Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5320/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5320/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 7254/111/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA NR.5320/CA/2013
Ședința publică din data de 8 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. B.
GREFIER: F. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul D. M., cu domiciliul în Oradea, ., ..11, jud.B., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. – continuatoarea pârâtelor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, cu sediul în Oradea, ..2B, jud.B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că la termenul de judecată din data de 01.10.2013, partea prezentă a pus concluzii pe fondul cauzei, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care a fost amânată pronunțarea hotărârii pentru acest termen de judecată, zi în care s-a pronunțat hotărârea.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND,
Constată că prin acțiunea precizată înregistrată la Tribunalul B. la data de 26.07.2012, legal timbrată, reclamantul D. M., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Cluj N. (Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Beiuș și A.F.P. Oradea), a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme în cuantum de 5.319 lei achitată nelegal, actualizată cu rata dobânzii legale calculată de la data plății și plata cheltuielilor de judecată.
În fapt,arată că în cursul anului 2007 a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism second-hand, marca Ford, nr. de identificare WFONXXGCDN1J53912, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa indicată în petitul cererii.
Mai învederează că în conformitate cu dispozițiile art. 214 ind.1 Codul fiscal, taxa specială pentru autoturisme era obligatorie cu ocazia primei înmatriculări în România, iar cuantumul acestei taxe datorată bugetului statului s-a calculat după formula prevăzută de art. 214/1 alin.3 Cod fiscal, în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unor coeficienți de valoare ori de reducere a taxei prevăzută în anexele speciale ale legii, dar această taxă specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România – stat comunitar începând cu 1 ianuarie 2007, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.
Consideră că această taxă demonstrează introducerea unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană, în scopul neînmatriculării lor în țară, iar taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, deși derivă din reglementările Codului fiscal, contravine art. 110 din Tratatul Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, respectiv ” nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect,produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare „ și prin urmare este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne.
Apreciază că prin analiza principiilor dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, conform art.148 alin.2 și 4 din Constituție, prin aplicarea supremației dreptului comunitar, în speță a articolului 110 din Tratat, introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule contravine normelor dreptului comunitar.
D.G.F.P. B., în reprezentarea pârâtei A.F.P. Beiuș, prin întâmpinarea depusă la fila 23 dosar, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Beiuș, arătând că reclamantul nu este arondat fiscal la A.F.P. a Municipiului Beiuș, fiind în competența teritorială a A.F.P. a Municipiului Oradea.
Prin întâmpinarea de la dosar, pârâta A.F.P. Oradea a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că taxele au fost stabilite în conformitate cu art.214/1 din Codul fiscal. Astfel, parata a aratat ca dispozitiile art. 110 din Tratatul Comunitatii Europene nu sunt incidente in cauza, intrucat nu s-au perceput „impozite interne mai mari decat cele care se aplica direct sau indirect produselor nationale similare”, iar pe de alta parte, nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminatoriu, intrucat obligatia platii taxei de poluare exista pentru toate autoturismele, indiferent de tara de provenienta a acestora.
Totodată, pârâta arată că această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sa (inclusiv autoturismelor noi din producția națională a României) sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Pârâta mai arată că, prin instituirea taxei de primă înmatriculare, nu sunt încălcate dispozițiile art.110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de primă înmatriculare instituită prin art.214/1 din C.fiscal nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.
În drept, a invocat disp. Codului fiscal al României.
Din coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, instanța reține în fapt următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Beiuș, instanța urmează să constate că reclamantul, în momentul achitării taxei solicitată a-i fi restituită prin prezenta acțiune, avea domiciliul în ., jud.B., fiind astfel arondat fiscal A.F.P. Beiuș, aspect reliefat și prin adresa nr.7328/18.06.2013 emisă de D.E.I.P. B., aflată la fila 32 dosar. Mai mult, din chitanța . nr._/21.08.2007, aflată la fila 10 dosar, rezultă că reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare solicitată prin acțiune la Trezoreria Ștei, arondată fiscal A.F.P. Beiuș.
Față de aceste considerente, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Beiuș.
Pe fondul cauzei, instanța urmează să constate că prin chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții . nr._/21.08.2007, reclamantul a achitat suma de 5.319 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
Această taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea 343/2006, sub forma unui impozit, iar cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 214/1 alin.3 Codul fiscal. Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, ceea ce este evident creează un sistem discriminatoriu în raport cu produsele interne similare.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 110 paragraful 1 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că aceasta stipulează faptul că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și prin urmare, prevederile menționate în Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
În conformitate cu dispozițiile Legii 157/2005 prin care România a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană s-a prevăzut că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Ca urmare a efectului direct al art. 110 din Tratatul Comunității Europene, instanța constată că art. 214/1 – 214/3 Cod fiscal sunt reglementări contrare, iar taxa pentru înmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum, de 1.057 lei a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea dispoz. art. 110 alin.1 din Tratat, considerente față de care apreciază acțiunea ca fiind întemeiată și pe cale de consecință va obliga pe pârâta D.G.R.F.P. Cluj-N. – continuatoarea A.F.P. Beiuș să restituie taxa specială pentru autoturisme, în cuantum de 5.319 lei.
Referitor la momentul de la care începe calculul dobânzii fiscale aferente taxei de poluare achitată, instanța urmează să constate că prin Decizia preliminară pronunțată în data de 18 aprilie 2013 de către Curtea de Justiție a Comunității Europene în cauza cu nr. C-565/11, M. I. vs. A.F.P. Sibiu, s-a statuat că dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținută în art.124 din C.pr.fiscală, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxei percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Prin urmare, s-a statuat că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță art.110, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe, cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil. Față de aceste prevederi, Tribunalul B. urmează să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzilor calculată de la data achitării, respectiv 21.08.2007.
Ca o consecință a admiterii acțiunii, în baza art. 274 Cod proc.civilă, instanța urmează să oblige pârâta D.G.R.F.P. Cluj-N. să plătească reclamantului suma de 539,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Serviciul Fiscal Beiuș – fostă A.F.P. Beiuș, reprezentat de D.G.R.F.P. Cluj-N..
Admite acțiunea formulată de reclamantul D. M., cu domiciliul în Oradea, ., ..11, jud.B., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N., cu sediul în Oradea, ..2B, jud.B., în reprezentarea SERVICIULUI FISCAL BEIUȘ fostă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ și respectiv a SERVICIULUI FISCAL ORADEA fostă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA și, în consecință:
- obligă pârâta D.G.R.F.P. Cluj N. – continuatoarea pârâtei A.F.P. Beiuș - să restituie reclamantului suma de 5.319 lei, achitată cu chitanța . nr._/21.08.2007, reprezentând taxă de primă înmatriculare, sumă care urmează a fi actualizată cu dobânda fiscală calculată de la data plății efective.
Obligă pârâta DGRFP Cluj-N. la plata în favoarea reclamantului, a sumei de 539,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. DorelBalaș F.
Red. B. D., jud.
Dact.BF în 01.11.2013.
5 ex.Pt.conf. 3 .> - D. M.
- D.G.R.F.P. Cluj N. prin A. B. – în reprez.A. Beiuș
- D.G.R.F.P. Cluj N. prin A. B. – în reprez.A. Oradea
Azi, .2013.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3782/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3768/2013.... → |
|---|








