Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 58/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 58/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 22839/271/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 58/R/CA/2013
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. C. M.
Judecător L. D. J.
Judecător A. C. C.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta ., cu sediul în loc.S., Mărășești, nr.12, ., ., în contradictoriu cu intimata D. R. DRUMURI SI PODURI CLUJ, cu sediul înm loc.Cluj N., ., jud.Cluj, împotriva sentinței civile nr.4093 din 13.03.2011, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și că prin registratura instanței la data de 30.05.2013 s-a depus din partea intimatei întâmpinarea, după care:
INSTANȚA
Asupra recursului de față Tribunalul constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 4093 din 13.03.2011, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în S., ., . verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. _/01.12.2011 în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. prin Direcția R. Drumuri și Poduri Cluj, cu sediul în Cluj – N., ., județul Cluj, ca nefondată.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța de fond a constatat că aceasta a fost depusă în termenul legal.
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/01.12.2011 a fost sancționată petenta cu 3000 lei amendă, reținându-se că la data de 19.11.2011 ora 08,15, autovehiculul aparținând petentei circula pe drumul național în raza localității B., fără a deține rovinietă valabilă la momentul controlului. Fapta a fost încadrată ca și contravenție potrivit art. 8 alin 1 din OG 15/2002. Totodată, potrivit art. 8 alin 3 din același act normativ, a fost obligată petenta și la achitarea tarifului de despăgubire în valoare de 1210 euro.
Sub aspectul legalității, procesul verbal atacat cuprinde mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/2001 iar fapta descrisă a fost corect încadrată ca și contravenție.
Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal atacat se bucură de o prezumție relativă de adevăr, iar petenta nu a contestat că nu avea rovinietă valabilă la momentul controlului.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate cu gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, instanța constată că această proporționalitate a fost respectată. Petenta nu a făcut dovada că achită regulat taxa de utilizare a drumului național, așa cum a susținut, ci a depus doar două roviniete din care rezultă cel mult că petenta achită sporadic taxa de utilizare a drumurilor naționale.
Pentru aceste motive, în baza art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța de fond a constatat că procesul-verbal de contravenție este temeinic și legal întocmit și a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată, menținând în întregime procesul verbal contestat.
Instanța de fond a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenta ., solicitând admiterea recursului formulat, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii plângerii depuse.
În motivarea recursului se arată că, instanța de fond a efectuat o apreciere eronată a gradului de pericol social al contravenției săvârșite de către recurentă, ignorând dispozițiile art.21 alin.3 din OG 2/2001
Astfel recurenta apreciază că sancțiunile aplicate acesteia respectiv amenda în cuantum de 3000 lei și tariful de despăgubire în cuantum de 5221,15 lei, sunt disproporționate în raport cu împrejurările comiterii faptei.
În drept se invocă art.304 pct.9, 312 C.p.c.,art.21 alin.3 din OG 2/2001.
Pe cale de întâmpinare, CNADNR a solicitat respingerea recursului și menținerea întrutotul a hotărârii primei instanțe.
În susținerea întâmpinării se arată că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, și din această cauză reprezentanții intimatei se opun înlocuirii sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În urma analizei probelor din dosar, prin prisma intervenției legii contravenționale mai favorabile, instanța urmează să admită recursul și în consecință să admită în parte plângerea formulată de ., în contradictoriu cu CNADNR SA.
Astfel, se constată că recurenta a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 3000 lei și plata unei despăgubiri în cuantum de 5221,15 lei, reținându-se în sarcina sa că la data de 19.11.2011, ora 8,15 autovehiculul aparținând recurentei, a circulat fără a deține rovineta valabilă pe raza localității B..
Referitor la solicitarea de a se înlocui amenda contravențională cu sancțiunea avertismentului, Tribunalul apreciază că acest motiv nu este fondat și că o astfel de înlocuire nu ar corespunde criteriilor de individualizare formulate în art.21 alin.3 din OG 2/2001.
Totuși, având în vedere intervenția Legii 144/23.07.2012, care stabilește în articolul 2 că tarifele de despăgubire, aplicate și contestate în instanță până la data în vigoare a acestei legi se anulează și văzând că în cauză a fost introdusă acțiunea la data de 19.12.2011, instanța în aplicarea principiului legii contravenționale mai favorabile, va înlătura obligația de plată a sumei de 5221,15 lei, reprezentând tarif de despăgubire.
Față de aceste considerente, admite ca fondat recursul introdus de recurenta . în contradictoriu cu intimata CNADNR-DIRECȚIA R. DRUMURI ȘI PODURI CLUJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul introdus de recurenta ., cu sediul în loc.S., Mărășești, nr.12, ., ., în contradictoriu cu intimata D. R. DRUMURI SI PODURI CLUJ, cu sediul în loc.Cluj N., ., jud.Cluj, împotriva sentinței civile nr.4093 din 13.03.2011, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o modifică, în sensul că admite în parte plângerea formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimata D. R. DRUMURI SI PODURI CLUJ.
Înlătură obligația de plată a tarifului de despăgubire în cuantum de 1210 euro.
Menține restul dispozițiilor procesului verbal nr._/01.12.2011.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 Ianuarie 2013
Președinte, I. C. M. | Judecător, L. D. J. | Judecător, A. C. C. |
Grefier, M. M. |
Red.jud.recurs C.A./29.01.2013
Red.jud.fond.R.H.
Tehn.red.M.M. 2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 246/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 4999/2013.... → |
|---|








