Anulare act administrativ. Încheierea nr. 2957/2013. Tribunalul BIHOR

Încheierea nr. 2957/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 4171/111/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr._/111/2012

ÎNCHEIERE nr. 2957/CA/2013

Ședința publică de la 12 Aprilie 2013

Completul compus din: Președinte,

A. C. C.

Grefier D. C.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant C. L. și pe pârât CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni

lipsind:

- pârât - CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B.

- reclamant - C. L.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru acest termen de judecată instanța a rămas în pronunțare pe excepția necompetență materială a Tribunalului B..

INSTANȚA

Examinând excepția de necompetență materială a Tribunalului B. se rețin următoarele:

Obiectul acțiunii este anularea omației și titlului executoriu nr. 1175/ 2009, somației și titlului executoriu nr. 231/2011, care în conformitate cu art.172 din OG nr.92/2003 și art.400 și 402 Cod procedură civilă este cenzurat de către Judecătorie, ca instanță de executare.

Conform articolului 400 din Cod procedură civilă, contestația se introduce la instanța de executare. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de justiție, competența de soluționare aparține instanței de executare.

Potrivit art.373 alin.2 din Codul procedură civilă, instanța de executare este Judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestații la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă indubitabil că, această contestație la executare se judecă de către instanța de executare, respectiv judecătoria. Prin urmare, văzând și competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța urmează să admită excepția de necompetență materială invocată și să decline competența de soluționare a cererii de suspendare a executării silite pornite împotriva reclamantului în favoarea Judecătoriei Oradea.

Față de aceste considerente și văzând în drept și disp.art.372, 400 și următoarele Codul de procedură civilă, Tribunalul B. urmează să admită excepția invocată și să decline competența de soluționare a acestui capăt de cerere,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția invocată din oficiu de necompetență materială a Tribunalului B. în soluționarea capătului de cerere privind anularea somației și titlului executoriu nr. 1175/ 2009, și somației și titlului executoriu nr. 231/2011, și dispune disjungerea acestei cereri urmând a forma un nou dosar și al trimite la Judecătoria Oradea ca instanță competentă.

Pronunțată în ședința publică de la 12.04.2013

Președinte,

A. C. C.

Grefier,

D. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Încheierea nr. 2957/2013. Tribunalul BIHOR