Pretentii. Sentința nr. 1011/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1011/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 5172/113/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 1011/Fca/2013
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. G. I.
Grefier - F. D.
Pe rol judecarea cauzei formulată în materia contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. I., cu domiciliul procedural ales la av. A. N. A., în B., ., nr.32, județul B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B., cu sediul în B., ., județul B., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. A. N. A., pentru reclamant, lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței: cauza se află la primul termen de judecată; acțiunea este netimbrată; s-au făcut verificări în aplicația Ecris și s-a constatat că nu mai există înregistrate alte dosare pe numele reclamantului care să aibă același obiect cu prezenta cauză, după care;
Apărătorul reclamantului depune la dosar dovada achitării taxei de timbru judiciar conform chitanței . nr._ PJ/08.02.2013, copie certificat de înmatriculare, chitanța de plată a taxei de înmatriculare și chitanță onorariu apărător.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat în cauză instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în sensul obligării pârâtei la restituirea diferenței de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule achitată de reclamant, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății efective. Cu cheltuieli de judecată conform dovezilor de la dosar.
Instanța reține cauza spre soluționare și deliberând a pronunțat următoarea sentință de contencios administrativ:
T R I BU N A L U L
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul C. I. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Braila pentru a se dispune obligarea acesteia la restituirea sumei de 418 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule achitată, ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin contractul de vanzare-cumparare a dobândit dreptul de proprietate asupra unui autoturism marca Opel. Pentru a putea înmatricula acest autoturism în România a plătit o taxă specială, de primă înmatriculare, în valoare totală 1001 lei, apreciată ca fiind ilegal încasată de pârâtă.
S-a precizat în acest sens că dispozițiile art. 214/1-214/3 din Codul fiscal(abrogate la acest moment), care reglementau nivelul taxei speciale contravin dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în cauză fiind încălcat principiul nediscriminări produselor importate față de produsele interne.
Practic prin aplicarea taxei se introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor, fiind înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce taxa specială nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Cum art. 90(1) din Tratat face parte de la data de 01 ianuarie 2007 din ordinea de drept intern, iar potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, s-a solicitat restituirea taxei ilegal încasate.
În dovedirea acțiunii s-a administrat proba cu acte: chitanta . nr._/10.10.2007 prin care s a achitat taxa de inmatriculare, acte de proveniență – contractul de vanzare cumparare si Decizia de restituire nr._/29.09.2008 prin care s-a aprobat reclamantului restituirea sumei de 583.
Legal citata intimata nu a depus intampinare prin care sa-si precizeze punctul de vedere.
Examinând acțiunea reclamantului pe baza probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
Anterior sesizării instanței reclamantul a formulat plângere prealabilă, potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, prin care a solicitat pârâtei restituirea sumei totale de 5752 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, fără o soluționare favorabilă însă.
În cauză s-a făcut dovada plății sumei menționate, conform chitanței depuse, pentru înmatricularea în țară a autoturismului cumparat din Comunitatea Europeana în baza documentelor anexate.
La acel moment temeiul juridic al încasării taxei speciale îl reprezentau dispozițiile art.214/1-214/3 din Codul fiscal, sumele urmând a fi plătite cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor și autoturismelor menționate expres, în cuantumul prevăzut de lege pentru autoturisme și autovehicule.
Se reține că taxa specială nu era percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, ca și în speța de față, unde urmau a fi reînmatriculate.
Acest regim juridic fiscal diferit era discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Uniunea Europeană, fiind practic determinat de trecerea graniței, pentru autoturisme și autovehicule, atât timp cât proprietarul din spațiul comunitar a plătit a taxă de înmatriculare pentru autoturismul în cauză.
În drept, potrivit dispozițiilor art.148 alineat 2 din Constituția României „ prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene… au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne” iar conform alineatului 4 ”autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat.
În acest sens instanța constată că dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocate de reclamantă prevăd că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste prevederi au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară.
Cum dispozițiile art.2141 – 2143 din Codul fiscal conțin reglementări contrare, instanța constată că taxa de primă înmatriculare instituită este ilegală, încălcând prevederile art. 90 paragraful 1 din Tratatului Comunității Europene și ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevăd că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin acestea și prin actul de aderare.
În consecință nu se poate reține punctul de vedere al pârâtei în sensul că reclamantul ar fi îndreptățit numai la restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare plătită și taxa specială de mediu/ taxa de poluare, instituită ulterior prin O.U.G. nr.50/2008.
Față de cele expuse, instanța constată că acțiunea reclamantului este fondată și o va admite ca atare, în temeiul art.18 alineat 1 din Lege nr.554/2004 a contenciosului administrativ si va obliga pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Braila să restituie taxa specială ilegal încasată.in totalitate.
Pârâtul datorează și dobânzile legale aferente, până la data plății efective, incepand cu data sesizarii instantei respectiv 27.09.2012 pentru lipsa de folosință a sumei ramasa de restituit de 418 lei, achitată de reclamant, în vederea reparării integrale a prejudiciul cauzat acestuia, potrivit art.1082 și art.1084 Cod civil. In baza art. 274 cod procedura civila si instanta va obliga parata la plata cheltuielilor de judecata către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. I., cu domiciliul procedural ales la av. A. N. A., în B., ., nr.32, județul B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B., cu sediul în B., ., județul B..
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 418 lei actualizată cu rata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii, respectiv 27.09.2012, reprezentând diferență taxă de poluare.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă obligă pârâta să plătească reclamantului 340 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28 Martie 2013.
Președinte,Grefier,
C. G. IconaruFlorina D.
Red. C.G.I.
Dact. F.D.
4ex./04.04.2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2166/2013. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 1665/2013. Tribunalul BRĂILA → |
|---|








