Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 912/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 912/R/CA/2008

Ședința publică de la 09 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Lazăr

JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan

Grefier: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurenta reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1065/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.

Conform planificării ședințelor de judecată pentru semestrul II 2008, pentru data de 09.09.2008 completul de judecată C1 recurs () este compus din judecătorii: - -, - - și. Domnul judecător fiind lipsă, potrivit procesului-verbal de absență întocmit la data de 09.09.2008, în conformitate cu art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea și planificării de permanență, completul de judecată s-a complinit prin prezența judecătorului de serviciu, în persoana domnului judecător - -.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat în instanță reprezentanta recurentei reclamantă, administrator asistată de apărător ales, avocat, reprezentantul intimatului Consiliul Județean A, consilier juridic, reprezentanta intimatei, consilier juridic și mandatarul ales al intimatei, avocat.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care: reprezentanta intimatei depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică a acesteia.

Mandatara recurentei reclamantă depune la dosar copia Ordinului nr. 3009/9.07.2008, comunicată Consiliului Județean și un studiu, reprezentând sondaj de opinie efectuat după licitație, privind opinia publicului călător față de condițiile de transport pe ruta A - A

Înscrisurile susmenționate sunt depuse la dosar într-un singur exemplar, mandatara recurentei reclamante precizând că ordinul a fost depus și la dosarul de fond, fiind comunicat părților litigante.

Reprezentanta intimatei solicită să-i fie comunicat câte un exemplar din înscrisurile depuse. Instanța îi prezintă spre vedere și edificare înscrisurile depuse la dosar de mandatara recurentei reclamantă.

Reprezentantul intimatului Consiliul Județean A arată că are cunoștință de adresa, iar sondajul de opinie nu dorește a-i fi prezentat, întrucât apreciază că nu este relevant în cauză.

Se prezintă spre vedere și edificare mandatarului intimatei adresa

Reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Mandatara recurentei reclamantă solicită instanței ca, în baza dispozițiilor art. 14 din 554/2004 să dispună suspendarea efectelor nr. 1/2008. Arată că a depus copia acțiunii inițiale, Hotărârea 1/2008 a validat acea efectuare a licitației, iar la fila 90 dosarului există procedura prealabilă, converge și art. 7 din 554/2004.

Mai arată că sunt două elemente de bază - juridic, instanța urmează a se pronunța asupra modalității de soluționare de către instanța de fond.

Art. 14 din 554/2004 prevede că se pronunță încheiere sau sentință, în speță, trebuia pronunțată încheiere, iar instanța a pronunțat sentință, stabilind termen de recurs de 15 zile de la comunicare, astfel că recursul a fost formulat în termen.

Învederează instanței că prin cererea înaintată instanței de fond s-a solicitat suspendarea efectelor Hotărârii nr. 1/2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ înregistrată sub dosar nr- a Tribunalului Alba, dosar cu termen de judecată stabilit pentru data de 24.09.2008.Învederează instanței că studiul depus la dosar vizează părerile călătorilor față de condițiile de transport pe ruta A - A

Mai arată că atâta timp cât licitația a fost contestată, fiind înregistrată contestație, efectele acelei licitații trebuie să fie suspendate, neputându-se elibera noile licențe de transport pentru operatorul de transport declarat câștigător. Învederează instanței că pentru a se putea dispune suspendarea efectelor Hotărârii nr. 1/2008, partea care solicită trebuie să-și demonstreze interesul, interes care să fie bine justificat. Or, situația economică, care o defavorizează pe recurenta reclamantă, având în vedere și valoarea mare de achiziție a autocarelor ( 170.000 Euro bucata ) consideră a fi un motiv bine justificat, iar instanța de fond motivează desuet că nu ar fi perturbat transportul.

Mai arată că, Comisia Paritară nici nu a avut autorizație - conform art. 4 din Ordinul nr. 206/2007 - aspect recunoscut și de reprezentantul Consiliului Județean - care a susținut la termenul anterior de judecată și faptul că nu a fost întocmit și aprobat un regulament propriu de derulare a licitației, fiind folosit regulamentul cadru. Mai arată că nici de sarcini nu a fost depus public pentru a fi cunoscut de toți operatorii.

Pentru aceste considerente, apreciind întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din 554/2004, mandatara recurentei reclamantă solicită admiterea recursului și modificarea încheierii recurate în totalitate.

Cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat - 227.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

Raportat la temeiul de drept invocat de recurentă, apreciază că acesta nu poate constitui motiv de recurs, din motivarea recursului rezultă că recurenta se prevalează de aspecte de fond, asupra cărora instanța nu se poate pronunța. Arată că în mod corect instanța a respins cererea de suspendare, pentru că dacă s-ar fi admis o atare cerere, aceasta ar fi dus la o gravă perturbare a transportului, iar cei defavorizați prin imposibilitatea de a se deplasa ar fi fost călătorii. Or, instanța a dat întâietate interesului public major.

Arată că celelalte aspecte vizând fondul cauzei urmează a fi analizate în alt dosar.

Referitor la înscrisurile depuse la acest termen, precizează că în adresa se stipulează că se va solicita emiterea de licențe de traseu pe o perioadă determinată pentru operatorii care au deținut licențe pe acel traseu - în situația traseelor atribuite, dar blocate prin hotărâre judecătorească, or o asemenea hotărâre nu există, iar studiul de opinie apreciază că nu este pertinent în cauză.

Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care se obligă să o depună la dosar până la sfârșitul dezbaterilor.

Reprezentantul intimatului Consiliul Județean A solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

Arată că interesul cetățenilor este prioritar față de interesul particular, iar susținerea recurentei reclamantă privind diminuarea veniturilor nu poate prima, întrucât în aceeași situație sunt toți ceilalți operatori ai căror oferte nu au fost acceptate.

Mandatarul intimatei solicită anularea recursului, ca nemotivat. Învederează instanței că ne aflăm într-o procedură specială, or recurenta reclamantă reiterează instanței de recurs motivele invocate la fond.

Referitor la admisibilitatea cererii de suspendare arată că trebuiau îndeplinite două condiții. Apreciază că nelegalitatea nu poate fi verificată pentru că alunecarea în antamarea fondului este atributul instanței de fond. De asemenea, arată că și intimata are interes patrimonial pentru menținerea Hotărârii așa cum recurenta are pentru suspendarea efectelor acesteia. Apreciază că dacă instanța ar dispune suspendarea și-ar depăși limitele puterii, realizând o imixtiune în sfera puterii executive.

Mai arată că recurenta a circulat chiar și după expirarea licenței, motiv pentru care s-au formulat împotriva acesteia două plângeri penale.

Cu cheltuieli de judecată.

În replică, mandatara recurentei reclamantă arată că se face confuzie între licența de execuție și licența de traseu.

În ceea ce privește susținerea că recursul nu ar fi motivat, arată că aceasta nu poate fi reținută, există motivarea în scris, s-a invocat temeiul de drept plus art. 304 al. 9 Cod procedură civilă.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la Tribunalul Alba sub nr-, petenta SC "" SRL a solicitat în contradictoriu cu intimații Consiliul Județean A și Autoritatea Rutieră Romană -Ag. A ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să dispună:

- suspendarea rezultatului de licitație atribuit electronic în ședința din 30.04.2008 pe site-ul Agenției pentru serviciile societății informaționale - și suspendarea eliberării licenței de transport societății câștigătoare a licenței până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației introdusă la Tribunalul Alba în dosarul nr- cu termen de judecată la 24.09.2008;

- prelungirea licenței de transport nr.6 A - - A I și retur pentru SC SRL până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației introduse la Tribunalul Alba în dosarul nr-.

În motivarea cererii, petenta susține că a contestat licitația electronică organizată de Consiliul județean A pe site-ul Agenției pentru serviciile societății informaționale în dosarul nr- cu termen de judecată la 24.09.2008.

De asemenea, arată că licența sa pe traseul nr.6 A - - A I și retur expiră la data de 30.06.2008 și dacă nu s-ar suspenda punerea în aplicare a rezultatului licitației contestate și care nu este încă definitiv, după data de 30.06.2008 s-ar crea un haos cu privire la transportul public județean pe această, fiind necesară luarea unor măsuri urgente.

Prin precizările ulterioare petenta a solicitat în contradictoriu cu intimații Consiliul Județean A, SC "" SRL și Autoritatea Rutieră Română:

- suspendarea parțială a efectelor Hotărârii nr. 1/30.04.2008 emisă de Comisia Paritară din cadrul Consiliului Județean A numai în ceea ce o privește, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ înregistrată în dosar nr- al Tribunalului Alba;

- suspendarea licenței de traseu emisă pentru intimata SC SA pe
traseul județean nr.6 A--A I, până la rămânerea definitivă și irevocabilă acțiunii înregistrată în dosar nr- al Tribunalului Alba.

De asemenea s-a precizat temeiul juridic al cererii, respectiv prevederile art.14 din Legea nr.554/2004.

Asupra excepțiilor invocate de intimata Autoritatea Rutieră Română, respectiv cele ale necompetenței materiale ale Tribunalului Alba, a lipsei calității procesuale pasive și de exercițiu a Agenției Aa A RR, a inadmisibilității capetelor de cerere vizând suspendarea eliberării licenței de traseu a SC SA și de prelungire a licenței petentei, a inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile în privința licenței de traseu, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii lor, prin Încheierea din data de 17.07.2008.

Prin completările la întâmpinare, această intimată a mai invocat și excepția lipsei de interes a petentei deoarece, chiar în eventualitatea suspendării licenței de traseu acordată SC SA pentru traseul județean nr.6, nu poate fi îndreptățită la executarea acesteia, nedeținând o licență valabilă pentru traseu.

De asemenea, s-a invocat și lipsa calității procesuale pasive a Autorității Rutiere Române.

Prin sentința civilă nr.1065/CAF/2008, au fost respinse excepțiile invocate și a fost respinsă cererea formulată și precizată de petenta împotriva intimaților Consiliul Județean A, Autoritatea Rutieră Română pentru Agenția A și

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că, urmare licitației de atribuire electronică din 30.04.2008, s-a aprobat de către Comisia paritară - prin Hotărârea nr. 1-30.04.2008, noul program de transport public județean de persoane prin curse regulate. Ori, a suspenda această hotărâre înseamnă a determina perturbarea gravă a serviciului public de transport de persoane din județ, ceea ce nu ar fi în interesul cetățenilor, interes care primează celui invocat de petentă.

Împotriva sentinței nr. 1065/CAF/2008 a declarat recurs reclamanta, care a solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii cererii și a se dispune în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor nr. 1/2008.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a susținut că licitația de traseu a fost efectuată ilegal, iar ca urmare i s-a cauzat și a demonstrat un prejudiciu material produs prin faptul că nu mai are dreptul să efectueze transport având licența expirată, iar o cerere de prelungire a autorizației i-a fost respinsă. A mai susținut că licitația s-a desfășurat fără a avea la bază un regulament propriu de organizare, o altă neregulă este necomunicarea hotărârii nr. 1/2008 cu toți operatorii de transport participanți la licitație, iar eliberarea noilor licențe de transport pentru câștigătorul licitației este de asemenea nelegală, întrucât nu s-a așteptat rezultatul contestației.

În drept a invocat art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 14 din Legea 554/2004.

Prin întâmpinările scrise formulate în cauză, intimații, Consiliul Județean A și Autoritatea Rutieră Română - au solicitat respingerea recursului.

Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate de recurentă, actele dosarului și dispozițiile legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat.

Potrivit art. 14 din Legea 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, partea vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ atacat, până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 15 din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală, sau printr- acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

Reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de la art. 14 din Legea 554/2004. Un caz bine justificat presupune existența unei stări de fapt sau de drept care să creeze o aparență de nelegalitate a actului atacat, fără a necesita probe pe fond, întrucât în speță instanța nu poate intra în soluționarea fondului. Ori, sub acest aspect, criticile recurentului vizând existența doar a unui regulament - cadru și inexistența unui regulament propriu de organizare a licitației, eliberarea prematură a noilor licențe de transport, respingerea cererii reclamantei de prelungire a licenței de traseu nu reprezintă cazuri bine justificate în sensul art. 14. De altfel, Curtea constată că toate criticile formulate de recurentă vizează aspecte ce țin de soluționarea pe fond a cauzei, neputând fi analizată în prezentul cadru procesual legalitatea sau nelegalitatea desfășurării procedurii de atribuire a traseului.

În plus, justețea soluției instanței de fond este dată și de faptul că, în eventualitatea suspendării hotărârii Comisiei paritare, s-ar fi creat o situație în care niciun operator să nu poată efectua traseul A - A I, ceea ce ar fi afectat grav interesul cetățenilor din zonă.

Nici condiția prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită de către reclamanta recurentă, deoarece simplul fapt că a făcut investiții în achiziționarea unor mijloace de transport nu este un argument convingător, întrucât, pe de o parte reclamanta are posibilitatea să participe în continuare la ședințe de licitații în condițiile liberei concurențe, iar pe de altă parte, aprecierea pagubei iminente trebuie să se facă raportat și la ceilalți licitatori, deoarece oricare pierde licitația va suferi financiar, dar acesta este riscul oricărei investiții, existând de la început șanse de profit și șanse de pierderi ce trebuiesc deopotrivă asumate.

În consecință, neexistând un motiv de nelegalitate care să se încadreze în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul reclamantei.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta să plătească intimatei suma de 759,76 RON cheltuieli de judecată reprezentând transport, cazare și diurnă la termenele de judecată.

Cererea intimatei pentru cheltuieli de judecată va fi respinsă ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1065/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.

( continuare decizia nr. 912/R/CA/2008 dată în dosar nr-) Obligă recurenta să plătească intimatei 759,76 lei cheltuieli de judecată și respinge ca nedovedită cererea pentru cheltuieli formulată de intimata

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9.09.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. / 2 ex./ 29.09.2008

Jud. fond

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Elisabeta Lazăr, Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 912/2008. Curtea de Apel Alba Iulia