Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 364/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 364/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 3178/271/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 364/R/CA/2013

Ședința publică din 01 aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. B.

JUDECĂTOR: C. C. O.

JUDECĂTOR: A. T.

GREFIER: M. M. B.

Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ și fiscal introdus de recurentul P. V. domiciliat în București, ., nr.101, sector 1 în contradictoriu cu intimatul C. - C. DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA CESTRIN cu sediul în București, .. 401A, sector 6, împotriva Sentinței civile nr. 2993/22.02.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței, că procedura de citare este legal îndeplinită, că prezentul recurs este la primul termen de judecată, este motivat și este scutit de taxă de timbru. se constată că prin Serviciul Registratură al instanței intimata a depus întâmpinare. Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 846/17.05.2012 pronunțată de Judecătoria Beiuș, a fost respinsă plângerea formulată de petentul P. V. în contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (C.) C. de Studii Tehnice Rutiere și Informatică

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare a contravenției R11 nr._ din 24.10.2011, petentul a fost sancționat cu amenda în valoare de 250 lei. S-a menționat în actul de constatare și sancționare că, petentul a încălcat dispozițiile prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG 15/2001, constatându-se că a circulat pe DN 76 km 100+050 m Vașcău vehiculul cu numărul de înmatriculare_ fără a deține rovinietă valabilă .

Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța a reținut că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și a art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță, precum și mențiunile prevăzute de art.16 din O.G. nr.2/2001, care pot duce la anularea actului constatator.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, s-a reținut că s-a aplicat petentului amenda în valoare de 250 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute la art. 8 alin. 1 din OG 15/2001, potrivit căruia: Constituie contravenție: Fapta de a circula fara a detine rovinieta valabilă constituie contravenție si se sancționează cu amenda.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Salabiaku c. Franța), în situația stabilirii unor prezumții legale, revine ambelor părți sarcina de a proba situația de fapt, cu respectarea dreptului la apărare și a celorlalte drepturi garantate de art.6 din CEDO, drepturi și garanții asigurate petentului pe parcursul procesului. Instanța consideră că s-a menținut un raport de proporționalitate între scopul legitim urmărit , prin instituirea unor prezumții de legalitate si veridicitate ale procesului-verbal ( prezumții ce nu încalcă dispozițiile articolului 6 paragraful 2 al Convenției) si mijloacele utilizate , întrucât petentului i s-a asigurat exercitarea efectiva a dreptului la apărare, acordându-i –se totodată posibilitatea reală de a răsturna aceste prezumții relative.

Astfel cum rezultă din actele de la dosar, respectiv dovada de achitare depusă la fila 8 din dosar, petentul a achitat rovinieta la data 29.10.2011 cu valabilitate până la 27.11.2011, iar la data constatării contravenției - 27.04.2011 - petentul nu avea achitată contravaloarea acesteia. Această stare de fapt rezultă și din înscrisurile depuse la dosar de către intimată, din care rezultă că la data de 26.04.2011 autoturismul cu nr. de înmatriculare_ nu avea achitată contravaloarea rovinietei.

Coroborând probele existente la dosar, instanța a apreciat că situația reținută prin procesul verbal de constatare a contravenției este reală, iar petentul nu a reușit să răstoarne prezumția relativă de legalitate și adevăr de care se bucură procesul verbal.

Analizând circumstanțele săvârșii faptei reținute în sarcina petentului, instanța apreciază că sancțiunea contravențională a fost în mod corect individualizată, prin fapta săvârșită petentul eludând dispozițiile legale în materie, sancțiunea fiind aplicată potrivit criteriilor prevăzute de articolul 21 din O.G. nr. 2/2001.

Față de cele ce preced, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent și a menținut ca legal și temeinic procesul verbal de constatare a contravenției R11 nr._ din 24.10.2011

Împotriva hotărârii a declarat recurs petentul P. V., solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii sale, formulate împotriva procesului verbal de contravenție, cu consecința anulării acestuia și exonerarea de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire.

În motivarea recursului, se arată că prima instanță nu a avut în vedere argumentele expuse și dovezile administrate, anume motivele de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție, care nu a fost semnat olograf de agentul constatator ci cuprinde o semnătură electronică, neprevăzută de nici un act normativ, dar și cele de netemeinicie, anume că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ nu a circulat pe DN 76 Km10+ 050 Vașcău.

Pe de altă parte, apreciază că nu puteau fi emise trei procese verbale pentru aceeași faptă contravențională.

Intimatul, prin reprezentanții săi, pe cale de întâmpinare, s-a opus admiterii recursului, solicitând menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.

Examinând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată, instanța reține următoarele:

Contravenția reținută în sarcina recurentului întrunește elementele unei acuzații în materie penală în sensul art.6 paragraf 1 din CEDO întrucât câmpul de aplicare al OG 15/2002 privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are caracter represiv și preventiv.

Pe cale de consecință, în speță, recurentului îi sunt recunoscute garanțiile procedurale specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de paragraful 2 al art.6 din CEDO.

Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că în cadrul plângerilor contravenționale sarcina probei este împărțită, organul constatator fiind, la rândul său obligat să dovedească, în situații concrete, vinovăția persoanei sancționate contravențional.

Pe de altă parte, însă, instanța apreciază că această circumstanță nu trebuie absolutizată, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situația inacceptabilă de a se admite de plano, toate plângerile contravenționale, deși, procesul verbal este temeinic încheiat.

De altfel, în cauza N. împotriva României, Curtea Europenă a subliniat că în materia plângerilor contravenționale, instanțele investite nu trebuie să pornească de la idei preconcepute cu privire la vinovăția persoanei sancționate, ceea ce nu exclude posibilitatea pronunțării unei soluții de respingere a plângerii contravenționale și de menținere a procesului de contravenție contestat, în situația în care vinovăția contravenientului rezultă indubitabil din probele administrate în cauză.

În speță, din probele administrate ––dovada de achitare a rovinetei pentru autoturismul în cauză, care nu acoperă data menționată în procesul verbal de contravenție ca fiind data săvârșirii faptei - rezultă, fără dubiu, că recurentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, aceea de a fi circulat pe un drum național fără a avea rovinetă valabilă.

În ceea ce privește neregularitatea procesului verbal de contravenție care cuprinde semnătura electronică a agentului constatator, instanța reține că nu poate fi reținută această apărare a recurentului, în condițiile în care, în conformitate cu dispozițiile art.5 din L.455/2001 privind semnătura electronică, „înscrisul in forma electronica, caruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv si generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii electronice, este asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale, cu inscrisul sub semnatura privata.”

Față de cele reținute, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind nici un motiv de casare ori modificare din cele prevăzute de art.304 C.pr.civ, instanța, în temeiul art.312 va respinge, ce neîntemeiat recursul.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul introdus de recurentul P. V. domiciliat în București, ., nr.101, sector 1 în contradictoriu cu intimatul C. -C. DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA CESTRIN cu sediul în București, .. 401A, sector 6, împotriva Sentinței civile nr. 2993/22.02.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totul.

IREVOCABILĂ.

Fără cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședința publică din 01 aprilie 2013.

Președinte,

D. B.

Judecător,

C. C. O.

Judecător,

A. T.

Grefier,

M. M. B.

Red. Fond

G. A.

RED: T.A.

DAC: M.B.

2 exe/07.05. 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 364/2013. Tribunalul BIHOR