Anulare act administrativ. Sentința nr. 6965/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 6965/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 12280/111/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 6965/CA/2013

Ședința publică de la 20 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. C. T.

Grefier B. F.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul V. M. C., în contradictoriu cu pârâtele I. DE J. JUDEȚEAN "G. DE BRIGADĂ A. B." și I. G. AL JANDARMERIEI ROMÂNE și chemata în garanție M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect anulare act administrativ.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, fondul asupra cererii s-a dezbătut la data de 27.11.2013 când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre pentru când s-a amânat pronunțarea la data de04.12.2013, iar ulterior pentru data de 11.12.2013, 18.12.2013 și 20.12.2013

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ,

În baza actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 25.10.2011, sub număr de dosar_, reclamantul V. M. C. a chemat în judecată pârâții I. de J. Județean Bihor și I. G. al Jandarmeriei Române, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună următoarele:

- anularea adresei nr._ din 14.10.2011 de soluționare a contestației;

- anularea Ordinului nr._ din 14.09.2011 emis de Inspectorul șef al Inspectoratului de J. al Județului Bihor, prin care a fost trecut în rezervă;

- anularea adresei din 15.06.2011 prin care a fost pus la dispoziție, conform art.4 lit.a) și art.82 lit.a) din Legea nr.80/1995;

- anularea modalității de desfășurare a examenelor din 28-29 iunie 2011, 28 august 2011, 5 septembrie 2011, 13-14 septembrie 2011, a componenței comisiei de examinare din 28-29 iunie 2011 și a regulamentului de concurs;

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt, reclamantul arată că începând din data de 01.09.2006, a funcționat ca și cadru militar în cadrul Detașamentului 1 J. mobil Oradea.

În data de 15.06.2011 i s-a comunicat, invocându-se art.4 lit.a) și art.82 lit.a) din Legea nr.80/1995, că a fost pus la dispoziție ca urmare a reorganizării unității.

Ca prim motiv de nelegalitate, invocă nelegala componență a comisiei de examinare, susținând că în cadrul acesteia a fost numit ca membru fratele unuia dintre candidații înscriși la concurs, respectiv locotenent colonel Tarce O., fratele candidatului Tarce M..

Consideră că, în conformitate cu art. 4.1 lit.b) din procedura cadru de organizare si desfășurare a examenului de departajare, acesta era incompatibil pentru a ocupa o funcție în cadrul comisiei de examinare.

Mai mult, având în vedere că, în conformitate cu pct.6.1 din aceeași procedură, membri comisiei notează pentru fiecare candidat probele administrate, în cazul de față, având în vedere că una din atribuțiile principale ale comisiei este examinarea fiecărui concurent în parte și stabilirea planului interviului, se pune problema imparțialității unei astfel de comisii și a egalității de șanse între candidați, unul dintre ei a fiind net favorizat.

Mai arată că detașamentul din care a făcut parte a fost constituit din 81 militari (ofițeri + subofițeri). Cu trei săptămâni înainte de data de 15.06.2011, s-a majorat numărul de personal cu 25 de locuri, ajungând la 106 militari. În urma reorganizării, toți subofițerii au fost puși la dispoziție, fără însă să aibă cunoștință care au fost criteriile de departajare. D. unui număr de 59 de candidați li s-a comunicat că au posibilitatea de a participa la examen, însă nu cunosc cum s-a ajuns la această departajare deoarece în ultimii trei ani au avut doar calificative de foarte bine.

Menționează că a participat la examenele din 28-29 iunie 2011, 28 august 2011, 5 septembrie 2011, 13-14 septembrie 2011 luând note foarte mari, însă fiind examinat doar oral a existat posibilitatea eliminării lui pe criterii subiective.

Susține că, anterior participării la examene, li s-a comunicat oral că nu au posibilitatea să conteste rezultatele acestora, prin aceasta fiindu-le îngrădit accesul la justiție.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.7 și art.15 din Legea nr.554/2004.

În probațiune, reclamantul a depus la dosar Ordinul nr._/14.09.2011 și răspunsul dat plângerii prealabile prin adresa nr._/14.10.2011 (f.4-5).

Pârâtul I. G. al Jandarmeriei Române a formulat întâmpinare, depusă prin registratura instanței în 11.11.2011 (f.6-8), prin care, pe cale de excepție, a invocat excepția lipsei plângerii prealabile, motivând că reclamantul nu a făcut dovada formulării plângerii prealabile, în conformitate cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, arată că procedura-cadru de organizare și desfășurare a examenului pentru departajarea în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizarea instituțională la nivelul M.A.I. a fost aprobată prin Ordinul M.A.I. nr.129/2011.

Din cuprinsul acestui ordin, rezultă faptul că acest act normativ se limitează la categoriile de personal cărora le sunt incidente prevederile art.100 alin.3 din Legea nr.188/1999, republică, respectiv funcționari publici și polițiști – funcționari publici cu statut special, în temeiul art.78 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului. Or, așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii, reclamantul recunoaște că a fost cadru militar, această procedură nefiind aplicabilă personalului militar din Jandarmeria Română.

În dovedirea întâmpinării nu s-au propus probe.

Pârâtul I. de J. Județean Bihor a formulat întâmpinare, depusă prin registratura instanței în 29.11.2011 (f. 9-15), prin care, pe cale de excepție, a invocat excepția lipsei plângerii prealabile cu privire la Ordinul nr._/15.06.2011, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta a depus la dosar actele atacate și documentația care a stat la baza emiterii acestora.

Pârâta I. de J. Județean Bihor a depus cerere de chemare în garanție a Ministerului Administrației și Internelor, (f 137) solicitând ca în cazul admiterii acțiunii să dispună în calitate de ordonator de credite reînființarea postului deținut de către reclamant și să disponibilizeze sumele solicitate de acesta în vederea efectuării plății soldei lunare.

În drept a invocat art. 60 C. pr. civ., art. 12 al. 4, art. 22 al. 1 din OUG nr. 30/2007 și art. 4 din Legea nr. 500/2002.

În ședința de judecată din 21.03.2012, reclamantul a depus precizarea de acțiune (f.143-145), prin care a solicitat, față de pretențiile inițiale, reîncadrarea pe postul avut anterior și plata tuturor drepturilor salariale de la data încetării raporturilor de serviciu și până la data reintegrării efective, precum și plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune.

Prin această precizare de acțiune, în completarea motivelor prezentate în cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat următoarele motive de nulitate absolută:

- Lipsa preavizului, considerând că unitatea angajatoare era obligată la acordarea preavizului, în conformitate cu art.117 din Legea nr.188/1999 și art.75 din Codul muncii, și consideră că punerea la dispoziție nu echivalează cu acordarea dreptului la preaviz, fiind vorba de două instituții juridice diferite.

- Neindicarea instanței competente sau a autorității căreia i se adresează plângerea prealabilă, regula generală fiind cea prevăzută de art.62 alin.3 C.muncii.

- Nepublicarea în Monitorul Oficial al României a Ordinelor M.A.I. nr.600/2005 și a adresei nr._/10.06.2011, susținând că au fost încălcate dispozițiile art.11 alin.1 și art.12 alin.3 din Legea nr.24/2000.

Pârâtul I. de J. Județean Bihor a formulat răspuns la precizarea de acțiune (f.147-149), prin care, cu privire la motivele invocate de reclamant prin precizarea de acțiune, a invocat următoarele apărări:

- referitor la lipsa preavizului și susținerea reclamantului că punerea la dispoziție nu echivalează cu acordarea dreptului la preaviz, solicită să se constate inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.53/2003 și ale Legii nr.188/1999, reclamantul neavând calitatea de salariat și nici de funcționar public;

- referitor la nepublicarea în Monitorul Oficial, arată că deși ordinele MAI nr.300/2004 și nr.600/2005 au fost emise după apariția Legii nr.24/2000, obligativitatea publicării în Monitorul Oficiat a actelor normative emise de conducătorii instituțiilor centrale a fost instituită 2 ani mai târziu, prin apariția Legii nr.194/2007.

În ședința din 18.09.2013 reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a ordinului nr._/15.06.2011 prin care a fost pus la dispoziție și a depus și în scris concluzii (f 220).

În motivarea excepție de nelegalitate a arătat în esență faptul că pârâta a încălcat principiul legalității, al drepturilor și libertății persoanei, al egalității de șanse și tratament, al nediscriminării, al criteriilor instituite de OG 137/2000 privind combaterea discriminării, în condițiile în care nu toate posturile de subofițeri au fost scoase la concurs, fără criterii obiective de evaluare a activităților profesionale. A mai arătat că se încalcă art. 16 și 41 din Constituție. S-a mai invocat faptul că adresa de punere la dispoziție nu a fost vizată juridic pentru legalitate potrivit art. 54 al 4 din HGR nr. 561/2009 și au fost încălcate și dispozițiile OG nr. 119/1999 și HG nr. 552/2003.

În drept a invocat art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta I. de J. Județean Bihor a depus concluzii scrise cu privire la excepția de nelegalitate solicitând respingerea acesteia (f 231 – 233).

Chematul în garanție MAI a depus concluzii scrise prin care a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive întrucât nu a emis actul administrativ atacat (f 230).

În probațiune, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și vizualizarea CD-ului având înregistrat interviul reclamantului, (f 196 ) și proces verbal de certificare a înregistrării (f 197), plan de interviu și borderouri și procese verbale privind rezultatele (f 198 – 208) și interogatoriul pârâtului I. de J. Județean Bihor (f 209 – 211).

În termenul de pronunțare, atât reclamantul a depus la dosar concluzii scrise, avute în vedere de instanță în analiza cauzei.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt reclamantul a avut calitatea de cadru militar - plutonier în cadrul Inspectoratului de J. Județean Bihor.

Începând cu data de 15.06.2011, reclamantul a fost pus la dispoziția unității pentru o perioadă de 3 luni.

La împlinirea termenului de punere la dispoziție, prevăzut de art.82 lit.a) din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, a fost emis Ordinul Inspectorului șef al Inspectoratului de J. Județean Bihor nr._ din 14.09.2011 (f.4), prin care reclamantul a fost trecut în rezervă, începând cu data de 15.09.2011, ca urmare a reorganizării unității și a reducerii unor funcții din statul de organizare, nefiind posibilități pentru a fi încadrat în alte funcții sau unități.

Împotriva acestor acte administrative, reclamantul a formulat plângere prealabilă, în conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, care a fost respinsă de I.J.J. Bihor prin adresa nr._ din 14.10.2011 (f.5).

În drept analizând cu prioritate conform art. 137 C: pr. civ. excepția inadmisibilității invocată de către pârâte, se constată că ambele sunt neîntemeiate având în vedere răspunsul la procedura prealabilă de la fila 5 din dosar și corespondența dintre reclamant și pârâte.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Administrației și Internelor este lipsită de obiect având în vedere că aceasta are calitatea de chemat în garanție și nu de pârât.

Referitor la excepția de nelegalitate a ordinului nr._/15.06.2011 se constată că împrejurările invocate de către recurent nu sunt de natură să atragă constatarea nelegalității actului cu consecința înlăturării acestuia de la soluționarea cauzei. De asemenea conformitatea cu prevederile constituționale invocate, nu au legătură cu excepția de nelegalitate, întrucât nu pot face obiectul acestei proceduri. Prin urmare în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respinsă excepția de nelegalitate.

Referitor la fondul cauzei din analiza Ordinului nr._ din 14.09.2011, se constată că a avut ca temei legal art.82 lit.a) și art.85 lit.e) din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, O.U.G. nr.54/2011 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din M.A.I. pentru anul 2011, precum și Ordinele ministrului nr.600/2005 și nr.I/654/2011.

Potrivit art.85 lit.e) din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz, “când, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale”.

Prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.600/15.04.2005, s-au aprobat competențele de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților Ministerului Administrației și Internelor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din acest ordin.

În aplicarea O.U.G. nr.54/2011 privind stabilirea unor măsuri privind încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din M. Administrației și Internelor pentru anul 2011, a fost emis Ordinul M.A.I. nr.I/654/10.06.2011 (f.46), în vigoare începând cu data de 15.06.2011, prin care a fost aprobată organigrama și numărul de posturi repartizate structurilor Jandarmeriei Române.

Urmare a acestei reorganizări, începând cu data de 15.06.2011, întregul personal militar din I. de J. Județean Bihor a fost pus la dispoziția unității pe o perioadă de 3 luni.

În vederea rezolvării situației cadrelor militare puse la dispoziție și repunerii lor în funcții, în limita posturilor aprobate ca urmare a reorganizării, criteriul obiectiv avut în vedere de pentru ocuparea acestor posturi a fost cel al evaluării profesionale a persoanelor ce au ocupat, în cadrul aceleiași structuri, anterior reorganizării, posturi de natura celor desființate.

Deoarece în urma participării la interviul de evaluarea profesională, reclamantul nu a fost declarat admis, la data de 14.09.2011 a fost emis Ordinul nr._/14.09.2011, contestat în cauză, prin care reclamantul a fost trecut în rezervă.

Reclamantul a contestat legalitatea actului administrativ, precum și procedura de organizare și desfășurare a evaluării.

Un prim motiv de nulitate absolută invocat de reclamant se referă la lipsa preavizului. În opinia reclamantului, pârâtul era obligat la acordarea preavizului, punerea la dispoziție neechivalând cu acordarea dreptului la preaviz, fiind vorba de două instituții juridice diferite.

Sub acest aspect, instanța reține că, anterior emiterii ordinului de trecere în rezervă, în temeiul adresei nr._/15.06.2011, reclamantul a fost pus la dispoziția unității începând cu data de 15.06.2011, pe o perioadă de 3 luni.

Analizând procedura punerii la dispoziție din punct de vedere al scopului și efectelor produse, Tribunalul constată că punerea la dispoziție produce aceleași consecințe juridice ca preavizul, respectiv înștiințarea prealabilă făcută de unitatea angajatoare privind încetarea raportului de serviciu într-un anumit termen și în anumite condiții, astfel că va respinge ca neîntemeiat acest motiv de nulitate invocat de reclamanți.

Reclamantul a mai invocat nulitatea absolută a ordinului contestat pentru lipsa menționării în cuprinsul acestuia a instanței sau autorității competente căreia i se adresează plângerea prealabilă.

Instanța reține că lipsa acestor elemente din conținutul ordinului nu este sancționată cu nulitatea absolută ci numai cu nulitatea relativă, în măsura în care se dovedește că s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acesteia, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.

Mai mult de atât, chiar în lipsa acestor mențiuni, reclamantul a formulat plângere prealabilă la autoritatea competentă – I. de J. Județean Bihor, urmată de exercitarea căii de atac prevăzută de lege împotriva acestui ordin de trecere în rezervă, sesizând cu acțiune în contencios administrativ instanța competentă - Tribunalul Bihor, secția contencios administrativ, deci nu se pune problema unei vătămări prin neindicarea expresă a mențiunilor respective, astfel că se va respinge ca neîntemeiat și acest motiv de nulitate invocat de reclamant.

Referitor la motivul de nulitate constând în faptul că Ordinul M.A.I. nr.600/2005 nu a fost publicat în Monitorul Oficial, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art.27 alin.3 din H.G. nr.555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art.28 alin.3 din H.G. nr.50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică si siguranță națională.

Or, la data emiterii Ordinului M.A.I nr. 600/2005, respectiv data de 15.04.2005, nu erau supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

D. începând cu data de 07.07.2007, odată cu . Legii nr.194/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, a fost instituită obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, a ordinelor, instrucțiunilor și altor acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu excepția celor clasificate sau cu caracter individual.

Prin urmare, reținând că la data emiterii Ordinului M.A.I nr. 600/2005 nu erau supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele și actele normative având ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, va fi respins ca neîntemeiat acest motiv de nulitate invocat de reclamant.

În ceea ce privește adresa nr._/10.06.2011 emisă de Inspectorul general al Jandarmeriei Române privind numărul maxim de posturi finanțate ca urmare a reorganizării, instanța reține că, fiind aplicabilă unor situații strict determinate și producând efecte juridice în raport cu un număr determinat/determinabil de persoane - are caracterul unui act administrativ individual, prin urmare nu este supusă condiției publicării în Monitorul Oficial, prevăzută de art.11 alin.1 din Legea nr. 24/2000.

În privința modalității de organizare a evaluării, instanța constată că s-a desfășurat în conformitate și cu respectarea întocmai a prevederilor Regulamentului nr._/24.06.2011 privind organizarea și desfășurarea evaluării pentru personalul din cadrul I.J.J. Bihor, în vederea încadrării în funcții ca urmare a reorganizării inspectoratului.

Contrar susținerilor reclamantului, criteriile de departajare au fost obiective, respectiv evaluarea cunoștințelor subofițerilor puși la dispoziție.

Interviurile au fost înregistrate audio-video, în speță fiind relevantă vizionarea CD-ului cu înregistrarea interviului de departajare a reclamantului, care a determinat notarea acestuia inferior față de ceilalți contracandidați care au fost încadrați în noul stat de funcții.

De asemenea, instanța constată că s-au respectat întocmai dispozițiile art.5 alin.1 lit.a) și b) din Ordinul MAI nr.665/2008, conform cărora ocuparea posturilor vacante se realizează prin repartiția absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative, ai altor instituții de învățământ care au pregătit personal pentru nevoile M.A.I. în ordine prin promovare și mutare în interesul serviciului, precum și prevederile art.6 alin.1 din același ordin, care prevăd că modalitățile de ocupare a posturilor se realizează prin recrutarea și selecția din rândul personalului unității, care poate fi promovat pe postul vacant, iar în situația în care postul nu este ocupat în urma etapei prevăzută anterior, se realizează recrutarea și selecția din rândul personalului unității care corespunde cerințelor postului și are potențial de dezvoltare profesională, prin mutare pe postul respectiv.

Or, posturile vacante din cadrul pârâtului au fost ocupate în totalitate prin cele două etape descrise mai sus, respectiv s-a făcut numai din rândul personalului pârâtului prin promovare/mutare, la care a participat și reclamantul.

Totodată, instanța constată că pârâtul a respectat și dispozițiile art.6 alin.3 din Ordinul MAI nr.665/2008, conform cărora departajarea polițiștilor/cadrelor militare cu potențial de dezvoltare profesională se realizează prin interviu pe subiecte profesionale.

Referitor la incompatibilitatea unor membri ai comisiei de evaluare, instanța constată că, potrivit art.3 alin.3 din Anexa 2 la Ordinul M. nr.665/2008, comisiile se alcătuiesc din persoane cu autoritate morală și profesională, care nu au fost sancționate disciplinar sau, dacă au fost sancționate, sancțiunea aplicată a fost radiată, conform legii, și care nu au calitatea de soț, soție, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre candidați.

Astfel cum rezultă din componența comisiei de evaluare stabilită în regulament, la nivelul Detașamentului 1 J. Mobil au fost constituite două comisii de evaluare, iar lt.col. Tarce O. nu a fost membru în comisia de examinare care l-a evaluat pe plt. Tarce M..

Pentru toate aceste motive, Tribunalul constată că actele administrative contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, va respinge ca nefondată atât solicitarea de anulare a acestora, cât și pretenția privind reîncadrarea pe postul avut anterior și plata tuturor drepturilor salariale, precum și pretenția accesorie privind obligarea pârâtului la plata de daune.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă, având în vedere soluția asupra fondului cauzei urmează a fi respinsă întrucât pârâta nu a căzut în pretenții și nu a fost obligată la executarea vreunei prestații.

În baza art. 274 C. pr. civ. întrucât reclamantul a căzut în pretenții urmează a fi respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității invocată de către pârâta I. G. al Jandarmeriei Române.

Respinge excepția inadmisibilității invocată de către pârâta I. de J. Județean Bihor “G. de Brigada A. B.”

Respinge excepția nelegalității actului administrativ nr._ din 15.06.2011.

Constată lipsită de obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Administrației și Internelor.

Respinge ca nefondată acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de către reclamantul V. M. C. cu domiciliul în Oradea, .. 11, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâții I. de J. Județean Bihor “G. de Brigada A. B.”, cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, I. G. al Jandarmeriei Române cu sediul în București .-11, sector I,

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta I. de J. Județean Bihor în contradictoriu cu chemata în garanție M. Administrației și Internelor cu sediul în București, ., nr. 1A, sector 1.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20.12.2013.

PREȘEDINTE: GREFIER:

T. N. C. B. F.

Red. Jud. T.N.C.

Dact. Gref. M.D./ 6 ex./14.02.2014

Emis 4 comunicări cu:

reclamantul V. M. C.

pârâtele I. DE J. JUDEȚEAN "G. DE BRIGADĂ A. B."

I. G. AL JANDARMERIEI ROMÂNE

chemata în garanție M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 6965/2013. Tribunalul BIHOR