Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 852/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 852/
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de revizuienții, -, Minciuna, -, și -, împotriva deciziei civile nr.380/R din 22.05.2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr-, având ca obiect "revizuire".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 24 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 2 2009, apoi având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 8 2009.
CURTEA,
Constată că prin decizia civila nr 380/R/22.05.2009, Curtea de APEL BRAȘOV -Secția contencios administrativ și fiscal, cu majoritate, a respins recursul declarat de reclamanții, -, Minciuna, -, - și
A admis în parte recursul declarat de pârâții Direcția de Muncă și Protecție Socială B și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse împotriva sentinței civile nr 788/3.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și contencios administrativ, pe care a modificat-o în parte și, în consecință:
A constatat că reclamanții, -, Minciuna, -, - au dreptul la un salariu compus și din suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, corespunzător art 31 lit c și d din Legea nr 188/1999, până la modificarea situației de fapt și/sau de drept.
A menținut restul dispozițiilor instanței de fond.
Pentru a pronunța aceasta decizie, instanța de recurs a constatat că prin sentința civilă nr 788/3.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare anului 2005; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, Minciuna, -, - în contradictoriu cu pârâții Direcția de Muncă și Protecție Socială B și Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse, și în consecință, pârâta a fost obligată să acorde fiecărui reclamant, în funcție de perioada în care fiecare reclamant justifică raporturi de serviciu cu intimații, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, datorate pe perioada 01.01.2005-03.12.2008, data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele inflației din momentul nașterii dreptului și până la data plății efective; pârâta a fost obligată să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor acordate până la data plății efective; au fost respinse restul pretențiilor.
Această hotărâre a fost pronunțată cu majoritate de voturi, opinia separată fiind în sensul respingerii celor trei recursuri.
Din considerentele hotărârii atacate au fost reținute următoarele:
- pe fondul cauzei instanța de fond a reținut că reclamanții sunt funcționari publici in cadrul Direcția Generală a Finanțelor Publice B, aspect necontestat de pârâtă, și rezultat din adeverința anexată cererii de chemare in judecată;
- Legea nr 188/1999, inițial prin art. 29 al 1 lit c și și apoi prin art. 31, instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, în afară de salariul de bază și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare;
- dispozițiile art 29 și apoi 31 al 1 lit c, d din Legea nr 188/1999 au fost suspendate succesiv prin OUG nr 92/2004 - art. 44 pentru anul 2005 și OUG nr 2/2006 pentru anul 2006;
- deși prin efectul actelor normative arătate mai sus, exercițiul dreptului de a încasa cele două sporuri, prevăzut de prevederile art 29 al 1 lit c și d (devenit 31) din Legea nr 188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului;
- dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept; cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici;
- ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art 53 din Constituție, iar nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea dreptului nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav;
- prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei celor două sporuri în perioada 2005 și 2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr 47/1992, republicată;
- instanța de fond, analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art 3 Cod civil, a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs nici un efect sub aspectul existenței dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă; de asemenea, s-a apreciat că această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său;
- deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art 56 și 64 din Legea nr 24/2000;
- cum în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art 15 din Constituție și din art 1 din Codul civil, dispozițiile art 29 al 1 și ulterior 31 al 1 din Legea nr 188/1999 fiind în vigoare în toată această perioadă, în aprecierea primei instanțe rezultă că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei acordate funcționarilor publici prin acest text a existat în perioada anilor 2005-2006, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin 2 din Constituția anterioară (art 41 alin 2 din Constituția revizuită în 2003), nu s-a constatat că ar fi neconstituționale;
- mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2005 - 2006;
- suspendarea acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art 53 din Constituția revizuită (art 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art 1 din Protocolul nr 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
- ca urmare, s-a apreciat că, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat; altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare;
- de aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege;
- ca urmare, stabilindu-se că ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, pentru anii 2005-2006, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art 31 al 1 lit c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea a fost admisă în parte;
- în consecință, pârâții au fost obligați la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei actualizate cu indicele de inflație având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului;
- reclamanții au solicitat și obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia, cerere apreciată drept fondată, prima instanță obligând pârâții în acest sens, față de disp art 1084 cod civil, dobânda legală fiind de natură să acopere beneficiul nerealizat de reclamanți ca urmare a neacordării celor două suplimente;
- instanța de fond a apreciat că petitul reclamanților referitor la acordarea celor două suplimente și pentru viitor având in vedere că această creanță nu îndeplinește, cumulativ, cele trei condiții, respectiv de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți și, ca urmare, l-a respins ca nefundat;
- de asemenea, a apreciat ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile anterioare anului 2005, atâta timp cât nu s-a dispus suspendarea acordării drepturilor decât pentru anii 2005 și 2006, astfel că pentru aceste drepturi termenul de prescripție s-a împlinit, față de dispozițiile art 7 din Decretul-Lege nr 167/1958 care stipulează termenul general de prescripție de 3 ani;
- în ceea ce privește perioada 01.01.2005-12.09.2005, deși acțiunea a fost promovată la data de 12.09.2008, urmare a suspendării acordării acestor drepturi pe anul 2005 s-a suspendat și dreptul la acțiune, motiv pentru care, pentru această perioadă s-a stabilit că nu operează prescripția;
- în consecință, instanța de fond a respins ca prescrise acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art 31 al 1 lit c și d din Legea nr. 188/1999, pentru anii 2001, 2002, 2003 și 2004, precum și pretenția reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere că datorită suspendărilor succesive a acordării acestor drepturi nu se poate reține culpa procesuală a intimatelor.
Din motivarea recursului promovat de reclamanți s-a reținut de către instanța de control judiciar că aceștia au solicitat să se stabilească prin hotărâre cuantumul sporurilor la câte 25% întrucât în lipsa mențiunii hotărârea nu se poate aplica, executa.
Referitor la recursurile formulate de pârâții Ministerul Muncii și Direcția de Muncă și Socială B, s-a reținut că prin aceste căi de atac s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților întrucât nu este reglementată modalitatea de calculare a celor două suplimente, iar eventuala cuantificare de către instanțe ar încălca Decizia nr 820/2008 a Curții Constituționale.
Modul de soluționare a celor trei recursuri a fost expus în considerentele deciziei civile după cum urmează:
- prin acțiunea principală reclamanții au solicitat să se constate că au dreptul la un salariu compus și din suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, corespunzător art 31 lit c și d din Legea nr 188/1999, și să fie obligată pârâta la calcularea și plata acestor drepturi salariale;
- aceste suplimente nu au fost cuantificate de legiuitor, însă, prin analogie cu alte sporuri de care beneficiază categoria de personal a funcționarilor publici, reclamanții interpretează că acestea sunt în cuantum de câte 25% din salariul de bază;
- instanța de fond a constatat că reclamanții au, prin lege, dreptul la un salariu compus și din suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, corespunzător art 31 lit c și d din Legea nr 188/1999, atât timp cât au calitatea de funcționar public;
- instanța nu se poate substitui însă puterii legislative sau celei executive și nu poate stabili un cuantum al acestor drepturi salariale fără să existe norme legale prin care să stabilească întinderea acestora;
- în lipsa stabilirii prin normă de drept a criteriilor de acordare a acestor sporuri și întinderea lor, acestea nu se pot acorda efectiv persoanelor îndreptățite; acestea nu numai că nu sunt determinate dar nu sunt nici măcar determinabile pentru a se putea dispune obligarea pârâtei la plata acestora;
- acțiunea reclamanților este una în realizarea dreptului, însă cererea lor nu poate fi primită de instanță, având în vedere și dispozițiile art 111 cod procedură civilă, pentru că acest drept salarial nu se poate realiza, concretiza, în cuantumul solicitat, în lipsa unui cadru legal;
- considerentele instanței de fond privind suspendarea acestui drept prin OUG nr 92/2004 și nr 2/2006 și consecințele sale juridice sunt utile în măsura în care ar fi existat și cadrul legal prin care s-ar fi stabilit și acest cuantum al dreptului;
- raportat la raționamentul instanței de fond potrivit cu care autoritatea pârâta nu a răsturnat prin probe cuantumul pretins de reclamanți, s-a apreciat că acesta operează doar într-un cadru legal, iar prima instanță avea obligația să verifice dacă acesta există, respectiv dacă există vreo normă de drept specifică prin care aceste suplimente ale postului și ale treptei au fost cuantificate, ceea ce în speță lipsește;
- ca urmare, s-a apreciat că recursul pârâtei este fondat și s-a dispus modificarea sentinței civile atacate în sensul de a se constata existența dreptului reclamanților, corespunzător art 31 lit c și d din Legea nr 188/1999, atâta timp cât au calitatea de funcționari publici;
- față de considerentele expuse, celelalte pretenții ale reclamanților au fost respinge ca neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii civile au formulat revizuire reclamanții, -, Minciuna, -, și - prin care au solicitat instanței ca în baza art 327 cod procedură civilă să fie schimbată decizia atacată în sensul obligării recurentelor pârâte la plata către fiecare reclamant, în funcție de perioada în care justifică raporturile de serviciu, a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, conform art 31 lit c si d din Legea nr 188/1999, în procent de 25% fiecare, până la modificarea situației de fapt și/sau de drept, actualizate cu indicele de inflație din momentul nașterii dreptului și până la data plății efective și, respectiv, obligării la plata efectiva.
Motivele cererii de revizuire au fost următoarele:
Dispozitivul hotărârii atacate cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire ( art 322 pct 1 cod procedură civilă ).
Raportat la modul în care instanța de recurs a dispus respingerea recursurilor reclamanților și admiterea în parte a recursurilor pârâților completat cu menținerea restului dispozițiilor instanței de fond, opinia revizuenților a fost în sensul că dispozitivul acestei decizii nu precizează care anume dintre dispozițiile instanței de fond sunt menținute, constatându-se doar drepturile reclamanților, și, în consecință, că dispozitivul conține dispoziții potrivnice ce nu pot fi aduse la îndeplinire.
Pe de altă parte, s-a susținut că pronunțarea unei soluții prin care se constată doar dreptul funcționarilor publici la cele doua sporuri, fără obligarea la plata acestora, nu ar corespunde exigentelor art 6 din CEDO sub aspectul punerii în executare a hotărârilor judecătorești conținând acest dispozitiv.
II. Instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, respectiv a admis o acțiune în constatare, cât timp obiectul cauzei era o acțiune în realizarea dreptului ( art 322 pct 2 cod procedură civilă ).
S-a făcut referire în acest sens la faptul că în considerentele deciziei atacate, instanța de recurs a reținut că reclamanții au solicitat să se constate ca au dreptul la un salariu compus din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, și că aceasta s-a pronunțat asupra unei acțiuni în constatarea dreptului și nu în realizarea acestuia.
S-a subliniat faptul că acțiunea formulată de reclamanți a fost una în realizarea dreptului prin care s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani cu titlu de sporuri și acordarea acestora pentru viitor, și că hotărârea dată a fost în sensul admiterii unei acțiuni în constatare.
Din punct de vedere procedural, s-a menționat faptul că judecătorii erau obligați, conform art 129 al 6 cod procedură civilă, să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății pronunțând o hotărâre ce putea fi adusă la îndeplinire pe calea executării. În acest sens, s-a făcut referire și la dispozițiile art 111 cod procedură civilă potrivit cu care acțiunea în constatare are caracter subsidiar, această cale nefiind deschisă atâta timp cât se poate cere realizarea dreptului.
În continuare, în motivele cererii de revizuire au fost reluate argumentele invocate în susținerea acțiunii introductive.
În cauză a formulat întâmpinare Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin care s-a solicitat respingerea cererii de revizuire.
Prin încheierea de ședință din data de 3.11.2009, instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire a admis cererea formulata de revizuenți de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, față de data redactării hotărârii și cea a depunerii cererii de eliberare a unei copii a deciziei civile.
Analizând actele și lucrările dosarului, decizia civila atacata, prin prisma motivelor de revizuire invocate, Curtea constată următoarele:
Condițiile impuse de alineatului întâi al art 322 cod procedură civilă sunt îndeplinite în prezenta cauză în sensul că hotărârea atacata este una pronunțată în recurs și care evocă fondul în sensul că, urmare a admiterii recursului, hotărârea primei instanțe a fost modificata relativ la fondul cauzei.
În cauză nu sunt însă incidente dispozițiile art 322 al 1 pct 1 cod procedură civilă întrucât interpretarea dată de revizuenți modului de redactare a dispozitivului deciziei civile atacate nu se circumscrie situațiilor avute în vedere de legiuitor la legiferarea acestei norme.
Prin argumentele aduse de revizuenți se tinde de fapt să se atragă atenția asupra faptului că modalitatea de concretizare a rezultatului deliberării instanței de recurs poate atrage mai multe interpretări ale dispozițiilor instanței, însă din lecturarea considerentelor acestei decizii rezultă cu certitudine modul în care recursurile formulate au fost soluționate.
Sub aspectul incidenței dispozițiilor art 322 al 1 pct 2 cod procedură civilă, susținerile revizuenților sunt fondate întrucât prin acțiunea în contencios administrativ formulată de aceștia s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor anumite sporuri, fiind vorba despre o acțiune în realizarea dreptului la acele sporuri, iar instanța de recurs în rejudecarea fondului, menținând admiterea în parte a acțiunii reclamanților dispusă de prima instanță, a constatat că aceștia au dreptul la un salariu compus și din cele doua suplimente.
De altfel, în chiar considerentele deciziei atacate, se menționează faptul că acțiunea reclamanților este una în realizarea dreptului, dar că aceasta nu poate fi primită de instanță întrucât dreptul salarial solicitat nu se poate concretiza, în cuantumul solicitat, în lipsa unui cadru legal.
În acest mod, instanța de recurs s-a pronunțat asupra unei acțiuni în constatare care nu a fost formulată și nu s-a pronunțat asupra acțiunii în realizare care a constituit obiectul cauzei.
Pentru aceste motive, Curtea va admite cererea de revizuire a hotărârii instanței de recurs și va proceda la reanalizarea hotărârii primei instanțe prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor art 304/1 cod procedură civilă și având în vedere că obiectul cauzei îl constituie o acțiune în realizarea dreptului.
Conform prevederilor art 31, alin 1 din Legea nr 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispoziția legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art 44 din OUG nr 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art 29 din Legea nr 188/1999 (actual art 31), cu modificările ulterioare.
Prin OG nr 2/2006, au fost suspendate prevederile art 29, alin 1, lit. c și lit. d din Legea nr 188/1999 (actual art 31), până la 31 2006.
Prin modificarea adusă Legii nr 188/1999 prin Legea nr 251/2006, lit."d" a aliniatului 1 al art 29, care prevedea suplimentul corespunzător gradului, a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin OG nr 6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Conform art 1, alin 2 din OG nr 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art 31, alin 1 din Legea nr 188/1999, republicată.
OG nr 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art 48 al acestui act normativ se arată că prevederile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii nr 188/1999 republicată.
Se reține că, în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art 37 din Ordonanța Guvernului nr 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
Art 37 alin 3 teza ultimă din Ordonanța Guvernului nr 6/2007, prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Ca urmare, nu pot fi reținute argumentele aduse în motivarea recursurilor pârâților, fiind vorba despre un drept în vigoare, câștigat de reclamanți în calitate de funcționari publici și care nu poate fi înlăturat pentru că din legislație lipsește la acest moment o lege unică a salarizării și nici printr-o înlocuire forțată a unei astfel de legi cu OG nr 6/2007.
Obiectul prezentei acțiuni se circumscrie și prevederilor art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, parte a dreptului intern, prioritar acestuia urmare a ratificării Convenției de către România prin Legea nr 30/1994.
În această analiză prin prisma CEDO, se impune a fi expuse și dispozițiile art 11 din Constituția României potrivit cu care statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Judecătorul național al statului membru CEDO aplică în mod direct prevederile referitoare la protecția drepturilor omului care au prioritate față de dreptul intern.
Conform art 1 din Protocolul 1 care garantează protecția proprietății, " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor ".
Conținutul acestui drept este mult mai nuanțat, limitele inițiale fiind însă depășite de practica aplicării lui. Domeniul de aplicare al noțiunii de " bun " s-a lărgit de-a lungul timpului, aceasta având o semnificație autonomă fără a se limita numai la protecția bunurilor corporale. În acest context, referitor la dreptul de creanță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis cu valoare de principiu ( cauza Wittek contra Germaniei din 2002 ) ca drepturile de creanță constituie un bun în sensul art 1 din Protocolul nr 1. Se impune a fi precizat sub acest aspect că există o diferență între acțiunile unor reclamanți pendinte pe rolul jurisdicțiilor interne prin care se urmărea eventualitatea dobândirii unei creanțe și cele formulate în vederea obținerii plății unui drept de creanță, fiind exemplificative in acest sens dispoziția statuată în jurisdicția europeană în alte cauze ( Gaygusuz contra Austriei din 1996 sau Willis contra - din 2002 ) prin care se arată că un drept pecuniar ( ex o alocație de urgență sau o indemnizație de văduvă ), în măsura în care este prevăzut în legislația națională în materie, este un drept patrimonial în sensul art 1 din Protocolul 1.
Pornind de la caracterul autonom al noțiunilor utilizate de Convenție și de protocoalele sale adiționale, Curtea a extins noțiunea de " bun " la situațiile în care apar puse în discuție interese economice ale unui subiect de drept, persoană fizică sau juridică, care pot să se prezinte sub forma unor speranțe legitime la obținerea unor indemnizări. Ca urmare, reglementarea celor două componente ale salariului prin Legea nr 161/2003 i-a făcut pe reclamanți titularii unui interes substanțial proteguit prin art 1 din Protocolul 1 adițional. Această speranță legitimă este conturată ca valoare patrimonială de dreptul prevăzut de lege care este clar, se referă la componentele salariului, a fost suspendat, iar apoi a devenit din nou actual și nu există controverse legate de interpretarea și aplicarea normelor de drept interne.
În concluzie, și prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul reclamanților din prezenta cauză poate fi calificat drept " bun " protejat de art 1 Protocolul 1 adițional la Convenția ratificată de România, pentru toate considerentele anterior expuse acțiunea reclamanților fiind admisibilă.
Referitor la invocarea în motivele de recurs ale pârâtei Bae xcepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 15.11.200-12.09.2005, se constată că această excepție a fost admisă de prima instanță, recurenții reclamanți neformulând vreo critica sub acest aspect. Ca urmare, excepția reiterată nu va mai fi analizată.
În privința dispunerii acordării și pe viitor a drepturilor salariale, se constată că, fiind vorba despre un drept actual, în ființă, cererea privind acordarea acestui drept și pe viitor este întemeiată, în mod corect prima instanță obligând pârâta la plata acestora până la intervenirea vreunei modificări de drept sau de fapt a situației juridice conturată de legislație precum și de calitatea de funcționar public.
Sub aspectul acordării sumelor actualizate cu indicele de inflație și dobânda, Curtea reține că, potrivit art 1084 Cod civil, reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit prin neplata acestor sporuri prevăzute de lege. Actualizarea cu indicele de inflație păstrează valoarea reală a obligației bănești, iar dobânda reprezintă beneficiul nerealizat.
Referitor la recursul formulat de reclamanți se impune a se preciza că, fiind vorba despre un drept actual, în ființă, cererea privind acordarea acestui drept și pe viitor este întemeiată, în mod corect prima instanță obligând pârâta la plata acestora până la intervenirea vreunei modificări de drept sau de fapt a situației juridice conturată de legislație precum și de calitatea de funcționar public.
Însă, astfel cum s-a arătat anterior, ceea ce reclamanții urmăresc prin acțiunea obiect al analizei este obligarea pârâtei la îndeplinirea unei obligații corelative unui drept al funcționarilor publici, obligație pe care pârâta refuză să o execute. Faptul că de la momentul nașterii dreptului și până în prezent legiuitorul nu a reglementat modul de cuantificare a celor doua componente ale salariului nu poate conduce la respingerea acțiunii reclamanților, dar nici la adăugarea la lege de către instanță prin stabilirea unui cuantum fie aleatoriu, fie prin analogie, considerentele hotărârii atacate neoferind vreun criteriu al alegerii cuantumului de 25%. Astfel cum s-a statuat într-o decizie de speță a Curții Constituționale ( nr 820/2008 ), prin asimilare, dacă s-ar cuantifica de către judecător, in lipsa unor dispoziții și criterii legale, cuantumul acestor componente ale salariului funcționarilor publici, s-ar ajunge la crearea de norme legale, la substituirea acestora, fapt ce ar încălca principiul separației puterilor în stat consacrat de art 1 al 4 din Constituția României, dar și dispozițiile art 61 al 1 ale aceluiași act.
Toate aceste considerente conduc la respingerea celor trei recursuri formulate în cauza și, în consecință, întrucât recursul formulat de reclamanți a fost respins și prin decizia atacata, aceasta urmează a fi schimbată în parte în sensul respingerii recursurilor B și.
Dispozițiile privind respingerea recursului formulat de recurenții, -, Minciuna, -, și - vor fi menținute.
Raportat la modul de soluționare a recursurilor și la dispozițiile art 274 cod procedura civila, va respinge cererea formulata de revizuenți de acordare a cheltuielilor de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de revizuire formulată de revizuenții, -, -, și - împotriva deciziei civile nr 380/R/22.05.2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV -Secția contencios administrativ și fiscal pe care o schimbă în parte, în sensul că,
Respinge recursurile formulate de pârâții Direcția de Muncă și Protecție Socială B și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse împotriva sentinței civile nr 788/CA/3.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ.
Menține dispozițiile deciziei civile atacate privind respingerea recursului formulat de recurenții, -, -, și - împotriva sentinței civile nr 788/CA/3.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de revizuenți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8.12.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red: LB/29.01.2010
Dact: MD/05.02.2010 - 26 ex.
Jud.fond:
Jud.recurs: SG./ - op.maj/ op.separată
08 2009
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă, Maria
