Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5968/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5968/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 9683/111/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR – ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA Nr.5968 /CA/2013
Ședință publică din data de 12 noiembrie 2013
Președinte: E. D. V.
Grefier: B. C.
Pe rol fiind soluționarea în primă instanță a cauzei de contencios administrativ privind pe reclamantul K. G., domiciliat în Marghita, ., ., apart.3, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Marghita, cu sediul în Marghita, .-74, județul Bihor, pentru contestație act administrativ, și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederând instanței că cererea este timbrată și s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:
Verificând din oficiu competența, potrivit dispozițiile art.1591 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în conformitate cu prevederile art.2 pct.1 lit.d) C.proc.civ. coroborate cu cele ale art.10 alin.1 și 3 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
În conformitate cu prevederile art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013, H.G. nr.520/2013 și Ordinul președintelui A.N.A.F. nr.1500/2013, constată că Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. este subrogată în drepturile și obligațiile procesuale ale pârâtei și dobândește calitatea procesuală a acesteia, urmând să figureze în cauză prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, pentru Serviciul Orășenesc Fiscal Marghita.
Instanța introduce în cauză Administrația F. pentru Mediu în calitate de chemată în garanție. Constată că aceasta a fost legal citată pentru termenul de azi și i s-a comunicat cererea de chemare în garanție.
Asupra probațiunii, în conformitate cu art.167 C.proc.civ., instanța încuviințează înscrisurile depuse în probațiune, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile, putând duce la dezlegarea cauzei.
Nefiind alte cereri sau probe, închide faza probatorie și, apreciind lămurită cauza, închide dezbaterile asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 02.10.2012, sub număr de dosar_, precizată ulterior, reclamantul K. G. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Marghita, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei de calcul nr.5533/23.08.2012 și a adresei nr._/26.09.2012, obligarea pârâtei la restituirea taxei pentru emisii poluante în cuantum de 874 lei, achitată cu chitanța . nr._, precum și la plata dobânzii fiscale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, un autovehicul second-hand marca Audi, având număr de identificare WAUZZZ8LZ1A053269. Pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să achite taxa pentru emisii poluante în valoare de 874 lei, impusă de Legea nr.9/2012, deși acest autoturism a fost înmatriculat anterior într-o țară ce aparține Uniunii Europene.
În aceste condiții, consideră că îngrădirea dreptului său de a înmatricula autoturismul în România, prin achitarea taxei pentru emisii poluante, reprezintă o gravă încălcare a dreptului comunitar, taxa respectivă fiind edictată în așa fel încât se descurajează importul, fiind favorizate produsele naționale.
Pretinde că această taxă contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul CE, coroborat cu prevederile Legii nr.157/2005 și ale art.148 al.2 din Constituție.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 43 lei și timbru judiciar de 0,60 lei.
Pârâta D.G.F.P. Bihor - Administrația Finanțelor Publice Marghita nu a depus întâmpinare, însă a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, prin care a solicitat obligarea chematei în garanție să-i restituie suma achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, precum și cuantumul dobânzii legale până la data plății efective.
În motivarea cererii, arată că suma achitată de reclamant cu titlu de taxă pe poluare constituie, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu pentru finanțarea programelor și proiectelor destinate protecției mediului.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie marca Audi, tip A3, an fabricație 2001, număr de identificare WAUZZZ8LZ1A053269, înmatriculat pentru prima dată în 02.03.2001.
Acest autovehicul a fost achiziționat de reclamant din Spania, stat membru al Uniunii Europene, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 10.01.2012.
În vederea înmatriculării în România a vehiculului menționat, reclamantul a plătit, la data de 23.08.2012, prin chitanța . nr._, suma de 874 lei, ca taxă pentru emisii poluante în temeiul Legii nr.9/2012, stabilită prin decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr.5533/23.08.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Marghita.
La data de 25.09.2012, reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând restituirea taxei pentru emisii poluante, însă, prin adresa nr._/26.09.2012, această instituție i-a comunicat refuzul restituirii, prevalându-se de dispozițiile Legii nr.9/2012.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de Legea nr.9/2012, contravine Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – art.110 (ex-articolul 90 TCE), paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor Legii nr.9/2012 privitoare la problema dedusă judecății să aibă în vedere și prevederile art.11 și art.148 din Constituția României, ale Legii nr.157/2005, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, se constată că în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme, prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior, prin O.U.G. nr.50/2008 (în vigoare începând cu data de 01 iulie 2008), s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial nr.17 din 10.01.2012 (în vigoare începând cu data de 13.01.2012).
Potrivit art.4 din Legea nr.9/2012, “obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Alineatul 2 al art.4 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat prin art.I din O.U.G. nr.1/2012 (publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31.01.2012), începând cu data de 31.01.2012 și până la data de 01.01.2013.
Rezultă așadar că, în prezent, ca urmare a suspendării prevederilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, taxa este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație.
În privința reglementărilor comunitare în materie, instanța reține că, în conformitate cu art.110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Art.110 din TFUE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).
În această privință, CJUE a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea din 5 decembrie 2006 dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi c. Vam-és Penzugyörseg Észak-Alföldi Regionalis Parancsnoksága, respectiv I. Németh c. Vam-és Penzügyörség Del-Alfoldi Regionális Parancsnoksága). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel dată în cauza C-387/01 și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06).
Însă cele mai importante hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second-hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în aceste hotărâri se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin O.U.G. nr.50/2008 – sunt Hotărârea din 7 aprilie 2011 dată în cauza C-402/09 T. și Hotărârea din 7 iulie 2011 dată în cauza C-263/10 N., prin care s-a stabilit incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul european.
Prin hotărârea dată în cauza C-402/09 T., CJUE a stabilit faptul că „taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – O.U.G. nr.50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (în speță este aplicabilă O.U.G. nr.50/2008 în versiunea sa inițială, fără modificările ulterioare) – a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în Romania. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinatate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie”.
Potrivit hotărârii CJUE această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național întrucât are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. „În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”.
În consecință, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Argumentele Curții au fost reluate în hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 N., arătându-se că aceleași considerații vizează și regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009.
Curtea a reținut că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că instituirea unei taxe de poluare doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.
Sub aspectul obligativității respectării dreptului comunitar și priorității acestuia față de reglementările interne, instanța reține că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art.11 alin.1 din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr.157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar. Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, potrivit căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmentrhal S.p.a (9 martie 1978). Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridic a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”
În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale în așa fel încât drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Față de opinia explicită a CJUE exprimată în Hotările T. și N., obligatorie pentru instanța națională în interpretarea dreptului comunitar, instanța constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Prin urmare, instanța reține că Legea nr.9/2012 este contrară dispozițiilor art.110 TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculare într-un alt stat membru, cum este cazul de față. Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, această soluție nu este admisibilă, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, reținând incompatibilitatea taxei pentru emisii poluante instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art.110 TFUE, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va admite acțiunea, astfel că va anula actul de impunere a acestei taxe, respectiv decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr.5533/23.08.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Marghita, precum și actul prin care pârâta a respins cererea reclamantului de restituire a acestei taxe, respectiv adresa nr._/26.09.2012.
Ca urmare a anulării actului de impunere, se impune și restituirea sumelor percepute în temeiul acestui act, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal. Prin urmare, instanța va dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 874 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța constată că prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 aprilie 2013 dată în cauza C-565/11 M. I., s-a stabilit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (dobânda).
Modul de calcul a acestor dobânzi trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
S-a constatat că limitarea dobânzilor la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește cerința efectivității.
În raport de aceste considerente al Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța va obliga pârâta să restituie reclamantului taxa percepută nelegal cu dobânda prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța reține următoarele:
Potrivit art.60 alin.1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.
Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă că soluția dacă cererii de chemare în garanție depinde de soluția dată cererii principale, urmând a se admite, ca întemeiată, în cazul în care cererea principală este admisă.
Față de aceste aspecte și reținând că, în conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr.9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în temeiul art.63 C.proc.civ., instanța va admite ca întemeiată cererea de chemare în garanție, astfel că va obliga chemata în garanție să achite pârâtei sumele la care aceasta a fost obligată prin acțiunea principală, respectiv suma de 874 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule încasată nelegal, precum și dobânda prevăzută de O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art.274 alin.1 C.proc.civ., conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul întemeiat al cererii reclamantului, instanța va obliga pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, dovedite în cauză, respectiv la plata sumei de 43,6 lei, reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite ca întemeiată acțiunea formulată de reclamantul K. G., CNP_, domiciliat în Marghita, ., ., apart.3, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj N., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Marghita, în calitate de succesoare în drepturi și obligații a Administrației Finanțelor Publice Marghita, cu sediul în Oradea, ..2B, județul Bihor.
Anulează decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr.5533 din 23.08.2012 și actul administrativ nr._ din 26.09.2012 emise de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Marghita.
Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 874 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante încasată nelegal, achitată cu chitanța . nr._/23.08.2012, precum și la plata dobânzii legale fiscale calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Marghita, prin D.G.F.P. Bihor, în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
Obligă chemata în garanție în favoarea pârâtei la plata sumei de 874 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante încasată nelegal, precum și la plata dobânzii legale fiscale calculată de la data plății fără temei a taxei și până la data restituirii acesteia.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 43,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 noiembrie 2013.
Președinte Grefier
D. V. E. C. B.
Red.jud. E.D.V.
Dact.gref.B.C.
Data red – 30.12.2013
Nr.ex. – 5
Emis 3 comunicări
reclamant K. G.
domiciliul - Marghita, ., ., apart.3, județul Bihor
pârâta D.G.R.F.P. Cluj N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor
sediul - Oradea, ..2B, județul Bihor
chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu
sediul - București, ..294, corp A, sector 6
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2804/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6544/2013.... → |
|---|
