Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2392/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2392/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 11030/111/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2392/CA/2013
Ședința publică de la 20 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. V.
Grefier D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. A. I., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI SALONTA, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Față de lipsa părților instanța reține cauza la a doua strigare .
La a doua strigare în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza este la al treilea termen de judecată, acțiunea este legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 43 lei potrivit chitanței de la fila 1 și timbru judiciar mobil de 0,60 lei, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă vechi aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În temeiul art. 159 indice 1 alin 4 Cod procedură civilă vechi aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 instanța procedând la verificarea din oficiu a competenței constată că este competentă general în temeiul art. 1 alin 1 din Legea 554/2004, este competentă material în temeiul art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și este competentă teritorial în temeiul art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.
Instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității primului petiti privind anularea chitanței de plată a taxei de poluare, iar în temeiul art. 137 Cod procedură civilă vechi aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 o unește cu fondul cauzei.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă vechi aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar considerând această probă ca fiind legală, verosimilă și pertinentă.
Considerând cauza lămurită instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 12.09.2011, sub număr de dosar_, reclamantul C. A. I. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Salonta ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea chitanței de plată a taxei de primă înmatriculare, obligarea pârâtei la restituirea diferenței nerestituite de taxei de primă înmatriculare în cuantum de 3457 lei, precum și la plata dobânzii legale de la data plății și până data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autovehicul second – hand marca Renault având nr. de identificare VEKGORO_. Conform susținerilor reclamantului, pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să achite taxa specială pentru autoturisme, deși acest autovehicul au fost înmatriculat anterior într-o țară ce aparține Uniunii Europene. În aceste condiții, consideră reclamantul că îngrădirea dreptului său de a înmatricula autoturismul în România, prin achitarea taxei speciale pentru autoturisme, reprezintă o încălcare a dreptului comunitar, taxa fiind edictată în așa fel încât se descurajează importul, fiind favorizate produsele naționale și că această taxă contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul CE.
În drept, reclamantul a invocat art. 25, 28 și 90 din Tratatul CE, art. 148 din Constituție, Codul civil, Legea 554/2004.
În probațiune, reclamantul a depus la dosar carte de identitate a vehiculului (f. 17), adresă (f. 10), chitanță (f. 9), facturi fiscale (f.9,16), certificat de înmatriculare tradus (f.15), înștiințare de restituire (f.11), notă de restituire (f.12), plângere prealabilă (f.12).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 43 lei și timbru judiciar de 0,6 lei.
La dosar a depus întâmpinare pârâta invocând excepția de inadmisibilitate a acțiunii, iar pe fond, a solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției de inadmisibilitate arată că, în conformitate cu prevederile art.7 alin.1 din Legea 554/2004 și art.207 alin.1 C.proc.fisc., anterior formulării acțiunii în contencios administrativ, reclamantul trebuia să conteste la organul fiscal competent actul administrativ fiscal, respectiv decizia de calcul a taxei pe poluare. În lipsa îndeplinirii acestei proceduri administrative prealabile, consideră acțiunea inadmisibilă.
Pe fondul acțiunii, arată pârâta că în speță sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr.50/2008, prin care se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(1)- M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt definite în RNTR2. Mai precizează că, în conformitate cu prevederile art.4 din O.U.G. nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia. Prin urmare, susține pârâta, având în vedere că autovehiculul reclamantului intră sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis decizia de calcul a taxei pe poluare.
Asupra excepției inadmisibilității instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 20.03.2013 respingând-o pentru motivele acolo arătate.
La același termen, instanța din oficiu a invocat excepția inadmisibilității petitului privind anularea chitanței de plată și a unit această excepție cu fondul.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie marca Renault având nr. de identificare VEKGORO_. Autovehiculul a fost cumpărat de reclamant de la un terț care l-a achiziționat din Franța, astfel cum rezultă din facturile fiscale (f.9,16). În vederea înmatriculării în România a vehiculului reclamantul a plătit, la data de 25.10.2007, suma de 5649 lei ca taxă de primă înmatriculare. Din această sumă, reclamantului i s-a restituit suma de 2192 lei, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar (f. 11-12). La data de 30.08.2011, reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând restituirea diferenței nerestituite din taxa specială pentru autoturisme în cuantum de 3457 lei, însă, printr-o adresă (f. 10) aceasta a respins cererea de restituire a taxei.
Asupra excepției inadmisibilității petitului privind anularea chitanței de plată, instanța reține următoarele:
Pe calea acțiunii în contencios administrativ orice persoană vătămată în drepturile sau interesele sale legitime poate solicita anularea unui act administrativ propriu –zis sau asimilat.
Chitanța de plată a taxei de poluare nu reprezintă un act juridic, și cu atât mai puțin un act administrativ, ci doar un înscris doveditor al plății.
Prin urmare, pe calea acțiunii în contencios nu se poate solicita anularea chitanței de plată, un astfel de petit fiind inadmisibil având în vedere prevederile art. 8 din Legea 554/2004.
Pe cale de consecință, instanța va admite excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea chitanței de plată și va respinge ca inadmisibil acest petit.
Pe fondul cauzei, instanța constată că problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de primă înmatriculare, contravine art.110 paragraful 1 (fost 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Astfel, instanța constată că în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că taxa de înmatriculare se datorează doar pentru autoturismele noi și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 01.01.2007, această taxă nefiind percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).
Sub aspectul obligativității respectării dreptului comunitar și priorității acestuia față de reglementările interne, instanța reține că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art. 11 alin. 1 din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr.157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar. Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio C. v. Enel și Amministrazione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a. Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”
Ca urmare a efectului direct al art.110 din TFUE, instanța constată că art.2141-2143 din Codul fiscal care reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România, contravin dispozițiilor TFUE, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, instanța constată că refuzul pârâtei de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 alin.1, art.2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele expuse, reținând incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare instituite în sarcina reclamantei cu dispozițiile art.110 TFUE, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va admite acțiunea, astfel că va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei totale de 3457 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 124 raportat la art.70 alin.1 C.proc.fisc., care reglementează acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate de la buget. Din coroborarea acestor dispoziții legale, instanța constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei. Astfel, de la această dată datorează pârâta dobândă asupra sumei plătite cu titlu de taxă de poluare, și nu de la data plății, astfel cum solicită reclamantul. Prin urmare, pretențiile reclamantului constând în dobânda fiscală asupra sumei de 3457 lei în perioada dintre data plății și data împlinirii termenului de 45 de zile menționat anterior sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
În consecință, instanța va dispune obligarea pârâtei și la plata dobânzii asupra sumei de 3457 lei, dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei achitată de reclamant și până la data plății efective și va respinge ca nefondate celelalte pretenții.
Conform art. 274 alin. 1 C.proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, pârâta este cea care a căzut în pretenții existând și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, instanța va admite cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 43,6 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității petitului privind anularea chitanței de plată, invocată din oficiu.
Respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea chitanței de plată.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul C. A. I. cu domiciliul în Salonta, .. . 1, ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Salonta cu sediul în Salonta, ., jud. Bihor.
Obligă pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumei de 3457 lei, reprezentând diferență nerestituită din taxa specială pentru autoturisme, precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
Respinge ca nefondate celelalte pretenții.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 43,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20.03.2013.
Președinte, Grefier,
V. A. M. D.
Red. Jud. V.A.
Dact. Gref. M.D./ 4 ex./19.04.2013
Emis 2 comunicări cu:
reclamantul C. A. I. cu domiciliul în Salonta, .. . 1, .
pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Salonta cu sediul în Salonta, ., jud. Bihor.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5258/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2177/2013.... → |
|---|
