Anulare act administrativ. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 4292/113/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA_ /2013
Ședința publică de la 06 februarie 2013
Completul compus din:
Președinte: V. D.
Grefier: M. I.
Pe rol, judecarea cauzei formulată pe calea contenciosului administrativ de către reclamantul L. O. M. domiciliat în B., ., prin avocat G. T., cu sediul profesional în B., . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B. cu sediul în B., ., județ B., având ca obiect anulare act administrativ - Decizie calcul taxă pentru emisii poluante nr._/03.07.2012– 1.035 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns d-na avocat D. F. pentru reclamantul L. O. M. în baza delegației de substituire nr.500/06.02.2013, lipsă fiind pârâta Administrația Finanțelor Publice B..
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, conform dispozițiilor art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează instanței următoarele: procedura este legal îndeplinită; acțiunea este netimbrată, dosarul se află la primul termen de judecată, după care;
Prezentă în fața instanței, d-na avocat d-na avocat D. F. pentru reclamantul L. O. M. depune la dosar taxă judiciară de timbru în valoare de 39 lei conform chitanței . nr.1432870PJ/31.01.2013 și timbru judiciar mobil de 0,30 lei, răspunsul la procedura prealabilă nr._/18.07.2012 emis de pârâta Administrația Finanțelor Publice B. și delegația de substituire.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare acordând cuvântul pe fond:
Concluziile apărătorului reclamantului sunt de admitere a acțiunii pentru motivele de fapt și de drept expuse pe larg în cuprinsul acesteia, anularea decizie de calcul al taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule nr._/03.07.2012 și obligarea pârâtei la restituirea taxelor speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de către reclamantă în cuantum de 1.035 lei, sumă ce urmează să fie actualizată cu dobânda legală la data plății efective; fără cheltuieli de judecată.
Deliberând, instanța a pronunțat următoarea hotărâre de contencios administrativ:
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul L. O.-M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B. anularea decizie nr._/03.07.2012 privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante precum și restituirea sume de 1.035 lei actualizată cu dobânda legală calculată la data restituirii, reprezentând taxa achitată.
A solicitat de asemenea și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt reclamantul susține că prin factura nr._ din 28.05.2012 a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Toyota Tip Avensis, Categoria auto M1, norme poluare E5, număr de identificare SB1BE76L70EO25022, . SB1BE76L70EO25022, număr omologare AA181V3A11W52E5, an fabricație 2012, . auto J_, număr de înmatriculare_ .
Pentru a putea înmatricula acest autovehicul, i s-a comunicat decizia ce face obiectul prezentei cereri.
Consideră că această taxă pentru emisiile poluante, pe care a fost obligat să o achite pentru a putea înmatricula autovehiculul este ilegal încasată, deoarece dispozițiile Legii nr.9/2012 încalcă principiul nediscriminării prevăzut atât de Constituția României, prin art.16(1) care prevede că „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin obligarea reclamantului la plata acestei taxe pentru emisiile poluante pentru a putea înmatricula și circula cu autoturismul, au fost încălcate prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, care, începând cu data de 01.01.2007 (data aderării României la Uniunea Europeană), face parte din legislația internă a țării noastre.
Analizând dispozițiile Legii nr.9/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa pentru emisiile poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă pentru emisiile poluante la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România, rezultând că autoturismul poluează doar dacă este înmatriculat pentru prima dată.
Principiul nediscriminării este încălcat și prin aceea că persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 01 iulie 2008 nu au plătit taxa pentru emisiile poluante, în timp ce persoanele care solicită înmatricularea autoturismelor după această dată plătesc această taxă, deși este evident că toate autoturismele poluează, nu numai cele înmatriculate ulterior intrării în vigoare a Legii nr.9/2012.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei pentru emisiile poluante de faptul înmatriculării, deși din preambulul Legii nr.9/2012 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului. Astfel, deși toate autoturismele poluează, doar cele care se înmatriculează pentru prima dată în România, indiferent unde sunt produse, plătesc această taxă.
În dovedirea susținerilor sale reclamantul a depus la dosar cererea de restituire adresată pârâtei anterior formulării prezentei, răspunsul pârâtei (fila 15), decizia contestată, chitanța . nr._/05.07.2012.
Desi a fost citata legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. nu a formulat întâmpinare in cauza pentru a-si preciza poziția procesuală.
Examinând acțiunea formulată prin prisma probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente, respectiv Legea nr.9/2012, tribunalul constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante nr._/03.07.2012 s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația plății sumei de 1.035 lei reprezentând taxă pentru emisiile pentru autovehiculul proprietatea acesteia, marca Toyota Tip Avensis cu număr de identificare SB1BE76L70EO25022, an fabricație 2012.
Din analiza actelor depuse de reclamant rezultă că autoturismul pentru care s-a calculat și perceput taxă este nou, fiind fabricat în anul 2012, neînmatriculat.
Având în vedere acest aspect, instanța reține că taxa a fost percepută în mod corect, în vederea primei înmatriculări, astfel încât nu se poate vorbi în această speță despre instituirea unui regim diferit și discriminatoriu ci reprezintă o aplicare a principiului „poluatorul plătește”.
Constatând așadar că nu există nici o încălcare a principiului comunitar al liberei circulații a mărfurilor în condițiile în care este vorba despre un autovehicul nou, că impunerea prezentei taxe este determinată de necesitatea asigurării protecției mediului și că autoturismul reclamantului nu a mai fost anterior înmatriculat, Tribunalul reține că taxa a fost stabilită în mod legal cu respectarea dispozițiilor Legii nr.9/2012, fără a fi încălcate prevederile art.28 și at.90 din T.C.E..
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.18 din Legea contenciosului administrativ va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul L. O.-M. domiciliat în B., ., prin avocat G. T., cu sediul profesional în B., . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B. cu sediul în B., ., județ B. ca nefondată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.02.2013.
Președinte, Grefier,
V. D. M. I.
Red.V.D.
Dact. M.I./Ex.4/11.02.2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 742/2013. Tribunalul... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul... → |
|---|








