Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5878/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 5878/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 10311/111/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 5878/CA/2013

Ședința publică din 11 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE: U. O. M.

GREFIER: S. L.

Pe rol fiind pentru azi, judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul R. A. P. A., cu domiciliul în Oradea .. 5, ., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în Oradea, .. 2B, jud.Bihor și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București sect. 6, .. A nr. 294, având ca obiect: contestație act administrativ fiscal.

Instanța în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, se declară competentă să soluționeze cauza, atât din punct de vedere general, cât și material, teritorial și funcțional.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantului, av. M. S. în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederând instanței că acțiunea este legal timbrată, a fost întocmit referatul dispus în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin.11 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care:

Reprezentanta reclamantului invederează instanței că dintr-o eroare de redactare a menționat în petitul acțiunii ca pârâtă pe AFP Aleșd, întrucât taxa de poluare și decizia sunt emise de AFP Oradea.

Instanța, ia act de eroarea semnalată de reprezentanta reclamantului cu privire la pârâta AFP Aleșd, în loc de APF Oradea, constată că cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă a fost comunicată chematei în garanție AFM București până la prezentul termen de judecată. De asemenea, constată că în conformitate cu prevederile HG 520/2013, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. a dobândit calitatea de succesoare în drepturile și obligațiile pârâtei inițial chemată în judecată, respectiv a Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor. Conform adresei nr. 274/2013, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. este reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în Oradea, .. 2B, jud.Bihor.

Prin urmare, raportat la această adresă, instanța constată că procedura de citare cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. este legal îndeplinită, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor care are termenul în cunoștință pentru această dată.

Reprezentanta reclamantului, susține acțiunea așa cum a fost formulată și precizată în ședința publică de azi, arată că nu mai are alte probe, cereri sau excepții de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în fond.

I n s t a n ț a, văzând că nu se solicită alte probe, cereri sau excepții, consideră lămurită cauza, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta reclamantului, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial .

De asemenea, solicită admiterea cererii de chemare în garanție.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de17.10.2012, sub număr de dosar de mai sus, reclamantul R. A. P. A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Oradea ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:

- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1482 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare precum și la plata dobânzii fiscale aferente calculată de la data 01.02.2012 și până data restituirii efective

- cu cheltuieli de judecată în caz de opunere .

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul second – hand marca RENAULT CLIO . Conform susținerilor reclamantului, pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să achite o taxă pe poluare în valoare totală de 2969 lei, deși acest autovehicul a fost înmatriculat anterior într-o țară ce aparține Uniunii Europene. În aceste condiții, consideră reclamantul că îngrădirea dreptului său de a înmatricula autoturismul în România, prin achitarea taxei de poluare, reprezintă o încălcare a dreptului comunitar, taxa pentru emisii poluante impusă prin Legea nr. 9/2012 fiind edictată în așa fel încât se descurajează importul, fiind favorizate produsele naționale și că această taxă contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul CE.

În drept, a invocat disp. art. 148 din Constituția României, art.90 din Tratatul Comunității Europene, art. 992, 993 și 1092 C. civ.

În probațiune, reclamantul a depus la dosar înscrisuri .

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 40 lei și timbru judiciar de 0, 3 lei.

Pârâta nu a formulat întâmpinare .

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, prin care a solicitat obligarea chematei în garanție să-i restituie suma de la care va fi obligată în cazul admiterii acțiunii.

În drept, pârâta a invocat prevederile art. 60-63 C.proc.civ.

Deși legal citată cu mențiunea depunerii întâmpinării, chemata în garanție nu a depus întâmpinare la dosar.

Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie marca RENAULT tip CLIO având număr de identificare VF1557K0F17380803. Autovehiculul a fost cumpărat de reclamant din România de numitul Magyari N. G. , care la rândul său l-a achiziționat de la Tiniay Arzu ultimul proprietar înmatriculat în Germania, stat membru al Uniunii Europene, astfel cum rezultă din contractele de vânzare cumpărare și certificatul de înmatriculare străin.

În vederea înmatriculării în România a vehiculului, reclamantul a plătit, la data de 01.02.2012, suma de 1482 lei ca taxă pentru emisii poluante stabilită prin decizia nr._/31.01.2012 .

La data de 17.04.2012, reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând restituirea taxei achitate, însă, printr-o adresă (f. 4) aceasta a respins cererea de restituire a taxei.

Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de Legea nr.9/2012, contravine Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – art.110 (ex-articolul 90 TCE).

Astfel, se constată că în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme, prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.

Ulterior, prin O.U.G. nr.50/2008 (în vigoare începând cu data de 01 iulie 2008), s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial nr.17 din 10.01.2012 (în vigoare începând cu data de 13.01.2012).

Potrivit art.4 din Legea nr.9/2012, “obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.

Alineatul 2 al art.4 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat prin art.I din O.U.G. nr.1/2012 (publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31.01.2012), începând cu data de 31.01.2012 și până la data de 01.01.2013.

Rezultă așadar că, în prezent, ca urmare a suspendării prevederilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, taxa este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație.

În privința reglementărilor comunitare în materie, instanța reține că, în conformitate cu art.110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).

În această privință, CJUE a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea din 5 decembrie 2006 dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi c. Vam-és Penzugyörseg Észak-Alföldi Regionalis Parancsnoksága, respectiv I. Németh c. Vam-és Penzügyörség Del-Alfoldi Regionális Parancsnoksága). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel dată în cauza C-387/01 și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06).

Prin urmare, instanța reține că Legea nr.9/2012 este contrară dispozițiilor art.110 TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculare într-un alt stat membru, cum este cazul de față. Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, această soluție nu este admisibilă, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, reținând incompatibilitatea taxei pentru emisii poluante instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art.110 TFUE, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va admite acțiunea, astfel că va anula actul de impunere a acestei taxe, respectiv decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule _/31.01.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea . Ca urmare a anulării actului de impunere, se impune și restituirea sumelor percepute în temeiul acestui act, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal. Prin urmare, instanța va dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 1482 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.

Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța constată că prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 aprilie 2013 dată în cauza C-565/11 M. I., s-a stabilit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (dobânda).

Modul de calcul a acestor dobânzi trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.

S-a constatat că limitarea dobânzilor la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește cerința efectivității.

În raport de aceste considerente va obliga pârâta să restituie reclamantului taxa percepută nelegal cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei în cauză și până la data restiturii acesteia.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța reține următoarele:

Potrivit art.60 alin.1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.

Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă că soluția dacă cererii de chemare în garanție depinde de soluția dată cererii principale, urmând a se admite, ca întemeiată, în cazul în care cererea principală este admisă.

Față de aceste aspecte și reținând că, în conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr.9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în temeiul art.63 C.proc.civ., instanța va admite ca întemeiată cererea de chemare în garanție, astfel că va obliga chemata în garanție să achite pârâtei sumele la care aceasta a fost obligată prin acțiunea principală, respectiv suma de 1482 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule încasată nelegal, precum și dobânda legală prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, în temeiul disp. art.274 alin.1 C pr.civ obliga pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, dovedite în cauză, respectiv la plata sumei reprezentând taxa judiciară de timbru de 40 lei și timbrul judiciar de 0,3 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea formulată de reclamantul R. A. P. A., cu domiciliul în Oradea .. 5, ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ- N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor cu sediul în Oradea, .. 2B, județul Bihor în calitate de succesor legal a pârâtei inițiale D.G.F.P. Bihor- Administrația Finanțelor Publice Oradea și în consecință:

Anulează decizia de calcul nr._/31.01.2012 emisă de pârâta inițială Administrația Finanțelor Publice Oradea prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a taxei conform Legii nr. 9/2012 în cuantum de 1482 lei .

Obligă pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumei de 1482 lei, plătită cu chitanța . nr._ din data de 01.02.2012 reprezentând taxă emisii poluante percepută pentru înmatricularea auto. marca RENAULT având număr de identificare VF1557K0F17380803. precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate de la data încasării -01.02.2012 până la data plății efective .

Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului 40, 3 lei cheltuieli de judecată.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6 și în consecință:

Obligă chemata în garanție să-i plătească pârâtei suma de 1482 lei, reprezentând taxă emisii poluante, sumă la care se va adăuga și dobânda legală în cuantumul ce îi va fi plătit reclamantului de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ- N..

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Noiembrie 2013.

PREȘEDINTE: GREFIER:

O. M. U. L. S.

Red. U.O.

19.12.2013/5 ex. pt. conf. 3 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5878/2013. Tribunalul BIHOR