisuri, respectiv procesul verbal nr.2 din 02.04.2009 emis de C-S și tabel privind drepturile salariale ale reclamantei.

Nemaifiind alte cererii de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei pune concluzii de respingere a excepțiilor invocate în cauză și de admitere a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr- la 31.07.2009, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Comisia Centrală de Evaluare a Spitalelor Publice din rețeaua Ministerului Sănătății, Direcția de Sănătate Publică a Județului C-S și Comisia Locală Județeană de Evaluare a de Spitale Publice suspendarea actelor administrative reprezentând Ordinul nr. R/903/15.05.2009 emis de Ministerul Sănătății, a adresei nr.3233/21.05.2009 emisă de Direcția de Sănătate Publică C-S, a Ordinului nr. R/984/19.05.2009 emis de Ministerul Sănătății și a adresei nr.3219/27.05.2009 emisă de Direcția de Sănătate Publică C-

A solicitat totodată și anularea ordinului nr. R/903/15.05.2009 emis de Ministerul Sănătății precum și a referatului întocmit de către Comisia Centrală de Evaluare a Spitalelor Publice din rețeaua Ministerului Sănătății sub nr. EN 4302/30.04.2009 ca fiind nefondat, obligarea pârâtei C-S la modificarea anexei 1 din contractul de management așa cum a solicitat reclamanta în conformitate cu actul adițional nr.2 alin.5 al contractului de management nr.67/14.12.2006. Reclamanta a mai solicitat și obligarea pârâtei Comisia Locală Județeană de Evaluare a de Spitale Publice la recunoașterea calificatului "foarte bine" acordat reclamantei precum și obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la plata daunelor materiale în cuantum de 9638 lei reprezentând salariul neacordat de la data revocării din funcția de manager - 18.05.2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii se arată că reclamanta a avut încheiat contractul de management nr.67/14.12.2006 pentru ocuparea funcției de manager al - Județean de Urgență Reșița, jud. C-S iar conform actului adițional nr.2/2008 pct.5 s-a modificat contractul de management menționat în sensul că indicatorii de performanță ai managementului spitalului prevăzuți în anexa 1 din contract se vor modifica prin negocierea acestora de către managerul spitalului și Autoritatea de Sănătate Publică Județeană sau Ministerul Sănătății după caz. În speță au intervenit modificări ai indicatorilor de performanță în condițiile în care s-a produs modificarea contractului de furnizare de servicii medicale semnat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate C-S, prin semnarea de acte adiționale succesive în ultimul trimestru al anului 2008 ceea ce a determinat majorarea veniturilor spitalului astfel încât a fost permisă oferirea unui număr de servicii medicale mai mare decât cel inițial contractat cu casa județeană.

Deși reclamanta a solicitat renegocierea indicatorilor de performanță și înscrierea modificărilor în anexa 1 la contractul de management așa cum reiese din adresa nr.13171/22.12.2008 înaintată Ministerului Sănătății și adresa nr.9481/23.12.2008 înaintată C-S, în realitate modificările contractului de management conform celor două acte adiționale nu s-au materializat din vina acestor instituții sens în care i s-a creat reclamantei prejudiciul existent odată cu emiterea ordinului de revocare din funcția de manager. Prejudiciul astfel creat constă în faptul că, neexistând modificarea prin negocierea indicilor de performanță conform contractului de management reclamanta a fost evaluată deficitar la indicatorul C1 execuția bugetară.

Reclamanta mai arată faptul că anterior prezentei acțiunii a solicitat revocarea ordinului nr. R/903/15.05.2009 prin cererea înregistrată sub nr.26056/26.05.2009.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr.554/2004, Legea nr.95/2006, nr.112/2007 și contractul de management nr.67/2006.

La termenul de judecată din 16.11.2009 reclamanta a precizat oral în fața instanței faptul că renunță la judecarea capătului de cerere privind suspendarea Ordinului nr. R /984/19.05.2009.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Ministerul Sănătății a invocat în prealabil excepția lipsei calității procesual pasive a Comisiei Locale și a Comisiei Centrale de evaluare a managerilor spitalelor publice arătând că acestea sunt organisme fără personalitate juridică organizate conform nr.112/2007 și care au atribuții privind analizarea documentelor prezentate de manageri și acordarea unui calificativ ce poate conduce în final la emiterea ordinului de revocare din funcție, acesta fiind actul administrativ ce a produs efecte juridice în sarcina reclamantei.

S-a invocat totodată și inadmisibilitatea cererii de suspendare a Ordinului nr. 948/19.05.2009 emis de Ministrul Sănătății în condițiile în care reclamanta nu a formula prezenta acțiune și împotriva titularului acestui act administrativ iar plângerea prealabilă nu vizează și aspecte de nelegalitate ale acestui ordin.

De asemenea pârâtul susține și inadmisibilitatea contestației împotriva Hotărârii Comisiei Locale și a Hotărârii Comisiei Centrale de Evaluare pe motiv că cele două acte atacate sunt acte premergătoare emiterii actului final respectiv a Ordinului de încetare a contractului de management și doar acesta din urmă poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ.

În ceea ce privește cererea de suspendare se solicită respingerea acesteia pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor privind cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente întrucât reclamanta nu a motivat cererea de suspendare sub nici unul din aspectele privind cele două cerințe legale.

Pe fondul cauzei, se arată că Ordinul nr.903/2009 a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare în condițiile în care reclamanta și-a asumat prin semnarea contractului de management, îndeplinirea unor indicatori de performanță iar conform Legii nr.95/2006 contractul de management încetează în cadrul nerealizării indicatorilor specifici de performanță prevăzuți în contractul de administrate timp de minimum an (art.1833). Propunerea de revocare a reclamantei din funcția de manager al - Județean de Urgență Reșița s-a datorat neîndeplinirii indicatorilor de performanță, reclamanta obținând calificativul "nesatisfăcător" conform art.4 din nr.112/2007 aspect ce a atras încetarea contractului de management înainte de termen.

Conform fișei de evaluare anexa 3 la. nr.112/2007 criteriile generale de management sunt incluse în această fișă la litera E) fiind evaluate odată cu celelalte criterii prevăzute la lit. A) - D) și ca atare sunt supuse evaluării și sunt punctate având importanță la stabilirea punctajului final. Reclamanta a obținut calificativul "nesatisfăcător" întrucât punctajul acordat pentru indicatorul C 1 - execuția bugetară față de bugetul de cheltuieli aprobat ce poate fi în funcție de gradul de realizare al indicatorului, a fost 0 (zero) puncte astfel încât măsura dispusă este rezultatul unui calcul matematic, fără implicări de natură subiectivă.

Pârâta Direcția de Sănătate Publică C-S a invocat prin întâmpinarea depusă la dosar excepția lipsei calității procesual pasive a acestei instituții pe considerentul potrivit căruia contractul de management al reclamantei a fost încheiat cu Ministerul Sănătății iar raporturile dintre această instituție și managerul de spital sunt reglementate de Legea nr.95/2006, instituția pârâtă neavând competență asupra rezilierii contractului de management încheiat la nivelul unității sanitare cu paturi.

S-a invocat totodată și excepția lipsei calității procesual pasive a Comisiei Locale de evaluare a managerilor de spitale publice arătându-se că aceste comisii nu au personalitate juridică distinctă și au fost constituie în temeiul nr.291/2009 pentru evaluarea managerilor de spitale conform nr.112/2007.

La dosar s-au depus următoarele: acțiunea introductivă, copia plângerii prealabile, adresa nr.15 D/7614/2009, adresa nr.3319/2009 și nr.3233/2009, Ordinele nr.984/2009 și nr.903/2009, adresa nr.14537/2008, actele adiționale nr.3, 4, 5, 6, 7 la contractul de furnizare servicii medicale nr.5/30.04.2008, adresa nr.4465/2009, bugetul pe anul 2008 al - Județean de Urgență Reșița, adresa nr.14613/23.12.2008 și nr.2018/27.03.2009, fișa de evaluare, anexa la fișa de evaluare, copie contestație, Hotărârea nr.118/2009, copie memoriu înregistrat sub nr.3684/2009, situație evaluare managerii, adresa nr.3587/2009 și nr.6042/2009, contractul de management nr.67/2006 însoțit de anexa privind indicatorii de performanță și actele adiționale nr.1 și 2 cu anexele aferente, întâmpinării, cont de execuție al bugetului spitalului public, chitanța pentru plata taxei de timbru, împuternicire, concluzii scrise, note de ședință, note scrise emise de Ministerul Sănătății, referatul de aprobare nr.4302/2009, procesul verbal nr.2/02.04.2009 și înscris privind modul de calcul al diferențelor salariale solicitate de reclamantă.

Analizând cu precădere excepțiile invocate în cauză ținând cont de dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea reține că pârâtul Ministrul Sănătății a invocat excepția privind inadmisibilitatea cererii de suspendare a Ordinului nr.948/2009 pentru lipsa procedurii prealabile și pentru faptul că nu a fost formulată prezenta acțiune și împotriva titularului acestui drept, dar în condițiile în care reclamanta a renunțat expres la judecarea acestui capăt de cerere prin precizarea făcută la termenul din 16.11.2009 atunci instanța constată că această excepție a rămas fără obiect nemaifiind analizată în speță.

Referitor la inadmisibilitatea contestației împotriva hotărârilor Comisiei Locale și a Comisiei Centrale de evaluare pe considerentul că actele emise de acestea sunt acte premergătoare emiterii ordinului prin care s-a dispus încetarea contractului de management, acesta fiind singurul care poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ, instanța reține că excepția astfel invocată se datorează unei confuzii realizată de partea ce a invocat-o asupra obiectului cauzei. Se observă astfel faptul că prin acțiunea introductivă reclamanta nu a solicitat anularea actelor de evaluare întocmită de Comisia Locală și Comisia Centrală de evaluare ci a atacat Ordinul nr.903/15.05.2009 emis de Ministerul Sănătății prin care s-a dispus încetarea contractului de management nr.67/2006 și câtă vreme la baza acestui ordin a stat procedura de evaluare finalizată cu acordarea calificatului "nesatisfăcător" atunci în mod corect reclamanta a prezentat argumente și cu privire la nelegalitatea procedurii de evaluare. În speță reclamanta nu a atacat Hotărârea Comisiei Centrale de evaluare nr.118/2009 (fila 56 dosar) ce a stat la baza emiterii ordinului amintit pentru a reține astfel ipoteza avansată de pârât conform căreia aceasta reprezintă un act premergător emiterii ordinului de încetare a contractului de management și care nu are astfel caracterul unui act administrativ ce produce efecte în sarcina reclamantei ci a atacat referatul întocmit de Comisia Centrală de Evaluare nr. EN 4302/30.04.2009, referat care este indicat în preambulul Ordinului nr.903/2009.

De asemenea, în cazul Comisiei Locale de evaluare a managerilor de spitale reclamanta nu a atacat hotărârea acestui organism emisă în procedura de evaluare ci a solicitat obligarea acesteia la acordarea calificativului "foarte bine" pe considerentul că acesta este calificativul acordat inițial așa cum rezultă din înscrisul în format electronic postat la data de 09.04.2009 pe site-ul oficial al pârâtei C-

Raportat la obiectul acțiunii astfel cum a fost identificat anterior instanța reține ca întemeiată excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea referatului întocmit de Comisia centrală de evaluare a managerilor de spitale sub nr. EN 4302/30.04.2009 întrucât deși acesta este menționat în preambulul ordinului de încetare a contractului de management și face astfel parte intrinsecă din motivarea actului administrativ criticat în fapt acest referat nu cuprinde dispoziții exprese aplicabile direct reclamantei ci el cuprinde un raport asupra întregii procedurii de evaluare a activității managerilor spitalelor publice din rețeaua Ministerului Sănătății desfășurată în perioada 25.03.2009 - 30.04.2009 cuprinzând constatările generale la nivel național, concluziile acestei comisii referitoare la activitatea de evaluare, disfuncționalitățile constatate și propunerile de rigoare. Din această perspectivă Curtea reține că referatul de aprobare nr. EN 4302/30.04.2009 nu îndeplinește cerința de a reprezenta un act administrativ vătămător pentru reclamantă pentru a fi supus astfel controlului de legalitate reglementat de art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Referitor la excepția privind lipsa calității procesual pasive a Comisiei Centrale de evaluare a managerilor spitalelor publice din rețeaua Ministerului Sănătății și a Comisiei Locale județene de evaluare a managerilor de spitale publice, Curtea reține că argumentele prezentate anterior în ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii privind anularea actelor emise de aceste organisme se aplică în mod valabil și pentru respingerea excepției privind lipsa calității procesual pasive a acestora. Aceasta deoarece reclamanta a solicitat anularea referatului de aprobare EN nr.4302/30.04.2009 întocmit de Comisia Centrală de evaluare iar raportat la acest petit se justifică și calitatea procesual pasivă în cauză chiar dacă în fapt petitul a fost respins ca inadmisibil pentru considerentele expuse la paragraful anterior. La fel și în cazul Comisiei Locale de evaluare a managerilor spitalelor publice instanța reține că aceasta justifică calitatea procesual pasivă raportat la petitul privind obligarea acestui organism de a-i acorda reclamantei calificativul "foarte bine", iar calitatea procesual pasivă reprezintă un aspect diferit față de admisibilitatea unui asemenea capăt de cerere, inadmisibilitatea nefiind de natură a atrage concluzia potrivit căreia se impune admiterea excepției lipsei calității procesual pasive.

Aceeași soluție se impune și în cazul excepție lipsei calității procesual pasive a pârâtei Direcția de Sănătate Publică C-S calitate procesuală care în cauză este justificată de petitul privind obligarea acesteia la recunoașterea cererii reclamantei, înregistrată sub nr.2018/27.03.2009 prin care aceasta a solicitat să se procedeze la renegocierea indicatorilor asumați cu consecința modificării anexei 1 contractului de management, cerere față de care reclamanta susține că pârâta C-S nu a formulat nici un răspuns. Admisibilitatea sau inadmisibilitatea unui asemenea petit presupune o analiză diferită de cea legată de calitatea procesual pasivă care se rezumă la identificarea autorității pârâte față de care reclamanta pretinde că este emitenta unui act administrativ tipic sau asimilat (refuz de soluționare a unei cereri) vătămător pentru aceasta.

Pe fondul cauzei Curtea reține că reclamanta a avut calitatea de manager al - Județean de Urgență Reșița în baza contractului de management nr.67/2006 (fila 68 și urm. dosar) iar potrivit dispozițiilor cuprinse la art. VIII lit. b) contractul de management poate înceta prin revocarea din funcția managerului în cazul nerealizării indicatorilor de performanță ai managementului spitalului public prevăzuți în anexa la contract, timp de minim un an din motive imputabile acestuia. Aceste dispoziții se coroborează cu prevederile Legii nr.95/2006 potrivit cărora contractul de management poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale efectuate pe baza criteriilor de performanță stabilite prin ordin al ministrului.

În speță a fost emis Ordinul nr.903/15.05.2009 (fila 15 dosar) prin care începând cu data de 18.05.2009 reclamanta a fost revocată din funcția deținută anterior de la aceeași dată încetând și contractul de management nr.67/2006 conform prevederilor cuprinse la lit. b) cap. VIII din contract.

Reclamanta a solicitat anularea acestui ordin apreciind în esență faptul că procedura de evaluare a fost nelegală în condițiile în care nu s-a ținut cont de faptul că anterior desfășurării etapei evaluării reclamanta a solicitat renegocierea indicatorilor de performanță conform dispozițiilor cuprinse la pct.5 din actul adițional nr.2 la contractul de management iar pârâtele nu au dat curs acestei cereri aspect ce a condus la acordarea calificativului de "nesatisfăcător".

Raportat la cele invocate de reclamantă Curtea reține că în perioada 25.03.2009 - 30.04.2009 s-a desfășurat evaluarea activității managerilor spitalelor publice din rețeaua Ministerului Sănătății în baza prevederilor nr.112/2007 prin care s-au aprobat criteriile de performanță pe baza cărora se efectuează evaluarea anuală a activității managerului spitalului public. Conform art.2 din acest ordin evaluarea anuală pe baza criteriilor de performanță cuprinse în anexa 1 se realizează prin raportare la indicatorii de performanță asumați.

Evaluarea reclamantei s-a realizat în speță de către Comisia locală județeană de evaluare a managerilor de spitale publice organizată conform prevederilor nr.112/2007 și care a emis fișa de evaluare la data de 02.04.2009 aflată la fila 51 dosar, prin care s-a acordat calificativul "nesatisfăcător" ca urmare a acordării punctajului 0 (zero) la indicatorul C 1 - execuția bugetară.

Conform art.4 lit. d) calificativul "nesatisfăcător" se acordă dacă nu sunt îndeplinite condițiile minime pentru a obține cel puțin calificativul satisfăcător iar acesta din urmă presupune obținerea pentru indicatorii C 1 - C7 la fiecare dintre aceștia a cel puțin 3 puncte. Această condiție se cumulează cu aceea că cel puțin la 70 % dintre indicatorii și criteriile de performanță prevăzute în anexa 1 și 2 managerul să fi obținut la fiecare cel puțin 4 puncte iar în cazul restului indicatorilor cuprinși în aceeași anexă să obțină cel puțin 2 puncte.

Împotriva calificativului astfel acordat reclamanta a formulat contestația reglementată de nr.112/2007 așa cum rezultă din adresa înregistrată la. C-S sub nr.2157/02.04.2009 iar prin Hotărârea nr.118/06.04.2009 emisă de Comisia Centrală de evaluare s-a respins contestația reclamantei și s-a menținut propunerea comisie de evaluare referitore la acordarea calificativului "nesatisfăcător".

Raportat la acest calificativ reclamanta a susținut că în realitate Comisia Locală de evaluare i-a acordat calificativul "foarte bine" așa cum rezultă din înscrisul în format electronic postat pe site-ul C-S la 09.04.2009 (fila 49 dosar) și ca atare a solicitat obligarea Comisiei Locale de evaluare să-i recunoască acest calificativ. Instanța reține că această pretenție este neîntemeiată întrucât calificativul acordat reclamantei în procedura de evaluare a fost acela de "nesatisfăcător" așa cum rezultă din fișa de evaluare semnată de reclamantă la 02.04.2009, o dovadă în plus a faptului că reclamanta avea cunoștință despre acest calificativ constituind-o aceea că a înțeles să formuleze în aceeași zi contestație la acest calificativ așa cum rezultă din actul aflat la fila 54 dosar, contestație respinsă ulterior prin Hotărârea Comisiei Centrale nr.118/06.04.2009. Pe de altă parte, din cuprinsul procesului verbal nr.2/02.04.2009 întocmit de Comisia Locală de evaluare rezultă același aspect potrivit căruia reclamanta a obținut calificativul "nesatisfăcător" pentru punctajul acordat la indicatorii C1, C5, procesul verbal cuprinzând mențiunea despre depunerea în termen a contestației. Din această perspectivă Curtea reține că evaluarea activității reclamantei s-a finalizat cu acordarea calificativului "nesatisfăcător" astfel încât înscrisul invocat de reclamantă în susținerea acordării calificativului "foarte bine" postat pe site-ul C-S la 09.04.2009 este rezultatul unei greșeli materiale și în consecință instanța nu poate obliga această pârâtă la acordarea calificativului pretins de reclamantă cu atât mai mult cu cât instanța nu se poate substitui organismului abilitat cu evaluarea activității reclamantei și a indicatorilor de performanță asumați de aceasta.

În ceea ce privește legalitatea Ordinului de revocare din funcție a reclamantei instanța apreciază că acesta este rezultatul finalizării procedurii de evaluare a reclamantei cu acordarea calificativului "nesatisfăcător" ce a condus astfel în mod automat la adoptarea măsurii criticate. Instanța nu poate reține criticile formulate de reclamantă cu privire la faptul că autoritățile pârâte nu au înțeles să procedeze la reevaluarea indicatorilor de performanță asumați prin contract așa cum a solicitat reclamanta prin adresa nr.14613/23.12.2008 (fila 48 dosar) și 2018/27.03.2009 (fila 50 dosar) întrucât din fișa de evaluare depusă la dosar rezultă că cererea reclamantei de renegociere a indicatorilor C1 și C5 a fost luată în considerare de către Comisia de Evaluare care a apreciat însă că gradul de realizare al indicatorului C 1 privind execuția bugetară față de bugetul de cheltuieli aprobat este de 102 % astfel încât acest grad de realizare a atras acordarea punctajului 0 (zero). Metodologia de calcul al indicatorilor de performanță ai managementului spitalului a avut la bază nr.1940/2008 și a ținut cont de punctajul stabilit în anexa 1 la. nr.112/2007 iar orice criticii ale reclamantei legate de nelegalitatea modului de calcul al indicatorilor de performanță vizează în fapt o nelegalitate a ordinelor anterior menționate aspect care nu a făcut obiectul prezentei cauze.

Ordinul de revocare din funcție nr.903/15.05.2009 este rezultatul exclusiv al faptului că reclamanta a primit calificativul "nesatisfăcător" în procedura de evaluare reglementat de nr.112/2007 iar în condițiile în care reclamanta a primit punctajul 0 (zero) la indicatorul C1 atunci au devenit incidente prevederile art.4 lit. d) cu raportare la art.4 lit. c) din nr.112/2007, calificativul "nesatisfăcător" intervenind automat în acest caz.

Reclamanta a primit punctajul 0 la indicatorul C1 întrucât gradul de realizare față de indicatorul asumat prin contract a fost de 102 % conform anexei 1 la. nr.112/2007. Aceasta susține că rezultatul evaluării ar fi fost altul dacă s-ar fi ținut cont de propunerea de renegociere a indicatorului C1 care ar fi condus la concluzia că gradul de realizare față de indicatorul asumat prin contract ar fi fost de 100% ori așa cum arată pârâtul prin întâmpinarea depusă la dosar gradul de realizare a acestui indicator a fost de 102 % astfel încât instanța reține că modul de calcul al acestui indicator nu este în competența instanței de judecată care este abilitată a verifica doar dacă procedura de evaluare în speță a respectat prevederile nr.112/2007.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării Ordinului nr.903/15.05.2009 și a adresei nr.3233/21.05.2009 instanța reține că o asemenea cerere de suspendare a ordinului nu a fost motivată de reclamantă prin prisma dispozițiilor art.15 alin.1 cu raportare la dispozițiile art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 fiind necesară astfel identificarea condițiilor cumulative privind cazul bine justificat și paguba iminentă. Cazul bine justificat este definit conform art.2 alin.1 lit. t) din Legea nr.554/2004 ca reprezentând împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ iar paguba iminentă este definită ca reprezentând prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public (art.2 alin.1 lit. ș). În speță reclamanta nu a făcut dovada condiției privind paguba iminentă întrucât numai măsura revocării din funcția publică nu poate justifica această condiție; aceasta ar trebui să constea într-o consecință a executării iar nu în însăși executarea actului administrativ atacat pentru că altfel s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ și ca atare ar fi înlăturat caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actelor administrative.

Instanța reține că în speță nu este îndeplinită nici condiția cazului bine justificat câtă vreme aceasta presupunea identificarea unor împrejurări de fapt și de drept invocate de reclamantă în susținerea aparenței de nelegalitate, împrejurări care în speță au vizat procedura de evaluare a reclamantei precum și faptul că aceasta nu și-a putut exercita dreptul de renegocia indicatorii de performanță conform dispozițiilor din contractul de management aspecte care au fost analizate cu ocazia soluționării în fond a cererii de anulare a Ordinului nr.903/15.05.2009 în urma cărora nu s-a demonstrat nelegalitatea ordinului atacat.

În ceea ce privește suspendarea executării adresei nr.3233/21.05.2009 emisă de C-S instanța reține că prin această adresă s-a procedat în fapt la comunicarea către Spitalul Județean de Urgență Reșița a Ordinului nr.903/2009 și din această perspectivă adresa nu are caracterul unui act administrativ așa cum este el definit de art.2 alin.1 lit. c) din Legea nr.554/2004 întrucât nu produce efecte juridice în sarcina reclamantei și deci nu se pune problema suspendării executării acesteia.

Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art.1 alin.1 cu raportare la art.8 alin.1 și art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 precum și art.15 alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004 instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată în ceea ce privește cererea de suspendare și de anulare a Ordinului nr.903/2009 precum și în ceea ce privește obligarea pârâtei C-S la modificarea anexei 1 din contract și ca inadmisibilă în privința suspendării executării adresei nr.3233/21.05.2009, a obligării Comisiei Locale de evaluare la acordarea calificativului "foarte bine" precum și în ceea ce privește anularea referatului întocmit de Comisia Centrală de evaluare sub nr. EN nr.4302/30.04.2009. În condițiile în care instanța a procedat la respingerea capătului de cerere privind anularea ordinului de revocare din funcție apare ca neîntemeiat urmând a fi respins ca atare și petitul privind plata salariului pe perioada 18.05.2009 până la soluționarea irevocabilă a cauzei întrucât plata diferențelor salariale ar fi presupus cu certitudine constatarea nelegalității ordinului de revocare din funcție, urmând a acoperi prejudiciul suferit de reclamantă prin luarea unei măsuri anulate de instanță ca nelegală.

Față de dispozițiile art.274 și urm. Cod procedură civilă respingerea acțiunii reclamantei va atrage și respingerea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Sănătății, Comisia Centrală de Evaluare a Spitalelor Publice din rețeaua Ministerului Sănătății, Direcția de Sănătate Publică a Județului C-S și Comisia Locală Județeană de Evaluare a de Spitale Publice.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15.02.2010

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

RED:/08.03.10

TEHNORED:/08.03.10

7.ex./SM/emis 5 com./

Se comunică:

- reclamanta -, - Reșița,-, A 10,.1,. IV,.14, jud. C-

- pârât 1 - MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, - B, str. -. - nr.1-3, Sector 1

- pârât 2 - COMISIA CENTRALĂ DE EVALUARE A SPITALELOR PUBLICE din rețeaua MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII,- B, str. -. - nr.1-3, Sector 1

- pârât 3 - DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI C-, - Reșița,-, jud. C-

- pârât 4 - COMISIA LOCALĂ JUDEȚEANĂ DE EVALUARE A DE SPITALE PUBLICE, - Reșița,-, jud. C-

Președinte:Adina Pokker
Judecători:Adina Pokker

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 84/2010. Curtea de Apel Timisoara