Pretentii. Sentința nr. 1422/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 1422/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 2458/107/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

SENTINȚA Nr. 1422/C./2014

Ședința publică de la 10 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C. M.

Grefier R. B.

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul T. N. în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. PRIN SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC CÂMPENI, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Față de lipsa părților instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare se constată de asemenea lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța în baza art. 131 alin 1 din Noul Cod procedură civilă procedează la verificarea competenței iar raportat la art. 95 pct. 1 din NCPC coroborat cu art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, în baza art. 238 alin 1 din NCPC estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind azi.

Instanța, în baza art. 237 pct. 7 raportat la art. 258, 265 din NCPC, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța respinge excepția lipsei calității procesual pasive a organului fiscal invocată de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin întâmpinare, cu motivarea că organul fiscal a emis decizia de calcul și a încasat taxa a cărei restituire se solicită iar pe de altă parte a avut calitatea de parte în dosarul în care s-a dispus restituirea taxei.

Instanța respinge excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin întâmpinare cu motivarea că, în dosarul nr._ reclamantul nu a solicitat acordarea dobânzii de la data achitării taxei ci doar de la data procedurii prealabile.

Față de actele depuse la dosar instanța, în baza disp. art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță sub nr._ /30.04.2014 reclamantul T. N. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc Câmpeni și Administrația F. Pentru Mediu București, a solicitat instanței ca prin hotărâre ce va pronunța să dispună:

- obligarea paratelor în solidar, la plata dobânzii legale aferente sumei 3105 lei, achitata cu titlul de taxa poluare, calculata potrivit Codului de Procedura Fiscala, de la data achitării – 19.08.2009 si pana la data cererii de restituire a acesteia - 14.01.2013.

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin hotărâre judecătorească, ramasa irevocabila, s-a dispus admiterea cererii de restituire a taxei de poluare actualizata cu dobânda fiscala începând cu data formulării cererii de restituire si pana la data plații efective.

Având în vedere considerentele Hotărârii CJUE din data de 18.04.2013 pronuntata in cauza I. M., consideră reclamantul că se impune calcularea conform Codului de Procedura Fiscala si achitarea dobânzilor aferente taxei de poluare si pentru perioada anterioara, respectiv începand cu data achitarii taxei si pana la data formulării cererii de restituire a taxei de poluare, înregistrata initial.

În drept a invocat: Hotărârea CJUE în cauza I.; art 148 alin 2 Constitutie, art. 110 din TFUE.

În probațiune, reclamantul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: chitanța privind achitarea taxei, sentința prin care s-a dispus restituirea taxei, procedura prealabilă.

Acțiunea a fost legal timbrată.

Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal teritorial motivat de faptul că începând cu data de 01.07.2008 si in temeiul actelor normative prin care a fost reglementata, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. În același sens sunt invocate și prevederile art.12, 14, 20 și 21 din Legea nr.500/2002, considerându-se că organele fiscale teritoriale nu pot restitui sumele gestionate de alt ordonator de credite, in speța de Administrația F. pentru Mediu.

De asemenea, a invocat excepția puterii de lucru judecat, susținând că instanțele s-au pronunțat irevocabil asupra restituirii taxei achitate de reclamant iar suma pe care o solicită în speță, respectiv dobânda, este un accesoriu față de suma ce a făcut obiectul dosarului nr._ .

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență faptul că actul normativ care reglementează taxa a cărei restituire se solicită este conform cu normele dreptului comunitar.

Pârâta Administrația F. Pentru Mediu deși legal citată nu a depus întâmpinare.

Asupra excepțiilor invocate de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., prin întâmpinare, instanța s-a pronunțat în ședința publică din data de 10.10.2014 în sensul respingerii acestora, pentru motivele menționate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.

Prin Sentința administrativă nr. 2921/C./2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, rămasă irevocabilă a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, fiind obligate pârâtele să-i restituie suma de 3105 lei achitată la data de 19.08.2009 cu titlu taxă de poluare, și dobânda fiscală începând cu data formulării cererii de restituire si pana la data restituirii efective.

Deși potrivit înscrisurilor, depuse în copie la dosarului cauzei, reclamantul s-a adresat paratelor, solicitându-le restituirea dobânzii începând cu data achitării taxei si pana la data procedurii prealabile, acestea nu au dat curs solicitărilor sale.

Acțiunea de față este consecința refuzului nejustificat al pârâtelor de a restitui dobânda în discuție.

Este incontestabil că în conformitate cu disp. art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz și că potrivit art.120 al.1 teza finală din Codul de procedură fiscală, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Cu toate acestea, reclamantul are dreptul la plata dobânzii de la data achitării taxei. Aceasta întrucât, în temeiul principiului prioritatii dreptului comunitar consacrat de Constitutia Romaniei, se impune inlaturarea de la aplicare a disp. art. 124 si 70 din Codul de procedura fiscala in ceea ce priveste termenul de la care se calculeaza dobanda fiscala, în condițiile în care, la data de 18.04.2013 Curtea Europeana de Justitie prin hotararea pronuntata in afacerea C-565/11, M. I., s-a pronuntat in sensul ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie din litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restiturii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.

Având în vedere considerentele expuse, acțiunea formulată de reclamant urmează a fi admisă și în consecință se va dispune obligarea pârâtelor în solidar să restituie reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 3105 lei achitată cu titlu de taxă de poluare la data de 19.08.2009 calculată potrivit Codului de procedură fiscală începând cu data achitării taxei și până la data de 14.01.2013.

Întrucât acțiunea a fost admisă, pârâtele fiind în culpă procesuală, potrivit disp. art. 453 N.C.P.C. vor fi obligate în solidar să-i plătească reclamantului suma de 218 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Potrivit disp. art. 490 alin 1 raportat la art. 83 alin. 3 din N.C.P.C. recursul și motivele de recursul redactate prin avocat (pentru persoane fizice), prin avocat sau consilier juridic (pentru persoane juridice), se vor depune, sub sancțiunea nulității la instanța a cărei hotărâre se atacă, în speță la Tribunalul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul T. N., cu domiciliul în Cîmpeni, ., jud. A., CNP_, în contradictoriu cu paratele:

1. D.G.R.F.P. BRASOV- reprezentată în teritoriu prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., cu sediul în A. I., ., jud. A., în numele și pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Cîmpeni, cu sediul în Cîmpeni, .. 1, jud. A. și

2. ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, Nr. 294, Corp A, sector 6.

Obligă pârâtele în solidar să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 3105 lei achitată cu titlu de taxă de poluare la data de 19.08.2009 calculată potrivit Codului de procedură fiscală începând cu data achitării taxei și până la data de 14.01.2013.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 218 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare .

Recursul și motivele de recurs se redactează prin avocat și se depun la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică din data de 10.10.2014.

Președinte,

G. C. M.

Grefier,

R. B.

Red. Tehnored. G.C.M.

Ex. 5/10.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1422/2014. Tribunalul ALBA