Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 868/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 868
Ședința publică din data de 01 iunie 2009
PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica
JUDECĂTORI: Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE B cu sediul în B, DN 2 KM.2.-2. str. -, Județ B, prin DIRECȚIA REGIOANALĂ PENTRU ACCIZE SI OPERAȚIUNI VAMALE, împotriva sentinței nr. 501 din data de 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC GRUP SA, cu sediul în Poșta, Județ
Recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbre judiciare. La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenta-pârâtă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G în nume propriu și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale și intimata-reclamantă SC GRUP SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă și faptul că prin Serviciul Registratură s-a depus la dosar o cerere din partea intimatei SC GRUP SA, privind amânarea cauzei, întrucât consilierul juridic al societății se află în imposibilitate de a se prezenta la această dată, după care:
Curtea, față de cererea formulată de intimata-reclamantă SC GRUP SA, privind amânarea cauzei întrucât consilierul juridic se află în imposibilitate de a se prezenta, în temeiul art. 156 pr.civ. o respinge ca nedovedită, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-, SC GRUP SA, Poșta, a solicitat instanței ca în contradictoriu cu Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B, să dispună suspendarea executării Deciziei 7 din 13.03.2009, emisă de către pârâtă, prin care s-a dispus suspendarea autorizațiilor de antrepozit fiscal nr. RO - și nr. RO - deținute de reclamantă până la plata accizelor restante, întrucât
măsura dispusă prejudiciază grav din punct de vedere economic tehnic și social societatea, aceasta este în imposibilitate de a-și realiza obiectul de activitate, ceea ce atrage perturbarea activității sale și a partenerilor de afaceri.
S-a mai susținut de reclamantă că, debitul ce stă la baza măsurii suspendării autorizațiilor de antrepozit fiscal nu este corect determinat, decizia B este nelegală și netemeinică, iar organul fiscal nu a ținut seama de plata efectuată la 3.03.2009 de către societate pentru suma de 1784.981 lei, Decizia 7 din 13.03.2009 nu respectă nici prevederile art. 43 pr. fiscală, nefiind menționat obiectul acestei decizii în mod cert.
După administrarea probei cu înscrisuri, Tribunalul Buzăua pronunțat sentința comercială 501 din 31.03.2009, prin care a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 7/13.03.2009, emisă de B, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, condiții ce sunt statuate și de R /89/8/1998 a Comitetului de Miniștrii.
Astfel, instanța de fond a concluzionat că există cazul bine justificat așa cum este definit de Legea 554/2004, în condițiile în care societatea reclamantă a făcut dovada că a achitat suma de 1.784.981 lei, anterior emiterii deciziei de suspendare a autorizațiilor de antrepozit fiscal deținute de societate, iar prin măsura dispusă de B, SC GRUP SA Poșta, ar fi grav prejudiciată, prin imposibilitatea onorării contractelor încheiate cu agenții economicii, de natură să conducă la acordarea de penalității și indisponibilizarea salariaților.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G în nume propriu și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale, criticând sentința nr.501 din 31.03.2009 pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a se respecta dreptul la apărare al autorității vamale, iar în subsidiar modificarea hotărârii și respingerea cererii de suspendare formulată de SC GRUP SA.
În motivarea recursului s-a arătat că G, a formulat cerere de amânare în nume propriu și pentru B, ce nu a fost luată în considerație de către instanța de fond, care nu i-a analizat calitatea procesuală, deși, potrivit art. 1 alin. 1 din HG 110/2009, Autoritatea Națională a Vămilor, este organ de specialitate a Administrației Publice Centrale, cu personalitate juridică, iar structurile sale regionale, județe, sau birourile vamale nu au personalitate juridică, reprezentând Ministerul Economiei și Finanțelor în fața instanțelor direct sau prin organele teritoriale ale MEF, în teritoriu în materie vamală reprezentarea intereselor statului realizându-se prin direcțiile regionale, prevedere ce este cuprinsă și de art.5 lit. j din, a Direcțiilor Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale, aprobat prin Ordinul 1609 /27.01.2008, astfel că recurenta a fost lipsită de exercitarea dreptului la apărare.
S-a mai susținut de recurentă că suspendarea executării unui act administrativ se face numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unui pagube iminente, iar din hotărârea recurată nu rezultă care sunt aceste împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității Deciziei 7/2009, emisă de B, fiind tratată numai condiția pagubei iminente, neținându-se seama că societatea nu a achitat în termen acciza aferentă lunii ianuarie 2009 și nici nu a achitat
în totalitate acciza declarată ca fiind datorată, ignorându-se prev. art. 244 din Codul fiscal.
Curtea examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, a art. 304 și art. 3041pr.civ. constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed:
Prin Decizia nr.7 din 13.03.2009, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bad ispus suspendarea autorizaților de antrepozit fiscal nr. RO - și nr. RO -, de la data emiterii deciziei și până la plata accizelor restante, reținându-se că SC GRUP SA B, nu a achitat acciza de plată pentru alcool etilic pentru luna ianuarie 2009 scadentă la 25.03.2009, în sumă de 3.062.755 lei, decizie ce a fost contestată de către societatea reclamantă în condițiile prev. de art. 185 alin.6 din Legea 571/2003, precum și în fața instanței, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-.
Potrivit art. 14 din legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorități publice ce a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, admisibilitatea cererii de suspendare fiind condiționată de dovedirea celor două condiții statuate de textul de lege, respectiv, existența cazului bine justificat așa cum este definit de art. 2 lit. t din legea contenciosului administrativ și a pagubei iminente definite de art. 2 lit. ș din același act normativ.
Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată și de documente emise de organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea art. 14 din legea contenciosului administrativ, /8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri, prevăzând că instanța acordă suspendarea atunci când în raport de ansamblu circumstanțelor și intereselor se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.
În cauza de față, în mod corect a apreciat instanța de fond că se impune suspendarea executării Deciziei 7/13.03.2009, emisă de B, această instituție vamală este emitentul actului, iar o acțiune în contencios administrativ se poate promova în contradictoriu cu emitentul actului pretins vătămător, împrejurările reținute de Tribunalul Buzău respectiv, că societatea intimată a achitat anterior emiterii deciziei suma de 1.784.981 lei conform extrasului de cont - din 3.03.2009, reprezintă un caz bine justificat în sensul prev. art. 14 din legea contenciosului administrativ.
De asemenea, în mod corect s-a apreciat de Tribunul B că, este îndeplinită și condiția prevenirii unei pagube iminente, întrucât în condițiile suspendării autorizațiilor de antrepozit fiscal deținute de societatea reclamantă, aceasta este în imposibilitate de a-și realiza obiectul de activitate, procesul de producție încetând efectiv.
În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond nu a analizat cererea formulată de recurenta în nume propriu și pentru B, încălcându-i acesteia dreptul la apărare, Curtea constată că Tribunalul Buzăua analizat faxul transmis de ANAF, și de G,
apreciind că această instituție nu are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care actul administrativ fiscal a cărui suspendare s-a solicitat este emis de B, acțiunea promovată în condițiile prevăzute de legea contenciosului administrativ putându-se soluționa în contradictoriu cu emitentul actului, astfel că acest motiv nu este fondat.
Nici motivul de recurs potrivit căruia personalitatea juridică are Autoritatea Națională a Vămilor conform HG 110/2009, aceasta reprezentând în fața instanțelor direct sau prin organele teritoriale interesele statului, în cazurile de încălcare a normelor vamale nu este întemeiat în condițiile în care actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat este emis de autoritatea publică - B, în regim de putere publică, iar societatea reclamantă se consideră prejudiciată în drepturile sale prin decizia emisă de această direcție județeană, litigiul neputându-se soluționa fără citarea autorității emitente a actului, ori nu a emis nici un act care să fie vătămător pentru SC GRUP SA, direcțiile județene sunt incluse în sintagma organe teritoriale, astfel că au calitate procesuală pasivă în litigiile în care se analizează actele a căror emitente sunt.
Structura organizatorică a Autorității Naționale a Vămilor este cea prevăzută de art. 7 și Anexa 2 la HG 110/2009, iar atribuțiile și sarcinile structurilor se stabilesc conform art. 10 din hotărârea de guvern, prin regulament aprobat de președintele ANAF, regulament ce nu a fost emis până în prezent, iar prin HG 110/2009 nu s-a prevăzut ca direcțiile județene să fie reprezentate în instanță prin direcțiile regionale, potrivit art. 4 pct.21 din actul precizat mai sus, reprezintă Ministerul Finanțelor în instanță direct sau prin organele teritoriale, nefăcându-se distincție între direcțiile județene și cele regionale.
De asemenea, nu este întemeiat nici motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond nu a tratat decât cea de a doua condiție impusă de art. 14 din Legea 554/2004, respectiv a pagubei iminente, neregăsindu-se nici un argument cu privire la nelegalitatea actului administrativ emis de Autoritatea Vamală, întrucât prin considerentele sentinței recurate rezultă că Tribunalul Buzăua apreciat și concluzionat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții, cazul bine justificat ce creează o îndoială în privința actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind reprezentat de împrejurarea că reclamanta a făcut dovada că a achitat încă din 3.03.2009, suma de 1.784.981 lei, anterior emiterii Deciziei 7 /13.03.2009, iar paguba iminentă este dovedită prin faptul că executarea aceleași decizii s-ar materializa în încetarea efectivă a procesului de producție cu consecința imposibilități realizării obiectului de activitate.
Față de aceste considerente, Curtea constată că în mod corect Tribunalul Buzăua concluzionat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ, se impune suspendarea executării Deciziei 7 din 13.03.2009, emisă de B, sentința recurată nu este afectată de nelegalitate sau temeinicie, recursul nu este fondat, urmând ca în conformitate cu art. 312 alin. 1 pr.civ. să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE B cu sediul în B, DN 2 KM.2.-2. str. -, Județ B, prin DIRECȚIA REGIOANALĂ PENTRU ACCIZE SI OPERAȚIUNI VAMALE, împotriva sentinței nr. 501 din data de 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC GRUP SA, cu sediul în Poșta, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
red.MS
Tehnored.DL
2 ex./09.06.2009
f- Tribunalul Buzău
Președinte:Duboșaru RodicaJudecători:Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu