Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3091/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3091/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 9861/111/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR – ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.9861 /111/2012
SENTINȚA Nr. 3091/CA/2013
Ședință publică din data de 16 aprilie 2013
Președinte: E. D. V.
Grefier: B. C.
Pe rol fiind pentru azi soluționarea în primă instanță a cauzei de contencios privind pe reclamanta S.C. M. .., cu sediul în Oradea, ., ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea, ..2B, județul Bihor, pentru contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei, av.C. A., potrivit împuternicirii avocațiale depuse la fila 3 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederând instanței că cererea este timbrată, după care:
Reclamanta, prin avocat, depune la dosar în completarea probațiunii cartea de identitate din străinătate, arată că nu are alte probe sau cereri de formulat.
În conformitate cu art.167 C.proc.civ., instanța încuviințează înscrisurile depuse în probațiune, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile, putând duce la dezlegarea cauzei.
Nefiind alte cereri sau probe, închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial. Depune chitanța de plată a onorariului de avocat în original.
Instanța, apreciind lămurită cauza, închide dezbaterile asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 05.10.2012, sub număr de dosar_, reclamanta S.C. M. .. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare în cuantum de 3667 lei, achitată cu ordinul de plată nr.141 din 26.11.2007, precum și la plata dobânzii fiscale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism second hand marca Audi, având număr de identificare WAUZZZ8E25A111200.
Pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să achite taxa taxa specială de înmatriculare în valoare de 3667 lei, în temeiul art.2141- art.2143 din Codul fiscal, deși acest autoturism a fost înmatriculat anterior într-o țară ce aparține Uniunii Europene.
Consideră că taxa prevăzută de art.2141- art.2143 din Codul fiscal contravine art.90 din Tratatul CE, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. În acest sens, taxa specială se aplică doar autovehiculelor second-hand achiziționate din spațiul comunitar și introduse în România în vederea înmatriculării, nu și celor achiziționate pe teritoriul României.
În dovedirea cererii reclamantul a depus înscrisuri.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 43 lei și timbru judiciar de 0,60 lei.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu și-a precizat poziția față de acțiunea formulată.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie marca Audi, tip A4, an fabricație 2005, număr de identificare WAUZZZ8E25A111200, înmatriculat pentru prima dată în 28.10.2004.
Acest autovehicul a fost achiziționat de reclamant din Germania, stat membru al Uniunii Europene, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 25.10.2007 la Zirndorf.
În vederea înmatriculării în România a vehiculului menționat, reclamantul a plătit, la data de 26.11.2007, suma de 3667 lei ca taxă de primă înmatriculare.
La data de 24.09.2012, reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând restituirea taxei de speciale pentru autoturisme, însă nu a primit răspuns favorabil acestei solicitări.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa specială de primă înmatriculare, a cărei plată era prevăzută ca obligatorie de art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, contravine Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – art.110 (ex-articolul 90 TCE), paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor Codului fiscal privitoare la problema dedusă judecății să aibă în vedere și prevederile art.11 și art.148 din Constituția României, ale Legii nr.157/2005, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, se constată că în reglementarea internă, taxa specială de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, care stabilesc obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că taxa de înmatriculare se datorează doar pentru autoturismele noi și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 01.01.2007, această taxă nefiind percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art.110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Art.110 din TFUE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Sub aspectul obligativității respectării dreptului comunitar și priorității acestuia față de reglementările interne, instanța reține că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art.11 alin.1 din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr.157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
Chiar dacă Statul Român a adoptat, prin introducerea art.2141-2143 din Codul fiscal, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmentrhal S.p.a (9 martie 1978). Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridic a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”
Ca urmare a efectului direct al art.110 din TFUE, instanța constată că art.2141-2143 din Codul fiscal care reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România, contravin dispozițiilor TFUE, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, instanța constată că refuzul pârâtei de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 alin.1, art.2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va admite acțiunea, astfel că va dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 3667 lei, reprezentând taxa specială de primă înmatriculare percepută cu încălcarea art.110 TFUE.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art.124 raportat la art.70 alin.1 C.proc.fisc., care reglementează acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate de la buget. Din coroborarea acestor dispoziții legale, instanța constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, instanța va dispune obligarea pârâtei și la plata dobânzilor legale
în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei achitată de reclamant, taxă neconformă dreptului european.
Referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere dispozițiile art.274 alin.1 C.proc.civ., conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul întemeiat al cererii reclamantului, instanța va obliga pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, dovedite în cauză, respectiv la plata sumei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, micșorată, în conformitate cu art.274 alin.3 C.proc.civ., de la suma de 600 lei la suma de 500 lei, proporțional cu complexitatea cauzei și efortul depus din partea avocatului, la care se adaugă taxa judiciară de timbru de 43 lei și timbrul judiciar de 0,6 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. M. .., cu sediul în Oradea, ., ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea, ..2B, județul Bihor, și, pe cale de consecință:
Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 3667 lei, reprezentând taxa specială de primă înmatriculare încasată nelegal, achitată cu ordinul de plată nr.141 din 26.11.2007, precum și la plata dobânzii legale în conformitate cu art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 543,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2013.
Președinte Grefier
D. V. E. C. B.
Red.jud. E.D.V.
Dact.gref.B.C.
Data red – 24.05.2013
Nr.ex. – 4
Emis 2 comunicări
reclamanta S.C. M. ..
sediul - Oradea, ., ., județul Bihor
pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea
sediul - Oradea, ..2B, județul Bihor
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 238/2013.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 102/2013.... → |
|---|
