Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 102/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 102/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 1696/177/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 102/R/CA/2013

Ședința publică din 21 ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. O.

JUDECĂTOR: A. V.

JUDECĂTOR: I. V.

GREFIER: M. M. B.

Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ și fiscal introdus de recurenta S. E. F. domiciliată în Orvișele, ., jud. B. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 18, Jud. B. împotriva Sentinței civile nr. 233/08.02.2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție pl. contrav. L 333/2003.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta personal asistată de reprezentanta sa av. B. Dochiana din Baroul B. în baza delegației avocațiale de la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței, că procedura de citare este legal îndeplinită, că prezentul recurs este la primul termen de judecată, este motivat și este scutit de taxă de timbru.

Reprezentanta recurentei av. B. Dochiana arată că a făcut demersuri în vedere dotării spațiului cu sistem de alarmă, sens în care depune la dosar un set de acte, respectiv dovada achiziționării sistemului de alarmă, factură fiscală și procesul verbal de recepție preluare; arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de propus și solicită cuvântul asupra recursului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, i n s t a n ț a, constată cauza în stare de judecată, în baza art.150 C.pr.civ. socotește cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei av. B. Dochiana solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea Sentinței civile nr. 233/08.02.2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd, pe cale de consecință admiterea plângerii formulată de petentă și anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor ca netemeinic și nelegal, în subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, i s-a pus în vedere să monteze sistemul de alarmă, petenta și-a îndeplinit sarcinile stabilite în sarcina sa, dar totuși a fost sancționată, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 233/08.02.2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd a fost respinsă plângerea formulată de petenta S. E. F. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._ dresat de intimata I. B. pe seama petentei PFA S. E. F., s-a reținut in sarcina acesteia din urma săvârșirea contravenției prev. de art. 52 lit. e din L. 333/2003 respectiv că la data de 26.07.2011 în urma controlului efectuat la unitatea din localitatea Orvișele s-a constatat că nu s-au luat măsuri de instalare a unui sistem de alarmă instalat de o societate licențiată în domeniu iar în baza art. 60-61 lit. b din L. 333/2003 i-a fost aplicată petentei sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei .

Analizând procesul verbal de contravenție atacat prin prisma motivelor invocate, instanța a reținut că la data efectuării controluluipetenta nu avea montat sistem de alarmă fapt recunoscut chiar de către aceasta deși îi fusese acordat termen în sensul instalării sistemului de alarmă, și chiar dacă în cauză s-a făcut dovada achiziționării unui sistem de alarmă omologat ulterior încheierii procesului verbal de contravenție instanța a apreciat acest aspect ca irelevant, în condițiile în care potrivit legii petenta avea obligația instalării sistemului mai sus menționat anterior momentului încheierii procesului verbal atacat.

Față de evidența săvârșirii contravenției, este cât se poate de clar ca susținerile petentului din plângerea contravențională sunt nefondate.

Trebuie precizat că, în conformitate cu reglementările naționale și cu jurisprudența CEDO, în situația în care procesul verbal cuprinde constatările personale ale agentului constatator, aceasta are forța probantă prin el însuși și constituie dovada vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară, cu garanții de obiectivitate. În situația plângerilor contravenționale, petentului îi sunt recunoscute garanțiile procedurale specifice în materia penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prev. de paragraful 2 al. art.6 din CEDO. Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că în cadrul plângerilor contravenționale sarcina probei este împărțită, organul constatator fiind la rândul său obligat să dovedească, în situații concrete, vinovăția persoanei sancționate contravențional.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că această circumstanță nu trebuie absolutizată, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situația inacceptabilă de a se admite de plano, toate plângerile contravenționale, deși procesul verbal este temeinic încheiat, pentru simplul motiv că acesta a fost contestat.

De altfel, în cauza N. împotriva României, CEDO a subliniat că în materia plângerilor contravenționale, instanțele investite nu trebuie să pornească de la idei preconcepute cu privire la vinovăția persoanei sancționate, ceea ce nu exclude posibilitatea pronunțării unei soluții de respingere a plângerii contravenționale și de menținere a procesului verbal de contravenție contestat, în situația în care vinovăția contravenientului rezultă indubitabil din probele administrate în cauză.

F. de cele ce preced, având în vedere că procesul verbal de contravenție face dovada deplină până la proba contrară ceea ce în speță nu s-a dovedit, instanța în baza art. 34 și următoarele din OG 2/2001 a respins plângerea ca nedovedită.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat recurs recurenta S. E. F. domiciliată în Orvișele, ., jud. B. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 18, Jud. B., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul admiterii plângerii contravenționale și exonerarea de plata amenzii contravenționale.

În drept sunt invocate dispozițiile art.304 ind.1 C.proced.civ., OG nr.2/2001.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod proc. civilă, instanța stabilește următoarele:

Art 52 lit e din Legea 333/2003 prevede că conducătorii societăților comerciale, indiferent de natura capitalului social, în care funcționează sisteme de pază, au ca și obligație introducerea, întreținerea și menținerea în stare de funcționare a sistemelor tehnice de legătură, de pază și de alarmă împotriva efracției.

În cazul de față, recurenta prin copia facturii nr.1595/28.07.2011 și al chitanței nr.259/28.07.2011 a făcut dovada instalării unui sistem de alarmă la un interval de timp scurt de la data aplicării amenzii contravenționale (la două zile), ceea ce dovedeste buna sa credinta si intentia de a respecta legislatia în materie, omisiunea în îndeplinirea obligației reprezentând în cazul acesta o dovada de cunoastere incompleta a legii si nu de rea-credinta.

Pentru aceste motive, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2 /2001 privind regimul juridic al contraventiilor, conform căruia „(3) Sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul – verbal” va admite ca fondat recursul introdus de recurenta S. E. F. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. împotriva Sentinței civile nr. 233/08.02.2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd, pe care o va modifica în parte în sensul că va admite plângerea contravențională formulată de petenta S. E. F. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/26.07.2011 și în consecință va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 2000 lei cu avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat recursul introdus de recurenta S. E. F. domiciliată în Orvișele, ., jud. B. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 18, Jud. B. împotriva Sentinței civile nr. 233/08.02.2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd, pe care o modifică în parte în sensul că:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta S. E. F. domiciliată în Orvișele, ., jud. B. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 18, Jud. B. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/26.07.2011 și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale de 2000 lei cu avertisment.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2013.

Președinte,

I. O.

Judecător,

A. V.

Judecător,

I. V.

Grefier,

M. M. B.

Red. Fond

D. I.

RED: V.I.

DAC: M.B.

2 exe/ 11.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 102/2013. Tribunalul BIHOR