Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2013/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 1496/247/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B R Ă I L A
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA_ /2013
Ședința publică de la 13 iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: V. D.
Judecător: M. S.
Judecător: V. L. M.
Grefier: M. I.
La ordine fiind soluționarea recursului pe calea contenciosului administrativ formulat de recurentul C. V., domiciliat în municipiul Slobozia, . 41, ., împotriva sentinței civile nr.74/24.01.2013 pronunțată de Judecătoria Însurăței în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului B., cu sediul în B., ..10-12, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție . nr._/13.09.2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, conform dispozițiilor art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează instanței următoarele: procedura este legal îndeplinită; acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar mobil, recursul este declarat în termen legal, motivat, dosarul se află la primul termen de judecată, după care;
Deliberând, instanța a pronunțat următoarea decizie în contencios administrativ:
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr.74/24.01.2013, pronunțată de Judecătoria Însurăței, a ost respinsă plângerea formulată de petentul C. V. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului B., în data de 13.09.2012.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în data de 13.09.2012 petentul circula în ._ cu o viteză de 88 km/h.
Înregistrarea vitezei a fost realizată de organul de poliție cu un aparat radar instalat pe auto înmatriculat sub numărul B- MAI –_. Aparatul radar era verificat metrologic în momentul înregistrării video efectuate asupra autovehiculului condus de petent.
Motivele de nelegalitate privind procesul verbal de contravenție au fost respinse de către instanța de fond.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul critică sentința prin aceea că instanța de fond nu a urmărit înregistrarea radar așa cum prevăd normele metodologice din anul 2009, în sensul că fotografiile pot surprinde o situație iar înregistrările video sunt altele.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Instanța analizând recursul prin prisma motivului invocat constată că nu este fondat. Din planșele foto depuse la instanța de fond rezultă că viteza de deplasare a autovehiculului cu număr de înmatriculare_ în localitate a fost de 88 km/h.
Analizând și din oficiu sub toate aspectele sentința atacată, instanța nu a constatat încălcări ale normelor de ordine publică.
Față de cele arătate, instanța urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul C. V., domiciliat în municipiul Slobozia, . 41, ., județul Ialomița, împotriva sentinței civile nr.74/24.01.2013 pronunțată de Judecătoria Însurăței în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului B., cu sediul în B., ..10-12.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 iunie 2013.
Președinte,Judecător, Judecător,
V. DanielaSurdu MihăilăVasiliu L. M.
Grefier,
M. I.
Jud.fond P. I.
Red.S.M./15.07.2013
Dact.S.M../Ex.3/15.07.2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 333/2013. Tribunalul BRĂILA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 326/2013. Tribunalul... → |
|---|








