Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 962/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--01.07.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.962

Ședința publică din 7 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel

JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta recurentă - e SRL împotriva Încheierii din data 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Primăria T prin Primar, Primarul Municipiului T, Consiliul Județean T, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 24.09.2008 ce face parte integrantă din prezenta sentință, când s-a amânat pronunțarea pe 1.2008 și apoi la 7.2008.

CURTEA

Asupra recursului de față constată:

Prin încheierea de ședință din data de 27.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins ca nefondată cererea reclamantei - - e SRL T, de constatare a suspendării de drept a autorizațiilor de construire nr. 555/26.02.2008, nr.556/26.02.2008 și nr. 800/28.03.2008, emise de pârâtul Primarul Municipiului

În motivare instanța a reținut că prin precizarea de acțiune reclamanta a arătat că: autorizația de construcție nr. 2504/12.09.2007, care a fost suspendată către instanță la data de 05.02.2008, a fost revocată în mod nelegal de către pârâtă, care a emis alte trei autorizații, care sunt de fapt identice cu autorizația care a fost suspendată.

În drept a fost invocat art. 14 al.5 din Legea nr. 554/2004.

Prin autorizația de construire nr. 2504/12.09.2007 care a fost suspendată de către instanță la data de 05.02.2008 s-a autorizat executarea de lucrări de construire pentru lucrări de tip - b construcții la monumentul istoric - reabilitarea și revitalizarea fortificației T - ul, vizând imobilele prevăzute în CF nr. - nr. top. 463/3/1, 463/4/1, 463/7/1, 463/2, 463/3/2, 463/7/2, 464, 467, CF nr. 67671 nr. top. 463/5, 463/6, CF nr. 1, nr. top. 463/1, CF nr. 2, nr. top. 462, 468 și 487.

Prin autorizația de construire nr. 555/26.02.2008 s-au autorizat lucrări de construire de tip b, reabilitarea și revitalizarea T - ul, vizând imobilele prevăzute în CF nr. -, nr. cadastral 463/3/1, 463/3/1, 463/7/1, 463/3/2, 463/4/2, 463/7/2, 464 și 467.

Prin autorizația de construire nr. 556/26.02.2008 s-au autorizat lucrări de construire de tip b reabilitarea și revitalizarea fortificației T - ul, vizând imobilele prevăzute în CF nr. -, nr. top. 463/2, 463/3/2, CF nr. 1 nr. top. 463/1.

Conform autorizației de construire 800/28.03.2008 s-au autorizat lucrări de construire pentru lucrări de tip f - construcții cu caracter provizoriu - organizare șantier pentru executarea lucrărilor de reabilitare și revitalizare a fortificației T -, vizând imobilele prevăzute în CF nr. -, nr. top. 463/3/1,463/4/1, 463/7/1, 463/2, 463/3/2, 463/4/2, 463/7/2, 464, 467, CF nr. 67671, nr. top. 463/5, 463/6, CF nr. 1 nr. top. 472, CF nr. 2, nr. top. 462, 468, 487.

Din cuprinsul autorizațiilor de construire ce fac obiectul precizării de acțiune se observă că acestea nu au fiecare dintre ele cuprinsul autorizației de construire a cărei executare a fost suspendată de către instanță. Mai mult autorizația de construire nr. 800/28.03.2008 vizează autorizarea unor lucrări de construcții de tip f, cu caracter provizoriu, iar nu lucrări de construcții de tip b, astfel cum se menționează în autorizația nr. 2504/12.09.2007.

Prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei și la conținutul autorizațiilor de construire, a căror suspendare de drept este solicitată, tribunalul a constatat că nu este îndeplinită condiția menționată de legiuitor în art. 14 al.5 din Legea nr. 554/2004, conform căreia actul administrativ nou emis trebuie să aibă același conținut ca și cel suspendat de către instanță.

Tribunalul a respins cererea reclamantei de a constata suspendarea de drept a autorizațiilor de construire nr.555/26.02.2008, nr. 556/26.02.2008 și nr. 800/28.03.2008.

În cauză a declarat recurs reclamanta - e SRL solicitând modificarea încheierii și admiterea cererii.

Recurenta critică prima instanță pentru încălcarea gravă a art. 14 al.5 din Legea nr. 554/2004, arătând că la data prezentei, era deja suspendată autorizația de construcție nr. 2504/12.09.2007 eliberată de Primăria Municipiului T, pentru următorii beneficiari: Consiliul Județean T, Primăria municipiului Astfel emitentul autorizației de construcție, a încercat să eludeze încheierea civilă prin care s-a dispus suspendarea autorizației nr. 2504/12.09.2007 și a revocat această autorizație, emițând alte trei autorizații, cele din prezenta acțiune, care sunt de fapt unul și același lucru cu autorizația care deja fusese suspendată.

Se mai arată că la ora actuală se procedează deja la organizarea lucrărilor de șantier, deci din acest punct de vedere, autoritățile locale au trecut peste dispozițiile instanței, prin revocarea primei autorizații de construcție și emiterea altor trei autorizații.

A nu accepta că aceste autorizații sunt parte din autorizația care deja a fost suspendată înseamnă a nu accepta faptul că aceste trei autorizații sunt parte dintr-un întreg. Mai mult, în caz contrar, s-ar ajunge în situația în care o autoritate publică în măsura, în care s-ar suspenda un act administrativ ar putea eluda această dispoziție a instanței de judecată și ar revoca actul emițând același act însă sub o altă formă.

Nu este de acceptat o asemenea atitudine din partea autorităților publice, care în orice moment ar putea emite acte cu același conținut ca și cel deja suspendat de instanță.

Reclamanta apreciază că autoritățile publice ar fi putut opera acest artificiu în măsura în care instanța de judecată nu ar fi suspendat deja actul administrativ pe care apoi autoritățile publice l-au revocat, însă în contextul în care acest act a fost suspendat de instanță, emiterea unui nou act cu același conținut înseamnă încălcarea prevederilor art. 14 al.5 din Legea nr.554/2004.

Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:

Articolul 14 al.5 din Legea nr. 554/2004, ce constituie temeiul de drept al cererii reclamantei prevede că: " în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă".

Din analiza comparativă efectuată de instanța de fond între autorizația de construire nr. 2504/2007, suspendată de instanță și celelalte autorizații cu nr. 555, 556 și 800 toate din anul 2008, eliberate ulterior de pârâtul Primarul Municipiului T, nu există identitate evidențiindu-se elemente care le diferențiază.

Prin cererea de recurs, recurenta nu a demonstrat în ce constă identitatea dintre cele 4 autorizații de construcție, recursul rezumându-se la singura apreciere privind eludarea încheierii civile prin care s-a suspendat autorizația inițială cu nr. 2504/2007, situație în care recursul este nefondat și se respinge, soluția Tribunalului Timiș, fiind pronunțată cu respectarea art. 14 al. 5 din Legea nr. 554/2004.

Curtea constată caracterul nefondat al recursului și prin raportare la neconformarea recurentei la dispoziția instanței, cuprinsă în încheierea de ședință din 10.IX:2008, în sensul de a depune în scris o comparație între identitatea obiectului autorizației suspendate și a celor ulterioare.

În concluzie pentru motivele expuse recursul se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SRL T împotriva încheierii din data de 27.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică 7.2008

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

RED. O-10.2008

Tehnored. /10.10.2008/ 2 ex.

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Judecător:.

Președinte:Rodica Olaru
Judecători:Rodica Olaru, Barbă Ionel, Pătru Răzvan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 962/2008. Curtea de Apel Timisoara