Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 599/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 599/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 25337/211/2012
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 599/2014
Ședința publică de la 26 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-M. B.
Judecător M. T.
Judecător P. U.
Grefier O. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe recurent I. H. împotriva sentinței civile nr. 2838/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ și pe intimat I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cale de atac, conform dispozițiilor art. 159¹ alin. 4 Cod proc. Civilă raportat la art. 2 pct. 3 Cod proc. Civilă.
Totodată, instanța constată că recursul este declarat în termenul legal, este motivat și a fost comunicat intimatului și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare pe baza actelor existente la dosarul cauzei.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr. 2838/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de I. H. împotriva intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ și s-a menținut în întregime dispozițiile procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 17.10.2012 de către I.P.J. Cluj, precum și sancțiunile aplicate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 17.10.2012 de către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, petentul a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 210 lei pentru comiterea contravenției prev. de art. 99 alin.1 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În starea de fapt s-a reținut că în data de 17.10.2012 orele 23:50 în mun. Cluj-N., petentul a condus auto cu nr.de înmatriculare_ pe . la virajul la dreapta pe . nu a semnalizat manevra de schimbare a direcției de mers.
Instanța de fond a mai reținut că petentul nu a răsturnat prezumția de adevăr de care se bucură procesul-verbal de contravenție, întrucât nu a dovedit o stare de fapt contrară celei atestate de către agentul constatator în actul contravenției.
Astfel, chiar dacă petentul a susținut că starea de fapt nu este conformă cu realitatea, petentul nu a probat această susținere iar din probele administrate nu reiese o situație contrară celei consemnate de agentul constatator în cadrul procesului verbal de contravenție, motiv pentru care s-a dispus respingerea plângerii contravenționale
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul I. H., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece judecătoria nu a ținut cont de motivele invocate în fața instanței și nu au fost încuviințate probele propuse de el.
Analizând recursul declarat, în raport cu dispozițiile art 299 și următoarele Cod De Procedură Civilă, tribunalul reține că acesta este nefondat.
Astfel tribunalul reține că potrivit Procesului verbal de contravenție . numărul_ încheiat la data de 17.10. 2012, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 210 RON pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 99 alin. 1 din Ordonanța De Urgență A Guvernului numărul 195 / 2002 privind circulația pe drumurile publice, respectiv s-a reținut ca la data menționată, în jurul orelor 23:50, în municipiul Cluj-N. petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . la virajul la dreapta pe . nu a semnalizat manevra de schimbare a direcției de mers.
Prima instanța a analizat procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității și al temeiniciei, reținând că acesta conține toate elementele prevăzute de dispozițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului numărul 2/ 2001, iar sub aspectul temeiniciei există prezumția de legalitate și veridicitate a procesului verbal de constatare a contravenției.
În motivarea recursului, petentul a arătat ca a solicitat în fața instanței fondului administrarea de probe care să poată conduce la răsturnarea prezumțiilor de legalitate și veridicitate a procesului verbal atacat. Instanța de fond nu a administrat însă probele solicitate, astfel petentul neavând posibilitatea de a-și dovedi nevinovăția.
Tribunalul reține însă că la fond, plângerea contravențională a fost judecată la primul termen de judecată, respectiv la data de 13. 02. 2013.
Pentru acest termen de judecată, petentul a fost citat la adresa indicată în plângerea contravențională. Cu toate ca procedura de citare a petentului a fost legal îndeplinită pentru data termenului de judecată, petentul nu s-a prezentat, plângerea contravențională fiind judecată în lipsă.
Petentul nu a formulat în fața primei instanțe cereri în probațiune, nici oral în fața instanței și nici în scris prin cerere depusă la dosar sau prin chiar plângerea contravențională formulată.
In aceste condiții, nu se poate susține că prima instanța nu ar fi permis petentului să dovedească o altă stare de fapt decât cea reținută. Petentul avea la îndemână toate mijloacele procedurale prin care își putea dovedi în fața instanței o altă stare de fapt, respectiv putea răsturna prezumțiile de legalitate și veridicitate ale procesului verbal atacat.
O cerere în probațiune a fost depusă de către petent în mod tardiv, la 12 zile după judecarea cererii sale, în mod evident, această cerere în probațiune nu mai putea fi luată în considerare de către instanță.
În conformitate cu dispozițiile art. 305 Cod de procedură civilă, probele nu mai pot fi administrate nici în recurs, deoartece în recurs nu sunt admisibile alte probe noi, cu excepția înscrisurilor, ori în aceste condiții instanța de recurs nu mai poate administra probele testimoniale sau alte mijloace tehnice de proba solicitate de către petent.
În aceste condiții, nu rămâne tribunalului, decât să constate în același sens cu prima instanță, ca temeinicia și veridicitatea procesului verbal pot fi menținute și în recurs.
Pentru motivele arătate, în raport cu dispozițiile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge recursul declarat, menținând în întregime dispozițiile sentințe atacate.
F. cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul I. H. împotriva Sentinței civile nr. 2838/13.02.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 Martie 2014.
Președinte, A.-M. B. | Judecător, M. T. | Judecător, P. U. |
Grefier, O. S. |
Red.MT/tehn.MG
2 ex. 31.03.14
Jud. fond G. R.
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








