Contestaţie la executare. Decizia nr. 550/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 550/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 854/177/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA Nr. 550/R/CA/2013

Ședința publică de la 27 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. V.

Judecător I. O.

Judecător N. C. T.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta B. L., cu dom.loc.Tinăud, nr.132, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ALEȘD, cu sediul în loc.Aleșd, ., jud.Bihor, împotriva sentinței civile nr.1026 din 28.05.2012, pronunțată de Judecătoria Aleșd, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul nu este timbrat cu 15,5 lei taxă judiciară de timbru și nici cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei deși a fost citată recurenta cu mențiunea timbrării recursului, sub sancțiunea anulării ca netimbrat, după care:

Instanța din oficiu invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND;

Asupra recursului de față Tribunalul, constată următoarele;

Prin sentința nr.1026 din 28.05.2012, pronunțată de Judecătoria Aleșd, s-a admis excepția privind netimbrarea acțiunii, invocată din oficiu.

S-a anulat ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatoarea B. L. dom. în loc. Tinăud nr. 132 jud. Bihor în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Aleșd, cu sediul în loc.Aleșd, jud. Bihor.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele;

Prin rezoluție s-a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 31 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, aceasta neconformându-se dispoziției instanței.

La termenul de judecată din 14.05.2012 instanța de fond din oficiu a invocat excepția netimbrării acțiunii.

Asupra excepției netimbrării, instanța de fond a reținut că contestatoarea a fost citată cu mențiunea de achita taxa de timbru și timbru judiciar aferente contestației la executare formulate.

Cu toate acestea la termenul de judecată din data de 28.05.2012 contestatoarea B. L. nu s-a prezentat și nu a făcut dovada achitării taxei de timbru corespunzătoare acțiunii formulate, motiv pentru care instanța de fond din oficiu a ridicat excepția netimbrării cererii.

Potrivit art. 20 alin.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru :„Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, iar conform alin.3: „Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

În consecință, pentru considerentele arătate, având în vedere faptul că contestatoarea nu s-a conformat dispozițiilor legale, instanța de fond a anulat ca netimbrată contestația formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta B. L..

În ședința publică din 27.05.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția de netimbrare a recursului și a rămas în pronunțare pe excepție.

Examinând excepția de netimbrare a recursului, instanța constată că recurenta nu a plătit taxa de timbru stabilită de instanță la primirea cererii de recurs, cu toate că a fost citată cu mențiunea de a timbra acțiunea pentru termenul din 27.05.2013 în cuantum de 15,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar (fila 5)

În conformitate cu art. 2 al. 1 lit. b, din Legea nr.146/1997, raportat la art. 11 din Legea nr. 146/1997 recurenta avea obligația de a timbra cererea de chemare în judecată cu suma de 15,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Potrivit al.1 al art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxa judiciară de timbru se plătește anticipat, potrivit al. 2, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, iar potrivit al. 3, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Având în vedere aceste considerente, instanța în temeiul art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr.146/1997, va admite excepția de netimbrare a recursului și va dispune anularea acestuia ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de netimbrare a recursului invocată din oficiu.

Anulează ca netimbrat recursul introdus de recurenta B. L., cu dom.loc.Tinăud, nr.132, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ALEȘD, cu sediul în loc.Aleșd, ., jud.Bihor, împotriva sentinței civile nr.1026 din 28.05.2012, pronunțată de Judecătoria Aleșd, pe care o menține în totalitate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 27 Mai 2013

Președinte,

I. V.

Judecător,

I. O.

Judecător,

N. C. T.

Grefier,

M. M.

Red.Jud.T.C./20.06.2013

Red.jud.fond.I.L.M.

Tehn.red.M.M. 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 550/2013. Tribunalul BIHOR