Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 11/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 11/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 1931/177/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 11/R/CA/2013

Ședința publică din 07 ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. B.

JUDECĂTOR: C. C. O.

JUDECĂTOR: A. T.

GREFIER: M. M. B.

Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ și fiscal introdus de recurenta . cu sediul în Cluj N., ./B, jud. Cluj în contradictoriu cu intimat C.N.A.D.R prin CNADNR prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI CLUJ cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj - S.D.N. O. cu sediul în O., ., jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr. 517/04.04.2011 pronunțată de Judecătoria Aleșd, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei av. P. M. din Baroul Cluj în baza delegației avocațiale de la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței, că procedura de citare este legal îndeplinită, că prezentul recurs este la al 2-lea termen de judecată, este motivat și este scutit de taxă de timbru. Se constată că prin Serviciul Registratură al instanței intimata a depus la dosar răspuns la adesa emisă de instanță la termenul anterior de judecată.

Reprezentanta recurentei av. P. M. depune la dosar nota cu cheltuieli; arată că răspunsul depus la dosar este o probă preconstituită, trimisă târziu, cu care intimata justifică întocmirea procesului verbal; arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de propus și solicită cuvântul asupra recursului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, i n s t a n ț a, constată cauza în stare de judecată, în baza art.150 C.pr.civ. socotește cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei av. P. M. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea Sentinței civile nr. 517/04.04.2011 pronunțată de Judecătoria Aleșd ca netemeinică și nelegală, pe cale de consecință admiterea plângerii formulată de petentă și anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor, în subsidiar solicită reținerea cauzei spre rejudecare, desființarea sentinței, cu cheltuieli de judecată; din probele administrate rezultă o altă stare de fapt decât cea reținută prin procesul verbal, în cauză nu s-a administrat probele solicitate, respectiv nu s-a efectuat raportul de expertiză tehnică, autovehiculul era sub 40 de tone; dacă contravenția s-ar fi săvârșit trebuiau indicate locurile de cântărire, în fața conducătorului auto, iar bonul de cântar nu a însoțit procesul verbal atacat, iar sancțiunea aplicată este una foarte mare, prejudiciul ar duce la dizolvarea firmei, față de condițiile economice actuale.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND:

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 517/04.04.2011 pronunțată de Judecătoria Aleșd a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimata S. O., cu privire la procesul verbal de constatare a contravenției nr._ din data de 20.07.2010, care a fost menținut.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție nr._ încheiat în data de 20.07.2010, petenta a fost sancționată contravențional cu suma totală de_ lei, reprezentând amendă contravențională, aplicată în baza art.61 alin. 1 lit.p din O.G. nr. 43/1997, reținându-se în sarcina sa faptul că la data controlului autotractorul cu semiremorca cu nr. de înmatriculare_ /_ a circulat cu masa totala de 43,70t față de 40 t admise, cu masa pe axa 2 de 12,20t față de 11,50t admise.

Plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța a reținut că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, conținând toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.

Referitor la temeinicia procesului verbal, instanța a reținut că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, printre care și prezumția de nevinovăție. Pe de alta parte, in favoarea intimatului operează prezumția instituită prin art. 1171 C.civ. privind legalitatea, veridicitatea si autenticitatea actului întocmit de un funcționar public, aflat in exercitarea atribuțiunilor sale de serviciu și in limitele competenței sale.

Potrivit textului legal aplicabil speței, art. 41 din OG nr.43/1997, este interzisa efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe si/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 si 3 din actul normativ.

Din certificatele de înmatriculare depuse la dosar rezultă că autovehiculul era un autotractor cu 2 axe cu semiremorca cu 3 axe, iar potrivit pct.2.2.1 din anexa 2 masa maximă admisă pentru un astfel de tren rutier este de 40 tone.

In cauză petenta contesta faptul că ar fi depășit masa admisă de 40 t, in probațiune fiind administrată proba testimonială și cu înscrisuri.

Martorul audiat, șoferul care conducea autovehiculul la data controlului a arătat doar că transporta 24 de paleți și că modalitatea de cântărire a fost pe fiecare ax în parte.

Instanța de fond a constatat că la dosar au fost depuse o fișă de specificații tehnice pentru plăci plane pentru termoizolații din BCA SIMCOR și o factură pentru 24 paleti și BCA 43.200 mc, înscrisuri care nu fac dovada faptului că autovehiculul transporta cantitatea de 40 t marfa sau o cantitate mai mică.

În consecință, instanța a apreciat că in cauză nu s-a făcut dovada netemeiniciei procesului verbal și a respins plângerea formulată.

Împotriva hotărârii a declarat recurs petenta . solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii sale, formulate împotriva procesului verbal de contravenție și în consecință, anularea procesului verbal de contravenție.

În motivarea recursului s-a relevat faptul că în fața primei instanțe s-a administrat proba cu martor, care a declarat că la data controlului, autovehiculul aparținând recurentei transporta 24 buc paleți, fiecare palet cântărind 1000 kg, deci încărcătura totală nu avea cum să depășească 40 t, astfel cum în mod greșit a reținut prima instanță.

Mai mult, se susține, nu există la dosarul cauzei nici un înscris din care să rezulte că cântărirea autovehiculului s-a făcut cu un cântar avizat metrologic și nu există bon de cântar din care să rezulte depășirea masei maxime admise.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 C.pr.civ.

Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu și-a delegat reprezentant în instanță pentru a-i preciza poziția.

Examinând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată, instanța reține următoarele:

Contravenția reținută în sarcina recurentei întrunește elementele unei acuzații în materie penală în sensul art.6 paragraf 1 din CEDO întrucât câmpul de aplicare al O.G.43/1997 privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are caracter represiv și preventiv.

Pe cale de consecință, în speță, recurentei îi sunt recunoscute garanțiile procedurale specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de paragraful 2 al art.6 din CEDO.

Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că în cadrul plângerilor contravenționale sarcina probei este împărțită, organul constatator fiind, la rândul său obligat să dovedească, în situații concrete, vinovăția persoanei sancționate contravențional.

Pe de altă parte, însă, instanța apreciază că această circumstanță nu trebuie absolutizată, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situația inacceptabilă de a se admite de plano, toate plângerile contravenționale, deși, procesul verbal este temeinic încheiat.

De altfel, în cauza N. împotriva României, Curtea Europenă a subliniat că în materia plângerilor contravenționale, instanțele investite nu trebuie să pornească de la idei preconcepute cu privire la vinovăția persoanei sancționate, ceea ce nu exclude posibilitatea pronunțării unei soluții de respingere a plângerii contravenționale și de menținere a procesului de contravenție contestat, în situația în care vinovăția contravenientului rezultă indubitabil din probele administrate în cauză.

În speță, din probele administrate în fața primei instanțe, completate cu cele din recurs, constând în tichetul de cântărire - măsurare nr. 1333 emis de intimată, rezultă, fără dubiu, că recurenta se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, aceea de a fi circulat pe un drum public național cu masa totală de 43,7 t pe axa 2 față de 40 t admisă.

Față de cele reținute, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind nici un motiv de casare ori modificare din cele prevăzute de art.304 C.pr.civ, instanța, în temeiul art.312 va respinge, ce neîntemeiat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta . cu sediul în Cluj N., ./B, jud. Cluj în contradictoriu cu intimat C.N.A.D.R prin CNADNR prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI CLUJ cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj - S.D.N. O. cu sediul în O., ., jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr. 517/04.04.2011 pronunțată de Judecătoria Aleșd, pe care o menține în totul.

IREVOCABILĂ.

Fără cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședința publică din 07 ianuarie 2013.

Președinte,

D. B.

Judecător,

C. C. O.

Judecător,

A. T.

Grefier,

M. M. B.

Red. Fond

I. L. M.

RED: T.A.

DAC: M.B.

2 exe/01.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 11/2013. Tribunalul BIHOR