Vânzări spații comerciale (legea nr.550/2002). Decizia 1076/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 24.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1076
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.10.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta " ", împotriva sentinței civile nr.1168/15.12.2008, pronunțată în dosarul nr.4307/2005, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu pârâtul - intimat CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A, având ca obiect vânzare spațiu comercial.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - recurentă d-na, pentru pârâtul - intimat se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 28.09.2009 întâmpinare din partea pârâtului - intimat, un exemplar comunicându-se reprezentantei reclamantei - recurente.
Reprezentanta reclamantei - recurente depune la dosar împuternicire, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei și o cerere prin care se solicită acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător.
Reprezentantul pârâtului - intimat depune la dosar delegație de reprezentare și arată că se opune amânării cauzei.
Instanța, respinge cererea de amânare a cauzei, având în vedere că de la data primirii citației și până la termenul de judecată a trecut mai mult de 3 luni, reclamanta având suficient timp pentru angajarea unui apărător.
Reprezentanta reclamantei - recurente arată că nu are împuternicire pentru a pune concluzii în prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtului - intimat pune concluzii de respingere a cererii de repunere în termenul de recurs cât și de respingere a recursului ca fiind tardiv.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad la data de 11.07.2005, reclamanta " " a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului A, solicitând obligarea acestuia la încheierea contractului de vânzare - cumpărare a spațiului comercial din A,- prin negociere directă; să se constate că societatea reclamantă a efectuat investiții la spațiul pârâtei în cuantum de 40.000 USD; să se dispună ca prețul imobilului să fie redus cu valoarea îmbunătățirilor aduse la spațiu.
În motivare, reclamanta a arătat că societatea folosește ca punct de comercializare spațiul din A,-, proprietatea Statului Român, achitând lunar chiria. Pentru existența raportului de locațiune, legea nu cere ad validitatem existența unui înscris care să stabilească cadrul în care se desfășoară acesta, contractul în forma scrisă fiind necesar doar ad probationem. A considerat reclamanta că facturile eliberate de către "" constituie un început de dovadă scrisă pentru existența raporturilor de locațiune. Așa cum rezultă din adresa nr.1616/08.05.2002, "" a comunicat reclamantei că întrucât ocupă spațiul în cauză efectiv, până la reglementarea situației juridice a acestuia, să suporte chiria lunară începând cu data de 20.02.2002, conform facturilor emise, dată de la care reclamanta a achitat cu regularitate chiria proprietarului, conform facturilor emise.
Reclamanta a arătat că în toată această perioadă a îngrijit și întreținut în mod corespunzător spațiul respectiv, făcând o serie de investiții în valoarea de 40.000 USD.
În baza dispozițiilor Legii nr.550/2002 reclamanta a arătat că a formulat cerere de vânzare prin negociere directă a spațiului comercial, cererea fiind respinsă, pârâta refuzând atât să achite contractul de locațiune în formă scrisă cât și să vândă prin negociere directă spațiul.
Prin notele de ședință depuse la dosar, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Consideră că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, cererea reclamantei neîncadrându-se în prevederile Legii nr.550/2002.
Prin Sentința civilă nr.2674 /15.12.2004 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.6717/2004 a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta " " în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului
Prin Decizia civilă nr.540/CA/R din 27 aprilie 2005 în dosar nr. 2337/CA/2005 instanța de control judiciar a dispus admiterea recursului declarat de " " respectiv casarea sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecare.
În motivarea deciziei reține că cererea reclamantei de a fi obligat pârâtul la vânzarea spațiului comercial, este întemeiată pe dispozițiile Legii nr.550/2002 care prevede competența materială a instanței de contencios administrativ la soluționarea litigiilor de acest gen, iar celelalte cereri din acțiune se întemeiază pe dispozițiile Codului civil, conform precizărilor reclamantei din acțiune.
Curtea de APEL TIMIȘOARA prin decizia pronunțată a constatat că între cele două cereri nu operează dispozițiile procesuale privind prorogarea de competență, pentru că unele față de celelalte nu au caracter accesoriu sau incidental, ci sunt cereri principale, și soluționarea unora depinde de modul de soluționare a celorlalte, respectiv de constatarea existenței contractului de locațiune și a încheierii unui asemenea contract, depinde rezolvarea cererii bazate pe prevederile Legii nr.550/2002 - fila 35 dosar.
Prin Încheierea din 5 iulie 2005 pronunțată de secția comercială și contencios administrativ în dosar nr.3319/2005 a fost admisă cererea de disjungere formulată de reclamantă și s-a dispus disjungerea capetelor de cerere privind obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare - cumpărare a spațiului comercial din A,-, prin negociere directă, acesta urmând să fie soluționat de un complet de contencios administrativ, de celelalte capete de cerere ( fila 39 dosar).
Prin Încheierea pronunțată la data de 13 octombrie 2005 în dosar nr. 4307/2005 instanța de contencios administrativ a admis cererea de suspendare a judecării cauzei formulate de reclamantă în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului A pentru obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spațiul comercial situat în A,-, prin metoda negocierii directe conform Legii nr.550/2002 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr.3319/2005
Cauza a fost repusă pe rol, urmare a cererii de repunere pe rol formulată de Consiliul Local al Municipiului A, în urma rămânerii definitive și irevocabile a dosarului nr.3319/2005.
Prin sentința civilă nr.1168/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr.4307/2005, Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta " " în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului A, pentru obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a spațiului comercial din A,-, prin negociere directă conform Legii nr. 550/2002, fără cheltuieli de judecată.
Raportat la obiectul pricinii cu care a fost investită instanța de contencios administrativ, constată că prin Decizia nr.152/A a Curții de APEL TIMIȘOARA în dosar nr.1377/COM/2006 s-a soluționat definitiv și irevocabil dosarul nr. 3319/2005 prin care a fost respinsă acțiunea "" A împotriva pârâților "" și Consiliul Local al Municipiului A având ca obiect constatarea existenței unui contract de locațiune între reclamantă și Consiliul local al Municipiului
Prin Decizia nr- Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca tardiv recursul declarat de reclamantă împotriva Deciziei nr.152/A din 22 iunie 2006.
Instanța constată astfel că, solicitarea reclamantei de a fi obligat Consiliul Local al Municipiului A să încheie contract de vânzare-cumpărare spațiu comercial situat în,-, prin vânzare directă conform Legii nr. 550/2002 este neîntemeiată.
Potrivit art. 16 din Legea 550/2002, "vânzarea spațiilor comerciale, de prestări servicii și de producție către comercianții, respectiv prestatorii de servicii persoane fizice sau juridice, care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune sau leasing, încheiat în condițiile legii și valabil la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face la solicitarea acestora, prin metoda negocierii directe. Nu beneficiază de aceste prevederi persoanele fizice sau juridice care au înregistrat restanțe la plata chiriei cel puțin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului cu vânzătorul, persoanele care nu au respectat prevederile contractului cu vânzătorul (subînchirieri nepermise, divizare în scopul unor asocieri nepermise) precum și persoanele fizice sau juridice care au obligații neachitate față de stat la data vânzării spațiului".
Instanța reține că cererea de cumpărare a spațiului a fost respinsă de către Comisia de aplicare a Legii nr.550/2002 iar motivul refuzului a fost întemeiat pe inexistența unui titlu locativ valabil, după cum și prin Decizia civilă nr.152/A /22.06.2006 în dosar nr.1377/COM/2006, s-a constatat definitiv și irevocabil inexistența vreunui înscris care să consemneze încheierea unui contract de locațiune sau a vreunui acord tacit privind închirierea spațiului în cauză.
Din întreaga economie a Legii nr.550/2002 coroborat cu art.6 alin.1 din nr.HG1341/2002, modificată prin nr.HG246/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.550/2002, rezultă neîndoios că pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare se cer întrunite în persoana solicitantului mai multe condiții, între care existența unui contract de închiriere valabil încheiat la data apariției legii, respectiv 5 noiembrie 2002, condiție legală pe care reclamanta nu a făcut dovada că o îndeplinește.
Reclamanta nu îndeplinește nici condițiile pre văzute de art.5 din Legea 550/2002 pentru ca spațiul comercial pe care-l folosește să poată fi vândut prin metoda negocierii directe câtă vreme aceasta se regăsește în listele anexe ale Hotărârii nr.101/01.04.2003 privind aprobarea listei vânzării spațiilor supuse vânzării în condițiile Legii nr.550/2002, în care spațiul în cauză este indicat ca fiind liber.
Or, sub acest aspect instanța de contencios administrativ nu își poate depăși atribuțiile legale în sensul analizării aptitudinii spațiului folosit de societatea reclamantă de a fi înscris pe această listă, instanța reținând că reclamanta nu a formulat critici sub acest aspect prin cererea formulată, astfel că nu se impune valorificarea acestor aspecte.
Pe cale de consecință, cum la data soluționării prezentei pricini, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui titlu valabil încheiat cu Consiliul Local al Municipiului A, cererea sa de obligare la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, spațiu comercial situat în A,-, prin metoda negocierii directe, nu se circumscrie dispozițiilor legale expres și imperativ reglementate de legiuitor prin dispozițiile art.16 din Legea nr.550/2002 și a cadrului legal precitat raportat la starea de fapt dedusă judecății.
În aceste condiții instanța a reținut ca fiind judicios motivat refuzul Comisiei de aplicare a Legii nr.550/2002 privitor la cererea de cumpărare a spațiului de către reclamantă, ce face obiectul prezentului litigiu.
În baza art.18 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, instanța a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Reclamanta " " Baf ormulat cerere de repunere în termenul de recurs și recursîmpotriva hotărârii nr.1168/15.12.2008, considerând-o ca nelegală.
În motivarea cererii de repunere în termenul de recurs se arată că, sentința atacată a fost comunicată la sediul societății, însă a fost predată unei persoane care nu avea atribuții de primire a corespondenței, astfel că, aceasta nu a fost adusă la cunoștință reprezentantului legal al societății, acesta cunoscând împrejurarea comunicării sentinței în data de 01.06.2009, când aceasta i-a fost adusă de către persoana care și-a depășit atribuțiile de serviciu.
Se mai arată că ne aflăm în prezența situației prevăzută de art.103 alin.1 Cod procedură civilă, neexercitarea recursului datorându-se unei împrejurări mai presus de voința socială a societății.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că instanța de fond a respins în mod nejustificat acțiunea, motivând prin aceea că, atâta timp cât nu s-a făcut dovada existenței unui titlu locativ al reclamantei în spațiul în litigiu, nu pot opera dispozițiile Legii nr.550/2002, însă societatea folosește ca punct de comercializare spațiul din A,-, achitând lunar chiria, chirie care a fost în permanență acceptată și încasată de către pârât, astfel că intenția părților raportului comercial este evidentă în sensul existenței unui raport de locațiune.
Se mai arată că pentru existența raportului de locațiune legea nu cere ad validitatem existența unui înscris, acesta fiind necesar doar ad probationem. În aceste condiții, facturile emise de către pârâtă și achitate de societate cu titlu de chirie, reprezintă în mod indubitabil un început de dovadă scrisă pentru existența raporturilor de locațiune. Mai mult, proprietarul spațiului a apreciat că între părți există un raport de locațiune, fapt dovedit prin adresa nr.1616/08.05.2002, prin care acesta a comunicat societății recurente că urmează să suporte chiria lunară începând cu data de 20.02.2002, conform facturilor emise.
Menționează că în toată această perioadă, reclamanta - recurentă s-a comportat ca un adevărat posesor al spațiului, conservându-l, administrându-l și făcând o serie de investiții deloc neglijabile, în cuantum de circa 40.000 USD.
În drept au fost invocate dispozițiile art.103 și art.3041Cod procedură civilă.
Pârâtul Consiliul Local al Municipiului A, prin Primar a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.
A invocat pe cale de excepție tardivitatea introducerii recursului, arătând că potrivit dispozițiilor art.301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, iar în conformitate cu dispozițiile art. 90 - 93 Cod procedură civilă, înmânarea actelor de procedură se face de regulă la domiciliul sau reședința celui îndreptățit sau în caz de alegere de domiciliu, cu arătarea persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, la domiciliul acelei persoane.
Cu privire la fondul cauzei se arată că Tribunalul Arad - secția comercială, în dosarul nr.3319/2005 a reținut prin sentința civilă nr.1618/13.12.2005 că între părți nu există un înscris care să consemneze încheierea unui contract de locațiune și că nu există un acord tacit privind închirierea spațiului în cauză. Se mai arată că soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de APEL TIMIȘOARA prin decizia nr.152/A/22.06.2006 și a devenit irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de casație și Justiție prin decizia nr.1829/28.05.2008.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art.304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art.3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta, Curtea reține că această cerere a fost motivată prin împrejurarea sentința civilă recurată, deși a fost comunicată la sediul societății, a fost predată unei persoane care nu avea atribuții de primire a corespondenței, astfel că sentința nu a fost adusă la cunoștința reprezentantului legal al societății.
În soluționarea acestei cereri, Curtea reține că - în privința modalității de comunicare a actelor de procedură către persoanele de drept privat (ipoteză prevăzută de art.87 pct.2 Cod de Procedură Civilă), potrivit art.91 Cod de Procedură Civilă, "înmânarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură, în cazurile prevăzute de art.87 pct.1, 2, 3, 5 și 7, precum și în cele prevăzute de art. 90 alin.3, 4, 5 și 6 sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat ori notar public*), se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, care își va arăta în clar numele și prenumele, precum și calitatea, iar apoi va semna dovada".
Așadar, conform acestui text legal, predarea comunicării se face"funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței",iar în prezenta speță comunicarea sentinței civile nr.1168/2008 a Tribunalului Arads -a făcut către doamna, care a precizat că are calitatea de "recepționer", conform dovezii de primire a acestei hotărâri, atașată la fila 176 din dosarul Tribunalului Arad.
Curtea reține că reclamanta nu contestă că această comunicare s-a făcut la sediul său social, astfel cum a fost indicat, și nici împrejurarea că această comunicare a fost predată unui angajat al societății.
Pe de altă parte, deși a susținut că această comunicare a fost predată unei persoane care nu avea atribuții de primire a corespondenței, recurenta nu a dovedit acest aspect. În această privință, Curtea observă că recurenta era persoana interesată să facă această dovadă și era în măsură să dovedească faptul că doamna, având calitatea de "recepționer", nu avea competența primirii corespondenței.
Curtea subliniază, totodată, că dispozițiile legale în materia comunicării actelor de procedură nu pot fi interpretate de a asemenea manieră încât să facă extrem de dificilă îndeplinirea legală a acestor proceduri de comunicare, astfel încât nu pot fi acceptate simplele susțineri ale unei persoane juridice care pretinde a nelegală comunicarea, în condițiile în care afirmă că persoana căreia i s-a predat corespondența nu avea competența unei astfel de activități. În prezenta cauză, Curtea remarcă și faptul că nu a indicat niciodată în fața a instanței de fond care este persoana sau persoanele cărora li se pot comunica actele de procedură în numele societății, astfel încât nu se poate imputa instanței de fond omisiunea indicării unei anume persoane căreia săi se predea aceste comunicări.
Curtea subliniază în acest context și faptul că recursul a fost introdus de reclamanta la data de 11.06.2009, astfel cum rezultă din cererea de recurs atașată la fila 3 din dosarul Curții de APEL TIMIȘOARA.
Or, comunicarea hotărârii recurate s-a făcut la data de 26.01.2009, respectiv cu peste patru luni înainte de introducerea recursului, în condițiile în care reclamanta nu a justificat în nici un fel această întârziere în exercitarea căii de atac.
Curtea reține, totodată că, potrivit art.103 alin.1 Cod de Procedură Civilă, "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Așadar, conform acestui text legal, depășirea termenului pentru exercitarea recursului este justificată numai în cazurile în care " partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Or, reclamanta nu a dovedit nici"o împrejurare mai presus de voința" sa, iar Curtea nu poate reține nelegalitatea comunicării hotărârii, în condițiile în care această comunicare s-a făcut la sediul societății, unei persoane angajate la și în privința căreia reclamanta nu a dovedit că nu are competența de a primi corespondența.
În consecință, Curtea va respinge, cu această motivare, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta
Cu privire la excepția tardivității recursului, Curtea constată că, potrivit procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinței civile nr. 1168/15.12.2008 a Tribunalului Arad, (atașat la fila 176 din dosarul de fond al Tribunalului Arad ), recurentei i-a fost comunicată la data de 26.01.2009 sentința civilă recurată.
Cererea de recurs a fost înregistrată la data de 11.06.2009 în evidențele Tribunalului Timiș, astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe această cerere, atașată la fila 3 din dosarul Curții de APEL TIMIȘOARA.
În privința termenului de recurs, art.301 teza I Cod de Procedură Civilă prevede că "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
Având în vedere că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 301 Cod de Procedură Civilă, termen care se calculează potrivit art.101 alin.1 Cod de Procedură Civilă - care prevede că "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul" - Curtea reține că recursul promovat de la data de la data de 26.01.2009 împotriva sentinței civile nr. 1168/15.12.2008 a Tribunalului Arad (comunicată recurentei la data de 26.01.2009) a fost formulat cu depășirea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 301 Cod de Procedură Civilă, termen care se împlinea la data de 04.04.2008 în prezenta cauză.
În consecință, Curtea apreciază că recursul a fost formulat cu nerespectarea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 301 Cod de Procedură Civilă, excepția tardivității recursului fiind fondată.
Având în vedere dispozițiile art.103 alin.1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora " neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, ", Curtea reține că recurenta este decăzută din dreptul de a formula recurs împotriva sentinței civile nr.1168/15.12.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.4307/2005, cu consecința lipsirii de efecte juridice a recursului astfel declarat.
Cu această motivare, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta împotriva sentinței civile nr.1168/15.12.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.4307/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta
Respinge recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1168/15.12.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.4307/2005.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pentru JUDECĂTOR,
- - - - - -
aflată în semnează
vicepreședinte
-
GREFIER,
- -
RED:/28.10.09
TEHNORED:/28.10.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
