Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 853/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 853/
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului promovat de către pârâta ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE B și de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva sentinței civile nr.836/CA din data de 13 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect "suspendare executare act administrativ".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 4 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 8 2009.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr 836/CA/13.10.2009, Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ a admis cererea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B astfel cum a fost precizată și a suspendat executarea Deciziei de impunere nr 644/31.07.2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr 4838 emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B referitor la suma de 37.468 lei până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre, relativ la acțiunea introductivă, prima instanță avut în vedere următoarele:
- prin cererea de chemare în judecată reclamanta - SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, suspendarea efectelor deciziei de impunere nr 644/31.07.2009 și a raportului de inspecție fiscală nr 4838/31/07.2009 emisă de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B;
- din motivarea cererii, prima instanță a reținut că prin raportul de inspecție fiscală nr 4838/31.07.2009 și prin decizia de impunere nr 644/31.07.2009 emisă în baza acestuia, în sarcina - SRL a fost stabilită obligația de plată a sumei de 45.856 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată în sumă de 9.301 lei, majorări de întârziere și penalități aferente TVA în sumă de 13.279 lei, impozit pe profit în sumă de 10.126 lei și majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 13.150 lei;
- de asemenea, s-a reținut că, anterior promovării contestației împotriva actelor administrative fiscale de control, reclamanta a recunoscut ca fiind corect stabilite în sarcina societății și a plătit (cu 805, 806, 803, 804 din 20.08.2009) următoarele sume: 1.801 lei impozit pe profit și 3.132 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 2.974 lei și 3.136 lei majorări de întârziere și penalități aferente, în total suma 11.043 lei; ca urmare, contestația a fost formulată relativ la suma de 37.468 lei reprezentând 8.325 lei cu titlu de impozit pe profit și 12.673 cu titlu de majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 6237 lei cu titlu de TVA și 10.143 lei cu titlu de majorări de întârziere și penalități aferente;
- reclamanta a mai arătat că, deși a formulat și înregistrat contestația încă din 21.08.2009, prin răspunsul dată acesteia la 25.09.2009 "s-a suspendat soluționarea contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală" și că refuzul organului fiscal de a soluționa contestația și de a cerceta criticile aduse de reclamantă concluziilor actelor de control reprezintă o încălcare a principiului prezumției de vinovăție reglementat deopotrivă de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a principiului accesului liber la justiție;
- față de cererea de suspendare, reclamanta a solicitat primei instanțe judecarea cererii de urgență și cu precădere, în raport cu prevederile art 14 alin 2 din Legea 554/2004 modificată, urmând ca suspendarea să dăinuie până la soluționarea cauzei de către instanța de fond;
motivele cererii de suspendare au vizat și consecințele dezastroase asupra societății, arătându-se că s-a formulat cerere de chemare în judecată privind contestarea actelor a căror suspendare se solicită;
- referitor la cele două condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv cazul să fie bine justificat și paguba să fie iminentă, s-a arătat că, față de suma stabilită prin decizia de impunere și prin titlu executoriu ulterior ce cuprinde accesoriile obligațiilor de plată, executarea silită a societății conduce inevitabil la încetarea activității societății, că datoriile au fost stabilite într-un mod absolut nelegal și s-a făcut vorbire despre activitatea societății învederându-se aspecte precum faptul că suma de 37.468 lei pe care organul de control a imputat-o reclamantei ca urmare a interpretărilor legislative ar putea duce la afectarea bunei funcționări a societății, că societatea are un număr de 7 angajați și plătește lunar salarii de 14.129 lei, că la ora actuală înregistrează debite către furnizori de circa 27.352 lei, că utilitățile înglobează lunar cheltuieli în sumă de 700 de lei (apă, canal), 200 lei (telefon fix), 1.200 lei (telefon mobil) și 1.200 lei (gaz și energie termică), că societatea trece printr-o perioadă nefastă a activității și că, începând cu luna august, aceasta înregistrează pierderi serioase, respectiv de 83.297 lei la nivelul lunii august 2009, astfel că blocarea conturilor societății și debitarea lor cu suma respectivă ar conduce în mod automat la falimentul societății;
- punctul de plecare în cercetarea acțiunii reclamantei este factura fiscală nr -/02.08.2004 emisă de - CONSULT SRL, în valoare totală de 39.627 lei (333.000 lei valoare intrinsecă și 63.270 lei ), precizându-se că din punct de vedere al organului de control este cheltuiala nedeductibilă suma de 38.440 lei, sumă care compune factura, respectiv 33.300 lei, factura înregistrată în contul 6024 "cheltuieli cu piesele de schimb"; în acest sens, organul de control fiscal arată în cuprinsul actelor contestate că își însușește constatările efectuate de către comisarii Gărzii Financiare în adresa nr -/30.05.2008;
- raportat la susținerile reprezentanților intimatelor, potrivit cu care reclamanta - SRL nu poate justifica prin documente montajul pieselor auto pe autoturismul Mercedes ML 320 aflat în proprietatea societății, administratorul - CONSULT SRL (vânzătorul din factură), d-na, nu s-ar fi aflat în țară la data întocmirii facturii și că această societate nu figurează în evidențele ITM B ca având salariați, față de impozitul de profit în sumă de 8.325 lei "societatea nu a prezentat documente privind utilizarea pieselor auto, neputând face dovada că aceste cheltuieli au servit la realizarea de venituri impozabile, încălcând astfel art. 21 alin. (4) lit. f din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, reclamanta a susținut nelegalitatea stării de fapt stabilite prin actele a căror suspendare s-a solicitat, arătându-se că în cauză au fost încălcate dispozițiile Legii nr 571/2003 Legii 82/1991 și ale Normelor de aplicarea ale acesteia, respectiv HG 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora, precum și ale Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 425/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice de întocmire și utilizare a formularelor tipizate, comune pe economie, care nu au un regim special privind activitatea financiară și contabilă, precum și a modelelor acestora;
- reclamanta a mai susținut că achiziția aflată în discuție are la bază un document justificativ, potrivit legii prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor și ca operațiune economico - financiară efectuată aceasta a consemnat-o în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ; documentul justificativ în discuție este factura fiscală nr -/02.08.2004 emisă de - CONSULT SRL, în valoare totală de 39.627 lei (333.000 lei valoare intrinsecă și 63.270 lei ), care, dintr-o analiză corectă și obiectivă făcută cu bună credință, conduce la concluzia că a fost întocmită în conformitate cu prevederile 425/1998;
- s-a mai susținut că definiția, conținutul și caracterul documentelor justificative este făcută de punctul 1, 2 din 425/1998 conform cărora "potrivit prevederilor Legii contabilității nr 82/1991, regiile autonome, societățile comerciale, societățile agricole, societățile bancare, unitățile de asigurări sociale, instituțiile publice, unitățile cooperatiste, asociațiile și celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care au calitatea de comerciant, denumite în prezente norme unități patrimoniale, consemnează operațiile economice și financiare, în momentul efectuării lor, în documente justificative, pe baza cărora se fac înregistrări în jurnale, fișe și alte documente contabile, după caz; documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale, prevăzute în structura formularelor aprobate: denumirea documentului, denumirea și sediul unității patrimoniale care întocmește documentul (când este cazul), numărul documentului și data întocmirii acestuia, menționarea părților care participă la efectuarea operației economice și financiare (când este cazul), conținutul operației economice și financiare, iar atunci când este necesar și temeiul legal al efectuării ei, datele cantitative și valorice aferente operației economice și financiare efectuate, numele și prenumele, precum și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operației economice și financiare patrimoniale, cu atribuții de control financiar preventiv și ale persoanelor în drept să aprobe operațiile respective, după caz, alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiilor în documente justificative; înscrisurile care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în cazurile în care furnizează toate informațiile prevăzute în normele legale în vigoare";
- în acest context s-a arătat că primul document justificativ întocmit în cadrul acestei operațiuni este factura fiscală nr. -/02.08.2004 emisă de - CONSULT SRL, fiind primit de societatea reclamantă, nu întocmit de ea; cu toate acestea are caracter de document justificativ de înregistrare în contabilitatea reclamantei a cumpărătorului potrivit normelor legale în vigoare la data efectuării operațiunii - HG 831/1997;
- reclamanta a mai arătat că a întocmit la data achiziției bunurilor reliefate în cuprinsul facturii fiscale nr -/02.08.2004 emisă de - CONSULT SRL, un alt document justificativ, respectiv: Nota de recepție și constatare de diferențe (cod 14 - 3 - 1 și 14 - 3 - 1/aA), care potrivit Anexei 2 din 425/1998 "servește ca: document pentru recepția bunurilor aprovizionate; document justificativ pentru încărcarea în gestiune; act de probă în litigiile cu cărăușii și furnizorii pentru diferențele constatate la recepție; document justificativ de înregistrare în contabilitate. Se întocmește în 2 exemplare potrivit prevederilor legale la locul de depozitare sau în unitatea cu amănuntul după caz pe măsura efectuării recepției. În situația în care la recepție se constate diferențe, nota de recepție și constatare de diferențe se întocmește în 3 exemplare de către comisia de recepție legal constituită. În cazul când bunurile materiale sosesc în tranșe, se întocmește câte un formular pentru fiecare tranșă care se anexează apoi la factură sau la avizul de însoțire a mărfii. Datele de pe verso-ul formularului nu se completează decât atunci când se constată diferențe la recepție.: la gestiune, după încărcarea în gestiune a bunurilor materiale recepționate (toate exemplarele); la compartimentul financiar - contabil, pentru întocmirea formelor privind lichidarea diferențelor constatate (toate exemplarele) precum și pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică, atașată la documentele de livrare (factura sau avizul de însoțire a mărfii); la unitatea furnizoare (exemplarul 2) și la unitatea de transport (exemplarul 3), pentru comunicarea lipsurilor stabilite. Se arhivează la compartimentul financiar - contabil."
- de asemenea, potrivit susținerilor reclamantei, și Nota de recepție și constatare diferențe nr 51/02.08.2004 întocmită de - SRL respectă rigorile textului de lege prezentat; reclamanta a întocmit apoi și documentul justificativ numit bon de consum (cod 14 - 3 - 4A) care potrivit Anexei 3 din 425/1998 "servește ca: document de eliberare din magazie pentru consum a unui singur material, respectiv a mai multor materiale, după caz; document justificativ de scădere din gestiune; document justificativ de înregistrare în evidența magaziei și în contabilitate. Se întocmește în două exemplare, pe măsura lansării, respectiv eliberării materialelor din magazie pentru consum de compartimentul care efectuează lansarea, pe baza programului de producție și a consumurilor normate, sau de alte compartimente ale unității, care solicită materiale pentru a fi consumate. Bonul de consum se poate întocmit într-un exemplar în condițiile utilizării tehnice de calcul. Bonul de consum (colectiv), în principiu se întocmește pe formulare separate pentru materialele din cadrul aceluiași cont de materiale, loc de depozitare și loc de consum. Bonul de consum, coloanele "Unitate de măsură" și "Cantitatea necesară" de pe rândul doi se completează în cazul când se solicită și se eliberează din magazie materiale cu două unități de măsură.: la magazia de materiale, pentru eliberarea cantităților prevăzute, semnându-se de predare de către gestionar și de primire de către delegatul care primește materialele (ambele exemplare); la compartimentul financiar - contabil, pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică și analitică (ambele exemplare). La unitățile economic exemplarul 1 circulă la contabilitatea materialelor, ca document de scădere din gestiune, iar exemplarul doi servește la înregistrarea în contabilitatea costurilor. La instituțiile publice, exemplarul doi rămâne la emitent. Se arhivează la compartimentul financiar - contabil".
- ca urmare, s-a susținut că și bonuri de consum (colectiv) din 31.08.2004 întocmite de - SRL respectă rigorile textului de lege prezentat și s-a concluzionat că, în aceste condiții, dacă societatea a prezentat următoarele documente justificative, întocmite în condițiile legii: factura fiscală nr. -/02.08.2004 emisă de - CONSULT SRL întocmită și înregistrată în condițiile Anexei 1 a HG 831/1997; notă de recepție S 1 constatare de diferențe (cod 14 - 3 - 1 și 14 - 3 - 1/aA), întocmită potrivit Anexei 2 din 425/1998; bonuri de consum (14 - 3 - 4 ) întocmit potrivit Anexei 3 din 425/1998, este mai mult decât evident faptul că afirmația organelor de control potrivit cărora "societatea nu a prezentat documente privind utilizarea pieselor auto neputând face dovada acestor cheltuieli au servit la realizarea de venituri impozabile, încălcând astfel art. 21 alin. (4) lit. f din legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare și ale art. 6 din legea 82/1991 - Legea Contabilității republicată" este neîntemeiată și nelegală;
- s-a mai reținut că reclamanta a arată că intimatele susțin ca reală afirmația lor, întrucât din cercetările organelor de poliție, administratorul societății emitente care a semnat factura, nu se afla în România la acea dată și potrivit evidențelor B nu a avut angajați și că nu asemenea susțineri sunt în măsură să răspundă întrebării dacă o operațiune comercială, evidențiată într-o factură fiscală reprezintă sau nu o cheltuială deductibilă, ci esențială în această chestiune este respectarea de către comerciantul care invocă cheltuiala, a disciplinei financiar - contabile, în sensul prezentării documentelor justificative așa cum sunt ele organizate și descrise în condițiile legilor și normelor de aplicare arătate;
- de asemenea, reclamanta nu înțelege cum poate stabili organul fiscal că reprezentantul societății respective era sau nu în țară, dacă se afla ilegal, prin depășirea termenelor definite prin viza de ședere pe teritoriul României, dacă intrarea și ieșirea sa din și în România nu a fost riguros controlată, sau cum pot organele fiscale să afirme că această operațiune nu poate fi o cheltuială deductibilă, întrucât societatea vânzătoare nu avea angajați înregistrați la ITM, dacă avea "angajați la negru", dacă vânzările s-au făcut de către mandatari sau de către orice alte persoane mai mult sau mai puțin "retribuite", dacă societatea este abilitată să verifice identitatea și calitatea celor care se prezintă ca agenți de vânzări a diferitelor produse sau dacă ei au înregistrările aferente făcute la ITM sau la Poliția de frontieră sau dacă societatea este operator de date personale pentru a le solicita CNP-ul și a-i verifica în analele poliției ori dacă poate verifica semnătura și ștampila de pe factura fiscală;
- atâta timp cât factura face parte din plaja de facturi a - CONSULT SRL, cât aceasta conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art 155 alin (5) Cod fiscal, cât la rubrica semnătura și ștampila cuprinde o semnătură și o ștampilă cu denumirea societății, reclamanta apreciază că aceasta naște în beneficiul societății sale dreptul de deducere a cheltuielii (conform art 21 din Codul Fiscal) și a TVA aferent (conform art 146 din Codul Fiscal);
- raportat la susținerile intimatelor potrivit cu care lipsesc documente care să dovedească prestarea serviciilor de montaj a pieselor cumpărate pe baza facturii respective, s-a susținut că reclamanta a arătat organelor de control, în cuprinsul notelor explicative, faptul că montajul pieselor a fost efectuat personal de către administratorul societății, d-l, a cărui pregătire de specialitate este aceea de inginer mecanic, fapt ce i-a dat posibilitatea să nu apeleze la o societate specializată, evitând astfel alte cheltuieli suplimentare cu plata service-ului; s-a mai arătat că acest montaj nu este pro causa, administratorul societății făcând în mod constant și de obicei intervențiile mecanice asupra autoturismelor societății;
- reclamanta a apreciat că a dovedit faptul că, în chiar perioada controlului (2004 - 2009), în ale zeci de cazuri identice de achiziții de piese de schimb pentru vehiculele societății montajul acestora la vehicule s-a făcut personal de administratorul societății;
- reclamanta a mai arătat că este netemeinică susținerea intimatelor potrivit cărora societatea nu poate face dovada că, aceste cheltuieli efectuate au servit la realizarea de venituri impozabile; - SRL a desfășurat în acea perioadă o activitate comercială având ca bază comerțul de covoare, mochete și linoleum prin achiziționarea și vânzarea acestor produse ca mărfuri și și-a desfășurat activitatea inclusiv cu mijloace proprii de transport a căror proprietară sau utilizator este, în acest sens prezentând organelor de control foile de parcurs și dovedind că vehiculele societății au fost folosite în activitatea firmei generatoare de profit;
- reclamanta a subliniat că argumentele aduse în secțiunea anterioară (3.1. Despre impozitul pe profit) sunt deopotrivă aplicabile și în prezenta secțiune referitoare la TVA, atâta timp cât vorbește de efectele facturii fiscale nr. -/02.08.2004 emisă de - CONSULT SRL; organele de inspecție fiscală refuză un drept al societății reclamante - de a deduce TVA, invocând presupuse neregulile la o altă persoană (vânzătorul);
- reclamanta a prezentat intimatelor originalul facturii emisă de - CONSULT SRL, completată în conformitate cu normele în vigoare, în acest condiții societății reclamantei neputându-i fi afectat dreptul de deducere pe motivele referitoare nu la reclamantă, ci la - CONSULT SRL;
- dreptul de deducere a TVA este reglementat la art 145 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, conform căruia orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul realizării de operațiuni taxabile și dacă devine o factură care să cuprindă toate elementele obligatorii prevăzute la art. 155 alin 5 din Codul fiscal;
- reclamanta a prezentat factura fiscală nr -/02.08.2004 emisă de - CONSULT SRL completată în conformitate cu prevederile art 155 alin 8 din Codul fiscal;
- reclamanta a mai arătat că în privința răspunderii, în orice domeniu funcționează principiul răspunderii personale pentru fapta proprie, ori este inacceptabil, ilegal să fie antrenată răspunderea, chiar și fiscală a - SRL pentru ipotetice nereguli ale altui comerciant cu care aceasta a intrat în raporturi juridice, în speță - CONSULT SRL;
- criticile reclamantei au vizat penalitățile și majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale stabilite suplimentar de echipa de control.
La pronunțarea hotărârii, prima instanță a avut în vedere următoarele aspecte invocate în cuprinsul întâmpinării formulate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B care a solicitat respingerea cererii reclamantei:
- pârâta a solicitat instanței de fond să stabilească cuantumul cauțiunii în sarcina reclamantei, arătând că plata acesteia este o condiție imperativă în soluționarea cererii de suspendare și că, deși din analiza citației reiese faptul că reclamanta a achitat o cauțiune în cuantum de 7.494 lei, această plată trebuia efectuată ca urmare a dispozițiilor instanței de judecată, potrivit art 215 alin 2 din OG nr 92/2003 și nu înainte, odată cu înregistrarea cererii de chemare în judecată;
- pârâta DGFP Baî nvederat instanței că această acțiune a reclamantei nu este efectuată cu respectarea legii, instanța de judecată având posibilitatea exercitării controlului asupra ei, că nu este permis ca inițiativa reclamantei de a plăti anticipat o sumă de bani cu titlu de cauțiune să lase fără obiect dispoziția pe care instanța de judecată este abilitată să o ia pe baza prevederilor legale, că rațiunea legiuitorului pentru care a stabilit plata unei cauțiuni în sarcina contribuabililor potrivit celor menționate mai sus rezidă în aceea că se urmărește garantarea unei părți din cuantumul obligației fiscale, știut fiind faptul că până la soluționarea irevocabilă a unei contestații împotriva unui act administrativ fiscal, atât în procedura necontencioasă (jurisdicțional - administrativă) cât și în procedura contencioasă (în fața instanțelor de judecată) acestea au un caracter cert, lichid și exigibil; în acest mod se asigură o protecție a obligațiilor fiscale ce se fac venit la bugetul consolidat al statului, dar în același timp și respectarea drepturilor contribuabililor în raporturile juridice de drept fiscal;
- referitor la celelalte afirmații ale reclamantei invocate în susținerea cererii de suspendare privind criticile aduse actelor administrativ - fiscale, pârâta a arătat că acestea nu au relevanță în cauza de față, ele făcând obiectul contestației formulate împotriva actului în cauză și care urmează a fi soluționată în procedura jurisdicțional administrativă reglementată de OG nr 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală;
- în acest sens, a considerat lipsite de relevanță susținerile reclamantei potrivit cărora instanța de judecată va trebui să cerceteze în aparență fondul cauzei, întrucât aceasta nu este investită cu soluționarea acțiunii principale, iar organele de soluționare a contestației sunt exclusiv competente să se pronunțe asupra temeiniciei și legalității obligațiilor fiscale stabilite în sarcina acesteia;
- reclamanta a justificat în speță cazul bine justificat prin invocarea faptului că a formulat contestație împotriva deciziei de impunere ce urmează a fi soluționate, solicitând instanței să o studieze și să aprecieze asupra acesteia, aspect față de care pârâta a arătat că acest aspect este inadmisibil în momentul de față, când competente material cu privire la soluționarea acesteia sunt organele fiscale cu atribuții în acest sens, pe baza prevederilor OG nr 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală; invocarea faptului că aceasta are salariați ce trebuie plătiți nu poate fi primită de instanța de judecată întrucât este bine știut faptul că dispozițiile legale interzic creditorilor indisponibilizarea sumelor de bani cu această destinație;
- în ceea ce privește susținerile reclamantei referitoare la faptul că stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare se datorează unei alte societăți cu care aceasta a avut raporturi juridice, pârâta a apreciat că acestea nu pot avea relevanță atâta timp cât organele de inspecție fiscală au stabilit pe baza documentelor justificative puse în acest sens la dispoziție, nerespectarea prevederilor legale cu privire la regimul cu caracter special al acestora;
- s-a mai arătat că poate fi primită susținerea potrivit căreia răspundere pentru situația creată aparține - CONSULT SRL, cu care reclamanta a avut relații comerciale, întrucât inspecția fiscală a efectuat pe baza documentelor puse la dispoziție de reclamantă; faptul că documentele verificate ce concretizează relații comerciale între aceste două societăți cu implicații din punct de vedere fiscal nu sunt întocmite cu prevederile legale îi este imputabil reclamantei sub aspectul impozitului pe profit și al taxei pe valoarea adăugată;
- reclamanta nu prezintă instanței de judecată cazul bine justificat, pentru ca acesta să poate fi analizat prin raportare la cele invocate prin contestația formulată pe cale administrativă situație în care este în prezența unei susțineri nedovedite;
- cu privire la justificarea pagubei iminente, față de cele învederate de reclamantă, respectiv faptul că această condiție trebuie privită în perspectiva prevenirii ei și nu a existenței efective, pârâta DGFP Baa rătat că nu-și poate însuși opinia reclamantei, care este evident subiectivă în această situație, întrucât simpla susținere a faptului că punerea în executare a actului administrativ fiscal contestat ar produce un prejudiciu extrem de grav și imposibil de înlăturat, nu poate avea relevanță în fața instanței de judecată dacă nu sunt probate și justificate potrivit prevederilor legale în vigoare; ca urmare, s-a apreciat că susținerile reclamantei din acest punct de vedere nu au corespondent în realitate prin raportare la textul de lege aplicabil cauzei deduce judecății;
- s-a mai arătat de către aceeași pârâta că cererea de suspendare formulată nu este probată nici sub aspectul urgenței și nici al prejudiciului nerecuperabil astfel cum prevede și art 14 din Legea 554/2004 și că existența acestor condiții este doar invocată și nu dovedită potrivit art 1169 Cod civil;
- din analiza cererii de suspendare formulată de reclamantă nu reiese dovada îndeplinirii în mod cumulativ a cerințelor legale stabilite de textele invocate în susținerea acesteia; în opinia pârâtei, nu se află în prezența unei cereri temeinic justificate prin care să se prezinte instanței de judecată dovada vreunui prejudiciu nerecuperabil pe care l-ar putea avea, pagubele iminente ce s-ar putea produce prin executare silită, susțineri care în mod normal trebuie dovedite, iar în lipsa îndeplinirii cerințelor stabilite expres de lege, instanța de judecată nu poate dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat doar pe baza unei simple solicitări nedovedite și nesusținute de un ansamblu probatoriu specific acestor situații;
- pârâta DGFP B apreciază că instanța de judecată, în analiza cererii de suspendare, trebuie să aibă în vedere atât îndeplinirea condițiilor stabilite imperativ de art 215 alin 2 din OG nr 92/2003 republicată (prevederi imperative cu caracter fiscal), precum și de celelalte condiții pe care trebuie să le îndeplinească o cerere de suspendare și la care a făcut referire prin prezentele apărări;
- cu privire la obligarea pârâtei DGFP B la plata cheltuielilor de judecată, pârâta a arătat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art 274 Cod procedură civilă, reclamanta nefăcând dovada culpei procesuale a acesteia în emiterea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală ce constituie acte administrativ fiscale.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
- în urma controlului efectuat de Garda Financiară B la societatea reclamantă s-a încheiat procesul verbal de constatare din 30.05.2009 în care s-a menționat că factura seria - nr - a fost emisă de - CONSULT SRL care se află în prezent în lichidare și că administratorul acestei din urmă societate nu se afla în tură la data emiterii facturii, la ITM - CONSULT SRL B, nefigurând ca având nici în trecut angajați, iar societatea nu funcționează la sediul declarat, reprezentanții firmei neputând fi contactați pentru a se verifica evidența financiar - contabilă, societatea sustrăgându-se la plata către bugetul de stat impozitelor și taxelor rezultate din operațiunile comerciale datorate cu reclamanta; s-a mai menționat și că formularul facturii seria - nr - aparține - CONSULT SRL B și face parte din cele cinci topuri ridicate de la fostul asociat în data de 24.03.2004;
- avându-se în vedere că factura de mai sus provine de la o firmă care nu a putut fi verificată, s-a considerat că prin înregistrarea acestei operațiuni, reclamanta a denaturat cheltuielile și TVA de dedus, cu consecința diminuării creanței fiscale datorate bugetului de stat;
- în nota explicativă de la filele 75 - 77 din dosar, administratorul a arătat inspectorilor comisiei financiare că a avut o singură relație cu - CONSULT SRL atunci când a achiziționat, la 02.08.2004, cu factura menționată anterior, piese auto de la respectiva societate, neaducându-și aminte în ce împrejurare a încheiat un contract cu reprezentantul acesteia, factura fiind ulterior primită prin poștă împreună cu piesele auto, care au fost montate de el personal, având calificarea de inginer mecanic, așa cum rezultă din diploma depusă la fila 99 din dosar;
- fost încheiat la data de 31.07.2009 raportul de inspecție fiscală nr 4838 în care s-a reținut că reclamanta achitase 8.235 lei cu titlu de impozit pe profit și 12.672 cu titlu de majorări de întârziere aferente, 6.327 lei cu titlu de TVA și 10.143 lei cu titlu de majorări de întârziere și penalități aferente, suma totală fiind de 37.468 lei;
- în acest sens a fost emisă și decizia de impunere nr 644/31.07.2009;
- împotriva acestora reclamanta a formulat contestație la pârâte, fiind emisă decizia nr 474/25.09.2009;
- prin adresa deciziei s-a dispus suspendarea soluționării contestației reclamantei și respingerea contestației cu privire la suspendarea executării deciziei de impunere ca inadmisibilă;
- s-a menționat că procesul-verbal de constatare împreună cu toate actele cu fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în vederea începerii cercetărilor privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art 9 lit d din Legea nr 241/2005, fiind aplicabil art 214 alin 1 lit a și b din OG nr 92/2003 republicată, existând o strânsă interdependență de care depinde soluționarea contestației între stabilirea obligațiilor bugetare și stabilirea caracterului infracțional al faptei săvârșită, organele administrativ - jurisdicționale neputându-se pronunța pe fond înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale, care are prioritate, iar în funcție de soluția pronunțată procedura administrativă va fi reluată, conform alin. 3 al aceluiași articol, care prevede că procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de. soluționare competent potrivit alin. 2, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu;
- s-a apreciat că organul administrativ poate să nu dispună suspendarea soluționării contestației ori să fixeze un termen după care să reia procedura administrativă, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea (trimiterea actelor la organul de urmărire penală în vederea cercetărilor) a încetat sau nu;
- cu privire la cererea de suspendare s-a reținut că organul de soluționare a contestației nu are competență de a soluționa o astfel de cerere care, conform art 215 din OG nr 92/2003 rep, poate fi dispusă de instanța competentă;
- în data de 22.09.2009 a fost emis titlu executoriu nr 1 și somația nr 1 împotriva reclamantei solicitându-se suspendarea executării silite ale deciziei de impunere atacate în prezentul litigiu;
- la data de 06.10.2009 reclamanta a formulat acțiune în instanță având ca obiect anularea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere atât pe cale separată și suspendarea efectelor respectivelor acte administrativ - fiscale;
- la aceeași dată reclamanta a consemnat și cauțiunea de 20 % din suma de 37.468 lei contestată, conform art 219 alin 2 din OG nr 92/2003 rep, în cuantum de 7.494 lei;
- trimiterile pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B din întâmpinare în sensul că această consemnare a cauțiunii trebuia făcută din dispoziția instanței nu din propria inițiativă a reclamantei este fără relevanță față de prevederile art 215 alin 2 din OG nr 2/2003 rep și față de faptul că, așa cum arată chiar reclamanta, scopul cauțiunii este de a se asigura o protecție a obligațiilor fiscale să fie virat la bugetul consolidat al statului, avându-se garantarea unei plăți din momentul, obligațiilor fiscale.
- prima instanța a reținut că este indiferent faptul că fost achitată cauțiunea la data înregistrării cererii de chemare în judecată, ori că aceasta s-ar achita ulterior, după dispoziția instanței;
- în rezoluția judecătorului din data de 08.10.2009 este indicată în mod expres că obligația reclamantului de a achita cauțiunea în sumă de 7.494 lei a fost îndeplinită;
- cu privire la cererea de suspendare și fără a anticipa soluția fondului cauzei, limitat strict la probele depuse la dosar, instanța reține că din nicio dovadă nu rezultă că reclamantul ar fi avut cunoștință despre situația societății emitente a facturii în discuție și care a generat emiterea actelor administrativ - fiscale contestate; la fila 56 din dosar chiar inspectorii Gărzii Financiare au menționat că factura a fost ridicată de către societatea emitentă și nu de către reclamantă, iar factura de la fila 58 poartă ștampila societății reclamante și nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că această ștampilă ar fi fost utilizată de reclamantă;
- declarația administratorului reclamantei de la filele 75 - 77 fost dată în anul 2008, iar factura în discuție a fost dată în anul 2004, astfel că față de aceste două date și de distanța în timp dintre ele nu rezultă cu certitudine că relatarea ar fi mincinoasă, iar la fila 99 există dovada că reclamantul are diplomă de inginer cu specializarea mașini - unelte;
- reclamanta a consemnat cauțiunea cerută de lege, astfel încât există posibilitatea despăgubirii asupra respectivei sume;
- în întâmpinare, pârâta nu a invocat nici un motiv concret prin care să combată efectiv argumentele pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată;
- reclamanta nu a precizat în acțiune până la ce moment solicită suspendarea efectelor celor două acte administrative, invocând atât art 14 cât și art 15 din Legea nr 554/2004;
- prima instanță reținut însă că unul dintre argumentele invocate de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată este faptul că organul administrativ nu i-ar fi soluționat contestația în care ceruse inclusiv suspendarea celor două acte în discuție, la acel moment al formulării contestației administrative reclamanta neavând însă înregistrată acțiunea de fond la instanță, astfel încât devine aplicabil art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Față de argumentele menționate prima instanță a admis cererea, luând act că reclamanta nu a mai solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice a mun B și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Recurenta Administrația Finanțelor Publice a muna criticat hotărârea atacată sub aspectul netemeiniciei și nelegalității, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive pentru următoarele argumente:
Recurenta a indicat în mod eronat prin cererea de suspendare a executării celor două acte administrative, că Administrația Finanțelor Publice B ar fi emitenta acestora.
Aceeași greșeală este menținută, în opinia recurentei, și prin hotărârea atacată.
Actele de inspecție fiscală a căror suspendare s-a solicitat, sunt emise de către Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Fiscală 5 din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B, iar decizia nr 474/25.09.2009 privind soluționarea contestației a fost emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice-Biroul de Soluționare a Contestațiilor.
Ca urmare, s-a solicitat admiterea recursului cu consecința admiterii excepției invocate și a scoaterii din cauză a pârâtei recurente.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publicea criticat la rândul său hotărârea atacată sub aspectul legalității și temeiniciei, susținând că instanța de fond a admis cererea de suspendare în mod eronat și printr-o interpretare greșită a legii raportat la probele administrate în cauză și fără să cuprindă motivele pe care se sprijină.
În acest sens, argumentele aduse au fost, în esență, următoarele:
- instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv a pagubei iminente și a cazului bine justificat;
- în opinia recurentei, în cauză s-a făcut doar dovada achitării cauțiunii;
- motivarea instanței de fond este lacunară, cu caracter general și fără trimitere la condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare;
- susținerile reclamantei potrivit cu care are salariați de plătit nu pot fi primite întrucât dispozițiile legale interzic creditorilor indisponibilizarea sumelor de bani cu această destinație,
- susținerile reclamantei, reținute de prima instanță, potrivit cu care stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare se datorează unei alte societăți cu care aceasta a avut raporturi juridice, nu au relevanță atâta timp cât organele de inspecție fiscală au stabilit pe baza documentelor justificative puse în acest sens la dispoziție, nerespectarea prevederilor legale cu privire la regimul cu caracter special al acestora;
- de asemenea, s-a criticat motivarea instanței de fond potrivit cu care situația creată aparține - Consult SRL cu care reclamanta a avut relații comerciale, întrucât inspecția fiscală s-a efectuat pe baza documentelor puse la dispoziție de reclamantă; în acest sens, s-a apreciat că în situația în care documentele verificare concretizează relații comerciale între aceste două societăți cu implicații din punct de vedere fiscal, ca urmare a neîntocmirii în conformitate cu prevederile legale, acest fapt îi este imputabil reclamantei sub aspectul impozitului pe profit și al taxei pe valoarea adăugată.
În recurs a formulatîntâmpinareintimata reclamantă - SRL care a solicitat admiterea recursului formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun B ca urmare a lipsei calității procesuale pasive a acesteia și respingerea recursului formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Cu privire la primul recurs s-a arătat faptul că actele administrative în privința cărora s-a solicitat suspendarea executării, nu sunt emise de Administrația Finanțelor Publice a mun B, iar în ceea ce privește cel de al doilea recurs, au fost reiterate argumentele expuse în motivarea cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Din verificarea încheierii de ședință din data de 26.10.2009, pronunțată cu ocazia soluționării cauzei în fond, nu se identifică invocarea nici în scris și nici oral, de către pârâta Bae xcepției lipsei calității procesuale pasive.
Fiind însă o excepție de ordine publică, aceasta poate fi invocată oricând în cursul soluționării procesului, urmând a fi analizată în recurs.
Motivele invocate în susținerea acestei excepții sunt întemeiate întrucât niciunul dintre actele administrative obiect al cererii de suspendare, nu au fost emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun B, astfel că nu există o justificare în cauză a legitimității sale procesuale pasive.
Pentru aceste considerente, față de dispozițiile art 312 al 2 cod procedură civilă și art 20 al 3 din Legea nr 554/2004, recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun B va fi admis, iar hotărârea atacată va fi modificată în parte, în sensul admiterii excepției invocate cu consecința respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu această parte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, se constată în primul rând că sunt îndeplinite în cauză condițiile de formă impuse de art 14 din Legea nr 554/2004, în sensul că actele în privința cărora se solicită suspendarea executării au natură administrativă, că în cauză a fost sesizată, în condițiile art 7 din Legea nr 554/2005, autoritatea publică emitentă a actului și, de asemenea, a fost formulată acțiuni în anularea actelor administrative, iar reclamanta, prin interesul pe care în promovează prin formularea acțiunii, se circumscrie noțiunii de "persoană vătămată" în sensul art 2 al 1 lit. a din același act normativ.
Pe fondul soluționării unei astfel de cereri, textul de lege mai sus menționat impune îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume cazul bine justificat și prevenirea pagubei iminente.
În acest context, Curtea reține că nu sunt întemeiate și, ca urmare, nu pot fi primite criticile recurentei DGFP B în sensul că existența niciuneia dintre aceste două condiții nu a fost dovedită în cauză de către reclamanta intimată.
Astfel, reclamanta intimată a solicitat, în temeiul art 14 din Legea nr 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr 644/31.07.2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr 4838 din 31.07.2009 emise de recurenta pârâtă cu referire la suma parțială de 37.468 lei, sumă pentru care s-a emis și o somație de executare ( fila 190 dos fond - 36.438 lei ).
Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit corect, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, respectiv decizia de impunere, raportul de inspecție fiscală, decizia dată în soluționarea contestației, somația de plată, titlul executoriu, contestația împotriva deciziei de impunere și apărările formulate prin întâmpinări, în limitele permise de natura specială a procedurii instituite de art 14 din Legea nr 554/2004, că în cauză este îndeplinită cerința legală a cazului bine justificat, astfel cum aceasta este definită de art 2 al 1 lit. t din același act normativ.
Împrejurările de natură a crea o serioasă îndoială supra legalității actelor administrativ fiscale atacate, în condițiile în care nu se pot anatama în această etapă procesuală aspecte vizând fondul cauzei, rezultă cel puțin din aspectele prezentate în procesul-verbal de constatare întocmit de Garda Financiară B premergător întocmirii Raportului de Inspecție Fiscală și reluate în cuprinsul acestui ultim act menționat precum și din celelalte înscrisuri corect identificate în acest sens de către prima instanță, urmând ca actele administrative contestate să fie supuse controlului de legalitate al instanței investite cu soluționarea acțiunii în anulare.
Existența acestui caz bine justificat impus de art 14 din Legea nr 554/2004 nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, o interpretare contrară echivalând cu prejudecarea fondului cauzei.
Ca urmare, în cauză, cazul bine justificat este reflectat nu numai de simplele afirmații ale reclamantei, dar și în argumentele juridice prezentate și aparent valabile, de natură a crea o îndoială asupra actelor contestate emise de recurenta pârâtă și a căror legalitate nu a fost pe deplin confirmată.
În privința prevenirii pagubei iminente, în mod indirect, prima instanță a dat relevanță argumentelor aduse în acest sens de către reclamantă, apreciind că pârâta emitentă a actelor contestate nu a reușit să le combată.
De altfel, nu poate fi primită nici critica privind interzicerea de către legiuitor a indisponibilizării sumelor cu destinația de plată a salariilor întrucât și aceste sume sunt rezultatul desfășurării activității de către societate care nu ar putea avea loc în situația executării silite a creanței stabilită prin decizia de impunere contestată.
În cauză executarea silită față de reclamantă a debutat, fiind emise somație și titlu executoriu, iar valoarea creanței este în măsură să conducă la perturbarea activității societății în sensul imposibilității desfășurării acestei.
Prima instanță a apreciat argumentată invocarea iminenței și previzibilității prejudiciului material pe care reclamanta intimată l-ar fi încercat în cazul executării silite a datoriei fiscale, neputând fi primită nici critica recurentei potrivit cu care în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinței legale a pagubei iminente.
de expunere a considerentelor care au stat la baza pronunțării hotărârii primei instanțe, nu conduce la concluzia insuficienței motivării acesteia, argumentele expuse fiind în măsură să contureze soluția pronunțată.
Ca urmare, față de dispozițiile art 312 al 1 cod procedură civilă, recursul formulat de pârâta Direcția Finanțelor Publice B va fi respins.
Eroare instanței de fond a fost însă aceea de a constata că actele administrative supuse analizei din prisma cererii de suspendare, ar fi fost emise de Administrația Finanțelor Publice a mun B, deși acțiunea a fost admisă în contradictoriu și cu pârâta Direcția Finanțelor Publice B, fără însă a fi afectate în vreun mod considerentele hotărârii.
Se impune însă îndreptarea acestei erori, urmare a admiterii recursului formulat de Administrația Finanțelor Publice a mun B și față de constatarea lipsei legitimității sale procesuale, cu consecința menționării corecte a autorității emitente a actelor administrative.
În consecință, instanța va proceda potrivit celor expuse anterior cu menținerea restului dispozițiilor sentinței civile atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Municipiului B împotriva sentinței civile nr 836/CA/13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ pe care o modifică în parte, în sensul că,
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și, în consecință,
Respinge cererea formulată de reclamanta - SRL B în contradictoriu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr 644/31.07.2009 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr 4838/31.07.2009 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În cuprinsul alineatul al doilea al minutei și dispozitivului sentinței civile atacate se înlocuiește mențiunea "emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B" cu mențiunea "emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice B".
Menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr 836/CA/13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8.12.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, Pt.- aflată în concediu, semnează: Președinte instanță, |
Grefier, - |
Red: LB/8.02.2010
Dact: MD/16.02.2010 - 6 ex.
Jud.fond:
08 2009
Dosar nr-
Din 19 februarie 2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Către
TRIBUNALUL BRAȘOV
- Secția comercială și de contencios administrativ -
Vă înaintăm alăturat copia deciziei nr.853/din8.12.2010pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul ce poartă numărul de mai sus, prin care s-a admis recursul formulat împotriva sentinței civile nr.836/CAdin13.10.2009pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pentru a fi avută în vedere la evidența practicii de casare.
Președinte, Grefier,
-
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă, Maria
