Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6697/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6697/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 8946/111/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 6697/CA/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. U.
Grefier E. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant S. A. în contradictoriu cu pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului – avocat L. R., în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 10 din dosar, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la al 2-lea termen de judecată, este timbrată, a fost întocmit referatul dispus în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin.11 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, după care:
Reprezentantul reclamantului depune la dosar înscrisuri constând în: copia contractului de vânzare-cumpărare încheiat în străinătate cu traducerea acestuia, copia certificatului de înmatriculare a autoturismului emis de autoritățile străine cu traducerea acestuia.
Întrebat fiind, arată că nu are alte probe de solicitat.
Instanța, considerând cauza lămurită închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentantul reclamantului susține acțiunea astfel cum a fost formulată, solicitând admiterea ei pentru motivele arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru, onorariu avocațial conform chitanței pe care o depune la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 14.09.2012 sub număr de dosar de mai sus, reclamantul S. A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Oradea ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:
- anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare nr._/28.10.2008 și a adresei nr._/04.09.2012 princ are s-a respins contestația sa ;
- obligarea pârâtei la restituirea taxei achitate în cuantum de 2440 lei, precum și la plata dobânzii fiscale aferente calculată până la data restituirii efective
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul second – hand marca FORD FOCUS și pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să achite o taxă pe poluare în valoare totală de_ lei, deși acest autovehicul a fost înmatriculat anterior într-o țară ce aparține Uniunii Europene. În aceste condiții, consideră reclamantul că îngrădirea dreptului său de a înmatricula autoturismul în România, prin achitarea taxei de poluare, reprezintă o încălcare a dreptului comunitar, fiind edictată în așa fel încât se descurajează importul, fiind favorizate produsele naționale și că această taxă contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul CE.
În drept, a invocat disp. art. 148 din Constituția României, art.110 pgf.1 din TFUE și Legea nr. 554/2004
În probațiune, reclamantul a depus la dosar înscrisuri .
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 43 lei și timbru judiciar de 0, 6 lei.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii invocând căt axa a fost percepută legal în baza art. 4, lit. a din OUG nr. 50/2008, iar potrivit prevederilor art. 12 al. 1 din OG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu există posibilitate solicitării restituirii diferenței în cazul în c re taxa plătită a fost mai mare.
Prin cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, pârâta a solicitat obligarea chematei în garanție să-i restituie suma de la care va fi obligată în cazul admiterii acțiunii.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 60-63 C.proc.civ.
Deși legal citată cu mențiunea depunerii întâmpinării, chemata în garanție nu a depus întâmpinare la dosar.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie marca FORD tip FOCUS, nr. identificare WFONXXGCDN1B00707, an fabricație 2001
Autovehiculul a fost cumpărat de reclamant de la un terț care l-a dobândit din Germania, stat membru al Uniunii Europene, unde a fost înmatriculat anterior .
În vederea înmatriculării în România a vehiculului, reclamantul a plătit, la data de 28.10.2008 suma de 2440 lei ca taxă pe poluare stabilită prin decizia nr._/28.10.2008.
La data de 16.08.2012 reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând restituirea taxei, însă, printr-o adresă (f.4) aceasta a respins cererea de restituire a taxei.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa pe poluare prevăzută ca obligatorie de OUG nr. 50/2008, contravine Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – art.110 (ex-articolul 90 TCE).
Astfel, se constată că în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme, prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior, prin O.U.G. nr.50/2008 (în vigoare începând cu data de 01 iulie 2008), s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial nr.17 din 10.01.2012 (în vigoare începând cu data de 13.01.2012).
În privința reglementărilor comunitare în materie, instanța reține că, în conformitate cu art.110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).
În această privință, CJUE a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea din 5 decembrie 2006 dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi c. Vam-és Penzugyörseg Észak-Alföldi Regionalis Parancsnoksága, respectiv I. Németh c. Vam-és Penzügyörség Del-Alfoldi Regionális Parancsnoksága).
Prin urmare, instanța reține că OUG nr. 50/2008 este contrară dispozițiilor art.110 TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculare într-un alt stat membru, cum este cazul de față.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, reținând incompatibilitatea taxei pe poluare cu dispozițiile art.110 TFUE, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va admite acțiunea, astfel că va anula actul de impunere a acestei taxe, respectiv decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/28.10.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Oradea și va dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 2440 lei, reprezentând taxa pe poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 124 raportat la art.70 alin.1 C.proc.fisc., care reglementează acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate de la buget. Din coroborarea acestor dispoziții legale, instanța constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, instanța va dispune obligarea pârâtei și la plata dobânzii asupra sumei de 2440 lei, dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei achitată de reclamant --16.08.2012 și până la data plății efective .
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța reține următoarele:
Din analiza disp. art. 60 c.pr.civ, rezultă că soluția dacă cererii de chemare în garanție depinde de soluția dată cererii principale, urmând a se admite, ca întemeiată, în cazul în care cererea principală este admisă.
Față de aceste aspecte și reținând că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr. 50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în temeiul art.63 C.proc.civ., instanța va admite ca întemeiată cererea de chemare în garanție, astfel că va obliga chemata în garanție să achite pârâtei sumele 2440 lei, reprezentând restituire taxa, precum și dobânda legală prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În temeiul disp. art.274 alin.1 C pr.civ va obliga pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, dovedite și justificate în cauză, respectiv la taxa judiciară de timbru de 43 lei și timbrul judiciar de 0,6 lei, la care se va adăuga onorariu avocațial al cărui cuantum va fi redus în condițiile art. 274 al. 3 c.pr.civ de la 500 la 400 lei raportat la valoarea și complexitatea redusă a cauzei .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul Ș. A. cu domiciliul în Oradea, .. 16, ., apart.11, jud. Bihor în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în Oradea, .. 2B în calitate de succesoare legală a pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA și, în consecință:
Anulează decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/28.10.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Oradea prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 2440 lei pentru înmatricularea auto. marca FORD tip FOCUS, nr. identificare WFONXXGCDN1B00707, an fabricație 2001.
Obligă pârâta să-i restituie reclamantului suma de 2440 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, precum si dobânda legală, calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei achitată de reclamant --16.08.2012 și până la data plății efective .
Obligă pârâta să-i plătească reclamantului 443,6 lei cheltuieli parțiale de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE Bihor în contradictoriu cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, corp. 1 și în consecință:
Obligă chematul în garanție să-i plătească pârâtei DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE Bihor suma de 2440 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, împreună cu dobânda aferentă datorată reclamantei de către pârâtă .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 decembrie 2013.
Președinte, O. M. U. | ||
Grefier, E. S. |
Red. jud. UOM/dact. SE/10.01.2014
Ex. 5/
Se comunică cu:
- reclamant S. A. cu domiciliul în Oradea, .. 16, ., apart.11, jud. Bihor
- pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, ..2b, județul Bihor, cod poștal_,
- chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, . A, nr. 294, sector 6
| ← Suspendare provizorie a executarii. Decizia nr. 651/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 330/2013.... → |
|---|








