Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 910/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 910/R/CA/2008

Ședința publică de la 09 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Lazăr

JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan

Grefier: - -

Pe rol se află judecarea recursul declarat de pârâta A în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice AIî mpotriva sentinței civile nr. 748/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Conform planificării ședințelor de judecată pentru semestrul II 2008, pentru data de 09.09.2008 completul de judecată C1 recurs () este compus din judecătorii: - -, - - și. Domnul judecător fiind lipsă, potrivit procesului-verbal de absență întocmit la data de 09.09.2008, în conformitate cu art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea și planificării de permanență, completul de judecată s-a complinit prin prezența judecătorului de serviciu, în persoana domnului judecător - -.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță reprezentanta recurentelor pârâte - A, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice AI- consilier juridic, lipsind intimatul reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că intimatul reclamant a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, completare la întâmpinare și copia deciziei civile nr. 809/CA/2008 - cu titlu de practică judiciară.

Reprezentanta recurentei pârâtă depune la dosar delegația de reprezentare juridică, concluzii scrise și declară nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta recurentei pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, învederând că instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, însă acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece criteriul în baza căruia s-a calculat și reținut taxa este criteriul " primei înmatriculări în România ". Mai arată că acest criteriu a fost menținut și în art. 4 din nr.OUG 50/2008, iar această ordonanță a fost emisă cu respectarea normelor comunitare, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Reprezentanta recurentei pârâtă învederează instanței că tratatele adoptate de România nu interzic perceperea unei taxe, precum taxa ce face obiectul prezentei cauze. Mai mult în susținerea recursului declarat sunt și dispozițiile art. 33 din Directiva a șasea a Consiliului Comunităților Europene, care fără a fi contrare prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, nu împiedică niciun stat membru să mențină sau să introducă impozite și taxe care nu sunt impozite pe cifra de afaceri.

Pentru aceste considerente, expuse în concluziile scrise, apreciind incidente în cauză prevederile art. 11 din OUG50/2008, reprezentanta recurentei pârâtă solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A și Administrația Finanțelor Publice AIo bligarea la restituirea taxei speciale pentru autoturisme încasată nelegal, plata dobânzii legale aferente,calculată de la scadență până la data plății. În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a plătit taxa în temeiul art. 214^1 din Codul fiscal pentru autoturismul importat și fabricat într-un stat al UE, dar că prin aceasta se realizează discriminarea autovehiculelor importate din Comunitatea Europeana în cazul reînmatriculării în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe această taxă la reînmatriculare. Se invocă preeminența dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul Uniunii Europene față de dispozițiile din legislația internă.

Secția de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Alba prin sentința nr. 748/CAF/09.05.2008 respins excepția inadmisibilității invocată de pârâte și pe fond a admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâtele la restituirea sumei de 3.838 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme, cu dobânda legală aferentă până la achitarea integrală a creanței. Au fost acordate cheltuieli de judecată în cuantum de 39,3 lei. Instanța a reținut prin considerentele expuse că în discuție este o taxa ce se face venit la bugetul statului și fără plata acesteia nu este posibilă înmatricularea autoturismelor, iar anterior sesizării instanței a fost îndeplinită procedura prealabila în sensul art. 7 din 554/2004. Pe fondul cauzei se arată că taxa a fost percepută cu încălcarea dispozițiilor art. 90 al. 1 din Tratatul UE, prin faptul că se determină discriminarea în materia regimului juridic fiscal pentru autoturismele ce se importă din statele membre UE pentru reînmatricularea în România, față de autoturismele existente pe piața internă pentru care nu se percepe taxa la reînmatriculare. A fost invocată jurisprudența.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs parata DGFP în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al, prin care solicită modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii. Prin motivele de recurs se susține că acțiunea este inadmisibilă, întrucât în cauză nu se solicită anularea unui act administrativ, ci restituirea unei taxe, și se atacă o adresă a organului fiscal teritorial care a încasat taxa în temeiul unor reglementări legale în vigoare. Pe fondul cauzei se arată că potrivit 157/2005 pentru ratificarea tratatului de aderare a României la UE, legea-cadru europeană este un act legislativ, dar rămâne la latitudinea fiecărui stat membru de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legii europene devin obligatorii. Art. 90 din Tratat nu sunt aplicabile in cauza, deoarece taxa este plătita de toți proprietarii de autovehicule în momentul primei înmatriculări în România. Codul fiscal prevede plata acestei taxe pentru autovehicule în momentul înmatriculării, indiferent dacă provin din România sau din statele membre UE. Textul Tratatului se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care se creează o situație dezavantajoasă pentru produsele ce provin din comunitate, nefiind încălcate prevederile Tratatului. Legislația europeană nu interzice instituirea unor astfel de taxe, ci impune cerința de a nu fi mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, fiind o taxă ce se aplică și în alte state UE. Jurisprudența CJCE invocată de instanță se referă la taxa percepută de Ungaria și Polonia care era aplicată atât produselor interne, cât și produselor importate. Instanța trebuia să țină cont de prevederile OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, care prevede că se restituie diferența dintre taxa specială încasată pentru autoturisme în perioada 1 01 2007-30 06 2008 și taxa de poluare pentru autovehicule. Dobânda legala se impune a fi acordată doar de la data pronunțării hotărârii.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9, 304 ^1 din Codul d e procedură civilă. Recursul nu este supus timbrajului potrivit art. 17 din 146/1997.

Analizând sentința atacată sub aspectul recursului declarat, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul a importat din Franța un autoturism, pentru care a plătit taxa specială reglementată de art. 214^1, 214^2 din Codul fiscal.

Reclamantul a îndeplinit procedura prealabila, potrivit dispozițiilor art.205 din Codul d e procedură fiscală, adresând cerere organului fiscal teritorial prin care solicită restituirea taxei, dar pârâta arată că pentru restituirea taxei este necesar a prezenta chitanța ce atestă plata, cu mențiunea că nu a fost utilizată.

Sub aspectul admisibilității acțiunii, instanța reține că pârâta <LLNK 1200administrează impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat. Acest fapt presupune ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, potrivit art. 1 (3) din Codul d e procedură fiscală. Actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale (art. 41din Cod). În consecință, în măsura în care organul fiscal este cel care administrează sumele ce se fac venit la bugetul statului și este competent în aplicarea legislației privind stabilirea și colectarea creanțelor fiscale, stabilirea caracterului legal sau nelegal al încasării unei taxe intra in sfera contenciosului administrativ fiscal.

Taxa a fost percepută în temeiul art.214^1 din Codul fiscal sub forma taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule. Astfel, legea prevede caintră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.

Din punctul de vedere al eligibilității, taxa specială se plătește la momentul primei înmatriculări în România (art. 214^2 din Cod).

Norma interna încalcă prevederile Tratatul Uniunii Europene care prin art. 90 al. 1 stabilește ca nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, nici un stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.

Potrivit art. 148 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Prevederea constituționala consacra supremația dreptului comunitar si aplicarea directa a acestuia. Potrivit caracteristicilor dreptului comunitar, orice norma comunitara are forța juridica superioara nomelor naționale, chiar și în situația in care acestea sunt adoptate ulterior normei comunitare. În caz de conflict au prioritate nomele comunitare, chiar și împotriva nomelor naționale. Normele dreptului comunitar au aplicabilitate imediata, directa si prioritara, iar judecătorul național areobligațiasa aplice aceste norme, chiar cu refuzul aplicării legislației naționale neconforme cu acestea. Acest principiu a fost consacrat si de jurisprudența Curtea de Justiție a Comunității Europene.

În acest context se apreciază că potrivit legislației fiscale naționale se ajunge la situația în care se percepe taxa specială doar pentru autoturismele si autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe aceasta taxa pentru autoturismele deja înmatriculate in România, fapt ce determină situația impunerii in plus, in sensul dreptului comunitar,a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. În această situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului. Scopul normei comunitare a fost acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea practicilor protecționiste rezultate din aplicarea unor impozite interne de orice natură prin care se discriminează produsele provenite din alte state. Invocam în acest sens Hotărârile din 5 12 2006 -C-290/2005 si c-333-2005, si altii (Ungaria) cat si Comisia Danemarca C-47/88, prin care Curtea a constatat ca stabilirea unei taxe suplimentare pentru autoturismele importate are ca efect discriminarea acestor autoturisme comparativ cu cele existente in tarile respective.

În consecință, ca efect al aplicării directe a normei comunitare cuprinsă în art. 90 din Tratat, urmare a faptului că dispozițiile legii fiscale naționale, art. 214^1 si 214^2 din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar,se constata ca prevederile dreptului intern nu au aplicabilitate, urmând a fi înlăturate, iar taxa achitata de reclamanta urmează a fi restituită.

Reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii legale care va fi stabilită potrivit art.117, 120, 124 din Codul d e procedură fiscală, având în vedere faptul că se solicită restituirea sumei încasate la bugetul de stat, calculată de la data achitării și până la restituire, deoarece de la acest moment reclamantul a fost lipsit de bunul său.

Aplicarea în speță a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare contravine principiilor privind neretroactivitatea legii și stabilitatea raporturilor juridice. OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în <LLNK 32008 3270 45> OF. nr. 327 din 25 aprilie 2008, intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14). taxei intervine, la fel ca în reglementarea precedentă, în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4). Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență (art.11). La data intrării în vigoare ordonanței de urgență se abrogă <LLNK 12003 571 10 202 214 39>art. 214^1-214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art.14)

În conformitate cu art. 15 (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Față de acest principiu, raportat la momentul exigibilității taxelor, cel al primei înmatriculări în România, nu se poate aplica retroactiv o dispoziție a legii care nu era în vigoare la data primei înmatriculări în România pentru produsele importate. În același sens, este afectată și stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data efectuării importului și achiziționării autoturismului, reclamantul a efectuat operațiunea juridică cunoscând legislația aplicabilă la acea dată, astfel că nu se poate aplica o prevedere legală ce nu era în vigoare la data importului.

În consecință, recursul pârâtei DGFP A, formulat în nume propriu și în calitate de reprezentant al, este nefondat și urmează a fi respins.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A în nume propriu și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice AIî mpotriva sentinței civile nr. 748/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. / 2 ex. /

Jud. fond

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Elisabeta Lazăr, Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 910/2008. Curtea de Apel Alba Iulia