Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 409/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 409/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 21982/271/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 409/R/CA/2013
Ședința publică de la 15 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D. J.
Judecător I. C. M.
Judecător C. M.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul Ș. D., cu dom.loc.Oradea, ., ., jud.Bihor, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. ORADEA, împotriva sentinței civile nr.5607 din 10.04.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 08 aprilie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 15 aprilie 2013, după care:
TRIBUNALUL
DELIBERÂND,
Asupra recursului de față Tribunalul constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 5607 din 10.04.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul Ș. D., domiciliat în Oradea, ., ., jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. ORADEA cu sediul în Oradea, ., nr. 1, jud. Bihor, împotriva procesului-verbal de contravenție ._ nr. 221/09.11.2011, pe care îl menține în totalitate.
Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele;
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a constatat că aceasta a fost depusă în termenul legal.
Prin procesul-verbal de contravenție ._ nr. 221/09.11.2011 a fost sancționat petentul cu 1000 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 26 lit. a din Legea 50/1991 (executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant) reținându-se în concret că, în urma controlului efectuat la data de 09.11.2011, în Oradea pe . . constatat că petentul a procedat la placarea exterioară cu polistiren a apartamentului 21, fără autorizație de construire, stadiu fizic realizat.
Sub aspectul legalității, instanța de fond a constatat că procesul-verbal atacat cuprinde mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. 2/2001, iar fapta descrisă a fost corect încadrată ca și contravenție.
Sub aspectul temeiniciei, petentul nu a contestat existența faptei, fiind dovedită de altfel și prin planșa foto depusă de intimată.
Apărarea petentului în sensul că nu era necesară autorizația de construire este contrazisă de prevederile exprese ale art. 11 alin 1 lit. h din Legea 50/1991, din care reiese că în cazul lucrărilor de reabilitare energetică la clădiri cu mai mult de trei niveluri este necesară această autorizație.
Conform art. 19 din O.G. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este legal încheiat și fără semnăturile contravenientului sau ale unor eventuali martori, în condițiile lipsei petentului și a unor martori care să fie dispuși să semneze procesul-verbal.
Legea 50/1991 exclude sancțiunea avertismentului precum și posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii aplicate (art. 26 alin. 6 și art. 35 alin. 3).
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate cu gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, instanța de fond a constatat că această proporționalitate a fost respectată.
Pentru aceste motive, în baza art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a constatat că procesul-verbal de contravenție este temeinic și legal întocmit și a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată, menținând în întregime procesul-verbal contestat.
Instanța de fond a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței menționare, în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs petentul, criticând-o sub aspectul legalității și temeiniciei, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună următoarele: în principal, anularea Sentinței civile nr. 560/2012 și a procesului-verbal ca nelegal și netemeinic și implicit anularea amenzii contravenționale; în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului; cu cheltuieli de judecata, pentru următoarele:
În fapt, arată în sinteză că, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, dresat la data de 09.11.2011 de către agentul constatator din cadrul Poliției Locale Oradea a fost sancționat contravențional cu amenda de 1000 lei, fiind acuzat de placarea exterioară cu polistiren a apartamentului său, fără autorizație de construcție.
Recurentul petent invocă faptul că a adus această îmbunătățire imobilului fără să încalce prevederile Legii 50/1991, respectând întocmai prevederile art. 11 lit. b) „reparații și înlocuiri de tâmplărie interioară și exterioară, dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor și tâmplăriei”; e) „zugrăveli și vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de fațadă și culorile clădirilor;” și h) „reparații și înlocuiri la finisaje interioare și exterioare - tencuieli, placaje, altele asemenea -, la trotuare, la ziduri de sprijin și la scări de acces, fără modificarea calității și a aspectului elementelor constructive.”
Susține că, pe lângă faptul că a fost sancționat pe nedrept, un alt motiv de netemeinicie a procesului-verbal este tocmai faptul că nu i s-a dat posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii în 48 ore de la comunicare, așa cum este prevăzut foarte clar în dispozițiile art. 16 din O.U.G. nr. 2/2001, și astfel apreciază că procesul-verbal atacat este lovit de nulitate absolută. „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșita, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea.”
De asemenea, pretinde recurentul petent, acest proces-verbal nu este încheiat în limitele Legii 52/2001, deoarece nu a fost semnat de către acesta și nu a fost semnat de martori, acest lucru fiind menționat și în cuprinsul procesului-verbal, în care se arată clar că martorii refuză să semneze.
În cazul în care, în mod cu totul excepțional, instanța va constata vinovăția recurentului petent în săvârșirea faptei contravenționale, solicită instanței de judecată să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În drept, invocă prevederile art. 315 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14.03.2013, intimata Poliția L. Oradea, a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul Ș. D., ca nefondat și pe cale de consecință, menținerea în întregime a Procesului - Verbal de Constatare și Sancționare a Contravențiilor nr. 221/09.11.2011, . nr._, ca fiind temeinic și legal, pentru următoarele:
În fapt, arată că, prin Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 221/09.11.2011, . nr._, petentul a fost sancționat contravențional, cu amendă în sumă de 1000 lei, dispunându-se sistarea lucrărilor și . Legii nr. 50/1991, întrucât agentul constatator, în urma controlului efectuat în data de 09.11.2011, orele 10,00, în Oradea, ., . că apartamentul nr. 21, din blocul Z3, . fost placat exterior cu polistiren, fără autorizație de construire, stadiul fizic - realizat.
Petentul a fost sancționat pentru că nu a respectat prevederile art. 26 lit. a din Legea nr. 50/1991 - „executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant.”
Potrivit Legii nr. 50/1991 - republicată și actualizată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare, fapta săvârșită constituie contravenție la normele legale privind autorizarea executării lucrărilor de construire astfel că, în baza prevederilor art. 28 alin. 3 din Legea nr. 50/1991 și având în vedere dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, s-a aplicat amenda în valoare de 1000 lei și s-a dispus sistarea lucrărilor și . prevederilor Legii nr. 50/1991, până la data de 15.02.2013.
Prin Sentința civilă nr. 5607/2012 instanța de fond a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de recurent împotriva Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 221/09.11.2011, . nr._, reținând că, din perspectiva condițiilor de legalitate, acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar în ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, instanța de fond a constatat că starea de fapt menționată de agentul constatator în procesul-verbal contestat, corespunde realității, fiind dovedită prin planșa foto și de faptul că recurentul nu a contestat existența faptei.
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 - republicată și actualizată, rezultă că pentru lucrările de construire și reabilitare este necesară obținerea autorizației de construire, iar în ceea ce privește noțiunea de lucrări de reabilitare sunt relevante prevederile cuprinse în Anexa 2 la Legea nr. 50/1991, care definesc lucrările de reabilitare ca fiind orice fel de lucrări de intervenții necesare pentru îmbunătățirea performantelor de siguranță și exploatare a construcțiilor existente. Lucrările care se pot executa fără autorizație de construire sunt cele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 50/1991, între acestea neregăsindu-se fapta săvârșită de petent și constatată de agentul constatator, deoarece urmare a placării exterioare cu polistiren s-a produs modificarea calității și formelor arhitecturale a elementelor de fațadă.
Susține că motivele invocate de recurent împotriva Sentinței civile nr. 5607/2012 sunt neîntemeiate.
Subliniază instanței faptul că orice lucrare prin care se schimbă forma, dimensiunile și aspectul unei construcții necesită obținerea în prealabil a unei autorizații de construire.
Mai mult, potrivit art. 11 alin. 1 lit. h pct. 3 din Legea nr. 50/1991 - republicată și actualizată, lucrările de reabilitare energetică a anvelopei, pot fi executate fără autorizație de construire doar la cădiri de locuit individuale cu cel mult 3 niveluri.
În speță, s-au încălcat de către recurent prevederile Legii nr. 50/1991, republicată și actualizată, prin placarea exterioară cu polistiren a fațadei apartamentului nr. 21, din bl. Z3, din ., Oradea, fără autorizație de construire.
În susținerea aplicării amenzii contravenționale ca legale și temeinice, există anexată planșa foto, evidențiindu-se faptul că petentul a fost sancționat în mod legal și temeinic, ca urmare a modificării aspectului arhitectural al blocului în care este situat apartamentul, modificare datorată grosimii polistirenului și culorii zugrăvelii.
În consecință, apreciază legală și temeinică Sentința instanței de fond, prin care s-a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată împotriva Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 221/09.11.2011, . nr._, reținându-se atât legalitatea cât și temeinicia procesului-verbal contestat, întrucât recurentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, efectuând în lipsa unei autorizații de construire, lucrări de placare exterioară cu polistiren a apartamentului proprietatea sa, fapt ce constituie contravenție potrivit art. 26 lit. a din Legea nr. 50/1991.
D. urmare, starea de fapt menționată în procesul-verbal contestat corespunde realității și pe cale de consecință recurentul a săvârșit contravenția descrisă și sancționată prin procesul-verbal contestat.
În concluzie, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și pe cale de consecință, menținerea în întregime a Procesului-verbal de Constatare și Sancționare a Contravențiilor nr. 221/09.11.2011, . nr._, ca fiind temeinic și legal încheiat.
În drept, invocă prevederile art. 115 Cod procedură civilă.
În temeiul prevederilor art. 242, alin. 2, Cod procedură civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Procedând la analizarea sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, și a prevederilor art. 304 1 și 306 alin. 2 C. pr. civ., cât și din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod proc. civilă, instanța apreciază că recursul formulat este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 34 din O.G. 2/2001 cu modificările ulterioare, ,,(1) Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”.
Din conținutul textului de lege menționat rezultă că instanța verifică atât legalitatea, cât și temeinicia procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, prin raportare la celelalte norme din actul normativ menționat. Astfel potrivit art. 33 (1), „Judecătoria (…) va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei”.
Având în vedere consecințele pe care le atrage angajarea răspunderii contravenționale, art. 16 din O.G. 2/2001 prevede în mod expres elementele pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal.
Nerespectarea dispoziției legale atrage, în funcție de gravitatea încălcării, sancțiunea nulității absolute sau relative.
Incidența ei presupune însă reținerea încălcării vreunei prevederi legale întrucât, în caz contrar, lipsește elementul primordial. Totodată, aplicând principiul interpretării per a contrario se poate concluziona că nemenționarea altor elemente decât cele prevăzute de art. 17 se sancționează cu nulitate relativă. Incidența sa presupune, prin prisma prevederilor art. 105 C. pr. civ. existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului.
În cauza dedusă judecății, sub aspectul condițiilor de valabilitate ale actului constatator, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ._ nr. 221/09.11.2011 cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din Ord. Guv. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002.
Susținerile recurentei în legătură cu motivele de nelegalitate a actului constatator, pentru lipsa mențiunilor prevăzute de art. 19 din O.G. nr. 2/2001, sunt neîntemeiate, deoarece, doar încălcarea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001, mai exact lipsa din procesul-verbal a mențiunilor indicate în acest articol atrage de facto nulitatea procesului-verbal contestat, nulitate ce se constată și din oficiu.
În ceea ce privește însă lipsa altor mențiuni, cum ar fi cele enumerate la art. 19 din O.G.2/2001, pentru ca acestea să atragă nulitatea virtuală a procesului verbal, partea care le invocă trebuie să dovedească o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, așa cum prevede art. 105 alin. 2 Cod Procedură Civilă, simpla aplicare a unei sancțiuni juridice întemeiate nefiind de natură prin ea însăși, a produce o vătămare procesuală de natură a atrage anulabilitatea actului constatator.
Nulitatea procesului-verbal de contravenție nu poate fi antrenată de orice eroare a agentului constatator, ci numai de acele lipsuri care sunt declarate de lege ca fiind esențiale, mai exact cele indicate de art. 17 din O.G. 2/2001 sau acele lipsuri ce atrag vătămări esențiale, constatate ca atare de instanță, ce nu pot fi înlăturate decât prin anularea procesului-verbal. O interpretare mult prea extensivă a cauzelor de nulitate ar contraveni intenției legiuitorului și ar fi de natură să încurajeze încălcarea normelor legale.
În acest sens, Decizia nr. XXII/2007 din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii, a statuat că, nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.
Pe fond, sub aspectul elementelor constitutive ale contravenției, prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv existența faptei, incriminarea și sancționarea legală a acesteia și existența vinovăției, cu privire la fapta reținută în sarcina petentului în cuprinsul actului constatator, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. potrivit art. 11 alin. 1 lit. h pct. 3 din Legea nr. 50/1991 - republicată și actualizată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, “(1)
Se pot executa fără autorizație de construire următoarele lucrări care nu modifică structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor: (…) h) lucrări de reparații, înlocuiri ori reabilitări fără modificarea calității și formei arhitecturale a elementelor de fațadă, dacă aceste lucrări nu se execută la construcțiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), astfel (…) 3. lucrări de reabilitare energetică a anvelopei și/sau a acoperișului - dacă nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia, respectiv terasă/șarpantă - la clădiri de locuit individuale cu cel mult 3 niveluri, care nu sunt monumente istorice clasate sau în curs de clasare, respectiv situate în afara zonelor de protecție a monumentelor și/sau a zonelor construite protejate stabilite potrivit legii;”
Având în vedere cuprinsul acestui text legal raportat la starea de fapt reținută în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța apreciază că fapta petentului întrunește elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa la data efectuării controlului.
Astfel, din analizarea planșei fotografice depuse la dosarul instanței de fond (fila 13) rezultă că lucrarea de reabilitare energetică executată de către petentul recurent a fost de natură să schimbe aspectul arhitecural și formele arhitecturale ale elementelor de fațadă, prin modificarea dimensiuniloracestora, iar clădirea asupra căreia s-a inervenit este un . cu peste 3 niveluri, respectiv cu 4 niveluri și parter, ceea ce semnifică faptul că pentru această lucrare era necesară în mod neechivoc autorizație de construire.
În jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului s-au cristalizat trei criterii alternative pentru a determina dacă o măsură din dreptul intern intră sau nu în domeniul de aplicare al art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, și anume: 1. calificarea din dreptul statului în cauză, 2. natura faptei incriminate și 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii.
Ratificată fiind prin Legea nr. 30 din 18.05.1994, Convenția europeană a drepturilor omului face parte, potrivit art. 11 al. 2 din Constituție, din dreptul intern, mai mult, în temeiul art. 20 al. 2 din Constituție, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, ori de câte ori norma din dreptul intern a cărei încălcare constituie contravenție, întrunește cel puțin unul din criteriile reținute în jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului, respectiv se adresează tuturor cetățenilor și nu doar unui grup de persoane în considerarea unui statut anume pe care îl au membrii săi, iar sancțiunea prevăzută are caracter preventiv și represiv, atunci norma respectivă intră în domeniul penal al art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, fără a avea importanță gravitatea pedepsei.
Contravenția reținută în sarcina petentului întrunește elementele mai sus expuse, în sensul art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, întrucât câmpul de aplicare al actului normativ incriminator privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are un caracter preventiv și represiv.
Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile procesuale specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție prevăzută de par. 2 al art. 6.
Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că în cazul plângerilor contravenționale trebuie urmărită asigurarea unui echilibru între prezumția creată de art. 1171 C. civ. și posibilitatea pentru petent de a face dovada unei situații de fapt diferite, în favoarea petentului operând prezumția de nevinovăție, astfel cum s-a reținut și în cauza A. contra României.
În cauza dedusa judecății, cu privire la fapta reținută în sarcina sa, petentul nu a produs probe judiciare certe, de natură să susțină veridicitatea susținerilor sale și să conducă la răsturnarea prezumției de legalitate și autenticitate a actului constatator, întocmit de către un exponent al forței publice pe baza constatărilor făcute ex propriis sensibus.
În plus, probatoriul scriptic prezentat de intimată, respectiv planșa foto, precum și confirmarea de primire a actului constatator cu măsurile dispuse, datată 22 11 2011 (fil. 13, 14 din dosarul instanței de fond), susține afirmațiile acesteia din cuprinsul procesului-verbal de contravenție.
În raport cu considerentele de fapt și de drept anterior menționate, în cauză nefiind incidente alte motive de modificare sau casare, având în vedere și dispozițiile art. 312 Cod proc. civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul introdus de recurentul Ș. D., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. ORADEA, menținând în totalitate sentința recurată, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurentul Ș. D., cu dom.loc.Oradea, ., ., jud.Bihor, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. ORADEA, împotriva sentinței civile nr.5607 din 10.04.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2013
Președinte, L. D. J. | Judecător, I. C. M. | Judecător, C. M. |
Grefier, M. M. |
Red.jud.fond.R.H.
Red.jud.recurs J.L.D./09.07.2013
Tehn.red.M.M. 2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5143/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1909/2013.... → |
|---|
