Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6640/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6640/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 1543/111/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR – ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA Nr. 6640/CA/2013
Ședință publică din data de 10 decembrie 2013
Președinte: E. D. V.
Grefier: B. C.
Pe rol fiind soluționarea în primă instanță a cauzei de contencios administrativ privind pe reclamantul S. A.-N., domiciliat în Oradea, ..23, ., apart.5, județul Bihor, cu domiciliul procesual ales la avocat N. R., cu sediul în Oradea, ..12, ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului Bihor - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bihor, cu sediul în Oradea, ., județul Bihor, pentru contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului – av. N. R., potrivit împuternicirii avocațiale depusă la fila 34 din dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederând instanței că cererea este timbrată, după care:
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art.1591 C.proc.civ., pune în discuție competența instanței în soluționarea pricinii.
Reclamantul, prin avocat, arată că instanța este competentă material și teritorial.
Instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în conformitate cu prevederile art.2 pct.1 lit.d) C.proc.civ. coroborate cu cele ale art.10 alin.1 și 3 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
Acordă cuvântul în probațiune.
Reclamantul, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, arată că nu are alte probe sau cereri de formulat.
În conformitate cu art.167 C.proc.civ., instanța încuviințează înscrisurile depuse în probațiune, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile, putând duce la dezlegarea cauzei.
Nefiind alte cereri sau probe, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, apreciind lămurită cauza, închide dezbaterile asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 01.02.2013, sub număr de dosar_, reclamantul S. A.-N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Bihor – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bihor, anularea actului administrativ nr._/12.02.2013 și obligarea pârâtei la înmatricularea definitivă a autoturismului marca Nissan, având număr de identificare JN1TCNT31U0018652, fără plata taxei pe poluare instituită de Legea nr.9/2012, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată, în esență, că a achiziționat autoturismul descris mai sus dintr-un stat membru al Uniunii Europene și, pentru a-l înmatricula în România, i s-a stabilit obligativitatea achitării în prealabil a taxei pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr.9/2012.
Consideră că îngrădirea dreptului său de a înmatricula autoturismul în România, prin achitarea acestei taxe, reprezintă o gravă încălcare a dreptului comunitar, taxa pentru emisiile poluante fiind edictată în așa fel încât se descurajează importul, fiind favorizate produsele naționale.
Susține că această taxă este discriminatorie și nelegală raportat la dispozițiile art.90 din Tratatul CE, care prevăd că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, or, conform art.148 alin.2 din Constituție, legea comunitară este aplicabilă cu prioritate față de cea națională.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
Pârâta Instituția P. Bihor – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bihor, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu și-a precizat poziția cu privire la acțiunea formulată.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autovehicul de ocazie marca Nissan, având număr de identificare JN1TCNT31U0018652, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 11.01.2013 la București.
În vederea înmatriculării în România a vehiculului menționat, reclamantului i s-a solicitat plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în temeiul Legii nr.9/2012.
La data de 29.01.2013, reclamantul s-a adresat instituției pârâte solicitând înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei pentru emisii poluante, invocând legislația comunitară, însă, prin adresa nr._/12.02.2013, această instituție i-a comunicat refuzul înmatriculării, prevalându-se de dispozițiile art.7 alin.1 lit.j) din Ordinul MAI nr.1501/2006.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa pentru emisiile poluante prevăzută de Legea nr.9/2012, în forma în vigoare începând cu data de 01.01.2013, contravine Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – art.110 (ex-articolul 90 TCE), paragraful 1.
Astfel, se constată că în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme, prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior, prin O.U.G. nr.50/2008 (în vigoare începând cu data de 01.07.2008), s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial nr.17 din 10.01.2012 (în vigoare începând cu data de 13.01.2012).
Potrivit art.4 din Legea nr.9/2012, “obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
A..2 al art.4 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat prin art.I din O.U.G. nr.1/2012 (publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31.01.2012), începând cu data de 31.01.2012 și până la data de 01.01.2013.
Ca urmare a suspendării prevederilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, s-a revenit practic la vechea reglementare a taxei pe poluare instituită de O.U.G. nr.50/2008, având în vedere că taxa a fost datorată în continuare numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație.
În privința reglementărilor comunitare în materie, se reține că, în conformitate cu art.110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).
Prin hotărârea dată în cauza C-402/09 T., CJUE a stabilit faptul că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii, deoarece are ca efect descurajarea importului și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinatate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
Argumentele Curții au fost reluate în hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 N., arătându-se că aceleași considerații vizează și regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009.
Curtea a reținut că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că instituirea unei taxe de poluare doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.
În raport de aceste considerente ale Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), reținând că începând cu data de 01.01.2013, s-a înlăturat suspendarea prevederilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, instanța apreciază că a fost înlăturată discriminarea din prevederile anterioare, având în vedere că taxa pentru emisiile poluante este achitată și de către persoanele care achiziționează autovehicule second-hand de pe teritorul României și pentru care nu s-a achitat niciodată taxa de primă înmatriculare sau taxa pe poluare.
În considerarea acestor aspecte, constatând că în cauză nu se poate reține incidența reglementării comunitare cuprinsă în art.110 TFUE, astfel cum a fost conturat jurisprudențial de CJUE în materia specifică a taxei pe poluare, se impune respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.
Față de soluția pronunțată, nu se acordă cheltuieli de judecată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantul S. A.-N., domiciliat în Oradea, ..23, ., apart.5, județul Bihor, cu domiciliul procesual ales la avocat N. R., cu sediul în Oradea, ..12, ., apart.13, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului Bihor - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bihor, cu sediul în Oradea, ., județul Bihor.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.12.2013.
Președinte Grefier
D. V. E. C. B.
Red.jud. E.D.V.
Dact.gref.B.C.
Data red – 03.01.2014
Nr.ex. – 4
Emis 2 comunicări
reclamant S. A.-N.
domiciliul ales la av.N. R. - Oradea, ..12, ., .
pârâta Instituția P. Județului Bihor - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bihor
sediul - Oradea, ., județul Bihor
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3297/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3625/2013.... → |
|---|








