Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1070/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 15.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1070
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.10.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.221/09.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 2 decembrie 2008, reclamantul a chemat în judecată, pe calea contenciosului administrativ, pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, și Inspectoratul de Poliție al Județului A pentru acordarea retroactivă a sporului de 30 % din salariul de bază lunar, conform nr.OUG43/2002, actualizat cu indicele de inflație, pentru perioada 01.09.2002 - 31.03.2006 și înlăturarea stării de discriminare și Ministerul Finanțelor Publice pentru obligarea la asigurarea sumelor necesare plății despăgubirilor.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de polițist, fiind angajat al - Inspectoratul de Poliție al Județului A, desemnat ca organ de poliție judiciară, prin Ordin al Ministrului, cu avizul conform al Procurorului general al Parchetului de pe lângă, în baza dispozițiilor art.201 alin.3 Cod procedură civilă și art.2 alin.3 din Legea nr. 64/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.
A mai arătat că potrivit art.28 din nr.OUG43/2002, lucrătorii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție primesc un spor de 30 % din salariul de bază lunar, că acest spor a fost menținut și după intrarea în vigoare a nr.OUG24/2004, dar că în perioada cât a activat ca lucrător de poliție judiciară nu a beneficiat de acest spor deși toți ofițerii de poliție judiciară îndeplinesc aceleași atribuții ca și ofițerii detașați la. și ca urmare, actele normative enumerate, prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30 % acestor categorii de ofițeri de poliție judiciară, contravin dispozițiilor art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000, conform cărora sunt discriminatorii acele prevederi care avantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, critici sau practici, sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare, ori nu există nici un scop legitim care să justifice dezavantajarea lor.
A apreciat că prin neacordarea sporului de 30 % calculat la valoarea salariului de bază, a fost suspus unui tratament discriminatoriu față de polițiștii poliției judiciare care au beneficiar de aceste drepturi salariale și ca urmare a suferit un prejudiciu material care justifică cererea de despăgubiri.
A menționat că nu există diferență sub aspectul complexității cauzelor cercetate în calitate de polițist judiciar și cele cercetate de polițiștii detașați în cadrul deoarece complexitatea unei cauze nu este dată de nivelul prejudiciului cauzat ci de ansamblul activităților și probelor ce trebuie administrate.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art.166 din Legea nr.53/2003 conform cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, astfel că pretențiile invocate de reclamant pentru perioada 01.09.2002 - 30.09.2005, este prescris.
A invocat de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că reclamantul este angajat la. A și nu la. iar conform art.12 alin.2 din Legea nr.218/2002, "inspectoratele de poliție județene au personalitate juridică distinctă, iar conducătorul acestora (inspectoratul șef) este ordonator terțiar de credite, iar conform art.21 alin.3 din Legea nr.500/2002, privind Finanțele Publice, ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele repartizate potrivit prevederilor bugetare aprobate, iar ca urmare plata sporului de 30 % solicitat de reclamant cade în sarcina
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că pentru a beneficia de acest spor, reclamantul trebuia să îndeplinească condiția esențială stabilită de legiuitor în nr.OUG43/2002 și anume, să fie detașat în cadrul, condiția detașării făcând diferența sub aspectul temeiului legal, în baza căruia se face remunerarea, astfel că, polițiștilor care nu îndeplinesc această condiție, li se aplică prevederile nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Se mai arată că argumentele reclamantului privind identitatea de calitate și identitatea activităților desfășurate nu sunt în măsură să fundamenteze acordarea către reclamant a sporului de 30 % din salariul lunar de bază.
De asemenea, criteriul de discriminare invocat, întemeiat pe prevederile art.10 alin.2 lit. e) pct.1 din nr.OG137/2000, nu este relevant, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite, raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea, complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură penală, etc. și ca urmare, plata drepturilor salariale, se fac din bugetele alocate instituțiilor și respectiv, în baza unor temeiuri legale diferite.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind încălcat termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, iar pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținându-se în esență că reclamantul fiind ofițer de poliție judiciară în cadrul A, salarizarea acestuia se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor art.28 alin.5 din nr.OUG43/2002, în vigoare la data de 19.03.2006, care condiționează acordarea sporului de 30 % pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție, de detașare ofițerilor și agenților de poliție a
De asemenea, nu se pot reține nici susținerile reclamantului privind criteriul de discriminare prevăzut în art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, deoarece pentru stabilirea existenței oricărei forme de discriminare trebuie avute în vedere elementele de bază ale acesteia, respectiv criteriul de discriminare și încălcarea unui drept recunoscut de lege, acest spor acordându-se numai ofițerilor și agenților detașați la. este justificat, obiectiv de un scop legitim prin simplu fapt că legiuitorul a dorit recompensarea polițiștilor detașați la. pentru combaterea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție în vederea asigurării incoruptibilității acestora, prin acordarea unui spor salarial.
Cum nu se poate pune problema încălcării vreunui drept recunoscut de lege, deoarece dreptul invocat nu există, a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului și a prescrierii dreptului la acțiune motivat de faptul că acest minister nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pentru salariații altor instituții și că potrivit art.166 din Legea nr.53/2003 dreptul la acțiune este prescris pentru perioada 01.09.2002 - 30.09.2005.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că salarizarea reclamantului se face în baza nr.OG38/2003 și nu a dispozițiilor nr.OUG43/2002.
Prin sentința civilă nr.221/09.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-s-a respins acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al județului A, privind obligarea la plata sporului de 30 % din salariul de bază prevăzut de art.28 din nr.OUG43/2008 pentru perioada 1 septembrie 2002 - 31 martie 2006, actualizat cu indicele de inflație, înlăturarea stării de discriminare și consemnarea în carnetul de muncă, și împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, pentru asigurarea sumelor necesare plății sporului, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Conform art.137 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos în tot sau în parte soluționarea pe fond a cauzei.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspectoratul General al Poliției Române instanța a admis-o, respingând acțiunea față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că raportul de serviciu al reclamantului este cu Inspectoratul de Poliție al Județului A și nu cu, A fiind o instituție care are personalitate juridică, iar inspectorul șef având calitatea de ordonator terțiar de credite.
De asemenea, nu are calitate de ordonator principal de credite, pentru a repartiza creditele bugetare alocate și stabilite prin dispozițiile bugetare, ci doar calitatea de ordonator secundar de credite, acest pârât ca și A primind creditele bugetare alocate de la Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâții, și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru perioada 01.09.2002 - 30.09.2005, instanța a admis-o, având în vedere faptul că perioada menționată nu se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 și art.166 din Legea nr.53/2003 iar reclamantul a avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la acțiune în termenul stabilit de lege, instanța neputând reține susținerea reclamantului că prescripția nu poate opera atâta timp cât dreptul nu i-a fost recunoscut.
Instanța a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de către aceasta, întrucât pe de o parte reclamantul nu se găsește într-un raport de serviciu cu sau cu unități din subordinea acestuia, iar pe de altă parte că nu poate aloca sau dispune de sume de bani care nu sunt legate de activitatea acestuia, având atribuțiile prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamantul a avut calitatea de polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului A, până la data de 30.09.2005, când s-a pensionat.
În calitatea pe care a avut-o salarizarea sa s-a făcut potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003.
Deși motivarea acțiunii se bazează pe existența unei discriminări între polițiști detașați la. și cei ce își desfășoară activitatea la. înființată prin Legea nr.508/2004, din actele dosarului nu rezultă că reclamantul și-ar desfășura activitatea în cadrul acestei structuri specializate (), nefăcând dovada detașării la.
Prin Hotărârea nr./22.07.2005, dată într-un caz asemănător, Consiliul Național de Combatere a Discriminării a constatat că prin neacordarea sporului de 30 % prevăzută de nr.OUG43/2002, pentru polițiștii detașați la. și polițiștilor care își desfășoară activitatea la. a avut loc o discriminare, aceste categorii de polițiști, cei de la. și cei de la. aflându-se într-o situație analogă sub aspectul gradului de complexitate al infracțiunilor cercetate din punct de vedere al atribuțiilor, al coordonării, supravegherii, al controlului și al responsabilității.
În cazul celorlalți polițiști practica Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost constantă în sensul că nu există discriminare.
Polițiștii care lucrează în cadrul nu se află într-o situație analogă cu ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, existând în acest caz o justificare obiectivă a diferenței. Situațiile diferite în care se găsesc diferite categorii de salariați pot determina soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora. Prin această soluție nu se încalcă principiul egalității.
Salarizarea ofițerilor și angajaților care fac parte din poliția judiciară se face în conformitate cu prevederile nr.OG34/2003, iar sporul de 30 % se acordă celor detașați la. în baza nr.OG43/2002 în considerarea specializării pe cercetarea infracțiunilor de corupție, cu grad sporit de pericol social, responsabilitate diferită, atribuții diferite.
Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei situații care nu face parte din structura, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată.
Este de precizat că nr.OUG43/2002 ca și alte acte normative cum ar fi Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, nr.OUG24/2004, privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, mai precis elaborarea acestora, a fost determinată de luarea unor măsuri de prevenire și combatere a corupției în acord cu legislația europeană în vigoare, măsuri ce s-au concretizat inclusiv în sistemul de salarizare al polițiștilor detașați în cadrul prin acordarea sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Este cert că la acordarea acestui spor legiuitorul a avut în vedere natura activității prestate respectiv, instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
În speță, este vorba de situația a două categorii de polițiști dintre care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ, și anume, pentru cei detașați la.
În sensul că în această situație nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu, între ofițeri de poliție detașați la. și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, s-a pronunțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.419/27.11.2007.
Pentru aceste considerente, văzând că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din nr.OG137/2000, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că prima instanță nu a avut în vedere apărările făcute de acesta ci doar apărările pârâților.
Recurentul precizează că este lucrător de poliție în cadrul A și a fost desemnată ca organ al poliției judiciare prin ordin al cu avizul conform al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art.201 alin.1 Cod procedură penală și art.2 alin.3 din Legea nr.364/2004, privind Poliția Judiciară.
Anterior intrării în vigoare a acestei legi, reclamantul recurent a desfășurat activități de poliție judiciară în temeiul unor ordine ale șefului
Sporul solicitat de reclamant este prevăzut prin art.28 din nr.OUG43/2008 pentru lucrătorii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție, iar de un spor similar au beneficiat și judecătorii și procurorii care au instrumentat dosare privind infracțiuni de corupție.
Reclamantul a arătat că, nefiind detașat la Departamentul Național Anticorupție, nu a beneficiat de acest spor, dar a desfășurat activități judiciare de felul celor avute de colegii detașați în structura menționată, astfel că între cele două categorii de polițiști judiciariști s-a efectuat o discriminare legală prin reglementări care nu au la bază un criteriu obiectiv de diferențiere între persoane, activități și sporuri salariale, împrejurare ce poate fi remediată numai prin intermediul instanței judecătorești care poate extinde aplicarea sporului și către reclamant.
Se mai arată că acțiunea nu este prescrisă, iar dacă s-a constatat că au dreptul la acest spor, trebuie să îl aibă toți și nu doar selectiv, în funcție de cum au aflat sau nu de hotărârile date în procesele altor colegi.
Reclamantul recurent nu a motivat în drept recursul.
Pârâții intimați, fiecare în parte, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Pârâții intimați și A au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului, potrivit dispozițiilor art.166 alin.1 și 2 din Codul Muncii.
De asemenea solicită să se țină cont de faptul că temeiul legal al acțiunii, respectiv nr.OG137 din 17.08.2007 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și modificată, a fost declarat neconstituțional prin deciziile Curții Constituționale nr.818, 819, 820, 821 și 997 din 2008, publicate în Partea I, ale căror dispoziții sunt definitive și general obligatorii.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor, pârâtul Aas olicitat respingerea acestei excepții ca neîntemeiată, întrucât calitatea de ordonator principal de credite este deținută de acesta, care potrivit art.25 din nr.OUG37/2008 este abilitat să introducă în structura bugetului propriu și ale instituțiilor din subordine subdiviziunii bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești
Pârâtul arată că diferențierea de tratament aplicată polițiștilor din cadrul are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structura, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a beneficia în perioada menționată, de dreptul solicitat, reclamantul trebuie să îndeplinească condiția esențială stabilită de legiuitor în nr.OUG43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și anume să fie detașați în cadrul
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art.304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art.3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de refuzul acordării către reclamant - ofițer de poliție judiciară la Inspectoratul de Poliție al Județului A - a sporului de 30% prevăzut de art.28 din Ordonanța de Urgență nr. 43 din 4 aprilie 2002, privind Direcția Națională Anticorupție, pentru perioada în perioada 01.09.2002-31.03.2006.
Reclamantul a considerat că, fiind ofițer de poliție cu atribuții asemănătoare lucrătorilor de poliție detașați la.A, are dreptul să beneficieze de sporul de 30% iar neacordarea acestui spor constituie discriminare ce contravine dispozițiilor Ordonanța de Guvern nr.137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
Curtea reține ca nefiind contestată împrejurarea că în perioada 01.09.2002-31.03.2006, art.28 din Ordonanța de Urgență nr.43 din 4 aprilie 2002 reglementa acordarea unui spor de 30% (majorat ulterior la 40%) pentru ofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul Parchetului Național Anticorupție, redenumit ulterior Departamentul Național Anticorupție și, respectiv, Direcția Națională Anticorupție.
Totodată, Curtea reține ca nefiind contestat că în această perioadă, ofițerii de poliție judiciară care își desfășurau activitatea în afara acestor structuri - inclusiv reclamantul - nu au beneficiat de acest spor salarial.
Curtea constată, totodată, că salarizarea reclamantului ca lucrător de poliție judiciară este stabilită prin lege. În acest context, Curtea reține că stabilirea modului și cuantumului salariului unor categorii de funcționari publici, inclusiv a polițiștilor, este de competența legiuitorului și numai verificarea modului de aplicare a dispozițiilor legale în materie este de competența instanțelor judecătorești.
În acest sens, Curtea precizează că dispozițiile art.28 din Ordonanța de Urgență nr.43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție stipulează în mod expres că lucrătorii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar. Din dispoziția legală respectivă rezultă limitarea acordării acestui spor numai pentru lucrătorii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție, iar nu pentru toți lucrătorii de poliție judiciară - aspecte necontestate nici de către domnul.
Cu privire la posibilitatea instanțelor de a constata existența unei discriminări în materie salarială, Curtea menționează că prin deciziile nr. 818/2008, nr.819/2008 și nr.820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr.537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1, art.2 alin. (3) și art.27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care art.28 din Ordonanța de Urgență nr.43/2002 impun acordarea sporului respectiv numai ofițerilor de poliție judiciară detașați în cadrul Parchetului Național Anticorupție (redenumit ulterior Departamentul Național Anticorupție și, respectiv, Direcția Națională Anticorupție) - constatarea discriminării între situația reclamantului și aceea a ofițerilor detașați la Direcția Națională Anticorupție reprezintă o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpressis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că instanțele judecătorești nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării unui drept salarial care nu este prevăzut de lege.
Curtea remarcă, totodată, că inclusiv autoritatea abilitată să constate astfel de discriminări -Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - soluționând petiții având ca obiect constatarea discriminării existente între salarizarea polițiștilor judiciariști care își desfășoară activitatea în cadrul inspectoratelor județene de poliție și cei din categoria ofițerilor de poliție judiciară detașați la. a constatat că între cele două categorii: "nu există tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată"; în acest sens fiind pronunțate hotărârile cu nr.271/05.09.2007, nr.419/27.11.2007 și nr.418/28.11.2007.
Astfel, a reținut că: "diferențierea de salarizare nu are caracter arbitrar, fiind determinată pe baza unor criterii obiective, care nu au caracter discriminatoriu. împotriva corupției, ca scop legitim, trebuie și este susținută de un corp de profesioniști care au nevoie de condiții speciale în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor și salarizarea lor. Din acest punct de vedere existența unor diferențieri în ceea ce privește nivelul salarizării reprezintă expresia manifestării necesității metodelor de atingere a scopului legitim al".
În privința aplicabilității în cauză a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reține că acesta are următorul conținut:
" Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decâtpentru cauză de utilitate publică șiîn condițiile prevăzute de legeși de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în mai multe hotărâri care sunt condițiile de aplicare a acestui articol.
În această privință, Curtea reamintește, de pildă, paragrafele nr.58 și 59 din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 24 mai 2006 în cauza Weissman și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.588 din 27 august 2007, în care s-a arătat că "un reclamant nu poate invoca încălcarea art.1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei dispoziții. Noțiunea de "bunuri" poate acoperi atât "bunurile actuale", cât și valorile patrimoniale, înțelegându-se prinaceasta creanțele în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate. Dimpotrivă, de a vedea recunoscut un drept de proprietate a cărui exercitare este imposibilă nu poate fi considerată un "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 și este similară unei creanțe sub condiție rezolutorie [a se vedea - II de împotriva Germaniei [MC], nr. 42.527/98, && 82 și 83, CEDO 2001-VIII, și și ova împotriva (decizie) [MC], nr. 39.794/98, & 69, CEDO 2002 -.
59.Cât despre noțiunea de "speranță legitimă", Curtea amintește, de asemenea, că, deoareceinteresul patrimonialvizat este de natura creanței,nu poate fi considerat o "valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor( împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, & 52, CEDO 2004)".
Or, reclamantul nu a dovedit existența unei "jurisprudențe bine stabilită" în sensul acordării sporurilor solicitate, ci numai existența a două hotărâri judecătorești prin care s-au admis astfel de cereri de către Curtea de APEL TIMIȘOARA și de Tribunalul Arad, pronunțate în luna februarie, respectiv iunie 2008.
Or, Curtea subliniază că deciziile Curții Constituționale nr.818/2008, nr. 819/2008 și nr.820/2008, (publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr.537 din 16 iulie 2008) au interzis instanțelor judecătorești înlăturarea unor dispoziții legale pe considerentul că sunt discriminatorii. Așadar, obligativitatea deciziilor Curții Constituționale a impus modificarea practicii judiciare anterioare, inclusiv în materia sporului solicitat de reclamant.
Pe de altă parte, Curtea remarcă faptul că existența unor hotărâri judecătorești izolate - hotărâri prin care au fost admise acțiuni judiciare similare - nu poate fi considerată o practică judiciară constantă, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. În acest sens, Curtea subliniază că aplicabilitatea acestui text se impune numai când legitimă este justificată"de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor", ceea ce presupune o practică judiciară constantă, iar nu lipsită de uniformitate.
În aceste condiții, Curtea apreciază că reclamantul nu a dovedit existența unei speranțe legitime de a obține creanțele care formează obiectul prezentei judecății, nefiind, așadar, aplicabil art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.221/9.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art.312 al.1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.221/9.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pentru JUDECĂTOR,
- - - - - -
aflată în semnează
vicepreședinte
-
GREFIER,
- -
RED:/28.10.09
TEHNORED:/28.10.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
