Anulare act administrativ. Sentința nr. 3197/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3197/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 4141/111/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3197/CA/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. A. C.
Grefier B. C.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe
reclamanta . SRL, cu sediul în Oradea, Calea A. nr.59, județul B., în contradictoriu cu pârâtul I. B., cu sediul în Oradea, ..1B, județul B., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, av. F. R.-G. potrivit împuternicirii avocațiale depusă la fila 4 din dosar, martorul P. L. R., lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea este legal timbrată, după care:
Instanța procedează la audierea martorului, sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Reclamanta, prin avocat, precizează acțiunea în sensul că solicită doar anularea în parte a Procesului verbal de control nr._/23.02.2012, respectiv anularea măsurilor 1-4 și 2-5 din Anexa 3 la procesul verbal de control.
Arată că nu are alte probe sau cereri de formulat
Instanța ia act de precizarea formulată de reclamantă, prin avocat.
În conformitate cu art.167 C.proc.civ., instanța încuviințează înscrisurile depuse în probațiune, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile, putând duce la dezlegarea cauzei.
Nefiind alte cereri sau probe, închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial. Depune la dosar chitanța de plată a onorariului de avocat în original.
Instanța apreciind lămurită cauza închide dezbaterile asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.04.2012 pe rolul Tribunalului B., si ulterior precizata, legal timbrată, reclamanta . SRL a solicitat anularea masurilor dispuse prin procesul verbal de control nr._/23.02.2012 în ceea ce-l priveste pe administratorul P. L. in contradictoriu cu pârâta I. B..
În motivarea actiunii, se arată ca societatea are 2 asociati si 2 administratori, respectiv numitulPopovici L. R. si sotia acestuia P. M., avand obiect de activitate comertul cupiese si accesorii pentru autovehicule, respctiv papetarie.
Numitul P. L. R. are totodata si un contract de munca incheiat cu societatea pentru functia de consilier juridic pe timp partial. La data de 23.02.2012,cu ocazia efectuarii unui control, reprezentantii I. au constatat printre altele ca societatea nu a facut dovada calcularii si achitarii orelor suplimentare si a sporului aferent prestate de catre salariatul societatii P. L. R. in perioada august 2011 – ianuarie 2012. De asemenea s-a mai impus prin masurile contestate respectarea prevederilor art.105 alin.1 lit. c din Codul Muncii cu privire la interdictia de a efectua ore suplimentare de catre salariatii care au contracte individuale de munca cu timp partial de munca. Aceste masuri au fost contestate de reprezentantul reclamantei.
Reclamanta arată că măsurile impuse de către I. cu ocazia controlului efectuat sunt nefondate și nelegale deoarece in calitatea de consilier juridic, presteaza activitate doar 2 ore pe zi, astfel cum prevede contractul individual de munca, restul perioadei in care se afla in incinta societatii, desfasoara activitate doar ca si administrator si asociat.
Pârâta legal citată a depus întâmpinare în cauză solicitand respingerea actiunii ca nefondata.
Analizând cererea de chemare in judecata, prin prisma înscrisurilor existente la dosarul cauzei dar si a probatiunii efectuate, instanța reține următoarele:
Numitul P. L. R. este asociat alaturi de sotia sa P. M. la societatea M. D. IMPEX SRL, conform actului constitutiv prezentat la fila 26 din dosar. Conform contractului individual de munca incheiat la data de 09.12.2011, susnumitul este angajat in calitate de consilier juridic la societatea a carui asociat si administrator este cu o durata de 4 ore pe zi.Prin actul aditional nr.1 din 23.01.2012 s-a modificat timpul de munca prestat in favoarea societatii in calitate de consilier juridic de la 4 ore la 2 ore (f.17).
Reclamantul arata in declaratia data in fata instantei ca nu desfasoara, in calitate de consilier juridic activitate in folosul societatii peste durata de 2 ore pe zi si ca atare, nu considera ca era cazul sa stabileasca pontajul prin cuprinderea unor ore suplimentare in acesta, urmata si de achitarea unui spor pentru aceste ore.
. obiectul de activitate al firmei, instanta aprecieaza ca relatarile administratorului societatii sunt pertinente in cauza, si ca, in principal numitul P. L. R. desfasoara activitate in folosul societatii in calitatea sa de administrator si asociat.
Avand in vedere prevederile Lg.31/1990 cu privire la obligatiile si raspunderea administratorilor, si vazand ca, potrivit acestor prevederi legale, administratorii pot efectua toate operatiunile cerute de lege pentru ducerea la indeplinire a obiectului societatii, constatam ca masura impusa de inspectorii I. la pc.1.4 si pc. 2.5 din anexa 3 la procesul verbal nr.1963/23.02.2012 sunt nelegale.
Pentru justificarea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei o . înscrisuri constând în: plângerea prealabilă efectuată în condițiile art. 7 din Lg. 554/2004, proces verbal de control.
Pentru cele ce preced, instanța, în temeiul art.18 L.554/2004, apreciind întemeiată cererea reclamantei, o va admite și va dispune anularea masurilor dispuse la puc.1.4 si 2.5 din procesul verbal de control nr._/23.02.2012.
Avand in vedere art.274 din C. conform carora partea care cade in pretentii va putea fi obligata si la plata cheltuielilor ocazionate cu judecarea cauzei si vazand cererea de acordare a acestora,precum si dovedirea cheltuielilor, instanta va obliga parata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 304 lei, constand in ononar partial de avocat si taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea precizata formulată de . SRL cu sediul procedural ales în Oradea, Calea A. nr. 59. jud. B. în contradictoriu cu I.T.M. B. cu sediul in mun. Oradea ..1 B și dispune anularea masurilor 1.4 si 2.5 din procesul verbal de contorl_/23.02.2012.
Obliga parata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 304 lei in favoarea reclamantei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din 19.04.2013.
P.,Grefier,
C. AdinaClaudia B.
Redactat C. A
Tehnoredactat C.B / 4 ex.
2 .
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1413/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3441/2013.... → |
|---|








