Anulare act administrativ. Sentința nr. 5059/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 5059/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 11-07-2013 în dosarul nr. 4694/111/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5059/CA/2013

Ședința publică din 11 iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: N. C. T.

GREFIER: M. M. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal formulată de reclamanta . București, cu sediul în Calea Rahovei, nr. 196C, sector 5 București, reprezentată legal prin sucursala A., cu sediul în A., calea Zimandului, nr. 1A, jud. A. în contradictoriu cu pârâta P. V. LUI M. cu sediul în V. lui M., calea Revoluției, nr. 2, jud. Bihor având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Constată că, fondul cauzei s-a dezbătut la data de 28 iunie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință întocmită cu respectiva ocazie, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a amânat pronunțarea pentru 04.07.2013 și pentru astăzi, instanța având nevoie de timp pentru a delibera.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 15.02.2012, reclamantul . București a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. V. LUI M. anularea deciziei de impunere nr._ emisă de pârâtă în data de 28.03.2012.

În motivarea cererii a arătat că pârâta la data de 28.03.2012 a emis decizia de impunere nr._ pentru stabilirea impozitului pe cădiri datorat de S. R. SA București stabilind în sarcina acesteia obligații de plată în cuantum de 3999 lei. A mai învederat faptul că în mod greșit pârâta nu a revocat decizia de impunere pe motiv că valoarea cădirii a fost reevaluată, stabilindu-se o valoare contabilă de 43.402,62 lei.

În drept a invocat art. 253 alin 2 și 5 cod fiscal, Legea nr. 554/2004 și Codul de procedură fiscală.

În probațiune a depus decizia de impunere nr._/28.03.2012 (f3), declarație fiscală (f 4), cerere și răspuns la procedură prealabilă (f 5-8).

Acțiunea a fost legal timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 timbru judiciar.

Pârâta deși legal citată nu a depus întâmpinare, dar a comunicat decizia nr._ (f 20), declarația fiscală (f 21), decizia de impunere nr._/31.01.2012 (f 22).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt că la data de 28.03.3012 intimata P. V. lui M. a emis Decizia de impunere nr._/28.03.2012 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale de plată pentru perioada 01.0._ – 31.03.2012, în cuantum de 3.999 lei din care 3.923 lei impozit pe clădiri, 25 lei taxa firma și 42 lei taxa autorizație de funcționare (f. 3).

Reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei de impunere, care a fost solicitând în esență aplicarea unei cote de impozit cuprinsă între 0,25% și 1,50 % (f. 5).

Contestația reclamantului a fost respinsă așa cum rezultă din adresele nr. 1280/12.04.2012 și nr. 1392/02.05.2012 (f 6, 7).

Reclamanta a depus la data de 28.03.2012 declarație fiscală în care precizează valoarea de impunere a clădirii de 43.402, 62 lei (f. 21).

În drept potrivit art. 81 pct. 3 din C. pr. fisc. data depunerii declarației fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii prin posta după caz. De asemenea potrivit art. 254 pct. 6 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal: orice persoană care extinde, îmbunătățește, demolează sau modifică în alt mod o clădire existentă are obligația să depună o declarație în acest sens la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificări.

Raportat la aceste prevederi în mod corect a fost efectuată recalcularea impozitului de la data de întâi a lunii următoare datei de înregistrare a declarației de impunere, respectiv 01.04.2012.

Față de cele ce preced va respinge ca neîntemeiată acțiunea.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGI

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanta . București, cu sediul în Calea Rahovei, nr. 196C, sector 5 București, reprezentată legal prin sucursala A., cu sediul în A., Calea Zimandului, nr. 1A, jud. A. în contradictoriu cu pârâta P. V. LUI M., cu sediul în V. lui M., calea Revoluției, nr. 2, jud. Bihor.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11.07.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

N. C. T. M. M. B.

RED: N.C.T

DAC: M.B.

4 exe/16.07.2013

2 comunicări

reclamanta . București prin Sucursala A., cu sediul în A., Calea Zimandului, nr. 1A, jud. A.

pârâta P. V. LUI M., cu sediul în V. lui M., calea Revoluției, nr. 2, jud. Bihor, azi 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 5059/2013. Tribunalul BIHOR