Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 59/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 11279/271/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 59/R/CA/2013
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. C. M.
Judecător L. D. J.
Judecător A. C. C.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta S.C. R. W. SERVICES S.A., cu sediul în loc.Ploiești, ., jud.Prahova, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A.-P. D.R.D.P. CLUJ, cu sediul în loc.Cluj N., ., jud.Cluj, împotriva sentinței civile nr.387 din 01.03.2012, pronunțată de Judecătoria Salonta, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție declinare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Constată că, prin sent. civ. nr. 387/2012 pronunțată de Judecătoria Salonta a fost respinsă plângea contravenționale formulată de petenta . S.A. în contradictoriu cu intimata CNADR.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța a reținut că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de acest text, mențiuni a căror lipsă ar fi de natură a atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate ce ar putea fi constatată și din oficiu, de către instanță.
În ceea ce privește temeinicia, instanța a reținut următoarele:
P. procesul verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 20.05.2011 s-a reținut in sarcina petentei faptul că autoutilitara marca Astra cu nr. de înmatriculare_ ,fiind oprită în trafic în loc Inand DN79-km 92+180 ,a circulat cu masa totală de 31,8 tone în loc de 30 tone – masa admisă, iar pe axa 3-4 avea 17,9 tone în loc de 16 tone – masa admisă, transportând mărfuri care nu sunt indivizibile, încălcându-se dispozitiile art. 41 alin 1 și art. 41 alin. 4 din OG 43/1997 cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 30.000 lei.
Procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, investit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate – cu deosebire în situația în care constatarea agentului a fost una nemijlocită – prezumție care însă este relativă, deci susceptibilă a fi răsturnată prin probe de către contravenient.
Din tichetul de măsurare nr.2743 instanța reține că autoutilitara cu nr. de înmatriculare PH-69-RWSa circulat cu masa totală de 31,8 tone în loc de 30 tone – masa admisă, iar pe axa 3-4 avea 17,9 tone în loc de 16 tone ,iar aparatul de măsurare avea verificarea metrologică valabilă ( f. 17-18).
Faptul că autoutilitara respectivă a petentei transporta,în acel moment, ciment si nisip, în cantitate totală de 16,1 tone ,așa cum rezultă din avizele de însoțire a mărfii depuse la filele 6-7,nu este de natură a înlătura rezultatele stabilite de intimată cu ocazia cântăririi masei totale.
P. urmare, constatând că petenta nu a făcut dovada unei alte stări de fapt, contrare celei reținute in sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție atacat, obligatie ce îi revenea in baza art.1169 VCCiv.,instanța a constatat că nu a fost înlăturată prezumția de autenticitate si veridicitate a procesului-verbal de contravenție atacat, astfel încât petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.
Sub aspectul sancțiunii contravenționale aplicate petentei, instanța a reținut că au fost respectate de către agentii constatatori prevederile art. 21 al.3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea aplicată fiind amenda minimă. Instanța a respins cererea petentei de înlocuire a sancțiunii amnezii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului, având in vedere pericolul social al faptei săvârșite ,petenta afectând astfel grav starea carosabilului.
Față de considerentele de mai sus, instanța, in baza art. 34 din OG nr. 2/2001 a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentă împotriva procesului verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 20.05.2011.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petenta . S.A. solicitând modificarea ei, admiterea plângerii și anularea procesului-verbal.
În motivare se arată că agentul constatator nu a înmânat șoferului bonul de cântărire pentru a veridica pretinsa depășire a masei maxime autorizate. Din moment ce acesta transporta ciment, este exclusă încălcarea dispozițiilor legale, cartea de identitate a vehiculului indicând o masă maximă de 12, 5 tine.
În subsidiar s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului raportat la gradul de pericol social redus al faptei.
Intimata prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că aplicarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale ținând seama de faptul că a fost depășită masa maximă autorizată.
Procedând la analizarea recursului prin prisma prevederilor art. 312 instanța reține că nefondat, urmând a fi respins. Astfel, examinând prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de acest articol acuzațiilor în materie penala ( Hotărârea pronunțată în cauza Öztürk versus Germania, 21 februarie 1984, paragr. 50-56).
Pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter „penal” în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției ( Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg versus M. din 1 februarie 2005, paragr. 29).
Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea lor cumulativă ( Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE versus G. din 22 septembrie 1998, paragr. 56). În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală, impunându-se respectarea garanțiilor conferite în această materie, inclusiv prezumția de nevinovăție.
Existența unei acuzații penale cu grad de severitate diferit a impus însă operarea unei distincții între infracțiuni ca nucleu dur al dreptului penal și restul faptelor penale, altele decât infracțiunile. În acest sens, instanța de contencios european a statuat că garanțiile procesual-penale recunoscute de art. 6 din Convenție nu se vor aplica în cazul „faptelor penale”, altele decât infracțiunile, cu toată strictețea ( cauza Jussila versus Finlanda ).
De altfel, aceeași concluzie a fost formulată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. versus România stabilind că prezumția de nevinovăție se aplică și în cadrul procedurilor contravenționale, fiind irelevantă calificarea dată de norma internă ( paragrafele 66-69 ). Cu toate acestea, instanța națională este îndreptățită ca în urma examinării probelor administrate în cauză și a sancțiunilor pe care legea le prevede să determine în concret limitele în care sunt aplicabile garanțiile amintite ( cauza N. versus România ).
Așa fiind, trebuie precizat că instanța de fond și-a întemeiat soluția pe tichetul de cântărire din care rezultă că recurenta a depășit masa maximă autorizată cu 1, 9 tone. Aceasta a statuat în mod corect că indicarea unei alte cantități în avizul de însoțire a mărfii nu are nicio relevanță atâta timp cât o probă obiectivă a stabilit contrariul.
În plus, în raport de principiile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenție dreptul de a învesti organe administrative cu competenta de sancționare a unor fapte minore ( cauza Lauko versus Slovacia, hotarare din 2 septembrie 1998, § 64), fără a acorda valoare probatorie unui proces-verbal ce nu este afectat de vicii de legalitate. Tocmai de aceea, consideră că în mod temeinic s-a reținut comiterea contravenției de către recurentă.
Referitor la sancțiunea aplicată trebuie precizat că potrivit art. 21 alin.3 din O.G.2/2001 ea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ, ținând seama de gradul de pericol social concret al faptei, de împrejurările comiterii acesteia, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. S-au instituit, așadar, criterii generale și obligatorii ce trebuie avute în vedere atât de agentul constatator în momentul aplicării sancțiunii, cât și de instanța de judecată atunci când analizează legalitatea și temeinicia acesteia.
Obligația referitoare la respectarea masei maxime autorizate operează fără vreo condiție suplimentară. Cu alte cuvinte, simpla depășire a acesteia atrage răspunderea agentului economic, fiind fără relevanță motivele care au dus la comiterea contravenției. Ținând seama de consecințele pe care conduita recurentei o are asupra carosabilului, consideră că scopul preventiv și educativ pe care îl presupune orice sancțiune nu poate fi atins fără executarea amenzii contravenționale, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta S.C. R. W. SERVICES S.A., cu sediul în loc.Ploiești, ., jud.Prahova, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A.-P. D.R.D.P. CLUJ, cu sediul în loc.Cluj N., ., jud.Cluj, împotriva sentinței civile nr.387 din 01.03.2012, pronunțată de Judecătoria Salonta, pe care o păstrează în totalitate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 Ianuarie 2013.
Președinte, I. C. M. | Judecător, L. D. J. | Judecător, A. C. C. |
Grefier, M. M. |
Red.jud.recurs M.C./ 14 februarie 2013
Red.jud.fond.B.G.
Tehn.red.M.M. 2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 527/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 4595/2013.... → |
|---|
